Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 297/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 297

Ședința publică de la 10 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Oana Ghiță

JUDECĂTOR 2: Sorin Drăguț

Grefier: - - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova

*****

Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul, cu domiciliul în B, str. -, nr. 129, -. 5,. 2, județul O, împotriva sentinței civile nr. 1005 de la 14 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR DIN MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în B, sector 6,-, având ca obiect limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat reprezentând apelantul pârât, lipsind intimatul reclamant INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR DIN MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că apelul este declarat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 39 alin. 4 din Legea nr. 248/2005, este motivat, precum și întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, formulată de intimatul reclamant INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR DIN MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care;

Nemaifiind excepții de invocat, probe de administrat, alte cereri de formulat, curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul.

Avocat reprezentând apelantul pârât a pus concluzii de admitere a apelului, schimbarea sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul respingerii acțiunii.

A solicitat să se aibă în vedere documentele depuse la dosarul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Publica pus concluzii de respingere a apelului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțată de instanța de fond.

CURTEA:

Asupra apelului civil de față;

Prin cererea înregistrată la nr-, reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Administrației și Internelor B, în baza dispozițiilor obiectivului nr.2 lit.d din Hotărârea Guvernului nr.1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, coroborate cu prevederile art. 38 lit.b din Legea 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, a chemat în judecată pe pârâtul solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Italia a pârâtului.

În motivarea cererii, s-a arătat că pârâtul a fost expulzat din Italia la data de 31.07.2009, în baza Decretului Prefecturii Provinciei Trieste.

Conform decretului de expulzare, din cauza comportamentului de care a dat dovadă pe perioada șederii în Italia, împotriva pârâtului s-a dispus măsura interzicerii de a se mai afla pe teritoriul Italiei.

Reclamantul a depus la dosar, în copie, talonul de expulzat, declarația pârâtului în sensul returnării, decretul de expulzare emis de autoritățile italiene.

Prin sentința civilă nr.1005 din 14 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Administrației și Internelor, cu sediul în B, sector 6,-, împotriva pârâtului născut la 8 iulie 1978 în B, fiul lui și, domiciliat în B str. - nr. 129 -..5..2 județul O, CNP - și s-a dispus restrângerea exercitării dreptului de liberă circulație a pârâtului în Italia până la 31.07.2010.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 38 lit.a din Legea 248/2005, modificată și completată prin OG nr.5/2006.

Împotriva acestei sentințe civile,în termen legal, a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

arătat că soluția adoptată de prima instanță este nelegală, întrucât pârâtul presta muncă pe teritoriul statului italian în executarea unui contract de muncă valabil încheiat, astfel că decizia autorităților italiene de expulzare a sa este abuzivă și încalcă flagrant drepturile omului.

A depus la dosar: declarații extrajudiciare de martori, și contractul individual de muncă.

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, întrucât pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei la data de 31.07.2009,prin decret al Prefectului Provinciei Trieste, având în vedere comportamentul său antisocial, de natură să afecteze menținerea ordinii și siguranței publice.

Apelul este fondat.

Art.38 din Legea 248/2005 prevede posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate pe o perioadă de cel mult 3 ani, în cazul persoanelor returnate dintr- altă țară în baza unui acord de readmisie, însă odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate, potrivit art. 148 alin.2 și 4 din Constituție.

Această prioritate este instituită și prin art. 10 din Tratatul Comunității Europene, care prevede obligația de cooperare loială între statele membre, inclusiv a instanțelor judecătorești, prin respectarea principiilor și soluțiilor consacrate de jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.

În cauza Van en și cauza Becker, Curtea Europeană de Justiție a statuat că dispozițiile unei directive sunt direct aplicabile, chiar în absența unor măsuri de transpunere în dreptul intern, cu condiția să fie necondiționate și suficient de precise pentru a permite instanțelor judecătorești să le aplice așa cum sunt formulate.

Examinând prevederile Legii 248/2005, se constată că pentru a dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la liberă circulație în străinătate ( inclusiv pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene), este suficient ca acesta să fi fost returnat dintr-un stat, în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat, independent de motivul pentru care a fost returnat.

Spre deosebire de norma internă, art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE stabilește expres și limitativ, doar trei cazuri în care autoritățile statelor membre pot lua o astfel de măsură restrictivă, respectiv afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice.

În cauză, s-a susținut că măsura restrângerii dreptului la circulație pentru pârât este justificată de șederea ilegală a acestuia pe teritoriul statului italian.

Curtea Europeană de Justiție a subliniat că, deși statele sunt libere să stabilească cerințele de ordine publică și de siguranță publică, în conformitate cu nevoile lor naționale, care pot de la un stat membru la altul și de la o perioadă la alta, nu este mai puțin adevărat că în contextul comunitar și în special ca justificare a unei derogări de la principiul fundamental al liberei circulații a persoanelor, aceste cerințe trebuie interpretate în mod strict, astfel încât sfera lor nu poate fi stabilită unilateral de fiecare stat membru fără exercitarea unui control din partea instituțiilor Comunității Europene (Hotărârea Rutili din 28.10.1975, Hotărârea Bouchereau din 27.10.1977 și Hotărârea Orfanopoulos și din 29.04.2004).

de la principiul fundamental al liberei circulații a persoanelor fiind de strictă interpretare, măsurile luate în aplicarea art. 27 din Directiva 2004/38 trebuie să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză, pentru a fi justificate, neputând fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de cazul respectiv sau care sunt legate de considerații de prevenție generală.

În pronunțarea hotărârii preliminare din 10.07.2008, în procedura MAI- Direcția Generală de Pașapoarte B, împotriva lui G, formulată în temeiul art. 234 din CE de Tribunalul Dâmbovița, Curtea Europeană de Justiție a precizat că art. 27 din Directiva 2004/38 nu se opune reglementării naționale care permite restrângerea dreptului unui resortisant al unui stat membru de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, cu condiția ca, pe de o parte, conduita acestui resortisant să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, și, pe de altă parte, măsura restrictivă avută în vedere să fie aptă să garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmărește și să nu depășească cadrul a ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia.

În cauză, nu subzistă niciunul dintre motivele expres limitativ prevăzute de art. 27 din directiva nr. 2004/38/CE care ar putea justifica afectarea unui drept fundamental instituit de ordinea comunitară, respectiv atingeri aduse ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice, măsura dispusă de prima instanță fiind dată cu încălcarea dispozițiilor legale comunitare.

În raport de aceste considerente, apelul se apreciază ca fiind fondat, urmând ca,potrivit art. 296 Cod pr.civ. să se admită, să se schimbe sentința civilă, în sensul respingerii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de reclamantul,CNP -, cu domiciliul în B, str. -, nr. 129, -. 5,. 2, județul O, împotriva sentinței civile nr. 1005 de la 14 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR DIN MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în B, sector 6,-.

Schimbă sentința civilă și respinge acțiunea formulată de Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Administrației și Internelor.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 10 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. și tehnored. jud.-/7ex/11.11.2009

Președinte:Oana Ghiță
Judecători:Oana Ghiță, Sorin Drăguț

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 297/2009. Curtea de Apel Craiova