Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 440/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(1554/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.440
Ședința publică de la 19 august 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Nica
JUDECĂTOR 2: Ioana Singh
GREFIER - - -
***** *****
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de d-na procuror.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, împotriva sentinței civile nr.828 din 29.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât.
are ca obiect - limitarea exercitării dreptului la liberă circulație.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă apelanta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și intimatul-pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se învederează instanței faptul că apelanta-reclamantă a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei, consemnată în ordinul de plată nr.1609/16.07.2009 și a fost aplicat timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei, conform rezoluției de la dosar.
Se mai învederează și faptul că apelanta-reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentantul Ministerului Public declară că nu mai are alte cereri de solicitat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat și probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii și dispunerea restrângerii dreptului la liberă circulație pe teritoriul Italiei. Arată că intimatul-pârât a comis mai multe infracțiuni pe teritoriul Italiei, astfel că a pus în pericol liniștea publică și siguranța cetățenilor din această țară.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față, Curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.828/F/29.05.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în contradictoriu cu pârâtul având ca obiect restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație pe o perioadă de cel mult 3 ani.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: pârâtul a fost returnat din Italia la data de 14.04.2009. Din declarația dată de pârât nu rezultă că a fost condamnat în țara din care a fost returnat iar reclamantul nu a administrat probe din care să rezulte contrariul, deși potrivit dispozițiilor art.129 alin.1 Cod procedură civilă coroborat cu art.1169 cod civil sarcina probei în revenea.
Tribunalul Bucureștia mai reținut că în domeniul liberei circulații a persoanelor, cetățenii români vor fi supuși legislației naționale, reprezentată în principal de Legea nr.248/2005 numai în măsura în care acest act normativ este compatibil cu legislația comunitară. S-a mai reținut că exercitarea dreptului la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, precum și restrângerile acestui drept sunt reglementate de dispozițiile art.2 din Directiva nr.2004/38/CE a Parlamentului European și Consiliului European. Față de prevederile art.27 alin.1 din Directivă care stabilesc că restrângerea libertății de circulație și de ședere este permisă numai pentru motive de ordine publică, siguranță și sănătate publică cu respectarea principiului proporționalității și cu condiția de a se baza pe conduita personală a individului, Tribunalul Bucureștia apreciat că dispozițiile art.38 lit.a din Legea nr.248/2005 creează o situație mai grea pârâtului și nu conferă garanția respectării dreptului la libera circulație, în condițiile în care în sarcina sa nu s-a reținut niciuna din situațiile prevăzute la art.27 din Directiva 2004/38/CE.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Administrației și Internelor, în esență, arătând următoarele: potrivit dispozițiilor art.2 lit.d din HG nr.1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, coroborate cu prevederile art.38 lit.b din Legea nr.248/2005, instanța de judecată este competentă să pronunțe o hotărâre prin care să dispună interzicerea deplasării cetățenilor expulzați din Italia, pe o perioadă determinată.
Față de acest context legislativ, apelantul a învederat că pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei la data de 14.04.2009 conform Decretului Prefecturii Provinciei, din cuprinsul căruia rezultă că intimatul a fost arestat de autoritățile italiene pentru săvârșirea infracțiunii de furt. Apelantul susține că prin comiterea acestei fapte, intimatul a încălcat dispozițiile art.5 din Legea nr.248/2005 (care prevăd obligația pentru cetățenii români aflați în străinătate de a respecta atât legislația națională, cât și legislația statului pe teritoriul căruia se află) și se încadrează într-una din situațiile prevăzute de art.27 din Directiva 2004/38/CE în care este permisă restrângerea dreptului la liberă circulație și anume încălcarea ordinii publice. În justificarea măsurii de restrângere solicitată, apelantul - reclamant a mai invocat necesitatea ca România să se ralieze la exigențele UE, probând capacitatea de a stopa migrația ilegală a cetățenilor români. Prezența acestora pe teritoriul altor state membre UE fără respectarea condițiilor legale de intrare și ședere ar reprezenta exact contrariul, cu repercusiuni negative asupra tratamentului aplicat cetățenilor români care locuiesc în străinătate cu forme legale.
Apelantul a mai arătat că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică deoarece nu s-a luat în considerare la pronunțarea ei Decretul Prefecturii Provinciei și prevederile art.2 lit.d din HG nr.1347/2007.
Analizând actele și lucrările dosarului din cele două faze procesuale, Curtea constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
La data de 14.04.2009, pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei, potrivit Decretului Prefecturii Provinciei din conținutul căruia rezultă că intimatul - pârât a suferit mai multe condamnări pentru infracțiuni săvârșite pe teritoriul italian. Astfel, la data de 06.11.2004 a săvârșit infracțiunea de furt agravat din automobil staționat pe o stradă publică, pentru care a fost condamnat la 4 luni închisoare și 120 euro amendă, cu beneficiul suspendării condiționate, la data de 17.05.2004 a săvârșit infracțiunea de sustragere clandestină și tăinuire în complicitate pentru care a suferit o condamnare la pedeapsa închisorii de 4 luni cu beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei; la data de 12.11.2004, pârâtul a săvârșit infracțiunea de furt agravat, pentru care a suferit o condamnare de 6 luni închisoare si o amendă de 460 euro, pedeapsa închisorii fiind efectiv executată în intervalul de timp cuprins între 12.11.2004 - 11.05.2005; la data de 17.08.2005 a comis infracțiunea de furt agravat de materiale de construcții, fiind condamnat la 4 luni de închisoare și 600 euro amendă cu beneficiul suspendării condiționate; la data de 16.08.2008 pârâtul a săvârșit infracțiunea de furt agravat de bani din aparatele automate de plătit parcarea, pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 4 luni și 10 zile închisoare cu o amendă de 220 euro, fiind revocata suspendarea condiționată a pedepselor aplicate pentru infracțiunile menționate anterior.
De asemenea, pârâtul a mai fost arestat la data de 13.10.2005 pentru infracțiunea de furt agravat fiind eliberat la 10.04.2006, la data de 21.04.2006 pârâtul a fost condamnat cu suspendare condiționată pentru săvârșirea infracțiunii de migrare clandestină, la data de 26.06.2007 a fost arestat pentru săvârșirea infracțiunii de furt agravat în complicitate de materiale electrice, fiind eliberat la data de 31.01.2008; la data de 26.03.2008 a fost condamnat cu suspendare condiționată a executării pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii de invazie de terenuri și edificii; la data de 16.06.2008 pârâtul a fost arestat pentru săvârșirea infracțiunii de furt de bani din aparatele automate de plătit parcarea; la data de 24.06.2008 intimatul a fost arestat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativa de furt agravat de bani dintr-o parcare nesupravegheată; la data de 20.07.2008 a fost condamnat cu suspendare condiționată a executării pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii de deținere nejustificată de chei alterate și speracluri; la data de 28.07.2008 pârâtul a fost consemnat la domiciliu (arest domiciliar) iar la data de 11.08.2008 a fost arestat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală în perioada în care a fost supus arestului domiciliar.
Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, prevederile naționale în domeniul circulației persoanelor (în speță dispozițiile Legii nr.248/2005) sunt aplicabile numai în măsura în care sunt compatibile cu reglementările comunitare. Având în vedere că dispozițiile art.38 lit.a din Legea nr.248/2005 dau posibilitatea instanței să restrângă exercițiul dreptului la liberă circulație pe o perioadă de până la 3 ani pe temeiul unei singure condiții - persoana în cauză să fie readmisă pe baza unui acord încheiat de România cu statul respectiv - fără nici o circumstanțiere a motivelor pentru care s-a ajuns la readmisie, instanța constată că legislația națională este contrară principiilor și normelor dreptului comunitar, care se va aplica direct și cu prioritate față de prevederile naționale.
Potrivit dispozițiilor art.27 din Directiva 2004/38/CE, sub rezerva prevederilor din capitolul VI, statele membre pot să restrângă libertatea de circulație a cetățenilor UE sau a membrilor familiilor lor, indiferent de naționalitate, pentru motive de ordine publică, securitate publică și sănătate publică. Atunci, când se pune problema motivelor de ordine publică și securitate publică, măsurile de restrângere trebuie să fie luate cu respectarea principiului proporționalității și trebuie să se întemeieze pe comportamentul individual al persoanei în cauză.
Așa cum rezultă atât din acțiunea introductivă cât și din motivarea căii de atac, principalul motiv pentru care se solicită restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație a pârâtului îl reprezintă comportamentul antisocial al acestuia, concretizat în săvârșirea a numeroase infracțiuni pentru care, în mare majoritate a și fost condamnat de instanțele de judecată italiene. Măsura de restrângere solicitată în privința intimatului - pârât s-ar încadra la motivele de ordine publică și securitate publică prevăzute de art.27 din Directiva 2004/38/CE.
În ceea ce privește relevanța acordată condamnărilor penale anterioare pentru restrângerea libertății de circulație a persoanelor, Curtea de Justiție a CE a statuat pe cale jurisprudențială că existența unor astfel de condamnări nu constituie în sine un motiv pentru luarea unei măsuri restrictive. Esențial este ca atitudinea și comportamentul individual al persoanei în cauză să reprezinte o amenințare reală, actuală și suficient de gravă pentru un interes fundamental al societății.
În speță, se pune problema dacă intimatul, prin comportamentul antisocial avut a fost în măsură să pună în pericol ordinea publică a statului italian.
Astfel cum reiese din Decretul de expulzare emis de Prefectura Provinciei, intimatul a suferit numeroase condamnări penale (hotărârile fiind definitive) pentru infracțiuni contra patrimoniului și contra sănătății și integrității persoanei. comiterii infracțiunilor, cât și multitudinea acestora evidențiază perseverența intimatului pe cale infracțională și incapacitatea acestuia de a se corecta și de a respecta valori sociale, fundamentale (viața, integritatea corporală și proprietatea) ale oricărui stat de drept și democrat.
Din analiza Decretului de expulzare emis de autoritățile italiene, rezultă că intimatul a beneficiat de clemența instanțelor de judecată din Italia, deoarece primele condamnări la pedeapsa închisorii au fost date cu suspendarea condiționată a executării acestora și abia ulterior, prin hotărârea pronunțată la data de 17.06.2008, rămasă definitivă la data de 18.09.2008, odată cu aplicarea pedepsei de 4 luni și 10 zile închisoare plus amendă în cuantum de 220 euro, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepselor aplicate prin hotărârile de condamnare din următoarele date: 18.05.2004, 06.11.2004, 17.08.2005.
socială sporită a intimatului rezultă și din diversitatea faptelor comise și anume: furt agravat dintr-o unitatea comercială, furt agravat de bani din aparatele automate de plătit parcarea, tentativă de furt agravat de bani dintr-o parcare supravegheată, deținere nejustificată de chei alterate și șperacluri, furt agravat de materiale electrice (fapta săvârșita în complicitate), furt agravat de materiale de construcții, furt agravat de automobil staționat pe o stradă publică. Multitudinea infracțiunilor de furt comise cât și diversitatea
circumstanțelor in care au fost comise relevă că intimatul a luat hotărârea infracțională de a-și însuși pe nedrept bunuri care nu îi aparțin și pune în aplicare rezoluția infracțională ori de câte ori are ocazia.
Raportându-se la normele comunitare (art.27 din Directiva 2004/38/CE), interpretate în lumina celor stabilite pe cale jurisprudențială de Curtea Europeană de Justiție, Curtea apreciază că antecedentele penale ale intimatului probează cu suficiență faptul că prezența sa pe teritoriul statului Italian reprezintă o amenințare reală, concretă și îndeajuns de gravă pentru ordinea publică.
Dispozițiile art.27 alin.2 din Directiva 2004/38/CE (care reiterează prevederile pct.3 alin.2 din Directiva 64/221), stabilesc că existența unor condamnări penale nu poate constitui în sine un temei suficient pentru a dispune restrângerea libertății de circulație a persoanelor. Potrivit dispozițiilor art.3 al.2 din Directiva 64/221/CE, existența unor condamnări penale nu constituie în mod automat un temei pentru aplicarea unei măsuri de restrângere, Curtea statuând în cauza 30/77 Regina contra că existența condamnărilor penale poate fi luată în considerație dacă relevă o tendință actuală sau viitoare de a acționa într-un mod contrar ordinii sau siguranței publice.
Analizând comparativ cele două texte de lege, Curtea constată că există doar o diferență de formulare și nu de conținut, semnificația acestor prevederi comunitare fiind aceea ca, așa cum a statuat și Curtea Europeană de Justiție în cauza sus-citată, existența unor condamnări penale nu poate determina prin ele însele și în mod obligatoriu luarea unor măsuri de restrângere, dar instanței de judecată îi este recunoscut un drept de apreciere asupra acestui aspect, trebuind să cântărească între interesele individuale ale celor care au suferit astfel de condamnări și interesele generale, colective ale societății, care urmărește protejarea propriului sistem de valori.
Prevederile art.27 al.2 din Directiva 2004/38/CE nu trebuie interpretate în sensul că exclud de plano, acele condamnări penale anterioare din categoria criteriilor analizate pentru a stabili în ce măsură ordinea și siguranța publică sunt periclitate ci, ele pot fi avute în vedere dacă relevă o tendință actuală sau viitoare de a acționa într-un mod contrar acestei valori sociale.
Curtea apreciază că multitudinea infracțiunilor, varietatea circumstanțelor în care au fost comise și mai ales frecventa cu care au fost săvârșite denotă periculozitatea socială a intimatului cât și lipsa intenției acestuia de a se corecta.
Pe baza acestor aspecte, Curtea și-a format convingerea că pârâtul va adopta și pe viitor un comportament antisocial, ceea ce face necesară luarea unei măsuri de restrângere pentru a proteja și conserva ordinea publică si securitatea publică.
În cauza 41/74, 1974, Curtea Europeană de Justiție a subliniat referitor la conceptul de ordine publică în accepțiunea comunitară, faptul că sfera sa de aplicare nu poate fi determinată unilateral de către statele membre fără girul instituțiilor comunitare cu atât mai mult cu cât este folosit pentru a justifica o derogare de la principiul fundamental al liberei circulații.
În acest context, recurgerea autorității naționale la noțiunea de ordine publică presupune în toate situațiile existente în afară de perturbarea ordinii sociale, pe care o implică orice încălcare a legii, a unei amenințări reale, actuale și suficient de grave la adresa unui interes fundamental al societății.
Concluzionând, Curtea apreciază că materialul probator administrat în fața primei instanțe dovedește existența unor multiple condamnări penale suferite de intimatul-pârât în decursul a 4 ani cât s-a aflat pe teritoriul Italiei, care relevă tendința viitoare a pârâtului de a adopta un comportament infracțional similar și faptul că persoana sa reprezintă o amenințare reală și gravă pentru ordinea publică din statul italian în ipoteza reîntoarcerii sale pe teritoriul Italiei.
Instanța de control judiciar apreciază că în mod greșit a reținut prima instanță faptul că existența condamnărilor nu este dovedită, rezultând din Decretul de expulzare emis de autoritățile administrative italiene.
În susținerea apelului, reclamantul a mai invocat drept motive pentru restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație și necesitatea stopării migrației ilegale. Față de dispozițiile deosebit de clare ale art.27 al.2 din Directiva 2004/38/CE care prevăd că nu sunt admise restrângeri ale libertății de circulației justificate pe motive de prevenție generală, Curtea constată că motivul migrației ilegale se integrează noțiunii de prevenție generală și, pe cale de consecință, nu poate fundamenta o asemenea restrângere.
Față de dispozițiile art.38 lit.a din Legea nr. 248/2005, constatând că sunt îndeplinite condițiile menționate de textul de lege, instanța apreciază că restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație pe teritoriul Italiei, pe o perioadă de 2 ani, este de natură să satisfacă cerințele dispozițiilor comunitare (art.27 al.2 din Directiva 2004/38/CE), referitor la principiul proporționalității. Această măsură de restrângere este luată în considerarea conduitei antisociale a pârâtului-intimat și mai ales a perseverenței sale pe cale infracțională (demonstrată de numărul mare de condamnări suferite și de intervalele scurte de timp dintre faptele comise), fiind proporțională cu periculozitatea socială de care a dat dovadă intimatul și absolut necesară pentru apărarea valorilor sociale fundamentale.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, văzând dispozițiile art.296 Cod procedură civilă, va admite apelul, astfel cum a fost formulat și va schimba sentința atacată, în sensul că va admite acțiunea și va dispune restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație pe teritoriul Italiei pe o perioadă de 2 ani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul - reclamant Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, cu sediul în B,-, sector 6, împotriva sentinței civile nr.828/29.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - pârât, domiciliat în B,-,.B,.2,.12, sector 2.
Schimbă în tot sentința civilă apelată în sensul admiterii acțiunii și restrângerii exercițiului dreptului la libera circulație în Italia pe o perioadă de 2 ani.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.08.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
- -
Red.
./
5 ex./08.09.2009
TB-4 -
Președinte:Cristina NicaJudecători:Cristina Nica, Ioana Singh
