Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 331/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (935/2009)
Completul 4
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 331A
Ședința publică de la 27 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Aurora Herold Petre
JUDECĂTOR 2: Elena Vlad
GREFIER - I -
Ministerul Publica fost reprezentant de procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Pe rol soluționarea apelului declarat de reclamantul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE împotriva sentinței civile nr. 330 din 10.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul.
Obiectul cauzei - limitarea exercitării la libera circulație în străinătate.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns apelantul - reclamant Ministerul Administrației și Internelor Direcția Generală de Pașapoarte și intimatul - pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelanta - reclamantă a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru cât și faptul că intimatul - pârât a fost citat prin afișare la ușa instanței
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea apelului, ca neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de tribunal, deoarece șederea ilegală nu poate impune limitarea exercitării la libera circulație.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă la data de 03.02.2009, reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație în ia pentru o perioadă de cel mult 3 ani pârâtului.
În motivarea cererii se arată, în esență, că pârâtul a fost expulzat din ia pentru neîndeplinirea condițiilor legale de ședere.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr.248/2005 și cele ale Acordului bilateral de readmisie.
Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, prin sentința civilă nr.330/10.03.2009, pronunțată în dosarul nr- a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că nu se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulație în străinătate pentru o persoană returnată dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în condițiile în care singurul temei al returnării este un acord de readmisie bilateral încheiat între România și statul membru al Uniunii Europene. Aceasta întrucât dispozițiile art.18 TCE în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE prevăd dreptul la liberă circulație al cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene pe teritoriul Uniunii, iar restricționarea libertății de circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE.
Arată apelanta că sentința este netemeinică și nelegală întrucât instanța de fond nu a avut în vedere că: pârâtul a fost returnat din ia la data de 18.11.2008, în baza Convenției încheiate de România cu acest stat. Prevederile acestui acord stabilesc ca fiecare parte contractantă să readmită pe teritoriul statului său, la cererea celeilalte părți contractante și fără formalități, orice persoană care nu mai îndeplinește condițiile de intrare sau nu mai îndeplinește cerințele privind șederea, aplicabile pe teritoriul statului părții contractante solicitante.
Returnarea unui cetățean român dintr-un stat membru UE, și readmisia acestuia în țară în baza unui Acord de readmisie, se aplică evident când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat de către cetățeanul român cu privire la care se solicită returnarea.
Astfel, mergând de la premisa că fiecare stat membru al Uniunii Europene este liber să stabilească cerințele de ordine publică și de siguranță publică, în conformitate cu nevoile lor naționale, care pot de la un stat membru la altul și de la o perioadă la alta, rezultă că, prin faptul returnării cetățeanului român, autoritățile din i au considerat prezența acestuia pe teritoriul său ca fiind o amenințare la adresa ordinii publice.
În temeiul dispozițiilor art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, restricția poate fi instituită împotriva cetățeanului român returnat în baza unui acord de readmisie, fără a fi condiționată de verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea.
Măsura reglementată prin art. 38 lit. a, se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute în art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, și a dispozițiilor art. 25 din Constituție, de la liberă circulație putând fi îngrădit în condițiile prevăzute de lege.
Mai arată apelanta că și Protocolul nr.4 Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale garantează la art. 2 dreptul la liberă circulație, dar această garanție poate suporta anumite restricții reglementate chiar de documentul internațional invocat, respectiv paragrafele 3 și 4 al art. 2.
Prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație, conform dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 248/2005, nu se încalcă dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație și ședere a cetățenilor Uniunii Europene, drept reglementat prin Directiva nr. 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora. Prin acest act normativ nu s-a înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetățeni, aspect ce se desprinde din cuprinsul art. 3, potrivit căruia, Directiva "se aplică oricărui cetățean al Uniunii care se deplasează sau își are reședința într-un stat membru, altul decât cel la cărui resortisant este -".
În finalul motivelor de apel se arată că raportat la aceste dispoziții legale,
măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație justifică caracterul proporțional al măsurii, întrucât responsabilizarea pârâtului se poate realiza și prin interzicerea dreptului său de acces în aceste state.
Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel formulate, care fixează limitele devoluțiunii în cauză, conform art.295 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
În fapt, pârâtul a fost returnat din ia, la data de 18.11.2008, în baza Convenției încheiată între România și ia.
Rezultă, din cuprinsul procesului - verbal încheiat de personalul de frontieră, că pârâtul a părăsit România în data de 20.05.2007 ajungând în ia unde a locuit fără forme legale, fiind depistat de autoritățile e și returnat în țară la data de 18.11.2008 (fila 4 dosar fond).
În cauză, se pune problema interpretării și aplicării dispozițiilor legale referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetățeanului, respectiv dreptul la libertatea de circulație reglementat de art.25 din Constituția României și articolul 2 al Protocolului nr.4 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și în Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004.
Potrivit art. 11 și 20 din Constituție, urmează a se stabili compatibilitatea legii interne privind libera circulație a persoanelor cu pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.
În sistemul de protecție a drepturilor omului, dreptul la libertatea de circulație nu este unul absolut, putând cunoaște anumite limitări, în cazurile și condițiile reglementate de lege. Astfel, în ipoteza în care trebuie să fie analizate restrângerile aduse unui drept condițional, mecanismul de control trebuie să se raporteze la existența unei baze legale prin care se instituie ingerința, legea trebuind să întrunească și calitățile de a fi accesibilă și previzibilă, la existența unui scop legitim, care să justifice restrângerea și la necesitatea acestei limitări într-o societate democratică, în sensul că aceasta trebuie să răspundă unei nevoi sociale imperioase și să existe un raport de proporționalitate între imperativele apărării drepturilor individuale și cele ale apărării interesului public, între scopul invocat de stat și mijloacele folosite pentru atingerea acestuia.
Astfel, în cauza dedusă judecății, restrângerea dreptului la libera circulație a persoanei returnate dintr-un stat, în baza unei convenții încheiate între cele două state, vizează un scop legitim, reprezentat de menținerea unui climat de bună colaborare dintre România și statul respectiv.
În același sens, deși poate fi admis argumentul apelantei că nu este de competența instanței naționale să se pronunțe asupra legalității sau justeței măsurii de returnare dispusă de autoritățile e, acest argument nu este prin el însuși suficient pentru ca instanța română să limiteze dreptul la libera circulație al cetățeanului său, în speță al pârâtului pe teritoriul iei.
Măsura de restrângere a libertății de circulație a unui cetățean român pe teritoriul unui stat membru, din care acesta a fost expulzat, trebuie privită în contextul dispozițiilor Tratatului de Instituire a Comunităților Europene, care recomandă apelarea la toate mijloacele corespunzătoare pentru eliminarea incompatibilităților, ținând cont de faptul că fiecare stat membru al Uniunii face parte integrantă din comunitatea instituită, astfel că acestora le incumbă responsabilitatea referitoare la crearea instituțiilor comune și funcționalitatea lor.
Cum România a devenit, la data de 01.01.2007, stat membru al Uniunii Europene, acesteia îi revine obligația să respecte ordinea juridică instituită la nivelul Uniunii.
Aprecierea necesității restrângerii dreptului la liberă circulație se realizează, în consecință, prin raportare la ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării unei astfel de măsuri.
Sub aspectul aprecierii legalității măsurii dispuse, în materia liberei circulații a persoanelor cetățeni români, atât legislația internă, cât și legislația comunitară stabilesc regula în raport de care dreptul la liberă circulație al cetățenilor români pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat, aspect ce rezultă din prevederile art.25 din Constituția României, art.18 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene și art.4 din Directiva 2004/38/CE.
Excepțiile de la această regulă se regăsesc, deopotrivă, în cuprinsul legii interne (art.38 și 39 din Legea nr.248/2005), dar și în legislația comunitară (art.27 din Directiva 2004/38/CE) și în cea convențională (par. 3 și 4 ale art.2 al Protocolului nr.4 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului).
Norma comunitară prevede, în mod limitativ, doar trei situații în care statul ar putea să restrângă libertatea de circulație a persoanelor, respectiv afectarea ordinii publice, a siguranței publice sau a sănătății publice,cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
Norma internă prevede posibilitatea limitării dreptului la libera circulație dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.
Legea nu face vreo distincție în legătură cu alte atribute ce privesc persoana cetățeanului, cum ar fi gradul de pericol social pe care acesta îl prezintă pentru ordinea, siguranța, sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.
Se observă, așadar, că norma internă prevede o categorie mai largă de situații în care se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație, prin raportare la ipoteza nerespectării unei interdicții anterioare la exercițiul dreptului în discuție, astfel că aceasta este, în parte, neconformă cu norma comunitară, sub aspectul excepțiilor ce vizează libera circulație a persoanelor, excepții care ar trebui să fie de strictă interpretare și aplicare și să fie concordante cu cele reglementate de legislația internațională în această materie.
Existând, astfel, neconcordanță între norma comunitară și norma internă privind excepțiile de la dreptul la libertatea de circulație, care constituie limitări ale exercitării acestui drept, Curtea va face aplicarea normei comunitare în speță, în virtutea principiului supremației dreptului comunitar.
În plus, trebuie menționat că, deși Directiva 2004/38/CE nu are aplicabilitate directă la nivel național, necesitând transpunerea ei în ordinea juridică internă prin intermediul adoptării unei legislații sau altor măsuri conforme cu documentul european, în cazul în care statul nu a implementat la timp directiva sau nu a procedat la o implementare corespunzătoare, aceasta produce un efect direct, persoanele interesate putând invoca în mod direct în fața instanței naționale, acele prevederi din directivă, care le conferă anumite drepturi.
Este exact ipoteza dispoziției europene în materie de liberă circulație și care circumscrie excepțiile de la exercitarea liberă a acestui drept unor criterii referitoare la conduita individului, raportate la motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică (pct.22 din preambulul Directivei).
Directiva nr.38/2004/CE a fost implementată în dreptul intern prin nr.OUG102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Economic European, dar nici acest act normativ și nici modificările ulterioare aduse Legii nr.248/2005 (OUG nr.96/2006, nr.126/2007; Legea nr.191/2006), nu au transpus complet Directiva, în sensul indicării criteriilor referitoare la ordinea, siguranța sau sănătatea publică, care să fie avute în vedere la adoptarea măsurilor restrictive privind libera circulație. În consecință, Curtea va examina necesitatea aplicării măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație în raport de criteriile menționate în directiva enunțată.
Analizând, în continuare, cererea de chemare în judecată, din perspectiva necesității și a proporționalității restrângerii, Curtea observă că aceasta s-a fundamentat exclusiv pe considerentul că pârâtul a locuit pe teritoriul iei fără forme legale, fiind returnat de pe teritoriul acestei țări, în baza Acordului de readmisie încheiat cu România.
Măsurile dispuse din motive de ordine publică sau siguranță publică ar trebui să respecte principiul proporționalității, însă, în cauză, se întemeiază exclusiv pe conduita intimatului; această conduită trebuie să constituie, însă, o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, măsura neputând fi justificată de motivări care nu prezintă legătură efectivă cu cazul în sine sau sunt legate de considerații de prevenție generală.
Simpla ședere a pârâtului pe teritoriul iei și returnarea sa nu exprimă un grad de pericol social real al acesteia pentru ordinea și securitatea statului respectiv, nu poate fi circumscrisă excepțiilor care ar conduce la admiterea acțiunii, cu atât mai mult cu cât Directiva 2004/38/CE prevede că nici condamnările penale anterioare nu ar putea justifica în sine restrângerea libertății de circulație.
Obligația asumată de România, prin acordul încheiat cu statul, fost aceea de a readmite pe cetățenii săi care au fost expulzați în scopul combaterii imigrației ilegale, dar această obligație de ordin general și de prevenție generală nu poate justifica, în raport de circumstanțele particulare ale speței, limitarea dreptului la liberă circulație a intimatului - pârât, pe teritoriul iei pe o perioadă de maxim trei ani.
În temeiul considerațiilor expuse și având în vedere prevederile art.296 și următoarele Cod procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta - reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE împotriva sentinței civile nr.330/10.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMLE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta - reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE din cadrul MINISTERULUI INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.330/10.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât, domiciliat în B,-, sector 1.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - --- - -
GREFIER
I -
Red.
.
5 ex./15.06.2009
TB-3 -
Președinte:Ioana Aurora Herold PetreJudecători:Ioana Aurora Herold Petre, Elena Vlad
