Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 446/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1552/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.446A
Ședința publică de la 28.09.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Nica
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
GREFIER - - -
* * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de domnul procuror.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, împotriva sentinței civile nr.310 din 06.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă.
Cauza are ca obiect limitarea exercitării dreptului la liberă circulație.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că s-a depus, prin serviciul registratură, din partea apelantei-reclamante originalul ordinului de plată nr.1862 din 18.08.2009, reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, precum și faptul că apelanta-reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentantul Ministerului Public declară că nu mai are alte cereri de solicitat în cauză.
Curtea constată că întradevăr procedura de citare este îndeplinită pentru acest termen de judecată, având în vedere prevederile art. 98 Cod Procedură Civilă, dată fiind împrejurarea că până la acest termen de judecată, procedura s-a realizat cu partea intimată, la adresa indicată, fără a se învedera instanței, potrivit prevederilor legale enunțate, vreo eventuală modificare a domiciliului.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat și probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat, întrucât nu s-a făcut dovada că dreptul la liberă circulație a intimatei-pârâte pe teritoriul Danemarcei ar aduce o atingere ordinii și siguranței publice a acestui stat.
CURTEA,
Asupra apelului din prezenta cauză:
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 02.02.2009, pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă sub nr-, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat în contradictoriu cu pârâta, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Danemarca al pârâtei, pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta a fost returnată din Danemarca la data de 19.12.2008, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această tară, ratificat prin Legea nr.66/2004.
Reclamanta a invocat prevederile art.38 lit.a și art.5 din Legea nr.248/2005,precum și dispozițiile art.2 din Protocolul Adițional nr.4 la CEDO, pct.3 și 4. România trebuie să acționeze în vederea stopării migrației ilegale, iar prezența fără respectarea condițiilor legale de intrare și ședere, a pârâtei (ca și a altor persoane aflate în situații similare) pe teritoriul unor state ar dovedi exact contrariul, cu repercusiunile negative de rigoare asupra tratamentului aplicat cetățenilor români, ceea ce este de natură a justifica restricția în sensul art. 2 alin.4 din Protocolul nr.4 adițional la CEDO.
Și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 38 lit. a și art. 5 din Legea 248/2005, precum și pe dispozițiile art.2 din Protocolul Adițional nr.4 la CEDO, pct.3 și 4.
Prin sentința civilă nr.310/06.03.2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca neîntemeiată, cererea reclamantei Direcția Generală de Pașapoarte, în contradictoriu cu pârâta.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut faptul că la data de 19.12.2008, pârâta a fost returnată de autoritățile din Danemarca pentru ședere ilegală pe teritoriul acestui stat, împrejurare care rezultă din înscrisurile depuse la dosar, între care și declarația olografă dată la data menționată de pârâtă.
Cererea reclamantei a fost întemeiată pe Legea nr.248/20.07.2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, astfel cum a fost completată și modificată prin OG nr. 5/2006, mai precis pe prevederile art.38. a și art. 39, dispoziții care sunt însă apreciate a fi contrare libertății de circulație a persoanelor și dreptului de stabilire al acestora, consacrate de art. 39-42 și art. 43-48 din TCE (legislație comunitară primară) și de Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene (legislație comunitară secundară), urmând ca dispozițiile legii interne să fie înlăturate de la aplicare, iar dreptul comunitar să primească aplicare directă (conform principiilor stabilite prin hotărârile Curții de Justiție a Comunității Europene Enel și dela Finanze dello Stato ).
Legislația comunitară arătată mai sus prevede restricții ale libertății de circulație doar pentru două situații, strict delimitate și constituind excepții de la regula libertății, respectiv: 1 - angajările în serviciul public/exercitarea unor activități care, într-un anume stat membru, sunt legate de exercitarea, chiar ocazional, a autorității publice (restricție prevăzută de legislația primară, cu referire la libertatea de circulație a lucrătorilor) și 2 - motive de ordine publică, securitate publică și sănătate publică (restricție prevăzută și de legislația secundară).
Reclamanta a indicat ca motiv al limitării, necesitatea stopării migrației ilegale, motiv care nu se încadrează în sfera de aplicare a primei excepții și nici în ultima teză a celei de a doua excepții (sănătatea publică); în consecință, rămâne a se analiza în ce măsură limitarea solicitată s-ar putea încadra ca motiv de ordine și securitate publică.
Sub acest aspect, în jurisprudența Curții de Justiție a Comunității Europene, s-a arătat că măsurile constând în limitarea libertății de circulație trebuie să se bazeze exclusiv pe conduita personală a individului în cauză (care trebuie să prezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de serioasă la adresa unui interes fundamental al societății), nefiind acceptate justificări care nu iau în considerare particularitățile cazului sau care se bazează pe considerente de prevenire generală.
S-a subliniat în consecință că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității care, după cum s-a arătat, se analizează întotdeauna prin raportare la conduita personală a individului în cauză (în cauza C 348/1996,Proceduri penale, Curtea de Justiție a Comunității Europene a arătat că nici măcar condamnările penale anterioare nu pot constitui, doar prin ele însele, un motiv de limitare justificat din punctul de vedere al dreptului comunitar, a libertății de circulație).
Totodată, în cauza C 36/75,Rutili Ministerul Afacerilor Interne, aceeași instanță comunitară a subliniat că, deși statele membre continuă, în principiu, să fie libere să își determine cerințele ordinii publice prin prisma propriilor interese naționale, conceptul de ordine publică trebuie interpretat cu strictețe, mai ales acolo unde este folosit pentru a justifica derogări de la libertatea de circulație, astfel încât trebuie acordată atenție atât regulilor de drept material, cât și normelor de procedură prin care statele membre își exercită prerogativele; s-a subliniat în consecință, că nu pot fi impuse restricții privind dreptul unui cetățean al oricărui stat membru de a intra pe teritoriul oricărui alt stat membru, de a locui acolo și de a se muta în orice loc, cu excepția cazului în care prezența sau comportamentul său constituie o amenințare adevărată și suficient de serioasă la adresa ordinii publice a statului respectiv, astfel încât statele membre au obligația de a-și întemeia deciziile pe evaluarea fiecărui caz în parte, al unei persoane aflate sub protecția legislației comunitare, iar nu pe considerații generale.
Depunerea talonului de returnare și a declarației pârâtei, în care aceasta nu recunoaște încălcarea vreunei legi, cu atât mai mult faptul că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, nu pot constitui dovezi ale pericolului social care să justifice luarea unei măsuri grave - cum este restrângerea dreptului la liberă circulație.
Totodată, raportând aceste considerente teoretice la situația speței de față, se observă că dreptul intern contravine dreptului comunitar, impunând aplicarea unei restricții bazate exclusiv pe considerații de ordin general (stoparea migrației), fără luarea în considerare a nici unui motiv referitor la conduita individuală a persoanei cu privire la care se solicită aplicarea restricției (în condițiile în care, după cum s-a arătat anterior, nici măcar condamnările penale anterioare nu pot justifica prin ele însele, aplicarea limitării).
Față de considerentele arătate, constatând că legea internă contravine legislației comunitare, iar situația speței de față nu se încadrează nici în situațiile de excepție care reglementează ca justificate, limitările dreptului la liberă circulație, Tribunalul a apreciat că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, respingând-o ca atare.
Împotriva sentinței civile nr.310/06.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în termen legal reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a declarat apel, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate și admiterea cererii de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație în Danemarca.
În motivarea apelului, apelanta-reclamantă arată că pârâta a fost returnată din Danemarca la data de 19.12.2008, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, conform talonului întocmit de lucrătorul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Astfel, autoritățile române au luat act de măsura dispusă de autoritățile daneze, fără a putea cenzura returnarea intimatei-pârâte.
Mai arată faptul că în declarația dată de către pârâtă în fața lucrătorului poliției de frontieră, aceasta precizează faptul că a fost reținută de către autoritățile daneze pentru ședere ilegală și recunoaște faptul că a muncit fără forme legale.
În temeiul dispozițiilor art. 38 lit.(a) din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, restricția poate fi instituită împotriva cetățeanului român returnat în baza unui acord de readmisie, fără a fi condiționată de verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea.
Mai mult, chiar prevederile acordului de readmisie încheiat între România și Danemarca, aprobat prin Legea nr. 66/2000, stabilesc ca fiecare parte contractantă să readmită pe teritoriul statului său, la cererea celeilalte părți contractante și fără formalități, orice persoană care nu a îndeplinit condițiile de intrare sau nu mai îndeplinește cerințele privind șederea, aplicabile pe teritoriul statului părții contractante solicitante. Acest acord are la bază, dorința de a înlesni readmisia persoanelor aflate în situație ilegală, în spirit de colaborare și în scopul asigurării unei mai bune aplicări a dispozițiilor privind circulația persoanelor.
Măsura reglementată prin art. 38 lit.a se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute în art.53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că "problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern", așa cum se arată în motivarea Deciziilor Curții Constituționale nr.855/28.11.2006, nr.901/05.12.2006 (referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.38 lit.a, art.39 alin.6 din Legea nr.- privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate).
Pentru aceste considerente, a fost elaborată Legea nr.248/2005, privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată cu nr.OG5/2006, care asigură"implementarea atât a prevederilor constituționale, cât și a art.29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art.12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și a art.2 din Protocolul nr.4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale".
Art. 25 din Constituție prevede că"Dreptul la libera circulație, în țară și străinătate, este garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept".Astfel, apelanta-reclamantă arată că libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea unor condiții stabilite prin lege. Or, aceste reguli sunt strict reglementate în cuprinsul Legii nr. 248/2005, astfel:" români care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege, le este garantat dreptul de a călători în străinătate, de a emigra și de a reveni oricând în țară".
De asemenea, Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale garantează la art.2, dreptul la libera circulație în țară și în străinătate. Această garanție poate suporta anumite restricții, reglementate chiar de documentul internațional invocat. Astfel, în paragraful 4 al art.2, se prevede că"drepturile recunoscute în paragraful l pot, de asemenea, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică. "
Prevederile legale invocate demonstrează preocuparea autorităților române de a adapta normele interne la principiile instituite la nivel comunitar astfel încât acest act normativ (Legea nr.248/2005) să fie aplicabil și după momentul aderării. Acolo unde s-a urmărit ca, după data de 01.01.2007, să nu mai fie aplicabil actul normativ, a indicat în mod expres acest lucru, de exemplu art.52 din lege.
Prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație, conform dispozițiilor art.38 din Legea nr.248/2005, nu se încalcă dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație și ședere a cetățenilor Uniunii Europene, drept reglementat prin Directiva 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora. Prin acest act normativ nu s-a înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetățeni, aspect ce se desprinde din cuprinsul art.3, potrivit căruia Directiva"se aplică oricărui cetățean al Uniunii care se deplasează sau își are reședința într-un stat membru, altul decât cel al cărui resortisant este(...)".
Dreptul la liberă circulație este un drept fundamental consacrat la nivel constituțional în art.25, însă nu este un drept absolut, condițiile exercitării sale fiind stabilite prin lege - inclusiv prin art.5 din Legea nr.248/2005 care prevede între obligațiile pe care le au cetățenii români pe perioada șederii lor în străinătate și pe aceea de a respecta legislația statului în care se află și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra sau de a rămâne pe teritoriul acestui stat, în condițiile stabilite prin legislația acestui stat sau prin documentele internaționale încheiate cu România. Nerespectarea obligațiilor cuprinse în art.5 poate determina returnarea persoanei dintr-un stat membru în baza unui acord de readmisie și astfel situația persoanei returnate intră sub incidența Legii nr.248/2005, care prevede posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație al cetățenilor români în statul respectiv.
Pârâta, pe lângă îndeplinirea condițiilor de călătorie în străinătate prevăzute prin Legea nr.248/2005,trebuie să îndeplinească și alte obligații, stabilite de statele în care călătorește și în care, eventual, a dobândit dreptul la muncă. Returnarea unui cetățean român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în baza unui acord de readmisie, se aplică evident, atunci când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat membru, de către cetățeanul român, cu privire la care se dispune returnarea.
Apelanta este de părere că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul Danemarcei, are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în acel stat. Acest scop este circumscris unui scop mult mai important, manifestat la nivel național, și anume asigurarea unei imagini pentru România care să-i confere capacitatea de a se integra și raporta la normele Uniunii Europene; în acest sens, prevenirea migrației ilegale reprezintă o cerință asumată de statul român, care continuă și după momentul aderării.
În acest context, în mod greșit, instanța a apreciat că nu rezultă împrejurările care ar trebui avute în vedere pentru a se dispune împotriva pârâtei, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate.
În raport cu aceste circumstanțe, a considerat că, prin acțiunea introdusă, Direcția Generală de Pașapoarte a respectat norma edictată de legiuitorul național, în apărarea unui interes general al statului român și în baza unei obligații asumate de România, prin acorduri internaționale, de a stopa migrația ilegală și nu a încălcat dispozițiile art.2 al Protocolului nr.4 sau alte dispoziții comunitare în materie.
Măsura returnării este de natură să facă dovada deplină că aceasta nu a respectat condițiile de intrare și de ședere în Danemarca în momentul verificărilor efectuate de către autoritățile daneze competente. Fiind în culpă pentru nerespectarea condițiilor de călătorie în străinătate, pârâta trebuie să suporte consecințele faptelor sale. Măsura restrângerii apare astfel ca fiind pe deplin justificată, urmând ca, la stabilirea perioadei pentru care exercitarea dreptului fundamental la libera circulație va fi limitat, să fie avut în vedere faptul că această măsură trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și că, prin această măsură, nu se poate aduce atingere existenței dreptului.
Și-a întemeiat apelul pe prevederile art. 282 și urm. Codul d e Procedură Civilă.
A timbrat în mod corespunzător apelul, potrivit prevederilor art. 3 și art. 11 din Legea nr. 146/1997 și art. 3 din OG nr. 92/1995.
Pârâta - intimată nu s-a prezentat în fața instanței și nu a propus probe.
Curtea de APEL BUCUREȘTI s-a constatat legal sesizată și competentă să soluționeze prezentul apel, date fiind prevederile art. 39 alin. 4 din Legea nr. 248/2005 și ale art. 3 Cod de procedură civilă.
Verificând, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță de judecată, raportat și la prevederile art. 295 alin. 1 teza II Cod de procedură civilă, Curtea constată faptul că apelul este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția Europeană privind Apărarea Drepturilor și libertăților Fundamentale ale Omului, orice persoană care se găsește în mod legal pe teritoriul unui stat, are dreptul de a circula în mod liber pe teritoriul acelui stat și dreptul de a-și alege în același mod, pe același teritoriu, reședința sa; cel de-al doilea paragraf al textului prevede că orice persoană are dreptul de a părăsi orice țară, inclusiv pe a sa.
Așadar, sub aspectul conținutului său, dreptul la libera circulație cuprinde trei drepturi distincte: dreptul la libera circulație în interiorul frontierelor unui stat, dreptul unei persoane de a-și stabili liber reședința, pe același teritoriu și dreptul la libera circulație între state.
Aceste drepturi pot cunoaște anumite limitări, în cazurile și condițiile prevăzute de dispozițiile art. 2 paragraf 3 și paragraf 4 din Protocolul nr. 4, limitările acestor drepturi trebuind să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim, să fie necesare într-o societate democratică, necesitate analizată și în această materie, de organele Convenției, prin prisma raportului de proporționalitate între scopul urmărit prin aplicarea unei limitări a drepturilor în discuție și mijloacelor folosite pentru realizarea lui.
Or, restrângerea exercitării dreptului de a circula în străinătate al cetățenilor români, potrivit formulării adoptate de legiuitorul român în cadrul Legii nr. 248/2005, reprezintă în mod evident o limitare a dreptului fundamental consacrat de art. 2 al Protocolului 4 al Convenției, fiind astfel, necesar ca limitarea să îndeplinească condițiile anterior menționate, dispozițiile protocolului fiind superioare ca forță juridică, fapt confirmat și prin prevederile art. 20 din Constituția României care recunosc această superioritate.
Curtea constată că, dacă cerințele ca limitarea să fie prevăzută de lege și să urmărească un scop legitim sunt îndeplinite, limitarea fiind prevăzută de Legea nr. 248/2005 care a fost publicată, limitarea în speță urmărind probarea capacității României de a stopa migrația ilegală și evitarea unor consecințe negative asupra României, în contextul recentei noastre integrări în Uniunea Europeană, ca și probarea capacității României de a respecta aquis-ul comunitar, totuși cea de-a treia condiție nu este îndeplinită în cauză, măsura nefiind necesară într-o societate democratică, neexistând o proporționalitate între limitarea solicitată a fi impusă și scopul urmărit.
În practica sa în domeniu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stipulat că în general, măsurile de limitare a exercițiului acestui drept, pot fi aplicate împotriva unor persoane bănuite de apartenență la mafie sau urmărite penal sau condamnate pentru infracțiuni săvârșite pe teritoriul statului respectiv (în acest sens, - "Convenția Europeană a Drepturilor Omului", Editura, B, 2005, volumul I, pag. 1118 1119).
Referitor la pârâta în cauză, nu există nici un indiciu în acest sens. Simpla lipsă a unui titlu de ședere și culpa intimatei în acest sens nu pot determina luarea unei asemenea măsuri restrictive, fără a exista o disproporționalitate evidentă, indiferent de perioada care ar fi apreciată oportună. Din acest punct de vedere, văzând dispozițiile art. 20 din Constituția României și prevalența dreptului internațional al protecției drepturilor omului, Curtea constată că prevederile art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 sunt completate de prevederile art. 2 din Protocolul 4 al Convenției, sub aspectul condițiilor care trebuie îndeplinite.
În motivele sale de apel și în cererea de chemare în judecată, apelanta a analizat limita prevăzută de Legea nr. 248/2005, doar sub aspectul celor două condiții oricum îndeplinite în cauză: prevederea în lege și scopul urmărit, fără însă a avea în vedere și cea de-a treia condiție: caracterul necesar într-o societate democratică, prin prisma raportului de proporționalitate între scopul urmărit prin aplicarea limitării și mijloacele folosite pentru realizarea lui.
România este parte ratificantă a Convenției Europene a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, astfel încât luarea măsurii interzicerii trebuie să se raporteze și la îndeplinirea condițiilor prevăzute de acest act fundamental, cu privire la restrângerea exercițiului unuia dintre drepturile sale fundamentale, consacrate de acest act normativ.
apelantei la condiția ca persoana să se afle în mod legal pe teritoriul unui stat, conform art. 2 din Protocolul nr. 4 amintit, nu infirmă concluziile anterior menționate pentru că în cauză, este în discuție dreptul de a părăsi teritoriul României, cu o anumită destinație și nu dreptul de a circula liber, pe teritoriul unui alt stat, drept distinct și condiționat de cerința aflării în mod legal, invocată de apelantă. Așa cum arătăm, art. 2 din Convenție, consacră trei drepturi distincte, apelanta realizând o confuzie între acestea.
Nici argumentul că statele membre pot continua să aplice restricții pentru cetățenii noilor state, nu este de natură să determine nelegalitatea hotărârii instanței de fond, deoarece măsurile de interzicere a aflării pe teritoriul unui anumit stat, apanaj al suveranității acelui stat chiar în contextul integrării comunitare, nu trebuie confundate cu măsurile de interzicere de către statul al cărui cetățean este persoana respectivă, de a ieși din teritoriul său, chiar cu destinația țării în care i s-a interzis șederea.
Curtea își însușește de altfel, argumentele de drept ale tribunalului, judicios și amplu dezvoltate, în sensul că această măsură trebuie să fie una excepțională, în sensul Directivei nr. 2004/38/CE privind dreptul la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, respectiv pentru motivele de ordine publică sau de securitate publică, sănătate publică, nefiind însă cazul în speță, intimatul fiind doar depistat pe teritoriul Danemarcei, fără un titlu de ședere.
De la data de 01 ianuarie 2007, când România a devenit membră a Uniunii Europene, trebuie aplicate cu prioritate prevederile din Tratatul de Instituire a Comunității Europene. La fel ca toți cetățenii Uniunii, cetățenii români se bucură de drepturile și obligațiile prevăzute de Tratatul Comunității Europene, inclusiv de dreptul la liberă circulație, care constituie una din libertățile fundamentale, deoarece Comunitatea în viziunea dreptului comunitar, presupune existența unui spațiu fără frontiere interne.
Fiind vorba de raporturi juridice în sfera comunitară, în virtutea principiului priorității, regulile de drept comunitar fac inoperante orice reguli de drept național în vigoare, în măsura în care ar fi contrare, în această categorie intrând și dispozițiile Legii nr. 248/2005 sau acordurile cu state membre care stabilesc alte restrângeri ale exercițiului dreptului la liberă circulație decât cele permise de legislația comunitară.
Regulile de drept comunitar sunt nu numai cele cuprinse în izvoarele primare, cum sunt tratatele de instituire a Comunităților Europene și tratatele de modificare a acestora, ci și cele cuprinse în izvoarele secundare, respectiv cele adoptate de instituțiile comunitare în scopul aplicării prevederilor tratatului, în această categorie intrând și directivele.
În consecință, în interpretarea art. 39 alin. 1 și 3 din Tratat: "Libera circulație a muncitorilor este garantată în cadrul Comunității -. Această circulație liberă va atrage dreptul, sub rezerva limitărilor justificate de considerente de politică publică, securitate publică și sănătate publică, de a -" nu se poate face abstracție de Directiva nr. 2004/38/CE privind dreptul la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acesteia, ca act comunitar emis în aplicarea acestuia, transpusă prin OUG nr. 102/2005.
Cu alte cuvinte, nu pot fi admise limitări ale exercițiului dreptului la liberă circulație care nu sunt reglementate prin directiva în discuție și nici luarea unor măsuri în acest sens în alte condiții decât cele prevăzute în cuprinsul său, pe calea unei interpretări neoficiale a art. 39 alin. 3 din Tratatul Comunității Europene.
Astfel, deși este adevărat că una din situațiile în care libera circulație este îngrădită este cea care privește motive de ordine publică, de securitate publică ori de sănătate publică, restrângerea dreptului de intrare și dreptului de ședere pentru aceste motive nu se poate realiza decât cu respectarea strictă a dispozițiilor cuprinse în Capitolul VI al Directivei nr. 2004/38/CE, atât a celor materiale - cum este cea prevăzută de art. 27 alin. 2: "Condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri", cât și a celor procedurale - respectiv numai prin luarea unei decizii de expulzare de pe teritoriu, conform art. 28, cu garanțiile instituite de art. 29 - 33.
Or, decizia de expulzare de pe teritoriul său nu poate fi luată potrivit art. 28 decât de către statul membru gazdă: "Înainte de a lua o decizie de expulzare de pe teritoriul său din motive de ordine publică sau siguranță publică, statul membru gazdă ia în considerare diverși factori -".
Cât privește sintagma "decizie de interzicere a intrării pe teritoriu din motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică", la care face referire art. 32: "Persoanele care fac obiectul unei decizii de interzicere a intrării pe teritoriu pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică pot prezenta o cerere pentru ridicarea interdicției după o perioadă de timp rezonabilă -", aceasta desemnează tot decizia de expulzare, aspect care rezultă atât din varianta în limba engleză a directivei, care nu folosește o exprimare diferită comparativ cu art. 28: " excluded on grounds of public policy or public security may submit an application for lifting of the exclusion order after o reasonable period -", cât și din cea în limba franceză: " personnes faisant dune decision dinterdiction du territoire pour des raisons dordre public -", expresia folosită de art. 28 pct. 1 fiind "une decision deloignement du territoire".
Pe cale de consecință, se reține că nu există un act procedural distinct prin care să se dispună interdicția de intrare pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, astfel că singura cale conformă cu dreptul comunitar prin care se poate limita dreptul la liberă circulație al cetățenilor membrii ai Uniunii Europene pentru motive de ordine publică sau de securitate publică, este decizia de expulzare, care nu este însă în competența statului de origine, ci a statului gazdă.
În asemenea condiții, o măsură de limitare a dreptului la circulație luată de statul român în situația în care statul membru gazdă nu a dispus-o sau a dispus-o pe o perioadă de timp mai redusă, nefiind o excepție de la libera circulație a persoanelor care să fie prevăzută de dreptul comunitar, respectiv de tratat privit prin prisma actelor sale de aplicare, ar constitui o încălcare a uneia din cele patru libertăți care constituie fundamentul Comunității.
În plus, o măsură luată pe aceeași perioadă nu ar avea nicio finalitate, autoritățile care asigură controlul de frontieră putând să contribuie la aducerea la îndeplinire a deciziei de expulzare luate de statul pe teritoriul căruia s-a aflat cetățeanul român fără a fi nevoie de o confirmare din partea instanțelor române.
Nu în ultimul rând, cât privește nerespectarea formalităților legale privind intrarea, circulația și sejurul, motivul pentru care a fost returnată pârâta, Curtea Europeană de Justiție a arătat prin Decizia nr. 48/1975, că aceasta nu poate conduce prin sine însăși la aplicarea unei măsuri de expulzare. Dreptul comunitar nu împiedică statele membre să prevadă toate sancțiunile considerate necesare pentru încălcarea dispozițiilor naționale referitoare la controlul străinilor, cu condiția însă ca aceste măsuri să fie proporționale. Același principiu al neconformității cu dreptul comunitar a unei măsuri de expulzare pentru nerespectarea dispozițiilor naționale privind permisul de ședere a fost reluat de C și în C 459/99 Mișcarea contra rasismului, anitisemitismului și xenofobiei contra Belgiei, fiind totodată menționat și în Comunicarea Parlamentului European către statele membre din 02 august 2005.
Interpretarea apelantei în sensul că Directiva nr. 2004/38/CE, prin art. 3 permite statelor, dreptul de a lua măsuri restrictive pentru proprii cetățeni, conform paragrafului enunțat, este eronată deoarece textul indicat privește sfera prevederilor cărora li se aplică, respectiv cetățenii ce se deplasează într-un alt stat membru al Uniunii, decât cel al cărui resortisanți sunt, sfera de aplicare a directivelor, ca izvoare comunitare, fiind una generală, în referire la toți cetățenii Uniunii. Acest text nu vizează însă, statul care poate lua aceste măsuri. Or, potrivit considerentelor anterioare expuse, Curtea apreciază că în situațiile de genul celei prezente, statul - gazdă aplică aceste măsuri prevăzute de directivă.
Nici argumentul privitor la prevederea din acordul de readmisie, referitoare la readmisia fără formalități nu este util cauzei, deoarece obiectul litigiului - restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație, este distinct de readmisia pe teritoriul României, readmisie care întradevăr, s-a realizat fără formalități.
Pentru ansamblul acestor considerente, Curtea va respinge potrivit art. 296 Cod de procedură civilă, prezentul apel, ca nefondat, reținând că hotărârea pronunțată este legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.310/06.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă, domiciliată în B,-, --4,.1,.2, sector 3.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.09.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red. /04.10.2009
Tehnodact. / CS
7 ex./
- Secția a V-a Civ. -
*****
Președinte:Cristina NicaJudecători:Cristina Nica, Mariana Haralambe
