Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 53/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 53
Ședința publică din data de: 05.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Georgeta Negrilă
JUDECĂTOR 2: Georgeta Stegaru
GREFIER - - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de către apelantul - reclamant MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE împotriva sentinței civile nr. 1329/07.08.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelantul - reclamant MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, reținând că apelantul - reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă, acordă cuvântul cu privire la cererea de apel.
Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere ca nefondat a apelului promovat de către apelantul - reclamant MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE.
Totodată, învederează că instanța de fond a reținut în mod corect că simpla neîndeplinire a formalităților de ședere legale de către intimatul - pârât nu reprezintă o amenințarea reală pentru ordinea publică, iar măsurile returnării și a restrângerii dreptului la liberă circulație a intimatului - pârât nu respectă principiul proporționalității consacrat de dreptul comunitar.
Concluzionând, solicită respingerea apelului promovat de către apelantul - reclamant MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE împotriva sentinței civile nr. 1329/07.08.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, ca nefondat.
Curtea, reține cauza în vederea pronunțării asupra cererii de apel formulată de către apelantul - reclamant MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE împotriva sentinței civile nr. 1329/07.08.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prind cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București secția a V-a civilă sub nr-, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Norvegia, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pârâtului -.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esență că pârâtul a fost returnat din Norvegia la data de 29.02.2008, în baza Acordul de readmisie încheiat de România cu această țară.
. pârâtului de pe teritoriul statului norvegian și declarația dată de aceasta în punctul de trecere a frontierei - din care reiese că a furat un telefon, fiind arestat și condamnat la închisoare - dovedesc, în susținerea reclamantei, încălcarea de către pârât a legislației statului norvegian, nefiind necesară administrarea unor alte dovezi în acest sens. Declarația olografă a pârâtului, dată la punctul de trecere a frontierei, confirmă faptul că aceasta a conștientizat că se afla într-o situație nelegală pe teritoriul statului norvegian.
S-a mai arătat că dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului român, precum și a tratatelor și convențiilor pe care România le-a ratificat și care fac astfel parte din dreptul intern. Art. 2 alin.(3) din Protocolul Adițional nr. 4 la. prevede că "exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora".
România trebuie să își probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală, iar prezența, fără respectarea condițiilor legale de intrare și ședere, a pârâtului (ca și a altor persoane aflate în situații similare) pe teritoriul altor state ar dovedi exact contrariul, cu repercusiunile negative de rigoare asupra tratamentului aplicat cetățenilor români.
Prin sentința civilă nr. 1329 /07.08.2008, a fost respinsă acțiunea astfel formulată, ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că:
De la data de 1.01.2007, când România a devenit membră a Uniunii Europene, trebuie aplicate cu prioritate prevederile din Tratatul de instituire a Comunității Europene. La fel ca toți cetățenii Uniunii, cetățenii români se bucură de drepturile și obligațiile prevăzute de TCE, inclusiv de dreptul la liberă circulație - care constituie una din libertățile fundamentale - deoarece Comunitatea presupune existența unui spațiu fără frontiere interne.
Principiul liberei circulații a persoanelor a fost dezvoltat prin Acordul Economic European, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994, la care a luat parte și Norvegia. Acest acord a pus bazele unei piețe unice guvernate de aceleași reguli de bază ce au ca scop să permită mărfurilor, serviciilor, capitalului și persoanelor să circule liber în cadrul, într-un mediu deschis și competitiv, un concept cunoscut drept cele patru libertăți. Conform acestui Acord, dreptul la liberă circulație, prevăzut de TCE, a fost conferit și cetățenilor statelor, cu excepția Elveției.
Fiind vorba de raporturi juridice din sfera comunitară, în virtutea principiului priorității, regulile de drept comunitar fac inoperante orice reguli de drept național în vigoare, în măsura în care ar fi contrare, în această categorie intrând și dispozițiile Legii nr. 248/2005 sau acordurile cu state membre care stabilesc alte restrângeri ale exercițiului dreptului la liberă circulație decât cele permise de legislația comunitară.
Regulile de drept comunitar sunt nu numai cele cuprinse în izvoarele primare, cum sunt tratatele de instituire a Comunităților Europene și tratatele de modificare a acestora, ci și cele cuprinse în izvoarele secundare, respectiv cele adoptate de instituțiile comunitare în scopul aplicării prevederilor tratatului, în această categorie intrând și directivele.
În consecință, în interpretarea art. 39 alin. 1 și 3 din Tratat, nu pot fi admise limitări ale exercițiului dreptului la liberă circulație care nu sunt reglementate prin directiva în discuție și nici luarea unor măsuri în acest sens în alte condiții decât cele prevăzute în cuprinsul său, pe calea unei interpretări neoficiale a art. 39 alin. 3 din TCE.
Astfel, deși este adevărat că una din situațiile în care libera circulație este îngrădită este cea care privește motive de ordine publică, de securitate publică ori de sănătate publică, restrângerea dreptului de intrare și dreptului de ședere pentru aceste motive nu se poate realiza decât cu respectarea strictă a dispozițiilor cuprinse în Capitolul VI al Directivei nr. 2004/38/CE, atât a celor materiale - cum este cea prevăzută de art. 27 alin. 2:
"Condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri", cât și a celor procedurale - respectiv numai prin luarea unei decizii de expulzare de pe teritoriu, conform art. 28, cu garanțiile instituite de art. 29-33.
Or, decizia de pe expulzare de pe teritoriul său nu poate fi luată potrivit art. 28 decât de către statul membru gazdă: "Înainte de a lua o decizie de expulzare de pe teritoriul său din motive de ordine publică sau siguranță publică, statul membru gazdă ia în considerare diverși factori (. )".
Cât privește sintagma "decizie de interzicere a intrării pe teritoriu din motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică", la care face referire art. 32 ( potrivit căruia "Persoanele care fac obiectul unei decizii de interzicere a intrării pe teritoriu pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică pot prezenta o cerere pentru ridicarea interdicției după o perioadă de timp rezonabilă. "), aceasta desemnează tot decizia de expulzare.
Pe cale de consecință, s-a reținut că nu există un act procedural distinct prin care să se dispună interdicția de intrare pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, astfel că singura cale conformă cu dreptul comunitar prin care se poate limita dreptul la liberă circulație al cetățenilor membrii ai Uniunii Europene pentru motive de ordine publică sau de securitate publică este decizia de expulzare, care nu este însă în competența statului de origine, ci a statului gazdă.
În asemenea condiții, o măsură de limitare a dreptului la circulație luată de statul român în situația în care statul membru gazdă nu a dispus-o sau a dispus-o pe o perioadă de timp mai redusă, nefiind o excepție de la libera circulație a persoanelor care să fie prevăzută de dreptul comunitar, respectiv de tratat privit prin prisma actelor sale de aplicare, ar constitui o încălcare a uneia din cele patru libertăți care constituie fundamentul Comunității.
În plus, a apreciat instanța fondului că o măsură luată pe aceeași perioadă nu ar avea nici o finalitate, autoritățile care asigură controlul de frontieră putând să contribuie la aducerea la îndeplinire a deciziei de expulzare luate de statul pe teritoriul căruia s-a aflat cetățeanul român fără a fi nevoie de o confirmare din partea instanțelor române.
Este adevărat și că pe durata unei perioade tranzitorii de maximum 7 ani după aderarea la UE a celor 10 state membre la 1 mai 2004 și a celor 2 state la 1 ianuarie 2007, se pot aplica unele măsuri de restrângere a liberei circulații a lucrătorilor din, către și între aceste state membre. Aceste restricții se referă însă exclusiv la libera circulație în scopul angajării în câmpul muncii.
Față de aceste considerente, reținând că o măsură luată de statul român de restrângere a dreptului la liberă circulație pe teritoriul unui alt stat membru nu este permisă de dispozițiile Capitolului VI al Directivei nr. 2004/38/CE, care reglementează cu caracter exhaustiv cadrul procedural în care se poate da eficiență art. 39 alin. 3 TCE, s-a constatat netemeinicia cererii reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta.
În motivarea apelului se arată în esență că:
Pârâtul a fost returnat din Norvegia la data de 29.02.2008, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, conform talonului întocmit de lucrătorul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
În declarația pârâtului în fața funcționarului poliției de frontieră, se menționează faptul că acesta a fost reținută în urma unui control în apartamentul unde locuia de către organele poliției suedeze pentru ședere ilegală.
În temeiul dispozițiilor arte 38 lit. (a) din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, restricția poate fi instituită împotriva cetățeanului român returnat în baza unui acord de readmisie, fără a fi condiționată de verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea.
Mai mult, chiar prevederile acordului de readmisie încheiat între Norvegia și România, aprobat prin Legea nr. 69/2003, stabilește ca fiecare parte contractantă să readmită pe teritoriul statului său, la cererea celeilalte părți contractante și fără formalități, orice persoana care nu a îndeplinit condițiile de intrare sau nu mai îndeplinește cerințele privind șederea, aplicabile pe teritoriul statului părții contractante solicitante. Acest acord are la bază dorința de a înlesni readmisia persoanelor aflate în situație ilegală, în spirit de colaborare și în scopul asigurării unei mai bune aplicări a dispozițiilor privind circulația persoanelor.
Măsura reglementată prin art. 38 lit. a, se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute în art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că "problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern", așa cum se arată în motivare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 855/28.11.2006, nr. 901/05.12.2006 (referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 lit. a), art. 39 alin. 6 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate).
Pentru aceste considerente a fost elaborată Legea nr. 248/2005, care asigură "implementarea atât a prevederilor constituționale, cât și a art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ".
Art. 25 din Constituție prevede că "Dreptul la libera circulație, în țara și
străinătate, este garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept". stfel, consideră apelanta că libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea unor condiții stabilite prin lege. Or, aceste reguli sunt strict reglementate în cuprinsul Legii nr. 248/2005.
De asemenea, Protocolul Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale garantează, la art. 2, dreptul la libera circulație în țară și în străinătate. Această garanție poate suporta anumite restricții, reglementate chiar de documentul internațional invocat.
Dreptul la liberă circulație este un drept fundamental consacrat la nivel constituțional în art. 25, însă nu este un drept absolut, condițiile exercitării sale fiind stabilite prin lege - inclusiv prin art. 5 din Legea nr. 248/2005 care prevede între obligațiile pe care le au cetățenii români pe perioada șederii lor în străinătate și pe aceea de a respecta legislația statului în care se află și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra sau de a rămâne pe teritoriul acestui stat, în condițiile stabilite prin legislația acestui stat sau prin documentele internaționale încheiate cu România. Nerespectarea obligațiilor cuprinse în art. 5 poate determina returnarea persoanei dintr-un stat membru în baza unui acord de readmisie și astfel situația persoanei returnate intră sub incidența Legii nr. 248/2005, care prevede posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în statul respectiv.
Returnarea unui cetățean român dintr-un stat, în baza unui acord de readmisie, se aplică, evident, atunci când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat membru, de către cetățeanul român, cu privire la care se dispune returnarea.
Măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul are - în opinia apelantei - un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în acel stat. Acest scop este circumscris unui scop mult mai important, manifestat la nivel național, și anume asigurarea unei imagini pentru România care să-i confere capacitatea de a se integra și raporta la normele Uniunii Europene; în acest sens, prevenirea migrației ilegale reprezintă o cerință asumată de statul nostru care se continuă și după momentul aderării.
În acest context, susține apelanta că în mod greșit prima instanță a apreciat că simplul fapt al șederii intimatului în mod ilegal pe teritoriul nu reprezintă o amenințare reală, actuală și suficient de gravă pentru valorile fundamentale ale societății.
Măsura returnării este de natură să facă dovada deplină că acesta nu a respectate condițiile de intrare și de ședere în Norvegia în momentul verificărilor efectuate de către autoritățile competente. Fiind în culpă pentru nerespectarea condițiilor de călătorie în străinătate, pârâtul trebuie să suporte consecințele faptelor sale. Măsura restrângerii apare astfel ca fiind pe deplin justificată, urmând ca, la stabilirea perioadei pentru care exercitarea dreptului fundamental la libera circulație va fi limitat, să fie avut în vedere faptul că această măsură trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și că, prin această măsură, nu se poate aduce atingere existenței dreptului.
Precizează apelanta că prevederile Directivei 38/2004 nu are relevanță în cazul în speță, deoarece Norvegia nu e stat membru.
Apel legal timbrat.
Nu s-a formulat întâmpinare în cauză.
Nu s-au administrat probe noi în apel.
Analizând apelul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de limitele stabilite prin art. 295 alin. 1.pr civ. Curtea constată caracterul nefondat al acestuia.
Considerentele avute în vedere sunt următoarele:
Returnarea pârâtului-intimat, ca urmare a măsurilor dispuse în acest sens de către autoritățile norvegiene, respectiv condițiile în care s-au luat și s-au adus la îndeplinire respectivele măsuri nu au fost analizate ori cenzurate de instanța fondului, în analiza cererii reclamantei-apelante referitoare la restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație al pârâtului. Returnarea pârâtului-intimat pe temeiul Acordului de readmisie încheiat între România și Norvegia și-a produs pe deplin efectele odată cu revenirea acestuia în România.
Această măsură de returnare a fost invocată ca și situație premisă - în contextul legislației naționale - pentru aplicarea limitării menționate cu privire la exercițiul dreptului la libera circulație al pârâtului, ea fiind tratată ca atare de către instanța fondului.
Însă, în condițiile în care s-a constatat existența unor neconcordanțe între legea națională și dreptul comunitar, instanța fondului a analizat cererea reclamantei în lumina reglementării comunitare, așa cum se impunea prin raportare la principiile care stabilesc aplicarea directă și cu prioritate a dreptului comunitar în raport de cel național dar și la prevederile art. 20 din Constituția României conform cărora "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță ci Declarația Universală a drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale".
Altfel spus, în condițiile în care dreptul la libera circulație constituie un drept fundamental, conform cu prevederile art. 25 alin. 1 din Constituția României, chiar dacă din perspectiva dreptului național cererea reclamantei ar putea fi apreciată ca fiind fondată, atâta vreme cât reglementarea comunitară permite limitarea dreptului la liberă circulație al cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene numai în situații de excepție expres și limitativ enumerate, instanța nu putea ignora cerințele instituite prin normele comunitare spre a da eficiență exclusiv celor din legea 248/2005(chiar în condițiile în care s-a stabilit că acest act normativ nu contravine prevederilor art. 53 din Constituția României), indiferent care au fost rațiunile pentru care legiuitorul național a adoptat actul normativ respectiv.
Este adevărat că dreptul la liberă circulație nu este unul absolut, el putând suporta limitări în condițiile legii, însă - astfel cum s-a reținut prin considerentele anterior expuse - pentru instituirea limitărilor respective trebuie să se constate îndeplinirea tuturor condițiilor impuse de legislația în vigoare (în care se include și cea comunitară).
Prin art. 2 alin. 4 din cel de-al 4-lea protocol la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale este stabilită posibilitatea instituirii (sub condiția de a fi justificate într-o societate democratică) unor restrângeri în privința drepturilor prevăzute la paragraful 1, acest din urmă text având următorul conținut " oricine se găsește în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul să circule în mod liber și să-și aleagă în mod liber reședința sa". Această normă nu poate fi reținută ca aplicabilă situației analizate în speță, pentru că reclamanta-apelantă nu a solicitat instituirea unor limitări ale exercițiului dreptului pârâtului la libera circulație cu privire la propriul teritoriu, ci a solicitat aplicarea față de un cetățean a unor atare măsuri care să producă efecte pe teritoriul unui stat terț.
Potrivit art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și Consiliului, condamnările anterioare nu pot justifica în sine luarea unor măsuri cum sunt cele solicitate de către reclamantă și tot astfel nici considerentele de prevenție generală. Prin raportare la această reglementare, sunt lipsite de relevanță motivele care au determinat returnarea pârâtului din Norvegia ori sancțiunile/condamnările pe care acesta le-a suferit în respectivul stat anterior returnării lui.
Cât privește aplicabilitatea în speță a reglementărilor comunitare, Curtea reține că acesta este justificată în condițiile în care, deși Norvegia nu este stat membru al Uniunii Europene, acest stat este semnatar al Acordului Economic European, iar prin acest Acord s-a stabilit că dreptul la liberă circulație prevăzut de Tratatul de instituire a Comunității Europene este conferit și cetățenilor statelor.
Față de considerentele expuse și de dispozițiile legale menționate, Curtea constată caracterul nefondat al criticilor aduse de către apelantă hotărârii primei instanțe, urmând a dispune, conform cu prevederile art. 296.pr.civ. respingerea apelului astfel susținut.
Văzând și dispozițiile art. 39 alin. 5 din Legea 248/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de către apelantul - reclamant MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1329/07.08.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât, domiciliat în S, Str. -, - Sc. B, Et. 1, Ap. 26, Județul I ca nefondat.
Cu recurs, în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
/red /24.04.2009/5exemplare
Judecător fond: Tribunalul București - Secția a V-a Civilă
Judecător
Președinte:Carmen Georgeta NegrilăJudecători:Carmen Georgeta Negrilă, Georgeta Stegaru
