Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 61/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 61
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25 mai 2009
PREȘEDINTE: Sorina Ciobanu judecător
- - - - judecător
GREFIER - - - &&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare, cu participarea reprezentantului Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, procuror, apelul civil formulat de apelantul-reclamant MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, împotriva sentinței civile nr.175 din 16 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, învederând instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Compartiment Arhivă, taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei de către -, după care:
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul pe fond solicită respingerea apelului ca nefondat.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra apelului civil de față instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.175/C/2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Neamța fost respinsă ca neîntemeiată, cererea reclamantei DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B, împotriva pârâtului ( ), având ca obiect restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Germania.
În motivarea sentinței instanța de fond a arătat că:
Prin cererea înregistrată sub nr- din 30.01.2009, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte Bas olicitat, în temeiul art.38 lit."a" din Legea nr.248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Germania a pârâtului () pe o durată de cel mult 3 ani.
În motivare reclamanta a învederat următoarele: din documentele înaintate Direcției Generale de Pașapoarte de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră cu privire la numitul () în vederea luării măsurilor conform competențelor și a dispozițiilor legale în vigoare, a rezultat că în data de 21.11.2008 lucrătorii au întocmit pe numele acestuia înscrisul denumit - Talon - pe care fac mențiunea - Germania - însoțit de declarația pârâtului din aceeași dată, ca urmare a măsurii dispuse de către autoritățile din Germania.
Pârâtul a fost returnat din Germania, la data de 21.11.2008, în baza Convenției dintre Ministerul d e Interne al României cu Ministerul d e Interne al acestei țări din 1992, care în art.2 alin 1 prevede că: "fără formalități deosebite, autoritățile române vor prelua cetățeni români care se află ilegal pe teritoriul Germania și pe care autoritățile germane intenționează să-i returneze, chiar și atunci când nu sunt în posesia unui pașaport valabil sau al unui buletin de identitate, în măsura în care se dovedește sau apare verosimil că aceste persoane au cetățenia română" așa cum rezultă din înscrisul denumit "Talon" și din declarația pârâtului, ambele întocmite de lucrătorii Inspectoratului Poliției de Frontieră, dovedind prin aceasta modul cum a înțeles să își exercite dreptul la liberă circulație, conform prevederilor legale în vigoare.
În temeiul dispozițiilor art.38 lit.a din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată cu OG nr.5/2006 "Restrângerea exercitării dreptului la libera circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat".
Conform art.5 din Legea 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate cu modificările și completările ulterioare, "pe perioada șederii lor în străinătate, cetățenii români au următoarele obligații:
a) să respecte legislația României și să nu desfășoare activități de natură să compromită imaginea României ori care să contravină obligațiilor asumate de România prin documente internaționale;
b) să respecte legislația statului în care se află, precum și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra și după caz, de a rămâne pe teritoriul statului respectiv, în condițiile stabilite prin legislația acestuia sau prin documentele internaționale încheiate cu România."
Dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului român, precum și a tratatelor și convențiilor pe care România le-a ratificat și care fac astfel parte din dreptul intern.
În art.2 din Protocolul Adițional nr.4 la. pct.3 și 4, se prevede că:
"Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.
Drepturile recunoscute pot, de asemenea, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică".
România trebuie să își probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală, iar prezența, fără respectarea condițiilor legale de intrare și ședere, a pârâtului (ca și a altor persoane aflate în situații similare) pe teritoriul unor state străine ar dovedi exact contrariul, cu repercursiunile negative de rigoare asupra tratamentului aplicat cetățenilor români.
În declarația dată de pârât în punctul de trecere a frontierei, acesta susține faptul că a fost judecat de autoritățile germane pentru infracțiunile de tentativă de furt,fals și fraudă și condamnat la o pedeapsă de 3 ani de închisoare.
În dovedire reclamanta a depus la dosar, în copii, o declarație a pârâtului și un talon de călătorie.
Pârâtul legal citat nu s-a prezentat în instanță.
Examinând cererea, tribunalul a reținut, în fapt, următoarele:
Cum România este membră a Uniunii Europene, instanța urmează a aplica, în cauză, dispozițiile dreptului comunitar care reglementează dreptul cetățenilor unui stat membru de a circula pe teritoriul altor state membre UE și care, în virtutea principiului aplicării directe a normelor comunitare,au prioritate față de dispozițiile Legii nr.248/2005.
Dreptul la liberă circulație și de rezidență pe teritoriul statelor membre este prevăzut de Directiva 2004/38/
Dispozițiile cap. VI din directivă intitulat:" Limitarea dreptului de intrare și de ședere pentru motive de ordine publică,de securitate publică sau sănătate publică",reglementează circumstanțele în care statele membre pot limita dreptul cetățenilor la circulație și ședere pe teritoriul statelor membre.
Astfel, cetățenilor Uniunii li se poate restricționa dreptul la liberă circulație și rezidență pe teritoriul altui stat membru numai din motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică constatate printr-o decizie de expulzare.
Dispozițiile art.28 intitulat: "protecția împotriva expulzării", prevăd că: "înainte de a lua o decizie de expulzare de pe teritoriul său din motive de ordine publică sau siguranță publică, statul membru gazdă ia în considerare diverși factori precum: durata șederii individului respectiv pe teritoriul său, vârsta acestuia, starea lui de sănătate, situația sa familială și economică, integrarea sa socială și culturală în statul membru gazdă și legăturile sale cu țara de origine".
Dispozițiile art.28 și 30 instituie, în scopul garantării drepturilor procedurale, obligativitatea notificării, în scris, a deciziei de expulzare persoanei în cauză și informarea acestuia, în mod complet și precis, în legătură cu motivele expulzării, cu instanța judecătorească sau autoritatea administrativă la care poate contesta decizia, termenul de contestare, astfel încât cel vizat să poată înțelege conținutul notificării și implicațiile acesteia.
În speță, reclamanta nu a depus la dosar vreo decizie de expulzare din care să rezulte motivele returnării pârâtului și dovada notificării acestuia.
Chiar dacă din declarația dată de către pârât (și depusă la dosar de reclamantă) rezultă că acesta ar fi fost condamnat de către autoritățile germane pentru săvârșirea unor fapte penale în lipsa unor dovezi sau a unei decizii din care să rezulte dacă măsura expulzării s-a dispus potrivit dispozițiilor art. 33 din Directiva 2004/38/CE ca măsură accesorie a pedepsei privative de libertate sau ca o sancțiune luată pentru motive de ordine publică, siguranță publică, după evaluarea tuturor factorilor prevăzuți de art.28 din directivă și cu respectarea tuturor garanțiilor procedurale sus-arătate, instanța constată că acțiunea reclamantei este neîntemeiată.
Cum în conformitate cu dispozițiile art.18 și dispozițiile din capitolul VI din Directiva 2004/38,decizia de limitare a libertății de circulație a unui cetățean al Uniunii nu poate fi luată de un stat membru la simpla solicitare a autorităților statului din care un cetățean a fost expulzat, fără ca statul membru care adoptă această decizie să fi stabilit faptul că persoana în cauză reprezintă o amenințare, pentru ordinea publică sau securitatea publică, în sensul art.27 din directivă, acțiunea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată.
De altfel și dispozițiile art.38 lit."a" din Legea nr.248/2005, pe care și-a întemeiat reclamanta acțiunea, prevăd că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație "poate fi dispusă de instanță" ceea ce înseamnă că ea nu se aplică automat în cazul unei persoane expulzate, ci doar în urma examinării tuturor împrejurărilor care dovedesc necesitatea adoptării unei astfel de sancțiuni.
Împotriva acestei sentințe a promovat apel Direcția generală de Pașapoarte din cadrul care a criticat nelegalitatea și netemeinicia acesteia, invocând, în esență, faptul că, instanța de fond a ignorat probatoriul administrat, în speță, conform căruia intimatul-pârât a fost returnat din Germania la data de 22.11.2008, în temeiul Convenției dintre Ministerele de Interne ale celor două țări, în considerarea faptului că acesta a fost judecat de autoritățile germane și condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În contextul anterior arătat, a mai arătat apelanta că au fost încălcate dispozițiile art.38 lit.a din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a românilor în străinătate, ale art.25 și 53 din Constituție.
S-a mai invocat faptul că însuși art.2 al protocolului Adițional la CEDO referitor la libera circulație a persoanelor stipulează faptul că acest drept poate face obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public.
Totodată, a mai arătat apelanta, că dispozițiile art.38 lit.a din Legea nr.248/2005 nu încalcă dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, drept reglementat prin Directiva 2004/38/CE, întrucât Directiva nu înlătură dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetățeni.
În raport de cele dezvoltate, apelanta apreciază că măsura restrângerii dreptului de circulație a intimatului are un scop legitim, respectiv acela al prevenirii migrației ilegale.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarele:
Cererea introductivă formulată de Direcția Generală de Pașapoarte - a fost argumentată pe faptul că, potrivit declarației dată de intimat la graniță, acesta ar fi fost condamnat în Germania la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de furt, fals și fraudă.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.5, art.38 lit.a din Legea nr.8/2008, cu modificările și completările ulterioare, privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, art.2 din Protocolul Adițional nr.4 la CEDO pct.3,4.
În raport de probatoriul administrat și motivele de drept invocate de apelanta-reclamantă, în mod corect, în adoptarea hotărârii, prima instanță a avut în vedere Directiva 2004/38/CE, referitor la dreptul la liberă circulație și de rezidență pe teritoriul membre UE, aplicabilă și României ca țară membră a UE, Directivă care nu vine în contradicție cu dispozițiile normative invocate ca temei juridic al acțiunii, ci stabilește detaliat condițiile de restrângere a dreptului la libera circulație.
Astfel, așa cum a reținut și instanța de fond, cetățenilor li se poate restricționa dreptul la libera circulație și rezidență pe teritoriul unui alt stat membru numai din motive de ordine publică, securitate sau sănătate publică, care să fie constatate printr-o decizie de expulzare.
Art.28 al Directivei ce conține dispoziții privind protecția expulzării, menționează că anterior ermiterii deciziilor de expulzare de pe teritoriul său din motivele mai sus arătate, statul membru trebuie să ia în considerație o serie de factori ("durata șederii, vârsta cadru în cauză, starea de sănătate, situația economică și familială, integrarea în statul membru gazdă").
În scopul garantării drepturilor procedurale, art.28 și art.30 al Directivei, prevăd obligativitatea notificării în scris a deciziei de expulzare a persoanei vizate și încunoștiințarea sa, în legătură cu motivele expulzării, precum și autoritatea căruia poate să i se adreseze în vederea contestării deciziei, termenul înlăuntrul căruia poate ataca decizia, pentru ca cel vizat de măsura expulzării să poată înțelege conținutul notificării și repercursiunile juridice ale acesteia.
Deși în cauză au fost solicitate relații privind decizia de expulzare și dovada notificării emisă de autoritățile germane, apelanta-reclamantă nu a depus înscrisurile care să reclame existența acestora.
Ori, în absența dovezilor anterior menționate, care să ateste faptul că față de intimat s-a dispus măsura expulzării cu respectarea dispozițiilor art.33 din Directiva 2004/38/CE, ca o consecință a condamnării sau ca o sancțiune luată pentru rațiuni de ordine și siguranță publică în mod corect, prima instanță a reținut că simpla declarație a intimatului, invocată de apelantă, nu este de natură să conducă la restrângerea dreptului de liberă circulație prin hotărâre judecătorească.
Pe cale de consecință, în raport de probatoriul administrat, instanța de fond, a procedat la o corectă aplicare a art.18 și dispozițiilor din CAP.VI din Directiva 2004/38, a art.38 lit.a din legea 248/2005, respingând acțiunea ca neîntemeiată.
Având în vedere cele anterior arătate instanța, apreciind în raport de motivele de apel invocate că, în speță nu se impune schimbarea sentinței atacate, în temeiul art.296 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de apelantul-reclamant MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, împotriva sentinței civile nr.175 din 16 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 2: Liliana Ciobanu
- - - -
GREFIER,
- -
Red.
Red.
Tehnored./5 ex./23.06.2009
Președinte:Sorina CiobanuJudecători:Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu
