Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 37/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 37/
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Simona Bacsin
JUDECĂTOR 2: Luminita Solea
Grefier - -
Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -
La ordine fiind soluționarea apelului civil declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALA DE PAȘAPOARTE - DIN MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, str.- nr.29, sector 1 împotriva sentinței civile nr.741/23.10.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit apelanta-reclamanta și intimatul.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că prin serviciul registratură s-a depus în copie timbrajul respectiv ordinul de plată nr.86/27.01.2009 reprezentând taxa judiciară de timbru în sumă de 12 lei și timbre judiciare de 0,30 lei, se solicită judecarea cauzei și în lipsă, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulată, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului. Consideră că sentința civilă este legală și temeinică, corect a apreciat instanța de fond că acțiunea formulată este nefondată întrucât nu s-a făcut dovada pentru a se lua măsura restrângerii dreptului la liberă circulație a pârâtului.
Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele;
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Brăila reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație în Italia pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pârâtului.
În motivarea cererii a arătat că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 22.09.2008 în baza Deciziei emisă de Prefectura din.
Mai invocă reclamanta că dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului român, precum și a tratatelor și convențiilor pe care România le-a ratificat și care fac astfel parte din dreptul intern.
În drept, și-a întemeiat cererea pe disp. art. 5, 38, 39 din Legea 248/2005, nr.1347/2007 și Codul d e procedură civilă.
În dovedirea cererii reclamanta a depus ca probe ale comportamentului pârâtului o copie simplă a Decretului Prefectului din cu o traducere a acestuia necertificată, precum și o copie a declarației pârâtului.
Din cele arătate de pârât în declarația sa rezultă că în perioada 2002 - 2003 comis "niște infracțiuni" pe teritoriul Italiei și că în anul 2008 fost reținut de autoritățile italiene pentru că ar fi fost condamnat la o pedeapsă de 4 luni închisoare, fiind returnat ulterior în România.
În Decretul Prefectului de care poartă o traducere în limba română necertificată de autoritățile române - deși instanța a solicitat reclamantei acest lucru însă nu s-a conformat, se precizează că în perioada anilor 2002-2003, pârâtul a săvârșit mai multe furturi și că în perioada 2006 - 2007 fost arestat fapt ce a determinat luarea măsurii de returnare în țara de origine.
Cele două înscrisuri enumerate mai sus sunt singurele probe pe care se întemeiază cererea reclamantei.
Din coroborarea celor două înscrisuri rezultă cu certitudine că anterior anului 2005 - anul adoptării Legii nr.248, pârâtul a săvârșit în Italia mai multe furturi, dar nu aceeași este situația activității sale după anul 2005. Astfel, din cuprinsul declarației sale rezultă că motivul returnării îl constituie faptul că a fost condamnat în anul 2008 pentru o infracțiune de furt, iar din înscrisul furnizat de autoritățile italiene rezultă că în perioada 2006 - 2008 fost arestat pentru mai multe furturi.
După cum se poate observa, pe acest aspect și care interesează cauza, cele două înscrisuri nu se coroborează motiv pentru care se va aprecia că este necesară o completare a probatoriului, eventual acte din care să rezulte activitatea infracțională a persoanei față de care se solicită a se lua măsura restrângerii dreptului la libera circulație. Și aceasta pentru a se putea desprinde o concluzie certă cu privire la atitudinea pârâtului, la amenințarea reală, prezentă și suficient de gravă pe care acesta o reprezintă la adresa unui interes fundamental al societății italiene în sensul Hotărârii Curții Europene de Justiție din 10.07.2008 și care să justifice luarea unei măsuri de restricționare a dreptului la libera circulație.
Așa fiind, tribunalul a apreciat că probele prezentate de reclamantă sunt insuficiente, motiv pentru care prin sentința civilă nr.741/23.10.2008 acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B care a reținut încălcarea prevederilor art.38 lit.b din Legea nr.248/2005 și faptul că instanța de fond nu a luat în considerare Decretul Prefecturii Provinciei din data de 06.05.2008.
Din documentele transmise reclamantei de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră rezultă că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 22.09.2008 în baza Acordului privind readmisia persoanelor, ratificat prin Legea nr.173/1995.
Din decizia emisă de Prefectura din rezultă că pârâtul "a avut un comportament ce constituie o amenințare, efectivă și gravă la adresa demnității umane, a drepturilor fundamentale ale persoanei și a integrității publice, făcând ca permanența sa pe teritoriul național să fie incompatibilă cu conviețuirea civilizată și în siguranță".
Apreciază reclamanta că și în condițiile aderării la Uniunea Europeană disp.art.38 și 39 din Legea nr.248/2005 au rămas în vigoare, constituționalitatea acestora fiind verificată și de Curtea Constituțională (decizia nr.685/11.09.2007).
Atât legislația internă (Constituția) cât și prevederile internaționale consacră dreptul la libera circulație, dar acesta nu este absolut, ci poate fi limitat pentru motive de securitate națională, siguranță publică și sănătate publică.
In speță, raportat la scopurile măsurii la conștientizarea respectării condițiilor legale pe teritoriul unor state străine, măsura returnării este justificată și respectă cerința proporționalității
Analizând apelul de față prin prisma textelor de lege invocate, Curtea îl consideră nefondat.
În speța de față se pune problema interpretării și aplicării dispozițiilor legale referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetățeanului și anume, dreptul la libera circulație, ceea ce implică dreptul de a părăsi teritoriul României în scopul de a circula pe teritoriul Uniunii Europene după data aderării.
În raport de dispozițiile art. 20 din Constituția României, instanța este obligată să cerceteze compatibilitatea legii interne privind libera circulație a persoanelor cu pachetele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.
Având în vedere ordinea juridică în vigoare la momentul formulării cererii determinată de aderarea României la, necesitatea dreptului la libera circulație trebuie analizată prin prisma îndeplinirii normei comunitate în materie, care are prioritate în fața celei interne.
Astfel, dispozițiile art. 38 lit. a din Legea 248/2005 prevede că restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani. cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.
În schimb, art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede că " statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățeanului Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice".
După cum se observă, norma comunitară prevede în mod limitativ doar 3 situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor: afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice, pe când legislația internă restricționează libertatea de circulație dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie, fără a se face nici o distincție în ceea ce privește persoana cetățeanului în cauză, respectiv dacă acesta prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.
În aceste condiții, Curtea constată că norma internă prevede o categorie mai largă de situații posibile când poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație, în raport cu categoria situațiilor de excepție prevăzute de norma comunitară.
Consecința firească este aceea că norma internă este parțial incompatibilă cu norma comunitară, în ceea ce privește alte excepții la libera circulație a persoanelor decât cele ce vizează ordinea, siguranța sau sănătatea publică.
Cum reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul s-ar afla într-una din cele situații ce ar impune restricționarea dreptului la libera circulație în spațiul Uniunii Europene reține, că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a principiilor de interpretate stabilite în jurisprudența Curții Europene de Justiție.
In plus, așa cum a statuat Curtea de Justiție de la Luxemburg în Hotărârea preliminară emisă în cazul: "dacă un stat membru nu stabilește în mod specific, în raport cu unul dintre proprii resortisanți, respectând principiul proporționalității și exclusiv în temeiul conduitei persoanei în cauză, că exercitarea de către aceasta a dreptului acordat prin articolul 18 alineatul (1) CE de a părăsi propriul stat membru pentru a se deplasa într-un alt stat membru poate constitui o amenințare reală și suficient de gravă la adresa ordinii publice, care afectează unul dintre interesele fundamentale ale societății, statul membru de origine nu poate impune, pentru motive de "ordine publică" sau de "siguranță publică" în sensul articolului 27 din directiva menționată, limitări ale libertății de circulație a persoanei respective."
In speță, nimic din faptele prezentate de apelantă nu pare să indice că, în prezent sau în trecut, conduita intimatului ar fi de natură să provoace temerea că acesta ar putea prezenta unpericol realpentru interesele fundamentale ale societății, impunând adoptarea de către România a unei măsuri de limitare a dreptului său de liberă circulație.
In cererea de chemare în judecată și-n cererea de apel se invocă încălcarea acordului de readmisie încheiat cu Italia prin aceea că acesta nu avea documente de ședere legală în această țară, iar din actele de la dosar rezultă că ar fi fost arestat pentru furt agravant în repetate rânduri. Cum nu există dovada unei condamnări definitive pentru aceste fapte se constată că nu s-a făcut dovada că intimatul din prezenta cauză reprezintă o amenințare reală și suficient de gravă la adresa ordinii publice.
Față de considerentele expuse mai sus va respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelulcivil declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALA DE PAȘAPOARTE - DIN MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, str.- nr.29, sector 1 împotriva sentinței civile nr.741/23.10.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 28 ian.2009.
Președinte, Judecător,
-
Grefier,
- -
Red.SB-02.02.2009
Dact.MH-03.02.2009/7 ex.
Fond:
Com.5 ex:
- Ministerul Administrației și internelor - Direcția gen.de pașapoarte B,-, sector 1, cod -
- Inspectoratul General al Poliției de Frontieră B-str.- nr.2-4,sect.5,cod -
- Serviciul public comunitar pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple B - Calea G nr.7-9 Cod Poștal -
- - B, nr.1, -.5,.4,.50 Cod poștal -
- Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
Președinte:Simona BacsinJudecători:Simona Bacsin, Luminita Solea
