Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 63/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.63/A/2009
Ședința publică din 5 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț
JUDECĂTOR 2: Ioan Daniel Chis
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B, împotriva sentinței civile nr. 29 din 13 ianuarie 2009 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe intimatul pârât, având ca obiect restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, procuror, lipsă fiind părțile din proces.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul s-a comunicat intimaților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, datorită lipsei din instanță a d-nei judecător, membră a completului de judecată, în componența completului intră d-l judecător -, de pe programarea de permanență, în conformitate cu prevederile art. 98 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată aprobat prin hotărârea CSM nr. 387/2005, modificată prin Hotărârea CSM nr. 614/2008.
Curtea, în urma deliberării, nemaifiind cereri în probațiune de formulat, excepții de ridicat și nici probe de administrat, în temeiul art. 150. proc. civ. declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantei Parchetului asupra apelului formulat în cauză.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică. Arată că din actele depuse la dosar de către recurenta reclamantă nu rezultă că prin prezența intimatului pârât în Ungaria ar fi afectată ordinea publică din acea țară.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 29/13.01.2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr-, s-a respins cererea reclamantei DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, împotriva pârâtului, pentru restrângerea dreptului la liberă circulație în Ungaria.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că Tribunalul Maramureșa fost sesizat de către Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte cu solicitarea de a dispune restrângerea dreptului pârâtului la libera circulație în Ungaria pe o perioadă de C mult 3 ani. Reclamantul și-a motivat cererea pe împrejurarea că pârâtul a fost returnat din Ungaria la data de 13.11.2008, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară.
Din cuprinsul cererii de sesizare a instanței nu rezultă care a fost motivul returnării pârâtului de pe teritoriul statului ungar. În talonul aflat la filele 3, 4 din dosar, se menționează că "pârâtul declară pe proprie răspundere că a fost returnat de autoritățile ungare după executarea pedepsei cu închisoare".
Tratatul CE permite introducerea de restrângeri ale dreptului la liberă circulație și ședere liberă doar pentru motive "de ordine publică", "siguranță publică" și "sănătate publică", însă nu se poate susține că noțiunea de "ședere ilegală pe teritoriul unui stat" și care duce la returnarea persoanei în baza acordului de readmisie, ar putea fi asimilată unui motiv "de ordine publică", "siguranță publică" ori " sănătate publică".
În jurisprudența sa, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a arătat în mod constant că justificarea unei restricții asupra liberei circulații a persoanelor, care să fie în acord cu dreptul comunitar, presupune existența, în plus, față de tulburarea ordinii sociale pe care orice încălcare a legii o implică, a unei amenințări suficiente și serioase la cerințele de ordine publică afectând unul din interesele fundamentale ale societății.
În plus, Tribunalul Maramureșa reținut că respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, reafirmată în preambulul Actului Unic European, este recunoscută de dreptul comunitar ca un drept fundamental.
Or, din drepturile și libertățile fundamentale ale omului face parte și dreptul la libera circulație, așa cum acesta este reglementat de art. 2 din Protocolul nr. 4 din Convenție pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
dreptului la libera circulație pot interveni doar în cazurile și în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 2 paragraf 3 și paragraf 4 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenție și anume limitările acestui drept trebuie să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim și să fie necesare într-o societate democratică, necesitate analizată prin prisma raportului de proporționalitate între scopul urmărit, prin aplicarea unei limitări a dreptului în discuție și mijloacele folosite pentru realizarea lui.
Condiția ca limitarea dispusă să "fie prevăzută de lege" este satisfăcută atunci când măsura incriminată are o bază legală în dreptul intern, iar norma care o cuprinde este una accesibilă justițiabilului și previzibilă în privința efectelor sale.
Limitarea dreptului pârâtului la libera circulație pe o perioadă de 3 ani în Ungaria solicitată de reclamant prin cererea de chemare în judecată, este prevăzută de dispozițiile Legii nr. 248/20.07.2005, astfel încât condiția accesibilității normei juridice este îndeplinită. Împrejurarea că legea care prevede această limitare reglementează posibilitatea exercitării căilor de atac împotriva măsurii ce are un astfel de obiect, existând astfel un control judecătoresc în privința legalității ei, determină Tribunalul Maramureș să admită că există suficiente garanții împotriva eventualelor abuzuri ale autorităților administrative și că, în acest mod măsura este una " prevăzută de lege" în sensul dispozițiilor art. 2 paragraf 3 și paragraf 4 din Protocolul nr. 4.
Admițând că măsura de restrângere a dreptului la libera circulație solicitată ar urmări un scop legitim și că ar fi necesară într-o societate democratică, Tribunalul a apreciat însă că ea este una disproporționată în raport cu scopul urmărit prin adoptarea ei.
Interzicerea dreptului pârâtului de a circula liber pe o perioadă de 3 ani în Ungaria atrasă de împrejurarea că aceasta ar fi "stat ilegal" pe teritoriul unuia din statele membre ale Uniunii Europene, este o măsură disproporționată în raport cu scopul urmărit de autorități prin reglementarea legală care o prevede, constituindu-se în acest fel într-o încălcare nejustificată a unui drept fundamental recunoscut de Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Față de dispozițiile art. 11 alin. 2 din Constituție și de împrejurarea că România a ratificat prin Legea nr. 30/1994 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, normele cuprinse în Convenție și în protocoalele sale adiționale se impun autorităților naționale cu aceeași forță juridică ca orice normă convențională. Pe de altă parte, în raport cu prevederile art. 20 din Constituție, dispozițiile privind drepturile și libertăților cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, în caz de neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, având prioritate reglementările internaționale -.
Prin urmare, în baza principiului supremației dreptului comunitar în ordinea juridică națională, Tribunalul a constatat că normei juridice naționale ce stă la baza cererii reclamantului nu-i pot fi recunoscute efectele solicitate câtă vreme ea este incompatibilă cu norma comunitară aplicabilă în materie, motiv pentru care cererea a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.
În motivarea apelului se arată că pârâtul a fost returnat din Ungaria la data de 13.11.2008, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu Ungaria, ratificat prin Legea nr. 230/2002, astfel încât, potrivit art. 38 din Legea nr. 248/2005, este admisibilă cererea reclamantei pentru restrângerea exercitării dreptului pârâtului la liberă circulație în străinătate.
Este adevărat, arată apelanta, că începând cu data de 01.01.2007 fiecărui cetățean al Uniunii Europene îi este asigurat dreptul la liberă circulație și la a domicilia liber pe teritoriul statelor membre UE, fiind supus doar limitărilor și condițiilor prevăzute de Tratatul UE, dar nu este mai puțin adevărat că măsurile luate împotriva unui cetățean al UE trebuie s+ă fie întemeiate exclusiv pe comportamentul individual al persoanei în cauză, conduita acestuia trebuind să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.
Tot în motivarea apelului au fost invocate prevederile art. 18 și ale art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, dispozițiile art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005, precum și Decizia nr. 685/11.09.2007 a Curții Constituționale - prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 -, art. 2 din Protocolul adițional 4 la CEDO și art. 25 din Constituția României, concluzionându-se în sensul că, mergând de la premisa că fiecare stat membru al UE este liber să-și stabilească cerințele de ordine publică și de siguranță publică, în conformitatea cu nevoile lor naționale, este de presupus că prin faptul returnării cetățeanului român din Ungaria, autoritățile din acest stat au considerat cp prezența acestuia pe teritoriul Statului Ungar reprezintă o amenințare la adresa ordinii publice.
Pârâtul intimat, deși legal citat, nu s-a prezenta în instanță și nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare pentru a-și exprima poziția procesuală cu privire la apelul formulat de reclamant.
Apelul nu este fondat
Cu privire la circumstanțele de fapt ale cauzei
Din talonul întocmit la data de 13.11.2008, cu ocazia returnării pârâtului în România, rezultă faptul că acesta a fost returnat de către autoritățile ungare după executarea pedepsei cu închisoare ( 3,4 dosar fond), iar din declarația olografă dată de pârât la data de 13.11.2008, reiese împrejurarea că Tribunalul Budapesta a dispus condamnarea pârâtului, în data de 17.05.2002, la pedeapsa privativă de libertate de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj și fals prin identitate, pedeapsă majorată ulterior de Curtea de Apel Budapesta, cu încă 6 luni închisoare, pedeapsă executată parțial de către pârât, iar în data de 13.11.2008, pârâtul a fost predat de către autoritățile ungare autorităților române din punctul de frontieră Nădlac ( 5, 6 dosar fond).
Astfel, prin declarația olografă pe care a dat-o, pârâtul a învederat faptul că a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile în România, din partea organelor judiciare din C, iar la data de 20.05.2007, a fost predat prin Interpol de către Poliția Română autorităților maghiare și încarcerat la Penitenciarul, timp de 3 săptămâni, de unde a fost transferat la Penitenciarul, unde a sta până în data de 29.10.2008, când a fost transferat la Penitenciarul din Budapesta, unde a rămas până în data de 13.11.2008, când a fost returnat în România.
Starea de fapt sumar prezentată instanței prin înscrisurile depuse la dosarul de fond nu evidențiază împrejurările concrete în care pârâtul a săvârșit fapta pentru care a fost condamnat, în ce consta gradul de pericol al faptei săvârșite și nici considerentele avute în vedere de instanțele din Ungaria atunci când au dispus condamnarea pârâtului la o pedeapsă privativă de libertate, fiind însă de prezumat că executarea parțială, într-un cuantum redus, al pedepsei ce i-a fost aplicată, denotă gradul de pericol social redus al faptei reținute în sarcina pârâtului.
Cu privire la dispozițiile legale aplicabile în speță
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 248/2005, republicată, pe perioada șederii lor în străinătate, cetățenii români au, printre alte obligații, și pe aceea de a respecta legislația statului în care se află.
Potrivit art. 38 alin. 1 lit. a din aceeași lege, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de C mult 3 ani numai cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.
Potrivit art. 14 alin. 1 lit. e din nr.OG 65/1997 privind regimul pașapoartelor în România, actualizată, cetățeanului român i se poate refuza, temporar, eliberarea pașaportului, iar dacă i-a fost eliberat îi poate fi retras ori i se poate suspenda dreptul de folosire a acestuia când a săvârșit în străinătate fapte de natură să aducă atingere siguranței naționale, menținerii ordinii publice, protecției sănătății sau moralei ori drepturilor și libertăților fundamentale ale altei persoane.
Art. 55 alin. 1 lit. c din Legea nr. 248/2005, republicată, prevede că măsurile de suspendare a dreptului de a folosi pașaportul, dispuse în temeiul art. 14 alin. 1 lit. e din nr.OG 65/1997 încetează de drept, cu excepția celor dispuse cu privire la cetățenii români returnați în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte state, care rămân în vigoare pentru o perioadă de 6 luni de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, desigur cu condiția să nu fi fost transformate, înainte de expirarea acestui termen de 6 luni în măsuri de restrângere a dreptului la liberă circulație în străinătate, în condițiile art. 39 din lege.
Potrivit art. 2 din Protocolul adițional nr. 4 la CEDO, cetățenii unui stat membru al UE au următoarele drepturi, conferite de acest art. 2, respectiv: oricine se găsește în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul să circule în mod liber și să-și aleagă în mod liber reședința sa; orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa; exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor constrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora; drepturile recunoscute în paragraful 1 pot, de asemenea, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică.
Prin prisma dispozițiilor Directivei nr. 2004/38/CE, cetățenii aparținând statelor membre ale UE au dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre UE, acestora neputându-li-se limita dreptul de a intra într-un alt stat membru UE decât în condițiile de excepție prevăzute de art. 27 din Directivă, respectiv pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.
În temeiul acestor considerații mai sus expuse, Curtea constată că în speță, nu există nici o dovadă certă în sensul că prin fapta pe care a săvârșit-o în Ungaria, pârâtul ar fi încălcat ordinea publică, siguranța publică ori sănătatea publică ale Statului Ungar, astfel încât, negăsindu-se în situația de excepție reglementată de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, acestuia nu i se poate interzice dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul Statului Ungar, mai ales că, pentru fapta pe care afirmativ a săvârșit-o pe teritoriul acestui stat, pârâtul a executat pedeapsa ce i-a fost aplicată, nefiind de conceput să fie sancționat de două ori pentru aceeași faptă.
Este adevărat că art. 25 din Constituția României precede că dreptul la libera circulație în țară și străinătate este garantat și că legea este cea care stabilește condițiile exercitării acestui drept, în speță această lege fiind Legea nr. 248/2005, invocată de apelantă ca temei juridic al cererii introductive de instanță și al apelului pe care l-a promovat, dar nu este mai puțin adevărat că potrivit art. 20 din Constituția României, dispozițiile dreptului comunitar sunt prioritare și prevalează aplicării dreptului intern.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse, Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul apel, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B împotriva sentinței civile nr. 29 din 13 ianuarie 2009 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 5 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
--- - - - - - -
Red./dact.MM
5 ex./06.03.2009
Jud.fond:
Președinte:Carmen Maria ConțJudecători:Carmen Maria Conț, Ioan Daniel Chis
