Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 5/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 5
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
JUDECĂTOR 2: Tatiana Rădulescu
Grefier: - - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
*****
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN CADRUL MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în B, sector 1,-, împotriva sentinței civile nr. 1201 de la 15 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul, cu domiciliul în comuna, sat, județul O și în comuna,-, județul O, având ca obiect limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN CADRUL MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și intimatul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că apelul este declarat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 39 alin. 4 din Legea nr. 248/2005, este motivat, motivele de apel fiind comunicare, precum și împrejurarea că apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN CADRUL MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, prin motivele de apel, a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care;
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului reprezentantului Ministerului Public.
Reprezentantul Ministerului Publica pus concluzii de admitere a apelului, schimbarea sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul admiterii cererii.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
1. Prin sentința civilă nr. 1201 din 15.12.2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de Direcția Generală de Pașapoarte, în contradictoriu cu pârâtul,
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a constatat că pârâtul a fost expulzat de pe teritoriul Franței cu expulzarea și interdicția de intrare în Franța.
Legea națională incidentă în cauză este Legea 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.
Art. 38 din această lege prevede următoarele: "restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani, numai în condițiile și cu privire la următoarele categorii de persoane:
a) cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat;
b) cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriu unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau care ar urma să o desfășoare, ar duce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat".
Instanța a considerat că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 18 din Tratatul de Înființare a Comunităților Europene, conform căruia: " fiecare cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a domicilia în mod liber pe teritoriul statelor membre, fiind supus limitărilor și condițiilor prevăzute de acest tratat și de măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a acestuia.
De asemenea, s-a considerat că sunt aplicabile dispozițiile art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora conform căruia:
- alin. 1: "sub rezerva dispozițiilor prezentului capitol, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie indiferent de cetățenie pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice".
- alin. 2: "măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri. Conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală".
Pârâtul în cauză este cetățeanul unui stat membru al UE, în speță România, are statutul de cetățean al Uniunii și, în consecință, beneficiază de toate drepturile izvorâte din acest statut, drepturi care sunt opozabile chiar și statului său de origine.
Dreptul prevăzut de art. 18 include atât dreptul de a intra într-un stat membru, precum și dreptul individului de a părăsi statul său de origine. Dacă statul membru de origine ar putea restrânge dreptul de a părăsi teritoriul său și de a intra pe teritoriul altui stat membru, fără o justificare validă, ar însemna că libertățile fundamentale garantate de ar fi lipsite de efectivitate.
Dreptul la liberă circulație nu este absolut, el poate fi limitat prin Tratat și prin măsurile de aplicare a Tratatului. Asemenea limitări sunt prevăzute de art. 27 alin. 1 din Directiva 2004/38/CE care prevede că libertatea de circulație poate fi restrânsă între altele pe motive de ordine publică.
În motivarea Hotărârii CJCE în cauza C-33/07 - cauza Jipa s-a arătat, referitor la conținutul conceptului de ordine publică, că trebuie interpretat strict și scopul lui nu poate fi determinat în parte de către fiecare stat membru fără controlul instituțiilor comunitare. Curtea, invocând jurisprudența sa, a constatat că, pe lângă perturbarea ordinii sociale, mai presupune și existența unei amenințărireale, prezente și suficient de gravela adresa unei valori fundamentale a societății, iar aplicarea măsurii trebuie să se bazeze pe conduita personală a celui în cauză, neputând fi fundamentată pe motivegeneralesaude prevenție.Pe de altă parte, este necesar ca măsura restrictivă să poată garanta realizarea obiectivului și să nu fie mai mult decât necesarul pentru atingerea acestuia, deci proporțională.
Astfel, o asemenea limitare nu poate fi bazată numai pe motive furnizate de alt stat membru care a decis expulzarea unui cetățean al Uniunii de pe teritoriul său în statul de origine așa cum este speța de față.
Solicitarea reclamantei privind limitarea dreptului la liberă circulație încalcă și principiul proporționalității, întrucât nu se mai justifică o astfel de măsură din partea statului de origine nefiind dovedit în concret modul în care conduita persoanei respective aduce atingere intereselor țării sau relațiilor bilaterale, din moment ce oricum persoana respectivă are interdicție de a intra pe teritoriul Franței.
În consecință, se impune lăsarea ca neaplicată a normei interne și aplicarea normei comunitare.
Dispozițiile Directivei 2004/38/CE sunt suficient de precise cu privire la cazurile în care se poate restrânge exercițiul dreptului la libera circulație și mai ales în legătură cu statul membru care poate lua o asemenea măsură, acesta fiind statul membru în care persoana vizată se află prin ipoteză și pentru securitatea, sănătatea sau ordinea publică a căruia această persoană prezintă un pericol concret.
Cu alte cuvinte, statul român nu poate lua măsuri de restrângere a dreptului la liberă circulație a unui cetățean român într-un alt stat membru, întrucât doar acest din urmă stat membru poate aprecia dacă pericolul există.
2. Împotriva acestei hotărâri judecătorești, a declarat apel în termen și motivat, reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN CADRUL MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.
Criticile sunt în esență următoarele: sunt incidente dispoz. art. 38 lit. a din legea 248/2005 potrivit cărora se poate restrânge dreptul la liberă circulație al cetățeanului român returnat în baza unui acord de readmisie, fără a fi condiționată de verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea. Această măsură se înscrie în situațiile expres și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție și a făcut obiectul controlului Curții Constituționale, prin deciziile 855/28.11.2006, nr. 901/5.12.2006. Legea 248/205 asigură implementarea prevederilor constituționale și ale art. 29 din Declarația Universală a drepturilor omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și ale art. 2 din Protocolul nr. 4 la CEDO.
Apelanta a arătat că dreptul la liberă circulație nu este unul absolut, că poate face obiectul unor restrângeri care sunt justificate de interesul public și că cetățenii români au obligația stabilită prin art. 5 din legea 248/2005 de a respecta legislația statului în care se află și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra sau de a rămâne pe teritoriul unui stat.
Susține că returnarea unui cetățean român în baza acordului de readmisie, se aplică evident atunci când respectivul cetățean a încălcat ordinea juridică interioară a acelui stat, fiind de natură a face dovada deplină ca persoana nu a respectat condițiile de intrare și de ședere în Franța, urmând să suporte astfel consecințele faptelor sale, iar durata restrângerii să fie proporțională cu cu situația care a determinat-
S-a mai arătat că măsura restrângerii exercitării dreptului în speță, are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în acel stat, circumscrisă unui scop mai important, respectiv asigurarea unei imagini a României de stat care are capacitatea de a se integra și prevenirea migrației ilegale.
S-a mai criticat soluția primei instanțe care a apreciat greșit că nu rezultă împrejurările care ar trebui avute în vedere pentru a dispune măsura restrângerii dreptului pârâtei la liberă circulație și nu s-au luat în considerație documentația întocmită de autoritățile franceze Decizia de returnare la frontieră nr. - a Prefecturii Seine Marne, în care se precizează că pârâtul a fost prins furând în grup și având un comportament care constituie o amenințare pentru ordinea publică pe teritoriul francez.
Apelul este nefondat și se va respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Dispozițiile art. 38 din Legea 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, prevăd posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate pe o perioadă de cel mult 3 ani, în cazul persoanelor returnate dintr- altă țară în baza unui acord de readmisie.
Restrângerea exercitării acestui drept, este definită ca fiind,interdicția temporară de a călători în anumite state, dispusă de autoritățile competente române, în condițiile acestei legi -art. 3 alin. 3 din lege.
Însă, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate, potrivit art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție.
Această prioritate este instituită și prin art. 10 din Tratatul Comunității Europene, care prevede obligația de cooperare loială între statele membre, inclusiv a instanțelor judecătorești, prin respectarea principiilor și soluțiilor consacrate de jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.
În cauza Van en și cauza Becker, Curtea Europeană de Justiție a statuat că dispozițiile unei directive sunt direct aplicabile, chiar în absența unor măsuri de transpunere în dreptul intern, cu condiția să fie necondiționate și suficient de precise pentru a permite instanțelor judecătorești să le aplice așa cum sunt formulate.
Potrivit art. 4 - 6 din Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004 Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene, cetățenii acestei uniuni (prin urmare și cetățenii români, cu începere de la 1 ianuarie 2007) au dreptul de a intra, de a rămâne timp de 3 luni și de a ieși de pe teritoriul altui stat membru, fără nicio condiționare sau formalitate, decât aceea de a deține o carte de identitate sau un pașaport.
Examinând prevederile Legii 248/2005, se constată că pentru a dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la liberă circulație în străinătate (inclusiv pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene), era suficient ca acesta să fi fost returnat dintr-un stat, în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat, independent de motivul pentru care a fost returnat.
Spre deosebire de norma internă, Directiva nr. 2004/38/CE stabilește expres și limitativ, doar trei cazuri în care autoritățile statelor membre pot lua o astfel de măsură restrictivă.
Astfel, în baza art. 27 - 33 din aceeași Directivă, cetățenilor Uniunii Europene li se poate restricționa dreptul la libera circulație și de ședere pe teritoriul unui stat membru, numai pentru motive de ordine, securitate sau sănătate publică, de regulă, în modalitățile 1.refuzului de a acorda dreptul de intraresau 2. a expulzării, aplicate de statul afectat.
În cauză, s-a aplicat de către statul membru gazdă expulzarea, pârâtul fiind returnat în țară în baza acordului de readmisie și s-a susținut că măsura restrângerii dreptului la circulație pentru pârât (intrare și ședere în Franța), este justificată de împrejurarea că a fost prins furând în grup, fapt ce a fost apreciat că reprezentând o amenințare la adresa ordinii publice.
În mod corect a reținut prima instanță că dispozițiileDirectivei 2004/38/CE sunt suficient de precise, atât cu privire la cazurile în care se poate restrânge exercițiul dreptului la libera circulație și mai ales în legătură cu statul membru care poate lua o asemenea măsură, acesta fiind statul membru în care persoana vizată se află prin ipoteză (gazdă) și pentru a cărui securitate, sănătate sau ordine publică, această persoană prezintă un pericol concret, astfel că exercitarea dreptului acestuia la liberă circulație va fi restrâns.
Prin urmare, se impune aplicarea normei comunitare și lăsarea ca neaplicată a normei interne, care - în caz de aplicare și de dispunere în paralel unei astfel de măsuri și de către statul român, ar genera o gravă discriminare între cetățenii români și ai celorlalte țări UE, supuși astfel unei duble interdicții.
Deci, norma internă, respectiv disp. art. art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005, reglementează practic o modalitatesuplimentarăde restrângere a dreptului la liberă circulație în cazul returnării unui cetățean român în temeiul unui acord de readmisie. Dar, o astfel de măsura ar fi disproporționată față de situația existentă și ar avea un caracter discriminatoriu în raport cu regimul de care beneficiază ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene, situându-se în afara ipotezelor strict și limitativ prevăzute prin prevederile art. 27 din Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004.
Cum legislația comunitară, prioritară ca aplicare, nu permite restricționarea dreptului discutat decât în condițiile art. 27 din Directivă și prevede ca cerință a măsurii luate proporționalitatea acesteia,excluzândîn orice caz, rațiuni de ordin economic, de imagine ori cu caracter preventiv șineprevăzânddubla restricționare și ca ipoteză, existența unui acord de readmisie - rezultă că instanța statului român nu poate lua în paralel o altă măsură de restrângere, constatând că statul gazdă membru UE a luat deja o astfel de măsură a exercitării dreptului la liberă circulație (intrare și ședere), pe teritoriul său, suficientă pentru atingerea scopului urmărit.
În concluzie, în cauză, nu subzistă niciunul dintre motivele expres și limitativ prevăzute de art. 27 din directiva nr. 2004/38/CE care ar putea justifica restricționarea de o asemenea manieră unui drept fundamental instituit de ordinea comunitară, inclusiv de către statul membru UE a cărui naționalitate o are persoana returnată.
Prin urmare, sentința primei instanțe prin care s-a respins cererea având ca obiect restrângerea exercitării dreptului la libera circulație și de către statul român, este legală, fiind dată cu respectarea dispozițiilor legale comunitare.
În raport de aceste considerente, potrivit art. 296 Cod procedură civilă apelul se apreciază ca fiind nefondat, urmând a se respinge ca atare, fiind astfel menținută ca legală și temeinică sentința apelată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN CADRUL MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în B, sector 1,-, împotriva sentinței civile nr. 1201 de la 15 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul, cu domiciliul în comuna, sat, județul O și în comuna,-, județul
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Ianuarie 2010
Președinte Judecător
- - - -
---
Grefier,
- -
Red. TR 5 ex.
25.01.10
Jud. fond
Președinte:Mihaela Loredana Nicolau AlexandroiuJudecători:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu, Tatiana Rădulescu
