Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 260/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 260
Ședința publică de la 19 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
JUDECĂTOR 2: Tatiana Rădulescu
Grefier: - - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova
*****
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelantul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ, cu sediul în C,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 301 de la 14 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Civilă, în dosar nr-, în contradictoriu cu petenta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, cu sediul în B, str. -, nr. 29, sector 1, cu intimatul C, cu domiciliul în C,-, județul D, având ca obiect limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat instanței că prin cererea introductivă de instanță, petenta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat judecarea în lipsă, după care;
Constatând cauza în stare de soluționare, curtea a acordat cuvântul reprezentantului Ministerului Public, asupra apelului.
Reprezentantul Ministerului Publica pus concluzii de admitere a apelului potrivit motivelor scrise, desființarea sentinței pronunțată de Tribunalul Dolj și pronunțarea unei hotărâri care să țină cont de criticile formulate prin motivele de apel.
CURTEA:
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 301/14 sept. 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a respins cererea formulată de petenta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE cu sediul în B, str. -, nr.29,sector 1, în contradictoriu cu pârâtul C, domiciliat în C,-, județul D, având ca obiect limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Pe rolul Tribunalului Dolja fost înregistrată la data de 3 septembrie 2009 acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B împotriva pârâtului C, prin care s-a solicitat restrângerea dreptului de liberă circulație față de pârât pe o perioadă de până la trei ani.
În motivarea sesizării, s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Franța la data de 8 august 2009, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, deoarece nu mai îndeplinește condițiile de ședere aplicabile pe teritoriul acestei țări, motivul returnării rezultând din înscrisul denumit "talon" și din declarația pârâtului, ambele întocmite de lucrătorii Inspectoratului Poliției de Frontieră.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 5, 38, 39 din Legea nr.248/2005.
S-au depus la dosar copii de pe următoarele acte: declarația intimatului dată cu ocazia returnării, talonul din data de 8 august 2009, Decizia din Seine-- a Prefecturii Seine--, certificatul din 28 august 2008.
Începând cu data de 1.01.2007, România a devenit stat membru al Uniunii Europene, consecința directă fiind aceea că ea este obligată să respecte ordinea juridică instituită la nivelul acesteia, în speța de față relevanță prezentând normele ce consacră principiul fundamental al liberei circulații a persoanelor.
În raport de dispozițiile cuprinse în legislația comunitară, instanța a apreciat că noțiunea de libertate a circulației persoanelor având cetățenia română (în speță se pune problema restrângerii dreptului la liberă circulație a unui cetățean român ), include în sfera sa dreptul cetățeanului român de a părăsi teritoriul României pentru a circula sau a se stabili într-un alt stat.
Împrejurarea că autoritățile franceze au dispus obligarea pârâtului să părăsească teritoriul francez nu este prin ea însăși suficientă pentru instanța română de a interzice, la rândul său, dreptul de circulație a cetățeanului său pe teritoriul francez.
Necesitatea restrângerii dreptului la liberă circulație trebuie apreciată prin raportare la ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării unei astfel de măsuri.
Art.27 din Directiva 2004/38/CE prevede că statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățeanului Uniunii și a membrilor lui de familie pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.
În cauza de față, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea dreptului pârâtei la liberă circulație pe teritoriul Franței, motivând cererea pe considerentul că pârâtul a fost returnat de pe teritoriul acestui stat în baza unui acord de readmisie, întrucât nu ar mai îndeplini condițiile privind șederea aplicabile statului francez și făcând referire la faptul că, în declarația dată de pârât în punctul de trecere a frontierei, acesta a recunoscut că a muncit fără forme legale și a fost reținut de poliție pe motiv de furt.
Art.27 din Directivă stabilește situațiile de excepție în care se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulație, respectiv cele afectează ordinea, siguranța sau sănătatea publică. Măsurile luate din motive de ordine sau siguranță publică trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Conduita acesteia trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăți, neputând fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală.
Față de dispozițiile legale enunțate, instanța a apreciat că simpla nerespectare a condițiilor prevăzute de legea franceză referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul său a unui cetățean român nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor de ordine, siguranță sau sănătate publică, pentru a se putea admite cererea de față.
Estre adevărat că în certificatul emis la data de 08.08.2009 de Direcția Generală a Penitenciarelor din Franța se menționează că pârâtul a fost încarcerat sub regimul detenției provizorii, dar din cuprinsul acestuia nu reiese totuși că pârâtul ar fi fost judecat sau condamnat pentru săvârșirea vreunei fapte de natură penală pe teritoriul francez.
De altfel, nici chiar în decretul Prefecturii din Seine-- măsura returnării nu este motivată prin aceea că pârâtul ar fi comis o faptă penală, ci pe faptul că acesta s-a instalat fără titlu sau drept pe un teren, nejustificând astfel dreptul de ședere. În cuprinsul decretului nu se reține nici faptul că șederea pârâtului în Franța ar aduce atingere vreuneia dintre cele trei valori ocrotite - ordinea, siguranța sau sănătatea publică, înlăturarea pârâtului de pe teritoriul francez fiind dispusă pe considerentul că acesta ar constitui " o nerezonabilă pentru Statul francez".
Atâta timp cât din înscrisurile atașate prezentei cereri nu rezultă că nerespectarea de către pârât prevederilor legii franceze privind dreptul de ședere nu se constituie într-o " amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății", cererea reclamantei s-a apreciat ca neîntemeiată, mai ales în condițiile în care Directiva dispune că "nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz și " condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri de restrângere a libertății de circulație".
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen și motivat, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ.
Criticile sunt în esență următoarele: Hotărârea este nelegală și netemeinică, prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente, aprecierile instanței fiind în contradicție cu actele și lucrările dosarului, sesizarea fiind în mod greșit respinsă cu încălcarea disp. Legii 248/2005. Acestea prevăd limitativ obligațiile pe care trebuie să le respecte cetățenii români pe perioada șederii lor în străinătate, astfel că dreptul la libera circulație este în strânsă legătură cu respectarea acestora. Din probele dosarului rezultă că pârâtul returnat din Franța a fost surprins de autoritățile franceze în timp ce comitea fapte antisociale pe teritoriul francez, astfel că cererea reclamantei întemeiată pe disp. art. 5, 38 și 39 din Legea 248/2005, este fondată, iar restrângerea dreptului la libera circulație este pe deplin justificată.
Al doilea motiv de apel se referă la neconcordanța dintre dispozitiv și minută, în sensul că în minută este se menționează 15 zile, iar în dispozitiv termenul este de 5 zile de la comunicarea hotărârii.
Solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, în baza art. 296 Cod procedură civilă.
Apelul este nefondat și se va respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
1. Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulație în Franța pe o perioadă de 3 ani în temeiul art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, motivând că acesta a fost returnat din Franța în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, făcându-se referire la declarația dată de pârât prin care a recunoscut că a muncit fără forme legale și că ar fi fost reținut de poliție pe motiv de furt.
Conform art.25 alin. 1 din Constituția României - dreptul la libera circulație, în țară și în străinătate este garantat, iar legea stabilește condițiile exercitării acestui drept.
Potrivit dispozițiilor legale invocate prin cerere, restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la categoriile de persoane prevăzute de art. 38 din Legea nr. 248/2005 cu modificările și completările ulterioare și numai în condițiile prevăzute de această lege.
Potrivit art. 38 lit. a din același act normativ, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat, în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.
Conform art. 39 alin. 1 din lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane.
Deci, luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești care au dreptul de apreciere și de analiză a dovezilor administrate în cauză.
Dar, conform art. 52 din aceeași lege, până la data aderării României la Uniunea Europeană, "măsura restrângerii dreptului la libera circulație în străinătate, instituită în condițiile art. 38, trebuie să se refere la teritoriile tuturor acestor state", ceea ce înseamnă că odată cu aderarea, articolul 52 își încetează aplicabilitatea.
Rezultă, așadar, că odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 sunt aplicabile doar pentru statele care nu fac parte din Uniunea Europeană. Or, Franța este membră
Așadar, la data de 1 ianuarie 2007 România a aderat la Uniunea Europeană, iar statutul cetățenilor români s-a schimbat, aceștia devenind, conform art. 17 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, cetățeni ai Uniunii Europene, beneficiind, conform art. 18, de dreptul la liberă circulație în statele Uniunii Europene în aceleași condiții ca toți ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene.
În legislația primară, art. 18.1. prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa. Deci, aceste drepturi și libertăți nu sunt absolute.
În legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește, prin art. 27 călimitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice.
Prin urmare, posibilitatea, iar nu obligativitatea, stabilită prin lege - obligă pe judecătorul sesizat, fără a cenzura în vreun fel însăși măsura returnării, să stabilească faptele care au determinat returnarea persoanei în cauză, dacă acestora le sunt sau nu aplicabile măsurile restrictive prevăzute în dreptul comunitar, să examineze acele fapte și măsura cerută prin prisma raportului de proporționalitate, hotărând apoi fie în sensul admiterii cererii dedusă judecății lui, fie în sensul respingerii acesteia.
Prin urmare, returnarea unei persoane în baza acordului de readmisie nu constituie un temei suficient și necenzurabil pentru instanță și care săjustifice luarea măsurii restrângerii dreptului la libera circulație.
Astfel, în mod judicios tribunalul a reținut că o simplă detenție provizorie, neurmată de judecarea și condamnarea pentru o faptă penală a pârâtului, nu este de natură să pună în pericol valori precum ordinea și securitatea publică. De asemenea, nici faptul că pârâtul s-a instalat fără titlu sau fără drept pe un teren, nejustificând în acest sens un drept de ședere, nu reprezintă un motiv suficient și rezonabil care să atragă în mod proporțional masura restrângerii dreptului la libera circulație, în lipsa unor susțineri și dovezi în sensul atingerii uneia sau unora dintre valorile ocrotite: ordinea, siguranța sau sănătatea publică. Considerentul statului francez, în sensul că pârâtul ar constitui "o nerezonabilă", are mai degrabă un conținut și o conotație economice, neputând fi integrat în categoria amenințărilor reale, prezente și suficient de grave pentru un interes fundamental al societății și în sfera noțiunilor de ordine, siguranță și sănătate publică.
În concluzie, întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 Cod civil, incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, prima instanță a pronunțat hotărâre legală și temeinică, dată în deplină concordanță cu probele dosarului și cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor dispozițiilor legale incidente.
2. Într-adevăr, potrivit disp. art. 39 alin. 4 din Legea 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, hotărârea prevăzută la alin. 3, pronunțată de tribunalul în a cărui rază teritorială are domiciliul persoana vizată, este supusă apelului, în termen de 5 zile de la comunicare, la curtea de apel competentă teritorial.
Calea de atac și termenul de exercitare a căii de atac sunt stabilite prin lege. În cazul de față, legea specială dispune altfel în raport cu disp. art. 284 alin. 1 Cod procedură civilă.
Împrejurarea că în minuta hotărârii întocmită în condițiile art. 258 alin. 1 Cod procedură civilă, este prevăzută o altă durată a termenului decât cea prevăzută în legea specială, iar în dispozitivul hotărârii motivate ce se comunică părților potrivit art. 266 alin. 3 Cod procedură civilă, este menționat termenul legal, existând în acest sens o contradicție, nu este de natură să atragă nulitatea hotărârii apelate.
Singura nulitate expresă a hotărârii pronunțate este cea prevăzută în art. 258 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit căruia nesemnarea minutei de îndată după întocmire de către completul de judecată, atrage sancțiunea nulității acesteia.
Or, în cauză, dispozitivul pe scurt al sentinței, este semnat de către judecător.
Prin urmare, în speță, împrejurarea de drept invocată de apelant, nu atrage sancțiunea nulității absolute a actului de procedură întocmit astfel.
Potrivit disp. art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale, se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. Iar, în cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la proba contrară.
Neconcordanța sub aspectul duratei termenului de declarare a căii de atac, nu este reglementată expres ca atrăgând sancțiunea nulității, astfel că greșeala cuprinsă în minută și neconcordanța dintre minută și dispozitiv sub acest aspect, ar fi de natură să atragă nulitatea hotărârii numai dacă prin aceste neobservări ale formelor legale, s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului astfel întocmit.
Or, Parchetul nu a invocat pricinuirea vreunei vătămări în acest sens și mai mult, în procesul civil atunci când participarea procurorului este obligatorie, așa cum este cazul în speță potrivit art. 39 alin. 7 din lege, termenul pentru declararea căii de atac curge de la comunicare, iar nu de la pronunțare. Și, în orice caz, hotărârea redactată și comunicată parchetului, cuprinde mențiunea corectă a duratei termenului pentru declararea căii de atac, iar calea de atac - așa cum s-a subliniat și în precedent, este dată oricum de lege, iar nu de judecător.
Pentru toate aceste motive, verificând în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, potrivit art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, în baza art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat, păstrând ca legală și temeinică hotărârea atacată, nefiind identificate nici motive de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu, potrivit art. 295 alin. 1 teza finală Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ, cu sediul în C,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 301 de la 14 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Civilă, în dosar nr-, în contradictoriu cu petenta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, cu sediul în B, str. -, nr. 29, sector 1, cu intimatul C, cu domiciliul în C,-, județul D, având ca obiect limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Octombrie 2009
Președinte, - - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.
5 ex/27.10.2009
Tehnored.
Jud. fond.
Președinte:Mihaela Loredana Nicolau AlexandroiuJudecători:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu, Tatiana Rădulescu
