Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 72/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 72/Ap
Ședința publică de la 21 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Ligia Vîlcu
Grefier - -
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public - procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, împotriva sentinței civile nr. 105/27.03.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa apelantei reclamante Direcția Generală de Pașapoarte, precum și a intimatului pârât -.
Procedura legal îndeplinită.
Cercetând actele și lucrările dosarului, constată depusă la dosarul cauzei, după începerea ședinței de judecată, o notă de ședință prin care reclamanta arată că a achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar aferente cererii de chemare în judecată pe care a promovat- Atașat acestei cereri, au fost depuse, în copie, ordinul de plată și timbrele judiciare.
Reprezentantul Ministerului Public învederează că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în urma deliberării, instanța constată cauza în stare de judecată și, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, acordă reprezentantului Ministerului Public cuvântul pe fond.
Procuror pune concluzii de respingere a apelului, sentința pronunțată de Tribunalul Brașov fiind temeinică și legală, nefiind îndeplinite nici una dintre cele 3 situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor, prevăzute de norma comunitară.
C U RT E A
Constată că prin sentința civilă nr. 105/27.03.2009, Tribunalul Brașova respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, cu sediul în B,-, sector 1 în contradictoriu cu pârâtul -, domiciliat în Municipiul Făgăraș,-.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 26.01.2009, pârâtul a fost returnat din ia, pentru ședere ilegală pe teritoriul acestui stat.
În drept, se reține că, potrivit art. 38 lit a din Legea nr. 248/2005, "restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani - cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat."
Art. 27 din Directiva 2004/38/CE stipulează că "statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice".
Prin Hotărârea pronunțată la data de 10 iulie 2008, Curtea de Justiție a statuat că, deși, în general, statele membre ale Uniunii Europene sunt libere să stabilească cerințele de ordine publică și de siguranță publică, în conformitate cu nevoile lor naționale, ce pot de la un stat membru la altul și de la o perioadă la alta, nu este mai puțin adevărat că, în contextul comunitar și în special ca justificare a unei derogări de la principiul fundamental al liberei circulații a persoanelor, aceste cerințe trebuie interpretate în mod strict, astfel încât, sfera lor să nu poată fi stabilită unilateral de fiecare stat membru fără exercitarea unui control din partea instituțiilor Comunității Europene.
Jurisprudența a precizat astfel că noțiunea de ordine publică presupune, pe lângă tulburarea ordinii sociale pe care o reprezintă orice încălcare a legii, existența unei amenințări reale, prezente și suficient de grave la adresa unui interes fundamental al societății.
Privite în acest context, derogările de la principiul fundamental menționat, care ar putea fi invocate de un stat membru, implică, în special, astfel cum rezultă din art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38, cerința ca, pentru a fi justificate, măsurile luate din motive de ordine publică sau de siguranță publică să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză.
Prin urmare, într-o situație cum este cea din cererea dedusă judecății în care, față de un cetățean român, care este cetățean al Uniunii Europene, s-a dispus măsura returnării de pe teritoriul unui alt stat membru unde ședea în mod ilegal nu poate fi luată în considerare de către statul membru de origine al acestuia pentru a limita dreptul la liberă circulație al cetățeanului respectiv decât în măsura în care conduita acestuia reprezenta o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.
Instanța constatat că, situația care a determinat promovarea prezentei acțiuni nu corespunde cerințelor mai sus redate, întrucât, singurul temei al solicitării de restrângere a dreptului la liberă circulație al pârâtului îl constituie măsura de returnare a acestuia de pe teritoriul statului, întrucât se afla în situația de ședere ilegală în acest stat, lipsind orice referire la vreo amenințare pe care pârâtul ar constitui-o pentru ordinea publică sau pentru siguranța publică.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, solicitând admiterea apelului cu privire la sentința Tribunalului Brașov și admiterea cererii de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului - în ia, pentru cel mult 3 ani.
Apelanta reclamantă consideră că, în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu rezultă împrejurările care ar trebui avute în vedere pentru a dispune împotriva pârâtului măsura restrângerii exercițiului dreptului la liberă circulație.
Pârâtul, pe lângă îndeplinirea condițiilor de călătorie în străinătate, prevăzute prin Legea 248/2005, trebuie să îndeplinească și alte obligații, stabilite în statele în care călătorește și în care, eventual a dobândit dreptul la muncă. Returnarea unui cetățean român dintr-un stat al Uniunii Europene, în baza unui acord de readmisie, se alică atunci când acesta a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat membru.
Astfel, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul iei are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în acel stat. Acest scop este circumscris unui scop mult mai important și anume asigurarea unei imagini pentru România care să-i confere capacitatea de a se integra și raporta la normele Uniunii Europene, sens în care, prevenirea migrației ilegale reprezintă o cerință asumată de statul nostru.
În raport cu aceste circumstanțe, prin acțiunea introdusă, Direcția Generală de Pașapoarte a respectat norma edictată de legiuitorul național, în apărarea unui interes general al statului român și în baza unei obligații asumate de România prin acorduri internaționale, de a stopa migrația ilegală, dispozițiile art. 2 al Protocolului nr. 4 și nu a încălcat alte dispoziții comunitare în materie.
Apelul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește raportul dintre legislația națională și legislația comunitară, instanța va avea in vedere aplicarea principiilor de interpretare stabilite în jurisprudența sa de Curtea Europeană de Justiție de la Luxemburg, respectiv:
-principiul efectului direct al tratatelor: dispozițiile Tratatului CEE au
efect direct în dreptul intern (Hotărârea Curții din 5 februarie 1963, en Loos Administratie der );
- principiul efectului direct al directivelor: atunci când dispozițiile unei directive apar, din punctul de vedere al conținutului lor, ca fiind necondiționate și suficient de precise, aceste dispoziții pot fi invocate, în absența unor măsuri de transpunere în termenul stabilit, împotriva oricărei dispoziții de drept intern neconforme cu directiva sau dacă sunt de natură să definească drepturi pe care particularii pot să le invoce împotriva statului (Hotărârea Curții din 19 ianuarie 1982, cauza Becker - );
- principiul supremației dreptului comunitar: spre deosebire de tratatele internaționale obișnuite, Tratatul CEE a instituit o ordine juridică proprie, integrată în sistemul juridic al statelor membre în momentul intrării în vigoare a Tratatului și care impune organelor jurisdicționale de drept intern. În fapt, prin instituirea unei Comunități cu o durată nelimitată, având instituții proprii, cu personalitate juridică, capacitate de reprezentare internațională și, în special, cu puteri reale derivate din limitarea competenței sau din transferul atribuțiilor statelor către Comunitate, acestea din urmă au limitat, chiar dacă în domenii restrânse, drepturile lor suverane și au creat astfel un corp de drept aplicabil resortisanților lor și lor însele (Hotărârea Curții din 15 iulie 1964, Costa );
- obligația de a nu aplica dreptul național contrar dreptului comunitar: orice instanță națională trebuie ca, într-o cauză ce intră în jurisdicția sa, să aplice dreptul comunitar în totalitatea sa și să protejeze drepturile pe care acesta le conferă cetățenilor și este obligată, ca atare, să nu aplice orice prevedere din dreptul național care ar putea veni în conflict cu dreptul comunitar, fie anterioară sau ulterioară intrării în vigoare a regulii comunitare (Hotărârea Curții din 9 martie 1978, delle Finanze dello Stato ).
Prin prisma acestor principii și în raport de situația de fapt ce a determinat reclamanta să introducă prezenta acțiune, instanța va examina în ce măsură dispozițiile cuprinse în legea internă (Legea nr. 248/2005) sunt compatibile cu legislația comunitară în materia liberei circulații a persoanelor.
Instanța română trebuie să aprecieze necesitatea restrângerii dreptului la libera circulație prin raportare la ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării unei eventuale astfel de măsuri.
Tocmai din acest motiv, se impune a fi examinată situația de fapt a pârâtei în raport de noua ordine juridică din România, determinată de aderarea țării noastre la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.
În ceea ce privește principiul de bază în materia liberei circulații a persoanelor având cetățenia română, în prezent, atât legea internă, cât și legislația comunitară stabilesc regula potrivit căreia dreptul la liberă circulație a cetățenilor români pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat - art. 25 din Constituția României, art. 48 din Tratatul CEE, art. 4 din Directiva 2004/38/CE.
Cât privește excepțiile de la această regulă ele se regăsesc atât în cuprinsul legii interne - art. 38 și 39 din legea nr. 248/2005, cât și în cuprinsul legislației comunitare - art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
Prin urmare, instanța urmează să examineze în continuare următoarele chestiuni:
a) compatibilitatea normei interne cu cea comunitară în ceea ce privește excepția de la principiul libertății cetățeanului român de a ieși din țară în scopul de a călători pe teritoriul iei;
b) identificarea normei juridice aplicabile în ceea ce privește restrângerea dreptului la libera circulație;
c) aplicarea normei juridice aplicabile situației de fapt din speța de față.
Procedând la acest demers juridic instanța reține următoarele:
a) Cu privire la compatibilitatea normei interne cu cea comunitară în ceea ce privește excepția de la principiul libertății cetățeanului român de a ieși din țară în scopul de a călători pe teritoriul iei, se constată următoarele:
Art. 38 lit. a) din legea internă nr. 248/2005 prevede că "estrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat".
În schimb, art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede că "statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice".
După cum se observă, norma comunitară prevede în mod limitativ doar 3 situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor: afectareaordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice, pe când norma internă prevede posibilitatea restrângerii dreptului la libera circulațiedacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie, fără a se face nici o distincție în ceea ce privește persoana cetățeanului în cauză, respectiv dacă acesta prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.
În aceste condiții, norma internă prevede o categorie mai largă de situații posibile când se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație, în raport cu categoria situațiilor de excepție prevăzute de norma comunitară.
Consecința firească este aceea că norma internă este parțial incompatibilă cu norma comunitară, în ceea ce privește alte excepții la libera circulație a persoanelor decât cele ce vizează ordinea, siguranța sau sănătatea publică.
b) În ceea ce privește problema identificării normei aplicabile în cazul de față, respectiv norma internă sau norma comunitară, instanța va face aplicarea principiilor de aplicare a dreptului comunitar, astfel cum au fost ele stabilite în jurisprudența Curții Europene de Justiție, reținând că "atunci când dispozițiile unei directive apar, din punctul de vedere al conținutului lor, ca fiind necondiționate și suficient de precise, aceste dispoziții pot fi invocate, în absența unor măsuri de transpunere în termenul stabilit, împotriva oricărei dispoziții de drept intern neconforme cu directiva sau dacă sunt de natură să definească drepturi pe care particularii pot să le invoce împotriva statului" (Hotărârea Curții din 19 ianuarie 1982, cauza Becker - ).
Examinând conținutul dispozițiilor art. 27 din Directivă instanța constată că acestea stabilesc într-un mod precis și lipsit de echivoc cele 3 excepții de la principiul liberei circulații a persoanelor.
De asemenea, examinând conținutul Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, instanța constată că România avea obligația ca până la data de 1 ianuarie 2007 să transpună dispozițiile Directivei în dreptul intern, obligație ce nu a fost însă îndeplinită, Legea nr. 248/2005 nefiind până în prezent modificată și armonizată cu dispozițiile cuprinse în Directivă.
În aceste condiții, instanța urmează să facă aplicarea efectului direct al Directivei la situația de fapt din prezenta speță și, în considerarea principiul supremației dreptului comunitar, va constata că norma aplicabilă în prezentul litigiu, în care se solicită restrângerea dreptului la liberă circulație a unui cetățean român, este norma comunitară, respectiv art. 27 și urm. din Directivă.
c) În ceea ce privește aplicarea normei juridice comunitare la situația de fapt din speța de față, instanța reține următoarele:
Împrejurarea că pârâtul, pe lângă îndeplinirea condițiilor de călătorie în străinătate prevăzute prin Legea nr. 248/2005, trebuie să îndeplinească și alte obligații stabilite de statele în care călătorește și în care, eventual, a dobândit dreptul la muncă, nu constituie un motiv suficient de admitere a apelului.
Conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală.
Atât timp cât prin acțiunea de față nu s-au invocat și alte circumstanțe reale sau personale referitoare la conduita pârâtului, nu se poate reține în nici un caz că încălcarea de către acesta a condițiilor de ședere sau de muncă ar constitui "o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății", mai ales în condițiile în care Directiva dispune că "nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală" și "condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri" de restrângere a libertății de circulație.
Însă, decizia unui stat membru UE de a expulza un cetățean al altui stat membru nu atrage, de drept, obligația acestuia din urmă de a lua măsuri de interzicere a libertății de circulație a cetățeanului său. Cetățeanul care este expulzat beneficiază de drepturile procedurale de a ataca în justiție măsura de expulzare, în fața autorităților din statul care a dispus această măsură, acestea fiind suverane să decidă asupra necesității acesteia. Eventuala nerespectare a măsurii de către cetățeanul expulzat poate atrage sancțiuni specifice din partea statului care l-a expulzat.
Statul al cărui cetățean este expulzat nu poate îngrădi însă libertatea de circulație a acestuia (în sensul interzicerii de a părăsi țara pentru a se reîntoarce pe teritoriul din care a fost expulzat) decât în situațiile de excepție prevăzute la art. 27 din Directivă și care trebuie dovedite ca atare.
Față de cele mai sus expuse, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, apelul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte împotriva sentinței 105/2009 a Tribunalului Brașov pe care o păstrează.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, 21 Mai 2009
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red LV 22.05.09
Tehnored AG 22.05.2009/ 7 ex
Jud fond
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Ligia Vîlcu
