Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 30/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.30.A
Ședința publică de la 10.02.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mihaela Paraschiv
JUDECĂTOR 2: Antonela Cătălina Brătuianu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de doamna procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Pe rol judecarea cererii de apel formulată de apelantul-reclamant MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE--DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE împotriva sentinței civile nr. 500 DIN 11.03.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția V-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-pârât.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns apelantul-reclamant MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE --DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE și intimatul-pârât.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 04.02.2009, apelantul-reclamant MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE --DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE a depus Ordinul de plată nr.183 din data de 04.02.2009 cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei, depunând și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Reprezentantul Ministerului Public, în principal, pune concluzii de respingere a apelului și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică, considerând că intimatul-pârât nu reprezintă o amenințare care să justifice restrângerea dreptului de liberă circulație a acestuia.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 27.12.2007 pe rolul Tribunalul București Secția a V-a Civilă sub nr. -/2007, petenta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea dreptului pârâtului la liberă circulație în Anglia pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Anglia la data de 12.12.2007, în baza Acordului de readmisie încheiat între România și acest Stat, ratificat prin Legea nr. 369/2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 684/2003.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.5, 38, 39 din Legea nr. 248/2005 și Codul d e procedură civilă.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Prin sentinta civilă nr. 500 de la 11.03.2008 a Tribunalului București -Secția a V-a civilă a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea.
În motivarea sentin ț ei s-a re ținut că în baza Acordului de readmisie încheiat între România și acest Stat, ratificat prin Legea nr. 369/2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 684/2003, pârâtul a fost returnat din Anglia la data de 12.12.2007, măsura fiind luată întrucât aceasta nu întrunea condițiile de ședere pe teritoriul Angliei, Acordul de readmisie prevăzând la art.2 alin.( 1) că "fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părți contractante, fără formalități, orice persoană care nu a îndeplinit condițiile de intrare sau nu mai îndeplinește condițiile privind șederea, aplicabile pe teritoriul părții contractante solicitante, dacă s-a stabilit sau este prezumat că aceasta are cetățenia părții contractante solicitate". În temeiul dispozițiilor art.38 lit.(a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată cu OG nr.5/2006, "restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani - cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat in baza unui acord de readmisie încheiat cu România și acel stat ". În conformitate cu dispozițiile art.39 alin.1 din Lege, această măsură se dispune la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane.
Tribunalul a mai re ținut că dreptul la circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului român, precum și a tratatelor și convențiilor pe care România le-a ratificat și care fac astfel parte din dreptul intern, că, în acest context trebuie observat că art.2 alin.(3) din Protocolul adițional nr.4 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale prevede că "exercitarea acestor drepturi (care compun libertatea de circulație) nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora". acestor drepturi trebuie deci să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim și să fie necesare într-o societate democratică, necesitate ce trebuie analizată prin prisma raportului de proporționalitate între scopul urmărit prin aplicarea unei limitări a drepturilor individului și mijloacele folosite pentru realizarea lui.
Tribunalul a constatat, pe de o parte, neîndeplinite condițiile prevăzute de această normă comunitară, în cauză nefăcându-se dovada că restrângerea liberei circulații a pârâtei pe teritoriul Angliei sau al celorlalte state membre ale Uniunii Europene ar fi o măsură necesară într-o societate democratică pentru realizarea vreunuia dintre scopurile legitime stipulate de Convenție, în condițiile în care la dosar nu există decât o declarație olografă dată de pârâtă în care arată că a mers în Anglia pentru a munci și talonul de returnare întocmit de autorități. Astfel, simpla neîndeplinire de către un resortisant al unui stat membru a formalităților de intrare, circulație, ședere prevăzute pentru străini nu este de natură să constituie în sine o conduită care amenință ordinea publică sau să ridice suspiciuni puternice privind săvârșirea unor fapte penale și nu poate, prin ea însăși, să justifice o măsură de expulzare ori detențiunea temporară în acest scop. Cu atât mai mult nu poate să justifice ca un alt stat să restrângă pentru acest motiv dreptul cetățenilor săi de a se deplasa în alt stat.
Tribunalul a apreciat, pe de altă parte, că - prin modalitatea de reglementare in dreptul intern român a măsurii limitării dreptului la libera circulație a persoanelor raportul de proporționalitate intre interesul general al societății (învederat în cererea de chemare în judecată ca fiind stoparea migrației ilegale) si interesul particular al persoanei supuse acestei măsuri de limitare nu a fost respectat, justul echilibru fiind rupt. Astfel, conform art. 38 alin 3 din Legea nr. 248/2005, cu modificările ulterioare, instanța care soluționează cauza in fond trebuie sa se pronunțe asupra cererii în termen de 5 zile de la primirea solicitării, iar instanța care judeca in calea de atac trebuie să se pronunțe in termen de 3 zile de la primirea cererii. În aceste condiții, în mod evident, pârâta nu are posibilitatea efectivă de a se apăra corespunzător, iar dispozițiile procedurale cuprinse în legea specială impun practic limitarea dreptului la libera circulație a persoanelor, astfel că justul echilibru intre interesul general si interesul particular nu este respectat,măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație fiind disproporționată în raport cu scopul urmărit prin adoptarea acestei măsuri, cu consecința constatării încălcării dispozițiilor art.2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, aplicată cu prioritate față de dreptul intern, conform art. 20 din Constituție.
Sub aceste aspecte, Tribunalul a apreciat că solicitarea reclamantei, de a se restrânge libertatea de circulație a pârâtului pe o perioadă de cel mult 3 ani în Statul de unde a fost returnat este neîntemeiată și, în baza art.38 din Legea nr.248/2005, a respins-
Împotriva sentin ț ei men ționate anterior a declarat apel reclamantul.
În motivarea apelului s-a arătat că intimatul a fost returnat din ANGLIA la data de 12.12.2007, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, că înscrisurile înaintate ca probe, talonul de returnare și declarația, au fost întocmite în punctul de trecere a frontierei de către lucrătorul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, urmare a măsurii de returnare dispuse de statul străin. Astfel autoritățile române au luat act de măsura dispusă de autoritățile statului străin, în baza Acordului de readmisie sus amintit, fără a putea cenzura returnarea intimatului, cu atât mai mult cu cât aceasta are la bază prevederile unui acord încheiat între cele două părți. În conformitate cu prevederile acordului autoritățile române nu se pot opune returnării statului parte la acord. Art. 52 din Legea 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată cu nr.OG 5/2006 prevede că: "Până la data aderării României la Uniunea Europeană, în cazul returnării unui cetățean român în baza unui acord de readmisie încheiat între România și un stat membru al Uniunii Europene, măsura restrângerii dreptului la libera circulație în străinătate, instituită în condițiile art.40, trebuie să se refere la teritoriile tuturor acestor state, cu excepția celor cu privire la care persoana în cauză face dovada că are drept de intrare.", urmând ca ulterior acestei date măsura să se aplice doar pentru statul din care a fost returnat.
Apelanta a arătat în continuare că în temeiul dispozițiilor art. 38 lit. (a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată cu nr.OG 5/2006 "Restrângerea exercitării dreptului la libera circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani. cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat. " Potrivit art.25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate. Totodată, în temeiul art.17 din Constituție, cetățenii români aflați în străinătate se bucură de protecția statului român, dar, în același timp, trebuie să-și îndeplinească obligațiile ce le revin, cu excepția acelora care nu sunt compatibile cu absența lor din țară. Or, prevederile legale ale art.38 din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată cu nr.OG 5/2006, reglementează una dintre obligațiile ce trebuie respectate de către cetățenii români aflați în străinătate, fiind compatibile cu absența lor din țară. De asemenea, măsura restrângerii se justifică, în cazul de față, pentru apărarea ordinii, situație prevăzută printre cele limitative enumerate de art. 53 din Constituție. Măsura dispusă prin art.38 lit. a, se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute în art.53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern. Migrația ilegală presupune deplasarea persoanelor care au intrat legal sau ilegal pe teritoriul unui stat, sau deși au intrat legal nu mai îndeplinesc condițiile de intrare și ședere pe teritoriul acelui stat. Se aplică și celor ce intră pe teritoriul unei țări fără a avea documente legale, precum și celor care au încălcat regulile de tranzit.
Nu se poate susține că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat încalcă prevederile din Constituție sau alte instrumente juridice internaționale referitoare la dreptul la liberă circulație, raportat ș i la Decizia nr.855/28.11.2006 a Cur ții Constituționale. Curtea Europeană de Justiție a statuat, printr-o decizie, că statelor nu le este interzis controlul persoanelor aflate pe teritoriul lor și impunerea unor restricții, în conformitate cu legislația proprie și legislația europeană, în situația în care aceștia nu îndeplinesc sau nu mai îndeplinesc condițiile de intrare și ședere pe teritoriul respectivelor state. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că art.2 alin.1 din Protocolul nr.4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale trebuie interpretat în sensul că orice persoană care se găsește în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul de a circula în mod liber pe teritoriul acelui stat și dreptul de a-și alege în același mod, pe același teritoriu, reședința sa. În mod legal este interpretat de C în sensul de "în conformitate cu reglementările aplicabile" pe teritoriul unui stat are dreptul să circule în mod liber pe acel teritoriu. De asemenea trebuie făcută precizarea că acest termen are a fi înțeles în sensul de "potrivit reglementărilor legale existente în materie", adică nu numai "în conformitate cu dispozițiile unei legi" în sensul formal al acestei noțiuni - act normative adoptat de Parlament - ci în conformitate cu orice dispoziții normative ce reglementează material: hotărâri ale guvernului, regulamente de aplicare. Curtea a mai reținut că "în cea mai mare parte a statelor, autoritățile administrative sunt cele care dispun de o largă putere discreționară în privința autorizării sau refuzului intrării străinilor pe teritoriul unui stat". Or, aceste autorități nu edictează legi, ci reglementări aplicabile în materie.
Pe de altă parte România a negociat o perioadă de tranziție de 2 până la 7 ani, începând cu 01.01.2007, la capitolul privind libera circulație a persoanelor, astfel că unele state membre pot continua să aplice restricții pentru cetățenii noilor state pe o perioadă de 2 ani după aderare. Unul din criteriile de aderare la Uniune este adoptarea și transpunerea în legislația națională a acquis-ului comunitar, acceptarea și ducerea la îndeplinirea drepturilor și obligațiilor negociate și asumate cu ocazia negocierilor. Statele candidate la aderarea în Uniunea Europeană au negociat perioade de tranziție pentru implementarea acquis-ului comunitar (ART.23 din Tratat denumit "Măsuri tranzitorii").
Analizând materialul probator administrat în cauză prin raportare la motivele apelurilor, Curtea a constatat nefondat apelul reclamantei pentru considerentele expuse mai jos.
În spe ț ă nu se pune problema legalită ț ii măsurilor pe care pot să le ia celelalte state fa ț ă de un cetă țean român, ci a măsurilor care pot fi dispuse împotriva acestuia ș i în ce condi ții de către propriul stat.
În litigiul de față se pune problema interpretării și aplicării dispozițiilor legale referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetățeanului, și anume, dreptul la libera circulație (art.25 din Constituția României), în componența ce implică dreptul de a părăsi teritoriul României în scopul de a circula pe teritoriul statelor Uniunii Europene (până la data aderării României la.), începând cu data aderării.
Prin urmare, în raport de dispozițiile art.20 din Constituția României, instanța este obligată să cerceteze compatibilitatea legii interne privind libera circulație persoanelor cu pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, nefiind ținută de a aplica în litera lor doar dispozițiile legii interne, în speță, Legea nr.248/2005.
În ceea ce privește raportul dintre legislația națională și legislația comunitară, Curtea va face aplicarea principiilor de interpretare stabilite în jurisprudența sa de Curtea de Justiție Comunității Europene, în special principiul supremației dreptului comunitar și obligației de nu aplica dreptul național contrar dreptului comunitar, precum și a dispozițiilor art.148 din Constituția României potrivit cărora "urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".
Relevante în speță sunt dispozițiile art.25 și 20 din Constituția României, art.1,38 lit. și b, 39 și 52 din Legea nr.248/2005, privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, dispozițiile cuprinse în Tratatul Instituind Comunitatea Europeană, precum și cele cuprinse în Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și Consiliului din 29.04.2004, privind dreptul la liberă circulație și la ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii uniunii și membrii familiilor acestora de modificare Regulamentului (CEE) nr.1612/68 și de abrogare Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 13/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, art. 2, "Libertatea de circulație", din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
În raport cu aceste dispoziții legale, instanța română trebuie să aprecieze necesitatea restrângerii dreptului la liberă circulație prin raportare la ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării unei astfel de măsuri.
Curtea precizează că nu este de competența sa a se pronunța asupra legalității sau justeței măsuri de expulzare dispusă de autoritățile engleze față de pârât în cauză, în anul 2006. Este dreptul suveran al autorităților statului englez de a aplica legile interne și a dispune măsuri corespunzătoare așa cum consideră de cuviință.
Împrejurarea însă că autoritățile engleze au dispus expulzarea pârâtului nu este ea însăși suficientă pentru instanța română de a interzice, la rândul său, dreptul de circulație al cetățeanului său pe teritoriul Angliei. Art.25 din Constituția României stabilește că persoanele având cetățenia română au dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene.
Excepțiile de la această regulă se regăsesc atât în cuprinsul legii interne - art.38 și 39 din Legea 248/2005, cât și în cuprinsul legislației Comunitare - art.27 din Directiva 2004/38/CE.
Potrivit art.38 lit.a din Legea nr.248/2005 "restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat".
Rezultă așadar că legea internă prevede posibilitatea, iar nu obligativitatea restrângerii dreptului la liberă circulație dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie în timp ce art.27 din norma comunitară (Directiva 2004/38/CE) prevede în mod limitativ doar 3 situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor și anume: afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice.
În aceste condiții, Curtea constată că norma internă prevede o categorie mai largă de situații posibile, când se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la liberă circulație, în raport cu categoria situațiilor de excepție prevăzute de norma comunitară și astfel norma internă este parțial incompatibilă cu norma comunitară.
Așa cum s-a arătat mai sus, art.27 din Directivă prevede situațiile de excepție în care se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulație, respectiv ordinea, siguranța sau sănătatea publică, or din actele dosarului nu rezultă că vreuna din aceste condiții a fost îndeplinită.
Condiția persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.
Simpla nerespectare condițiilor prevăzute de legea engleză referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul său a unui cetățean român nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor de ordine, siguranță sau sănătate publică pentru a se considera că acțiunea este întemeiată și că în mod greșit instanța de fond respins-
Față de cele reținute, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat apelul formulat de Direcția Generală de Pașapoarte
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul de declarat de apelantul-reclamant MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE cu sediul în B,-, sector 1 împotriva sentinței civile nr. 500 din 11.03.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția V-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-pârât domiciliat în B,-,. A,. 2, județul
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red. MP
.red. AP/
5 ex./9.03.2009
Judecător fond - Secția a V-a Civilă
Președinte:Mihaela ParaschivJudecători:Mihaela Paraschiv, Antonela Cătălina Brătuianu
