Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 286/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 286/
Ședința publică din 03 decembrie 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Costea Monica
Grefier - - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
PROCUROR - -
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelantul pârât, domiciliat în,-, împotriva sentinței civile nr. 1026, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 18 septembrie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă Direcția Generală de Pașapoarte B, cu sediul în B, sector 1,-, având ca obiectLegea nr. 248/2005,privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.
La apelul nominal efectuat în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că hotărârea a fost comunicată pârâtului la data de 13.10.2008, iar acesta a declarat apelul la data de 22.10.2008; termenul de declarare a apelului fiind de cinci zile de la comunicarea hotărârii. Apelul nu a fost motivat.
Reprezentantul Ministerului Public invocă excepția tardivității declarării apelului.
Instanța acordă cuvântul asupra excepției invocate.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea excepției tardivității declarării apelului, cu consecința respingerii apelului ca tardiv formulat.
Solicită instanței să observe că hotărârea a fost comunicată pârâtului la data de 13.10.2008, după cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 9 dosar nr- al Tribunalului Constanța, iar acesta a declarat apelul la data de 22.10.2008, cu depășirea termenului legal de cinci zile de la comunicarea hotărârii.
Instanța, rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte Bas olicitat suspendarea exercitării dreptului la liberă circulație în Suedia pentru o perioadă de cel mult cinci ani a pârâtului.
Prin sentința civilă nr. 1026, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 18 septembrie 2008, în dosarul nr-, fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B; s-a dispus suspendarea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului, în Suedia, pe o durată de un an de la data rămânerii irevocabile a sentinței.
Împotriva acestei hotărâri, la data de 22 octombrie 2008, declarat apel pârâtul, prin reprezentant (fila 2), pe care nu l-a motivat.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA sub nr-, fixându-se termen de judecată la data de 03 decembrie 2008.
La termenul stabilit pentru judecarea apelului, reprezentantul Ministerului Publica invocat excepția tardivității declarării apelului, a pus concluzii de admitere a acestei excepții și respingerea apelului ca tardiv formulat.
În conformitate cu dispozițiile art. 137 din Codul d e procedură civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Excepția este fondată.
Verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată că apelul a fost declarat peste termenul legal de cinci zile de la data comunicării hotărârii. Astfel, din dovada de comunicare, aflată la fila 9 dosar Tribunal C nr-, rezultă că pârâtul a primit sentința civilă nr. 1026/2008 la data de 13 octombrie 2008, iar cererea de apel declarativ a fost depusă la data de 22 octombrie 2008, peste termenul legal de cinci zile de la data comunicării hotărârii.
Potrivit art. dispozițiilor art. 39(4) din Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, "Hotărârea prevăzută la alin.(3) este supusă apelului, în termen de cinci zile de la comunicare, la curtea de apel competentă teritorial", iar potrivit dispozițiilor art. 103(1) Cod procedură civilă, "Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința lui".
Cum în cauză apelantul pârât nu a respectat aceste dispoziții legale, depunând cererea de apel cu depășirea termenului legal prevăzut de art. 39(4) din Legea nr. 248/2005 și, cu toate că hotărârea apelată i-a fost comunicată la adresa indicată, acesta nu a formulat cerere de repunere în termenul de apel și nu a produs probe prin care să dovedească faptul că a fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voința sa să declare apelul în termen.
Pe cale de consecință, excepția va fi admisă și apelul va fi respins ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității declarării apelului.
Respinge ca tardiv apelul civil formulat de apelantul pârât, domiciliat în,-, împotriva sentinței civile nr. 1026, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 18 septembrie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă Direcția Generală de Pașapoarte B, cu sediul în B, sector 1,-, având ca obiectLegea nr. 248/2005,privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.
Definitivă.
Cu recurs în termen de cinci zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 03 decembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
Grefier,
- -
gref.AB
7 ex./09.01.2009
Emis 5 com.
azi,16.01.2009
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Costea Monica