Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 343/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- (1149/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.343
Ședința publică de la 02 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 2: Simona Gina Pietreanu
GREFIER - - -
***** *****
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - legal reprezentat de procuror.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE din cadrul MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, împotriva sentinței civile nr.335 din 10.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă.
are ca obiect - limitare exercitare drept la liberă circulație.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata pârâtă personal, lipsind apelanta reclamantă Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței depunerea, prin serviciul registratură, la data de 2.06.2009, a copiei ordinului de plată nr.1330, în cuantum de 4 lei, reprezentând taxa de timbru aferentă cererii de apel și 0,15 lei timbru judiciar.
Intimata pârâtă se legitimează cu pașaport seria P - nr.-.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Intimata pârâtă învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Curtea ia act de declarația părților și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Intimata pârâtă solicită respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate, arătând că s-a aflat pe teritoriul statului Danemarca pentru rezolvarea unor probleme medicale pe care le are, respectiv o tumoră la cap, iar autoritățile daneze au dispus returnarea sa în România ilegal și fără nici un motiv ori explicație; învederează instanței că este rezident canadian.
La solicitarea instanței de a prezenta înscrisuri medicale doveditoare ale susținerilor făcute la termenul de astăzi, intimata pârâtă prezintă un act medical din anul 1999, în limba franceză.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a apelului, apreciind că, în cauză, nu s-a făcut dovada pericolului la adresa sănătății și ordinii publice pe care intimata pârâtă l-ar fi prezentat pe teritoriul statului de unde a fost returnată.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de apel d e față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr.3961/3/03.02.2009, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună restrângerea exercitării dreptului pârâtei la libera circulație în Danemarca, pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta a fost returnată din Danemarca, la data de 18.12.2008, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea nr.66/2000, astfel că sunt incidente dispozițiile art.38 lit.a din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată prin OG nr. 5/2006.
Reclamanta a mai arătat că dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului român, precum și a tratatelor și convențiilor pe care România le-a ratificat și care fac astfel parte din dreptul intern, invocând în sprijinul acestui argument prevederile art.5 din Legea nr.248/2005.
România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală și de a-și consolida cu drepturi depline calitatea de membru al Uniunii Europene, iar prezența, fără respectarea condițiilor legale de intrare și ședere, a pârâtei pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene, ar dovedi exact contrariul, cu repercusiunile negative de rigoare asupra tratamentului aplicat cetățenilor români.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 38, art. 39 din Legea nr. 248/2005 și art. 242 Cod procedură civilă.
În dovedirea cererii, legal timbrată, s-a depus la dosar declarația pârâtei și talonul întocmit cu ocazia returnării în România.
Prin sentința civilă nr.335 din 10.03.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, reținând că libertatea de mișcare a cetățenilor este reglementată în legislația românească prin Legea nr.248/20.07.2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, act normativ care se coroborează cu prevederile constituționale, respectiv art.25, conform căruia: 1. "Dreptul la liberă circulație, în țară și în străinătate, este garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept. 2. cetățean îi este asigurat dreptul de a-și stabili domiciliul sau reședința în orice localitate din țară, de a emigra, precum și de a reveni în țară".
Totodată, tribunalul a reținut dispozițiile art.20, text constituțional în temeiul căruia trebuie avute în vedere prevederile art.2, "Libertatea de circulație", din Protocolul nr.4 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, prin care se recunosc anumite drepturi și libertăți, altele decât cele care figurează deja în Convenție și în primul Protocol adițional la Convenție, intrat în vigoare la data de 20.06.1994.
La alin. 2 al acestei prevederi se stabilește că "orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa, alin.3 statuând că "exercitarea acestora drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora". În cuprinsul alin. 4 se arată că "drepturile recunoscute în paragraful 1, pot, de asemenea, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică".
Prin urmare, drepturile care compun libertatea de circulație pot cunoaște anumite limitări în cazurile și condițiile prevăzute de dispozițiile art.2 paragrafele 3 și 4 din Protocolul nr.4. Redactarea art. 2 paragraful 3 este asemănătoare dispozițiilor cuprinse în paragraful 2 al art. 8, art.9, art.10 și art. 11: limitările acestor drepturi trebuie să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim, să fie necesare într-o societate democratică, necesitate analizată și în această materie de organele Convenției, prin prisma raportului de proporționalitate între scopul urmărit prin aplicarea unei limitări a drepturilor în discuție și mijloacele folosite pentru realizarea lui.
Având ca punct de plecare cauza Olivieira împotriva Olandei, analiza circumstanțiată la datele speței a calităților cerute Legii nr.248/2005, pe baza căreia autoritățile naționale române dispun restrângerea libertății de mișcare în condițiile art.2 paragrafele 3 și 4 anterior evocate, cât și analiza necesității proporționalității ei cu scopul pentru care aceasta a fost edictată presupun, dincolo de cerința ca măsura solicitată să aibă o bază legală în "dreptul intern", și examinarea calităților "legii" în cauză, anume ca ea să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în privința efectelor sale. Cum acest act normativ a fost publicat în Monitorul Oficial, tribunalul a apreciat că este îndeplinită condiția accesibilității legii.
În ceea ce privește previzibilitatea ei, văzând modalitatea de reglementare prin art.38 și art.39 din Legea nr.248/2005 a procedurii judiciare de restrângere a exercițiului dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români, ce presupune posibilitatea formulării căilor de atac împotriva hotărârii prin care se ia această măsură, indicarea categoriilor de persoane cărora li se poate aplica măsura în discuție, tribunalul a apreciat că există suficiente garanții împotriva oricăror abuzuri ce s-ar putea produce, măsura analizată fiind "prevăzută de lege", în sensul dispozițiilor art. 2 paragraful 3 din Protocolul nr. 4.
Fiind vorba despre restrângerea dreptului de circulație, se impune a fi analizat și dacă această măsură este justificată de interesul public într-o societate democratică, iar sub acest aspect, tribunalul a apreciat că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație al pârâtului, pe teritoriul Danemarcei, măsură a cărei instituire se solicită pentru o perioadă de cel mult trei ani, este disproporționată în raport cu scopul urmărit prin adoptarea acestei măsuri, cu consecința constatării încălcării dispozițiilor art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție.
Returnarea pârâtei din Danemarca, în baza Acordului de readmisie încheiat de statul român cu aceasta țară, nu reprezintă o împrejurare de natură a justifica persistența unei ingerințe atât de semnificative în libertatea de circulație a pârâtei. Această ingerință nu poate fi privită ca "necesară într-o societate democratică și proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea ei".
Tribunalul a avut în vedere și dispozițiile art.39 din Tratatul Comunității Europene, care reglementează dreptul cetățenilor Uniunii la liberă circulație pe teritoriul statelor membre și având în vedere că acesta cuprinde dreptul de ieșire din statul de origine și de intrare pe teritoriul altui stat membru și a apreciat că restrângerea exercițiului acestui drept, solicitată de reclamantă, nu poate fi primită, întrucât față de actele administrate în cauza nu apare evidentă conduita pârâtei și faptul că reprezintă un pericol pentru ordinea și securitatea publică pe teritoriul Danemarcei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, apelanta - reclamantă Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței pronunțată de Tribunalul București în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și restrângerii exercitării dreptului pârâtei la liberă circulație în Danemarca, pe o perioadă de cel mult trei ani.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că pârâta a fost returnată din Danemarca la data de 18.12.2008, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, conform talonului întocmit de lucrătorul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Astfel autoritățile române au luat act de măsura dispusă de autoritățile daneze, fără a putea cenzura returnarea intimatei-pârâte.
În temeiul dispozițiilor art.38 lit. (a) din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, restricția poate fi instituită împotriva cetățeanului român returnat în baza unui acord de readmisie, fără a fi condiționată de verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea.
Acordul dintre România și Danemarca are la bază dorința de a înlesni readmisia persoanelor aflate în situație ilegală, în spirit de colaborare și în scopul asigurării unei mai bune aplicări a dispozițiilor privind circulația persoanelor.
Măsura reglementată prin art.38 lit.a, se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute în art.53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că "problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern", așa cum se arată în motivarea Deciziilor Curții Constituționale nr.855/28.11.2006, nr.901/05.12.2006 (referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.38 lit.a) și art.39 alin.6 din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate).
Pentru aceste considerente a fost elaborată Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată cu nr.OG5/2006, care asigură "implementarea atât a prevederilor constituționale, cât și a art.29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art.12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și a art.2 din Protocolul nr.4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ".
Art.25 din Constituție prevede că "Dreptul la libera circulație, în țară și străinătate, este garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept". A susținut apelanta - reclamantă că libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea unor condiții stabilite prin lege. Or, aceste reguli sunt strict reglementate în cuprinsul Legii nr.248/2005 care prevede că: " români care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege, le este garantat dreptul de a călători în străinătate, de a emigra și de a reveni oricând în țară".
De asemenea, Protocolul Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale garantează, la art.2, dreptul la libera circulație în țară și în străinătate. Această garanție poate suporta anumite restricții, reglementate chiar de documentul internațional invocat. Astfel, în paragraful 4 al art.2, se prevede că "drepturile recunoscute în paragraful 1 pot, de asemenea, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică".
Dreptul la liberă circulație este un drept fundamental consacrat la nivel constituțional în art.25, însă nu este un drept absolut, condițiile exercitării sale fiind stabilite prin lege - inclusiv prin art.5 din Legea nr.248/2005 care prevede între obligațiile pe care le au cetățenii români pe perioada șederii lor în străinătate și pe aceea de a respecta legislația statului în care se află și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra sau de a rămâne pe teritoriul acestui stat, în condițiile stabilite prin legislația acestui stat sau prin documentele internaționale încheiate cu România. Nerespectarea obligațiilor cuprinse în art.5 poate determina returnarea persoanei dintr-un stat membru în baza unui acord de readmisie și astfel situația persoanei returnate intră sub incidența Legii nr.248/2005, care prevede posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în statul respectiv.
S-a mai arătat în cererea de apel că intimata - pârâtă, pe lângă îndeplinirea condițiilor de călătorie în străinătate prevăzute prin Legea nr.248/2005, trebuie să îndeplinească și alte obligații, stabilite de statele în care călătorește și în care, eventual, a dobândit dreptul la muncă. Returnarea unui cetățean român dintr-un stat în baza unui acord de readmisie, se aplică, evident, atunci când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat, de către cetățeanul român, cu privire la care se dispune returnarea; măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul Danemarcei are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în acel stat.
În acest context, în mod greșit, prima instanță a apreciat că nu rezultă împrejurările care ar trebui avute în vedere pentru a se dispune împotriva pârâtului măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate.
În raport cu aceste circumstanțe, apelanta - reclamantă a susținut că, prin acțiunea introdusă, Direcția Generală de Pașapoarte a respectat norma edictată de legiuitorul național, în apărarea unui interes general al statului român și în baza unei obligații asumate de țara noastră, prin acorduri internaționale, de a stopa migrația ilegală, dispozițiile art.2 al Protocolului nr.4 și că măsura returnării este de natură să facă dovada deplină că acesta nu a respectat condițiile de intrare și de ședere în Danemarca în momentul verificărilor efectuate de către autoritățile daneze competente. Fiind în culpă pentru nerespectarea condițiilor de călătorie în străinătate, pârâta trebuie să suporte consecințele faptelor sale. Măsura restrângerii apare astfel ca fiind pe deplin justificată, urmând ca, la stabilirea perioadei pentru care exercitarea dreptului fundamental la libera circulație va fi limitat, să fie avut în vedere faptul că această măsură trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și că, prin această măsură, nu se poate aduce atingere existenței dreptului.
Cererea de apel a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei achitată cu Ordinul de plată nr.1330 din 02.06.2009 eliberat de Trezoreria operativă sector 1 B; s-a aplicat timbru judiciar în valoare de 1,5 lei.
Intimata - pârâtă nu a formulat întâmpinare dar s-a prezentat în ședința publică de la 02.06.2009 și a solicitat respingerea cererii de apel.
În faza procesuală a apelului nu s-au administrat probe noi.
Analizând cererea de apel prin prisma criticilor formulate, susținerile părților și dispozițiile legale incidente în speță, Curtea reține că apelul nu este fondat și urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Intimata - pârâtă a fost returnată din Danemarca la data de 18.12.2008 în baza unei notificări de deportare emise în temeiul Convenției Civile Internaționale.
Exercitarea dreptului la liberă circulație presupune respectarea legislației statului român și a tratatelor și convențiilor internaționale la care România este parte.
Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate, reprezentând o interdicție - temporară - de a călători în anumite state ce se aplică cetățenilor români în condiții expres prevăzute de lege, impune instanței întreprinderea unei analize riguroase a îndeplinirii acestor cerințe ce constituie o garanție a respectării unui drept fundamental al cetățenilor, consacrat ca atare de art. 25 din Constituția României.
Pe de altă parte, cererea trebuie examinată prin prisma ansamblului normelor ce constituie ordinea juridică instituită la nivelul Uniunii Europene pe care România ca stat membru, începând cu data de 1.01.2007, trebuie să o respecte, cu atât mai mult cu cât această ordine are ca principii fundamentale supremația dreptului comunitar, efectul direct al acestuia și obligația de a nu aplica dreptul național contrar legislației comunitare.
În acest sens, art.234 din Tratatul Comunității Europene prevede că dispozițiile acestuia nu aduc atingere drepturilor și obligațiilor care rezultă din convențiile încheiate anterior intrării sale în vigoare încheiate de statele membre, dar în măsura în care aceste convenții nu sunt compatibile cu tratatul, statele membre trebuie să recurgă la toate mijloacele corespunzătoare pentru a elimina incompatibilitățile constatate.
Potrivit normelor cuprinse în Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, cetățenii Uniunii ar trebui să beneficieze de dreptul de ședere în statul membru gazdă pentru o perioadă de cel mult trei luni, fără a face obiectul nici unei condiții sau formalități, alta decât cerința de a deține o carte de identitate valabilă sau un pașaport valabil - drept fundamental.
De asemenea, potrivit art. 4 alin.1 și 2 din directiva susmenționată, "toți cetățenii Uniunii care dețin cărți de identitate valabile sau pașapoarte valabile și membrii familiei acestora care nu au cetățenia unui stat membru și care dețin pașapoarte valabile au dreptul de a părăsi teritoriul unui stat membru pentru a se deplasa în alt stat membru", fără a li se putea impune acestor persoane "vize de ieșire și nici alte formalități echivalente".
Pe de altă parte, art.27 alin.1 prevede că "statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică", în paragraful al doilea precizându-se în acest sens că măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză", iar "condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri".
Curtea reține că Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, este pe deplin aplicabilă în cauza de față, având în vedere incompatibilitatea normelor cuprinse în aceasta cu cele prevăzute de art. 38 lit. a din Legea nr.248/2005 care prevede posibilitatea restrângerii dreptului la liberă circulație doar "dacă persoana a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România și acel stat" - fără a distinge dacă acea persoană prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța publică sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat - și, respectiv, faptul că până la data de 1 ianuarie 2007 dispozițiile Directivei nu au fost transpuse în dreptul intern, legislația română relevantă nefiind modificată sub aspectul examinat.
În raport de efectul direct al directivei comunitare, din normele căreia rezultă fără echivoc împrejurarea că autoritățile unui alt stat au dispus expulzarea pârâtului nu este prin ea însăși suficientă pentru ca tribunalul să interzică dreptul la liberă circulație a unui cetățean român pe teritoriul acelui stat, libertatea de circulație sub acest aspect neputând fi îngrădită decât dacă situația invocată de reclamantă prin cererea sa poate fi încadrată într-una dintre cele trei cazuri ce constituie excepții de la principiul liberei circulații a persoanelor; din actele depuse de reclamantă în susținerea cererii sale că nu s-a dovedit în speță existența nici uneia dintre cazurile de excepție arătate.
Astfel, reclamanta a invocat doar nerespectarea condițiilor prevăzute de legea unui alt stat referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul acestuia a unui cetățean român, fără a administra nicio probă concludentă cu privire la conduita pârâtului din care să reiasă că încălcarea condițiilor impuse de legea străină ar constitui o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta - reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN CADRUL MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR cu sediul în B,-, sector 1 împotriva sentinței civile nr.335 din 10.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă cu domiciliul în B,-,.1,.2, sector 2.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnodact.
Ex.6/08.07.2009
Secția a IV-a Civ. -
Președinte:Bianca Elena ȚăndărescuJudecători:Bianca Elena Țăndărescu, Simona Gina Pietreanu
