Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 27/2010. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 27A
Ședința Publică din data de 28.01.2010
PREȘEDINTE: Elena Romila
JUDECĂTOR 2: Gabriela Baciu
Grefier - - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
La ordine fiind soluționarea apelului civil formulat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 615 din 13.10.2009, pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul cu același număr, în contradictoriu cu intimatul domiciliat în com.,-, posesor CNP-, în acțiunea civilă având ca obiect interdicție în baza Legii 248/2005.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 pct. 2 cod proc.civilă și s-a depus la dosar de către reclamantă dovada achitării taxei de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Nemaifiind cereri de formulat, curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței dată de instanța de fond, având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul ar fi săvârșit vreo faptă antisocială.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele;
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Vrancea reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație în Italia pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pârâtului.
În motivarea cererii a arătat că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 27.08.2009 în baza art. 1 alin.1 din Acordul de readmisie încheiat de România cu Italia.
Că din documentele întocmite de statul italian rezultă că pârâtul a avut un comportament ce constituie o amenințare concretă, efectivă și gravă la adresa demnității umane, a drepturilor fundamentale ale persoanei și a integrității publice, făcând ca permanența sa pe teritoriul național să fie incompatibilă cu conviețuirea civilizată și în siguranță. De asemenea, măsura a fost luată având în vedere concreta și actuala amenințare la adresa siguranței publice.
Că în raport de dispozițiile art. 1 alin. 1 din Acordul de readmisie încheiat de România cu Italia, de art. 5 și 38 lit. a din Legea 248/2005 și de art. 2 din Protocolul adițional nr. 4 la CEDO, pct. 3 și 4, reclamanta a arătat că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea acțiunii.
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar fotocopia unui decret de expulzare a pârâtului, emis de Prefectul orașului la data de 2.09.2009, dovada de comunicare a decretului către pârât, proces verbal de consemnare a mențiunilor pârâtului la intrarea în România, talon de returnare din Italia.
Tribunalul Vrancea prin sentința civilă nr. 615 din 13.10.2009 a respins ca nefondată acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre a reținut următoarele considerente;
O eventuală apărare în sensul că Directiva nr. 38/2004/CE nu s-ar aplica raportului juridic dedus judecății, bazată pe interpretarea dată dispozițiilor art. 3 din Directivă, este nefondată.
Astfel, potrivit acestui text, Directiva "se aplică oricărui cetățean al Uniunii care se deplasează sau își are reședința într-un stat membru, altul decât cel al cărui resortisant este, precum și membrilor familiei sale care îl însoțesc sau li se alătură."
După cum rezultă din acest text legal, Directiva are în vedere situația deplasării cetățenilor unui stat membru într-un alt stat membru (cum este și situația de față), ceea ce înseamnă că statele membre nu pot restrânge exercitarea dreptului la liberă circulație a propriilor cetățeni care vor să călătorească în alte state membre, decât în limitele Directivei.
A considera că Directiva se aplică doar cetățenilor ce nu aparțin statului de pe teritoriul căruia dorește să se deplaseze o persoană ar însemna că se realizează o discriminare nejustificată, pe bază de cetățenie, situație incompatibilă cu statutul și ordinea juridică comunitară.
În ceea ce privește faptul că pârâtul a fost returnat din Italia, Tribunalul a constatat că această împrejurare de fapt nu este suficientă pentru a se dispune de către instanța română restrângerea dreptului de circula pe teritoriul acestui stat. "Returnarea" din Italia nu poate constitui prin ea însăși o cauză ce afectează ordinea, siguranța sau sănătatea publică, putând prezenta relevanță doar faptele, acțiunile sau conduita persoanei respective,astfel cum prevede art. 27 alin. 6) din Directivă.
În ceea ce privește faptele, acțiunile sau conduita pârâtului, Tribunalul a reținut că singurele dovezi administrate la dosar cu privire la aceste împrejurări sunt decretul de expulzare și declarația pârâtului consemnată în cuprinsul unui proces verbal de un agent al statului român la intrarea în România.
Cât privește declarația pârâtului, Tribunalul a constatat că acesta a afirmat că ar fi fost condamnat în Italia pentru jaf la o pedeapsă de 8 luni și ar mai fi fost cercetat în stare de arest timp de 3 luni pentru port ilegal de armă. Potrivit art. 27 alin. 6) din Directivă,teza a II a "Condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea" măsurilor de restrângere a libertății de circulație. În consecință, aceste condamnări ale pârâtului nu constituie un element decisiv pentru a aprecia necesitatea restrângerii dreptului la liberă circulație.
Tribunalul a constatat însă că art. 27 alin. 6) teza a III a din Directivă prevede că conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.
În raport de acest text legal, Tribunalul a apreciat că existența mai multor sesizări sau plângeri cu privire la pretinse infracțiuni săvârșite de pârât pe teritoriul Italiei nu pot conduce la ideea că prezența pârâtului pe acest teritoriu constituie o amenințare reală și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, fiind aplicabilă prezumția de nevinovăție, singurul fapt cert ce rezultă din cuprinsul decretului fiind condamnarea pârâtului pentru jaf.
Cu privire la eventuala incidență a dispozițiilor art. 307 din Tratatul CE, Tribunalul a reținut că Acordul dintre România și Italia privind readmisia persoanelor, aprobat prin Legea nr. 173/1997 nu reglementează obligații specifice în sarcina României privind luarea unor măsuri de restrângere a libertății de circulație a persoanelor care au fost returnate din Italia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, criticând-o pentru următoarele motive;
Chiar și în condițiile existenței principiilor priorității dreptului comunitar și al aplicării directe a acestuia, aplicarea măsurii restrângerii exercițiului dreptului la liberă circulație în străinătate al unui cetățean român, reglementată de art. 38 lit. a din Legea 248/2005, este condiționată de returnarea acelui cetățean dintr-un alt stat în baza unui Acord de readmisie încheiat de România cu acest stat, dacă acel cetățean a încălcat legislația statului de unde a fost returnat.
Mai arată că dispozițiile legale sus-menționate nu au fost modificate prin nici un alt act normativ și nu există nici un impediment ca aceste texte să nu fie aplicate.
Că textul nu condiționează instituirea restricției decât de returnarea prin acordul de readmisie, dar nu și verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea, precum și a pericolului real pe care îl prezintă persoana în cauză pentru valorile sociale pretins protejate, astfel reluând aceleași motive de fapt și de drept dezbătute la instanța de fond.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate prin prisma motivelor de apel constată apelul nefondat pentru următoarele considerente;
În speța de față se pune problema interpretării și aplicării dispozițiilor legale referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetățeanului și anume, dreptul la libera circulație, ceea ce implică dreptul de a părăsi teritoriul României în scopul de a circula pe teritoriul Uniunii Europene după data aderării.
În raport de dispozițiile art. 20 din Constituția României, instanța este obligată să cerceteze compatibilitatea legii interne privind libera circulație a persoanelor cu pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.
Având în vedere ordinea juridică în vigoare la momentul formulării cererii determinată de aderarea României la, necesitatea dreptului la libera circulație trebuie analizată prin prisma îndeplinirii normei comunitate în materie, care are prioritate în fața celei interne.
Astfel, dispozițiile art. 38 lit. a din Legea 248/2005 prevede că restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.
În schimb, art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede că " statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățeanului Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice".
După cum se observă, norma comunitară prevede în mod limitativ doar 3 situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor: afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice, pe când dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie, fără a se face nici o distincție în ceea ce privește persoana cetățeanului în cauză, respectiv dacă acesta prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.
În aceste condiții, Curtea constată că norma internă prevede o categorie mai largă de situații posibile când poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație, în raport cu categoria situațiilor de excepție prevăzute de norma comunitară.
Consecința firească este aceea că norma internă este parțial incompatibilă cu norma comunitară, în ceea ce privește alte excepții la libera circulație a persoanelor decât cele ce vizează ordinea, siguranța sau sănătatea publică.
Cum reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul s-ar afla într-una din cele situații ce ar impune restricționarea dreptului la libera circulație în spațiul Uniunii Europene reține, că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a principiilor de interpretate stabilite în jurisprudența sa de Curtea Europeană de Justiție.
Față de considerentele expuse mai sus va respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 615 din 13.10.2009, pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul cu același număr, în contradictoriu cu intimatul domiciliat în com.,-, posesor CNP-, în acțiunea civilă având ca obiect interdicție în baza Legii 248/2005.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 28.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR Grefier
- - - - - -
Red.ER./8.02.2010
Dact.IS/7ex.9.02.2010
Fond.
Președinte:Elena RomilaJudecători:Elena Romila, Gabriela Baciu
