Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 70/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
Secția Civilă, Minori și familie, Conflicte de muncă și asigurări sociale
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ 70/2009
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA -IE 2009
PREȘEDINTE: Doru Octavian Pîrjol Năstase judecător
- - - - judecător
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare,cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău,apelul civil declarat de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte B împotriva sentinței civile nr. 422/C/16.04.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns nicio parte.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, în sensul că apelantul-reclamant a trimis la dosar, prin fax, dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în cuantumul învederat de instanță.
Având în vedere că prin cererea de apel s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă instanța constată cauza în stare de judecată și acordă reprezentantului Ministerului Public cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Procuror, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii Tribunalului Neamț ca temeinică.
Dezbaterile fiind terminate, instanța a trecut la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.422/C/2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- au fost respinse ca nefondate cererile conexate, prin care reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte Bas olicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Belgia a pârâtului.
Pentru a decide astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Neamț, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte Bas olicitat în temeiul art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Belgia, pe o perioadă de cel mult trei ani, în privința pârâtului, CNP -.
În motivare, reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Belgia la data de 27.10.2008, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin nr.HG 825/1995. Potrivit acestui acord, fiecare parte contractantă va readmite pe teritoriul statului său, la cererea celeilalte părți contractante, fără formalități, orice persoană care nu mai îndeplinește cerințele privind șederea, aplicabile pe teritoriul statului părții contractante solicitante. În temeiul dispozițiilor art. 38 litera a din Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată cu nr.OG 5/2006, restrângerea exercitării dreptului la libera circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult trei ani, cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.
Conform art. 5 din legea menționată, pe perioada șederii lor în străinătate, cetățenii români au următoarele obligații:
a) să respecte legislația României și să nu desfășoare activități de natură să compromită imaginea României ori care să contravină obligațiilor asumate de România prin documente internaționale;
b) să respecte legislația statului în care se află, precum și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra și, după caz, de a rămâne pe teritoriul statului respectiv, în condițiile stabilite prin legislația acestuia sau prin documentele internaționale încheiate cu România.
Din documentele întocmite de către autoritățile din Belgia cu privire la pârât, rezultă că acesta a fost returnat putând compromite ordinea publică și este susceptibil de punere sub acuzare pentru furt - flagrant delict de furt, existând un risc de nouă atingere la adresa ordinii publice. Întrucât România trebuie să-și probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală, iar prezența pârâtului, fără respectarea condițiilor legale de intrare și de ședere, pe teritoriul unor state străine ar dovedi exact contrariul, cu consecința unor repercusiuni negative asupra tratamentului aplicat, în materie de vize, cetățenilor români, s-a solicitat admiterea acțiunii. Măsura solicitată o consideră necesară față de dispozițiile art. 2 al. 3 din Protocolul adițional nr. 4 la CEDO, pentru protejarea unor valori ca securitatea națională, siguranța publică, ordinea publică, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății și a moralei, protejarea drepturilor și libertăților altora.
În dovedire, reclamanta a depus în copie talonul întocmit la data de 27.10.2008, ordin de părăsire a teritoriului cu decizie de returnare la frontieră și privare de libertate în acest sens, emis de autoritățile belgiene la data de 25.10.2008, precum și o declarație olografă dată de pârât.
La termenul din data de 17.03.2009, la prezentul dosar a fost conexat dosarul cu numărul - înregistrat tot pe rolul Tribunalului Neamț, având ca obiect cererea de limitare a exercitării dreptului la liberă circulație formulată de aceeași reclamantă în contradictoriu cu același pârât, cu privire la aceeași țară, însă pe motivul returnării pârâtului din Belgia la data de 9.11.2008, întrucât nu avea asupra sa documente de călătorie pentru legitimare.
Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut acțiunea formulată neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:
Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă în condițiile prevăzute de art. 38, 39 și 52 din Legea nr. 248/2005. Această măsură, potrivit art. 38 lit. a, poate fi dispusă cu privire la o persoană care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat. Însă dat fiind faptul că se solicită restrângerea dreptului la libera circulație cu privire la o țară ce aparține Uniunii Europene, trebuie cercetate și identificate eventualele ipoteze de conflict între dreptul intern și dreptul comunitar, aplicând fie norma internă conformă cu dreptul comunitar, fie dreptul comunitar, în mod imediat, direct și prevalent, integrat automat sau transpus în sistemul național de drept.
În scopul aplicării corecte a normei de drept incidente, instanța este obligată să stabilească faptele care au determinat returnarea persoanei în cauză și să examineze faptele și măsura cerută, prin prisma raportului de proporționalitate, neputându-se dispune automat această măsură, de la lege, fără o apreciere a circumstanțelor specifice fiecărui caz, în privința tuturor persoanelor returnate în baza unui acord de readmisie.
Analizând situația concretă a pârâtului din prezenta speță, instanța constată că în înscrisul întocmit de autoritățile belgiene se face vorbire de anumite situații ipotetice, care nu sunt detaliate în concret, nerezultând în final că pârâtul s-ar fi făcut vinovat de desfășurarea vreunei activități ilegale. Această situație de fapt nu este însă de natură a aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și Belgia, așa cum cere textul de lege. Articolul 18 CE și articolul 27 din Directiva 2004/38 impun pentru limitarea acestui drept al persoanei condiția ca, pe de o parte, conduita resortisantului pârât să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății și, pe de altă parte, măsura restrictivă avută în vedere să fie aptă să garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmărește și să nu depășească cadrul a ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia.
Privite în acest context, mențiunile efectuate în înscrisul oficial nu sunt de natură a contura un pericol concret și real pe care se afirmă că l-ar reprezenta prezența pârâtului pe teritoriul respectivului stat. de la principiul fundamental menționat, implică o întemeiere exclusiv pe conduita concretă a persoanei în cauză, neputând fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de cazul respectiv sau care sunt legate de considerații de prevenție generală, de situații pur ipotetice. Or în cazul de față, motivarea deciziei are în vedere o simplă posibilitate, o suspiciune aruncată asupra pârâtului, fără constitui un fapt prezent, care să reprezinte o amenințare concretă.
Nici motivul reținut în acțiunea conexată nu este de natură a conduce la admiterea acțiunii. Conform art. 6 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului și Consiliului European, cetățenii uniunii au dreptul de ședere pe teritoriul altui stat membru, pe o perioadă de cel mult 3 luni, fără nici o altă condiție sau formalitate. Singurele atingeri care-i pot fi aduse acestui drept sunt cele justificate prin motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceasta presupune un caracter grav și vădit serios al împrejurărilor de fapt, care, în concret, se afirmă că le-ar corespunde, ceea ce înseamnă că aplicarea lor la împrejurări care nu sunt de natură a se circumscrie în mod riguros motivelor de limitare, nu poate fi îngăduită.
Întrucât reclamanta nu a dovedit că pârâtul se află în una din situațiile expres și limitativ prevăzute de normele europene, pentru a se justifica solicitarea acesteia, tribunalul a respins cererile conexate ale Direcției Generale de Pașapoarte, ca neîntemeiate.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat apel reclamanta care în susținerea apelului a reiterat motivele invocate în susținerea acțiunii.
Curtea, examinând hotărârea apelată raportat la criticile aduse precum și la normele legale în materie, constată apelul nefondat.
Pârâtul se bucură de statutul de cetățean al Uniunii, în temeiul art.17 aliniat 1. și, prin urmare, are posibilitatea de a se preleva, inclusiv față de statul membru de origine, de drepturile aferente unui astfel de statut și în special de dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, astfel cum a fost conferit prin articolul 18..
În acest sens s-a pronunțat în numeroase cauze, semnificative fiind: Hotărârea din 20 septembrie 2001, C-184/99; Hotărârea din 26 octombrie 2006, - și, C- 192/2005 precum și Hotărârea din 23 octombrie 2007, și, C-11/2006 și C-12/2006.
Dreptul la liberă circulație include atât dreptul cetățenilor de a intra într-un alt stat membru decât cel de origine, cât și dreptul de a-l părăsi.
Curtea Europeană, a arătat însă că libertățile garantate prin tratatul ar fi golite de instanță dacă statul membru de origine, ar putea, fără o justificare valabilă, să interzică propriilor resortisanți să părăsească teritoriul statului în cauză pentru a intra pe teritoriul unui alt stat membru.
Este știut însă că dreptul la liberă circulație al cetățenilor Uniunii nu este însă un drept necondiționat, el poate fi supus limitărilor și condițiilor prevăzute prin tratat, precum și prin dispozițiile adoptate pentru punerea sa în aplicare.
În această privință, Curtea a subliniat întotdeauna că, deși, în general, statele membre sunt libere să stabilească cerințele de ordine publică și de siguranță națională, în conformitate cu nevoile lor naționale, cerințe ce nu pot fi însă stabilitate unilateral de fiecare stat membru fără exercitarea unui control din partea instituțiilor Comunității Europene.
Jurisprudența a statuat că noțiunea de ordine publică presupune, în orice caz, pe lângă tulburarea ordinii sociale pe care o reprezintă orice încălcare a legii, existența unei amenințări reale, prezente și suficient de grave la adresa unui interes fundamental al societății.
Într-o situație, precum cea a reclamantului, împrejurarea că față de acesta s- dispus măsura returnării de pe teritoriul unui alt stat membru nu ar putea fi luată în considerare de statul membru de origine al reclamantului pentru a fi limitat dreptul la liberă circulație al cetățeanului respectiv, decât în măsura în care conduita acestuia reprezintă o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.
În cauză așa cum a reținut și instanța de fond returnarea pârâtului s-a făcut fără respectarea dispozițiilor art.28 și 30. care instituie garanții privind drepturile procedurale; reclamanta nu a depus la dosar probe din care să rezulte motivele returnării pârâtului și dovada notificării acestui, neexistând astfel probe din care să rezulte că măsura expulzării s-a dispus cu respectarea dispozițiilor art.33 din Directiva 2004/38/CE.
Față de cele expuse, Curtea constată hotărârea apelată ca fiind temeinică și legală și în consecință în temeiul art.296 Cod procedură civilă va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul civil declarat de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte, cu sediul în B, sector 1,-, împotriva sentinței civile nr. 422/C/16.04.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât, domiciliat în P N,-,.4,.75 și com. cel, sat.B, jud.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 15 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 2: Camelia Liliana
GREFIER,
red.sent.
red.dec..
tehnored./9.07.2009/6 ex.
Președinte:Doru Octavian Pîrjol NăstaseJudecători:Doru Octavian Pîrjol Năstase, Camelia Liliana
