Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 54/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ NR.54/
Ședința publică de la 18 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
Grefier - -
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, cu sediul în B, str. - - 29, sector 1 - împotriva sentinței civile nr. 1595/C din 12.12.2008, pronunțate de Tribunalul Constanța - Secția civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant G, domiciliat în C,-, județul C, având ca obiectlimitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate(Legea nr. 248/2005).
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns intimatul pârât G, care s-a legitimat cu I, seria -, nr. -, eliberat la data de 03.06.2004 de Poliția C, având CNP -, lipsind apelanta reclamantă Direcția Generală de Pașapoarte
Procedura este legal îndeplinită, conform disp. art. 87 și urm. pr.civ.
Grefierul se referă asupra cauzei învederând că, prezentul apel este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru, solicitându-se judecata în lipsă, conf. disp. art. 242 pct. 2.pr.civ.
Întrebați fiindde instanță,intimatul pârât G și reprezentantul Ministerului Public învederează că nu mai au alte cererii prealabile și solicită cuvântul asupra apelului.
Instanța, având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererea de apel s-a solicitat judecata în lipsă, acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public asupra apelului.
Intimatul pârât, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca, nefondat, având în vedere că nu se face vinovat de nicio ilegalitate pe teritoriul Francez. apărute în urma accidentului de mașină urmează a fi acoperite de firma de asigurări.
Reprezentantul Ministerului Public, procuror, având cuvântul, solicită respingerea apelului formulat de Direcția Generală de Pașapoarte B împotriva sentinței civile 1595/C din 12.12.2008, pronunțate de Tribunalul Constanța, având în vedere că apelanta nu a făcut dovezi suficiente și temeinice care să ateste că se poate reține în sarcina intimatului o conduită care să încalce securitatea statului italian.
Instanța rămâne în pronunțare asupra soluționării apelului.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea nregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare sub nr- reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat instanței restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Franța, pentru o perioadă de cel mult 3 ani pârâtului
În motivarea cererii, s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Franța la data de 09.10.2008, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin nr.HG278/1994, fiind astfel incidente în cauză prevederile art.38 lit.a din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată cu nr.OG5/2006, text care reglementează posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație.
În drept, au fost invocate prevederile art. 5, 38 si 39 din Legea nr. 248/2005.
Au fost depuse la dosar, în copii certificate conform cu originalul, declarația olografă dată de pârât la momentul returnării, talonul întocmit de către organele poliției de frontieră, decizia nr.08 2b 320/07.10.2008 dată de Prefectul din.
Prin Sentința civilă nr. 1603/D/05.11.2008 Tribunalul Satu Marea admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe invocată din oficiu și pe cale de consecință a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Constanța. Pentru a se dispune în acest sens, s-a reținut că în baza art.39 din Legea 248/2005 cererile întemeiate pe dispozițiile art.38 lit. b din lege cad in sfera de competenta a tribunalului in a cărui raza teritorială se afla domiciliul persoanei returnate.
Pe rolul Tribunalului Constanta cererea astfel declinata a fost înregistrată sub nr-.
Prezent în instanță, pârâtul nu a depus întâmpinare, arătând că nu are de propus probe în apărare.
Prin sentința civilă nr. 1595/12.dec.2008 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondată acțiunea.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție un alt membru al Uniunii Europene poate adopta o legislație care permite restrângerea dreptului unui resortisant de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, în special pentru motivul că a fost returnat anterior din acest stat pentru că se afla acolo în situația de "ședere ilegală", cu condiția că, pe de o parte, conduita acestui resortisant să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății și, pe de altă parte, măsura restrictivă avută în vedere să fie aptă să garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmărește și să nu depășească cadrul a ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia.
Raportând situația de fapt constatată în cauză la prevederile normelor comunitare și interpretarea dată acestora de Curtea de Justiție a Comunităților Europene, prima instanță a constatat că nu s-a făcut dovada și nu se poate reține în sarcina pârâtului nici un comportament care să se încadreze într-o conduită personală de natură a prezenta o amenințare reală și suficient de serioasă care să afecteze interesele fundamentale ale societății în România și de altfel nici în statul din care a fost returnat.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel Direcția Generală de pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
- Dreptul la liberă circulație este un drept fundamental consacrat la nivel constituțional în art. 25, însă nu este un drept absolut, condițiile exercitării sale fiind stabilite prin lege - inclusiv prin art. 5 din Legea nr. 248/2005 care prevede între obligațiile pe care le are au cetățenii români pe perioada șederii lor în străinătate și pe aceea de a respecta legislația statului în care se află și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra sau de a rămâne pe teritoriul acestui stat, în condițiile stabilite prin legislația acestui stat sau prin tratatele internaționale, încheiate cu România.
- Prima instanță în mod greșit a respins ca nefondată acțiunea
reclamantului, în condițiile în care s-a dovedit că pârâtul a fost returnat din Franța la data de 09.10.2008, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, conform talonului întocmit de lucrătorul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, și a Deciziei nr.08 2b 320/07.10.2008 dată de Prefectul din care a stabilit că pârâtul nu răspunde nici unui criteriu fixat de articolul 121-1 din Codul d e intrare și ședere a străinilor și drept de azil, pentru a-și susține drepturile la ședere, în special resursele.
Măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul Franței are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în acel stat. Acest scop este circumscris unui scop mult mai important, manifestat la nivel național și anume asigurarea unei îngrădiri pentru România care să-i confere capacitatea de a se integra și raporta la normele Uniunii Europene.
Analizând legalitatea hotărârii apelate în raport cu criticile reclamantului se constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Legea nr. 248/2005 prevede ca unică condiție pentru luarea măsurii de limitare a exercițiului dreptului la libera circulație a cetățenilor români, readmisia dintr-un stat cu care România are acord de readmisie. Odată cu semnarea actului de aderare a României la Uniunea Europeană, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 al. 2 și 4 din Constituția României, potrivit căreia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu cu prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispozițiilor art. 207 al. 1 și 2 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și obligații, iar față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004.
Potrivit legislației europene în materie, dreptul la libera circulație nu este un drept absolut, însă conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, și garanție națională, sau sănătate publică. În alin. (2) textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe comportamentul celui în cauză.
În acest sens, în legătură cu interpretarea art. 27 din Directiva 2004/38/CE, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit prin hotărârea din 10.07.2008 (cauza C-33/07 în procedura Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte B contra G ) următoarele: "art. 18 CE și art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la libera circulație și șederea pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora nu se opun unei reglementări naționale care permite restrângerea dreptului unui resortisant al unui stat membru de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, în special pentru motivul că a fost returnat anterior din acest stat pentru că se afla în situația de "ședere ilegală", cu condiția ca, pe de o parte, conduita acestui resortisant să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății și, pe de altă parte, măsura restrictivă avută în vedere să fie aptă să garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmărește și să nu depășească cadrul a ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia. Îi revine instanței de trimitere sarcina să verifice dacă acesta este cazul în cauză cu a cărei soluționare este sesizată".
Prin urmare, conform jurisprudenței constante a Curții Europene de Justiției o procedură automată de expulzare determinată de împrejurarea că o persoană nu a prezentat dovezi care să ateste îndeplinirea condițiilor materiale necesare sau pentru că nu a respectat obligația de a-și notifica prezența pe teritoriul altui stat al Uniunii nu respectă criteriul proporționalității, fiind o măsură excesivă în raport cu gravitatea faptelor mai sus arătate.
Dreptul cetățenilor statelor membre de a pătrunde pe teritoriul altui stat membru nu poate fi limitat decât în cazul în care prezența sau comportamentul său constituie o amenințare reală și suficient de serioasă la adresa ordinii publice a statului respectiv, iar această decizie a statelor membre trebuie să fie dispusă numai în urma evaluării fiecărui caz în parte, iar nu pe considerente generale ( 36/75, Ministerul Afacerilor Interne).
În speță se reține că reclamantul nu a făcut dovada, că în sarcina pârâtului s-ar putea reține un comportament care să se încadreze într-o conduită personală de natură a prezenta o amenințare reală și suficient de serioasă care să afecteze interesele fundamentale ale societății în statul din care a fost returnată - Franța, sau în România.
Așa cum corect a reținut prima instanță, din înscrisurile existente la dosar nu rezultă circumstanțele concrete în care autoritățile franceze au apreciat că pârâtul G nu își susține dreptul de ședere pe teritoriul acestui stat, în special sub aspectul resurselor materiale, astfel că în mod corect aceste circumstanțe nu au putut fi avute în vedere pentru evaluarea comportamentului personal al pârâtului în scopul stabilirii dacă acesta prezintă un pericol real și concret pentru ordinea publică.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 296 Cod proc. civilă se va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN CADRUL MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR B, cu sediul în B,-, sector 1 - împotriva sentinței civile nr. 1595/C din 12.12.2008, pronunțate de Tribunalul Constanța - Secția civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant G, domiciliat în C,-, județul C, ca nefondat.
Definitivă.
Cu recurs în 5 zile de comunicare.
Pronunțată în ședință, astăzi, 18 Februarie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond.-
Red.dec.jud./13.03.2009
Tehnored.gref./7ex./16.03.2009
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici
