Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 38/2010. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMANIA

Curtea de Apel Galați

Secția civilă

Decizia civilă nr.38/A

Ședința publică din 4 februarie 2010

PREȘEDINTE: Romeo Jirlăeanu

JUDECĂTOR 2: Valentina Gabriela Baciu

Grefier - - -

Ministerul Public, reprezentat prin procuror -

La ordine fiind judecarea apelului declarat de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, cu sediul instituției în B- sector 6, împotriva sentinței civile nr.1506 din 21 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați.

La apelul nominal a lipsă apelantul și intimata.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că apelanta a trimis la instanță la data de 29 ianuarie 2010, Ordinul de plată nr.189 din 21 ianuarie 2010 privind plata sumei de 4 lei taxă judiciară de timbru și pe care a aplicat timbre judiciare în valoare de 0,15 lei.

Reprezentantul Parchetului, pune concluzii de respingerea apelului formulat ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică aceasta respectând legalitatea principiilor dreptului la libera circulație a cetățenilor pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene.

CURTEA

Asupra apelului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată la nr- reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Italia a pârâtei -.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că pârâta a fost expulzată din Italia la data de 24.07.2009 în baza Decretului Prefectului de și că, datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada șederii în Italia, s-a dispus măsura interzicerii de a se mai afla pe teritoriul Italiei.

În drept reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 2 lit. d din HG nr. 1347/2007 și art. 38 lit. b din Legea nr. 248/2005.

În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar, în copii, talonul din data de 24.07.2009, declarația pârâtului din data de 24.07.2009 și Decretul Prefectului de din data de 21.05.2009.

Pârâta -, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță, nu a formulat întâmpinare și nu a administrat probe.

Tribunalul Galați, prin sentința civilă nr.1506 din 21 octombrie 2009 respins cererea ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre a reținut următoarele considerente;

Pârâta a fost returnată din Italia la data de 24.07.2009 potrivit decretului Prefectului Romei, prin care s-a dispus îndepărtarea de pe teritoriul Italiei și interzicerea dreptului de a intra în acest stat pe o perioadă de 5 ani.

S-a menționat în decretul respectiv că încălcarea interdicției de reintrare se sancționează cu închisoarea până la un an.

Potrivit art. 38 lit. b din Legea nr. 248/2005 se poate dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație,cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acest stat.

Din actele depuse la dosar instanța nu poate reține că în cauză s-a făcut dovada că pârâta a comis vreo faptă care să se încadreze în textul legal invocat.

În decretul emis de Prefectul Romei s-a motivat măsura luată față de pârâtă prin aceea că aceasta nu desfășoară nici o activitate lucrătoare legală și nu are domiciliul stabil și nici nu este căsătorită cu un cetățean al Uniunii Europene sau cu un extracomunitar cu ședere legală, încălcând astfel prevederile Decretului legislativ nr. 30/2007.

În declarația dată la data de 24.07.2009, la momentul revenirii în țară, pârâta a arătat că la data de 03.07.2009 a ieșit din România cu destinația Italia, pentru a-și căuta de lucru, iar la data de 17.07.2009 a fost reținută de poliția Italiană, fiind acuzată de prostituție, nu a fost condamnată, iar la data de 24.07.2009 a fost returnată în România.

Pe de altă parte, ulterior datei de 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii temporare a exercitării dreptului unui cetățean român la libera circulație în statele membre ale Uniunii Europene poate fi dispusă în baza legislației naționale care o reglementează, dar în concordanță cu legislația comunitară.

Potrivit art. 2 alin. (2) și (3) din Protocolul nr. 4 la Convenție, orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa, exercitarea acestor drepturi neputând face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranță publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.

În același timp art. 27 din Directiva CE nr. 38/2004 prevede că, cetățenilor Uniunii Europene sau membrilor lor de familie li se poate restricționa dreptul la liberă circulație și de rezidență pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică, iar măsurile care afectează libera circulație și rezidența trebuie să se bazeze pe conduita proprie a persoanei în cauză.

De asemenea, cerințele restrictive în care poate fi dispusă restrângerea dreptului unei persoane la libera circulație, consacrat și de art. 25 Constituția României, sunt enunțate și prin dispozițiile art. 53 din Constituție.

Potrivit dispoziției constituționale menționate, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav" [alin. 1], iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică, măsura trebuind să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății [alin. 2].

Instanța reține astfel că măsura de returnare cetățeanului român dispusă de autoritățile statului italian nu este suficientă prin ea însăși pentru ca instanța română să interzică dreptul de circulație al cetățeanului său pe teritoriul statului din care a fost returnat, necesitatea restrângerii dreptului la libera circulație urmând a se aprecia de către instanța națională prin raportare la situația concretă a cetățeanului în cauză.

Impotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Administrației și Internelor, criticând-o pentru următoarele motive;

Intimata -, a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei în data de 24 iulie 2009, conform Decretului Prefecturii Provinciei, și din conținutul documentului emis de autoritățile italiene reiese că pe timpul șederii pe teritoriul Italiei, pârâtul a avut un comportament antisocial, fiind arestat pentru săvârșirea infracțiunii de furt agravant,tăinuire și încăierare.

Că în dispozițiile obiectivului nr.2 lit.d al.nr.HG1347/2007 se prevede că autoritățile judecătorești urmează a pronunța o decizie, vizând interzicerea deplasării cetățenilor expulzați din Italia, pe o perioadă determinată.

Că dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului român, precum și a tratatelor și convențiilor pe care România le-a ratificat și care fac parte din dreptul intern.

Potrivit art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică. In aliniatul 2 se prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză.

Apreciază apelanta că măsura prevăzută de art.38 lit.a, se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute în art.53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale are repercursiuni negative asupra tratamentului aplicat cetățenilor români ce locuiesc cu forme legale.

Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate prin prisma motivelor de apel, constată apelul nefondat, pentru următoarele considerente;

În speța de față, se pune problema interpretării și aplicării dispozițiilor legale referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetățeanului și anume, dreptul la libera circulație, ceea ce implică dreptul de a părăsi teritoriul României, în scopul de a circula pe teritoriul Uniunii Europene, după data aderării.

În raport de dispozițiile art. 20 din Constituția României, instanța este obligată să cerceteze compatibilitatea legii interne privind libera circulație a persoanelor cu pacte și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.

Astfel, dispozițiile art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005, prevede că restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoane care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.

Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă conform art. 27 din Directiva 2004/30/CE, restricționarea libertății

de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică.

În aliniatul 2, textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză, și art.6 din Tratatul Uniunii Europene statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Constituția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Prin urmare, deși calitatea de membru al Uniunii Europene, nu interzice României, dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, limitarea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, așa cum susține apelanta.

Limitarea exercitării dreptului la libera circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară, deoarece dispozițiile dreptului comunitar au prioritate și sunt obligatorii pentru judecătorul național.

În cauză, așa cum corect s-a reținut prin decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din Directivă, nu s-a dovedit pericolul pentru ordinea publică, siguranța publică sau sănătatea publică.

Intimata - pârâtă, a fost returnată din Italia, în baza Decretului Prefectului Provinciei, prin care s-a reținut că a avut un comportament ce constituie o amenințare la adresa siguranței naționale și s-a aplicat interdicția de a reintra pe teritoriul Italiei, pe o perioadă de la 5 ani, sub sancțiunea executării pedepsei privative de libertate.

Ori, față de art. 27 alin.2 din Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin restrângerea dreptului la liberă circulație a intimatului pârât s-a ajunge la o dublă sancționare.

Față de aceste considerente, urmează să se respingă apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor B,- sector 2, împotriva sentinței civile nr.1506 din 21 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 4 februarie 2010.

Președinte Judecător

- - - - -

Grefier

- -

Red. /15.02.2010

Tehn.

7 ex./18.02.2010

fond -

Președinte:Romeo Jirlăeanu
Judecători:Romeo Jirlăeanu, Valentina Gabriela Baciu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 38/2010. Curtea de Apel Galati