Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 74/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 74
Ședința publică din data de: 02.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 2: Elena Viviane Tiu
GREFIER - - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe Lângă Curtea de Apel București.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de către apelantul - reclamant MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE împotriva sentinței civile nr. 1535/15.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelantul - reclamant MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE a răspuns adresei instanței, arătând că această instituție a transmis instanței de judecată documentele despre care se face vorbire în cererea inițială de chemare în judecată, fără a deține alte documente. Totodată, arată că apelantul - reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul cu privire la cererea de apel
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca nefondat a apelului promovat de către apelantul - reclamant MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE împotriva sentinței civile nr. 1535/15.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-.
Apreciază că în mod corect s-a apreciat că limitarea dreptului la liberă circulație al intimatului - pârât ar reprezenta o încălcarea a dreptului la liberă circulație și a principiilor stabilite prin jurisprudența Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
De asemenea, învederează că în prezenta pricină nu au fost aduse probe suficiente care să susțină o conduită a intimatului - pârât care să aducă o atingere ordinii publice.
Totodată, menționează că dispozițiile dreptului comunitar sunt direct aplicabile în dreptul intern și solicită respingerea apelului declarat de către apelantul - reclamant MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE.
Curtea reține cauza în vederea pronunțării asupra cererii de apel formulată de către apelantul - reclamant MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE împotriva sentinței civile nr. 1535/15.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr-, reclamanta DIRECTIA GENERALA DE PAȘAPOARTE a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtului, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Franța, la data de 03.11.2007, în baza acordului dintre cele două state privind readmisia persoanelor aflate în situația ilegală.
În art. 5 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate sunt prevăzute obligațiile pe care cetățenii români trebuie să le respecte pe perioada șederii lor în străinătate. În cazul nerespectării acestor obligații, se impune limitarea dreptului la liberă circulație pentru încălcarea legislației statului membru al Uniunii, cu repercursiuni negative asupra imaginii României și cetățenilor români care călătoresc legal în străinătate. Statul român trebuie să acționeze în vederea stopării migrației ilegale, în apărarea unui interes general și în baza unor obligații asumate prin acorduri internaționale de a stopa migrația ilegală.
Reclamanta a mai învederat că, în conformitate cu art. 2 alin. 3 din Protocolul adițional nr. 4 la Convenția europeană a drepturilor Omului, exercitarea dreptului la liberă circulație "nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei ori protejarea drepturilor și libertăților altora."
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 5, art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005, dispozițiile Codului d e procedură civilă și art. 242.proc.civ.
Prin sentința civilă nr. 13/09.01.2008 a fost admisă excepția netimbrării cererii, cu consecința anulării acesteia ca netimbrată.
Apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 261A/10.04.2008 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, dispunându-se desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare în fond la aceeași instanță. S-a reținut că în mod greșit a apreciat prima instanță că documentele depuse nu ar reprezenta plata taxelor aferente cererii de chemare în judecată.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr- la data de 18.06.2008 (cauza de față).
Prin sentința civilă nr. 1535/15.10.2008, a fost respinsă cererea reclamantei, ca nefondată.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că:
În cadrul dreptului intern, sediul materiei în discuție îl reprezintă Legea nr. 248/20.07.2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, astfel cum a fost completată și modificată prin OG nr. 5/2006, cu relevanță în speță prin prevederile art. 38 lit. a și art. 39.
A apreciat instanța că dispozițiile legii interne menționate anterior sunt contrare libertății de circulație a persoanelor și dreptului de stabilire al acestora, consacrate de art. 39-42 (libera circulație a persoanelor) și art. 43-48 (dreptul de stabilire a persoanelor) din TCE (legislație comunitară primară) și Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene (legislație comunitară secundară), pentru motivele pe care le va expune mai jos, consecința fiind aceea a înlăturării de la aplicare a legii interne contrare dreptului comunitar și aplicării directe a acestuia din urmă (conform principiilor stabilite prin hotărârile Curții de Justiție a Comunității Europene Enel și Finanze dello Stato ).
Legislația comunitară arătată anterior prevede restricții ale libertății de circulație doar pentru două situații, strict delimitate și constituind excepții de la regula menționată anterior, respectiv: 1) angajările în serviciul public/exercitarea unor activități care, într-un anume stat membru, sunt legate de exercitarea, chiar ocazional, a autorității publice; 2) - motive de ordine publică, securitate publică și sănătate publică.
În speță, reclamanta a indicat ca motiv al limitării necesitatea stopării migrației ilegale, motiv care în mod evident nu se încadrează în sfera de aplicare a primei excepții și nici în ultima teză a celei de a doua excepții (sănătatea publică).
În literatura de specialitate (bazată pe jurisprudența Curții de Justiție a Comunității Europene), s-a arătat că măsurile constând în limitarea libertății de circulație trebuie să se bazeze exclusiv pe conduita personală a individului în cauză ( care trebuie să prezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de serioasă la adresa unui interes fundamental al societății), nefiind acceptate justificări care nu iau în considerare particularitățile cazului sau care se bazează pe considerente de prevenire generală.
S-a subliniat că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității care se analizează întotdeauna prin raportare la conduita personală a individului în cauză.
Totodată, în cauza C 36/75, Rutili Ministerul Afacerilor Interne, aceiași instanță comunitară a subliniat că, deși statele membre continuă, în principiu, să fie libere să își determine cerințele ordinii publice prin prisma propriilor interese naționale, conceptul de ordine publică trebuie interpretat cu strictețe, mai ales acolo unde este folosit pentru a justifica derogări de la libertatea de circulație, astfel încât trebuie acordată atenție, atât regulilor de drept material, cât și normelor de procedură prin care statele membre își exercită prerogativele; s-a subliniat în consecință că nu pot fi impuse restricții privind dreptul unui cetățean al oricărui stat membru de a intra pe teritoriul oricărui alt stat membru, de a locui acolo și de a se muta în orice loc, cu excepția cazului în care prezența sau comportamentul său constituie o amenințare adevărată și suficient de serioasă la adresa ordinii publice statului respectiv, astfel încât statele membre au obligația de a-și întemeia deciziile pe evaluarea fiecărui caz în parte a unei persoane aflate sub protecția legislației comunitare, iar nu pe considerații generale.
Raportând aceste considerente teoretice la situația speței de față, a reținut prima instanță că dreptul intern contravine dreptului comunitar, impunând aplicarea unei restricții bazate pe exclusiv pe considerații de ordin general (stoparea migrației), fără luarea în considerare a vreunui motiv referitor la conduita individuală a persoanei cu privire la care se solicită aplicarea restricției.
Pe de altă parte, s-a reținut că legea internă nu acordă importanța cuvenită regulilor de procedură impuse în soluționarea acestui gen de cauze, întrucât, conform art. 38 alin 3 din Legea nr. 248/2005, cu modificările ulterioare, instanța care soluționează cauza în fond trebuie să se pronunțe asupra cererii în termen de 5 zile de la primirea solicitării, iar instanța care judeca în calea de atac trebuie sa se pronunțe in termen de 3 zile de la primirea cererii, fiind astfel încălcate prevederile art. 114/1 alin 3 cod pr civila, instanța fiind practic obligată să soluționeze cauza la primul termen de judecată; în consecință persoana cu privire la care se solicită aplicarea limitării nu are posibilitatea, din punct de vedere procedural, să invoce în apărarea sa aspecte privind comportarea sa individuală, de natură a duce la înlăturarea posibilității de limitare a dreptului său la libera circulație.
Reclamanta a fundamentat cererea de chemare în judecată tocmai pe motive generale și de prevenție a migrării ilegale, ca și pe faptul că pârâtul a fost returnat din Franța, însă nu a precizat motivele pentru care conduita personală a acestuia ar reprezenta o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unei valori fundamentale ale societății și nici nu a atașat înscrisuri în acest sens.
Astfel, la dosar a fost atașată doar declarația pârâtului, din care rezultă că ar fi fost condamnat la 3 ani închisoare printr-o hotărâre judecătorească pentru că la controlul efectuat s-a constatat că avea asupra sa bani și cărți de credit, în lipsa hotărârii pronunțate neputându-se însă aprecia asupra caracterului concret al faptelor imputate pârâtului, pentru a verifica în ce măsură acestea ar reprezenta o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă, astfel cum impune jurisprudența expusă mai sus.
Față de considerentele arătate, constatând că legea internă contravine legislației comunitare, iar situația speței de față nu se încadrează nici în situațiile de excepție care reglementează ca justificate limitările dreptului la liberă circulație, a apreciat instanța că cererea de chemare în judecată nu poate fi primită.
Pe de altă parte, s-a reținut că cererea de chemare în judecată nu poate fi primită nici prin raportare la prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Protocoalelor Adiționale, pentru considerentele care urmează.
Legea 248/2005 trebuie coroborată cu prevederile constituționale, respectiv art. 25, "Libera circulație", conform căruia: "1.Dreptul la liberă circulație, în țară și în străinătate, este garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept. 2. cetățean îi este asigurat dreptul de a-și stabili domiciliul sau. reședința în orice localitate din țară, de a emigra, precum și de a reveni în țară".
Totodată, se impune a fi avute în vedere și dispozițiile art. 20 din Constituție, text constituțional potrivit căruia: "1.Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. 2.Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile".
Conform art. 2. 2-4 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, prin care se recunosc anumite drepturi și libertăți, altele decât cele care figurează deja în Convenție și în primul Protocol adițional la Convenție, " 2. Orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa; 3. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menține a ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora; 4. Drepturile recunoscute în. 1, pot, de asemenea, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică".
Rezultă deci că, și prin prisma Protocolului nr. 4 la Convenție, drepturile care compun libertatea de circulație pot cunoaște anumite limitări în cazurile și condițiile prevăzute de dispozițiile art. 2. 3 și. 4, respectiv: limitările acestor drepturi trebuie să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim (identificat în prevederile art. 2. 3 din Protocol) și să fie necesare într-o societate democratică, necesitate analizată prin prisma raportului de proporționalitate între scopul urmărit prin aplicarea unei limitări a drepturilor individului și mijloacele folosite pentru realizarea lui.
Dispozițiile cuprinse în art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005, privind restrângerea exercitării dreptului la libera circulație pe o perioadă de cel mult trei ani, sunt de natură a restrânge dreptul la libera circulație al individului, drept care este garantat de Protocolul nr. 4 adițional la Convenție (ceea ce constituie o ingerință în sensul Convenției ).
Față de prevederile exprese ale art. 38 lit. a și art. 39 din Legea nr. 248/2005, măsura solicitată are o bază în dreptul intern, fiind astfel respectat principiul legalității, restrângerea fiind ca atare prevăzută de lege.
In ceea ce privește scopul urmărit printr-o asemenea restrângere, a constat instanța că măsura restrângerii dreptului la libera circulație în condițiile art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 nu se regăsește în prevederile art. 2. 3 din Protocol.
Dispozițiile pertinente ale legii în discuție sunt redactate în termeni generali, în cuprinsul art. 38 lit. a și art. 39 din Legea nr. 248/2005 stabilindu-se că restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult trei ani, instanța competentă fiind Tribunalul București, cererea soluționându-se cu celeritate, în termen de 5 zile de la primirea solicitării de către instanța de fond și în termen de 3 zile de la primirea cererii de către instanța investita cu soluționarea căii de atac.
Singurele elemente clar definite sunt deci cele referitoare la categoriile de persoane cărora li se poate aplica măsura în discuție, ca și cele referitoare la aspecte procedurale, legiuitorul neprecizând însă motivele pentru care această măsură ar fi necesară într-o societate democratică, legea fiind redactată astfel în termeni generali, care nu corespund exigențelor Convenției.
Totodată, prin modalitatea de reglementare in dreptul intern a măsurii limitării dreptului la libera circulație a persoanelor, raportul de proporționalitate între interesul general al societății (învederat în cererea de chemare în judecată ca fiind stoparea migrației ilegale) și interesul particular al persoanei supuse măsurii de limitare a dreptului de libera circulație nu a fost respectat, justul echilibru fiind rupt.
Astfel, după cum s-a arătat și anterior, conform art. 38 alin 3 din Legea nr. 248/2005, cu modificările ulterioare, instanța care soluționează cauza în fond trebuie să se pronunțe asupra cererii în termen de 5 zile de la primirea solicitării, iar instanța care judecă în calea de atac trebuie sa se pronunțe în termen de 3 zile de la primirea cererii.
În aceste condiții, având în vedere ca aceste cauze se judecă cu citarea părților, conform regulii generale prevăzute de art. 85 cod pr civila (legea specială nedispunând soluționarea fără citare), rezulta că, în mod evident, procedura de citare a pârâtului nu se poate îndeplini cu respectarea art. 114/1 alin 3 cod pr civila (are prevede că primul termen de judecată va fi stabilit astfel încât, de la data primirii citației, pârâtul să aibă la dispoziție cel puțin 5 zile pentru a-și pregăti apărarea în procesele urgente - cum este cazul celui de față).
Mai mult, față de prevederile legii speciale arătate mai sus referitoare la termenul impus pentru soluționarea cererii, rezulta ca, deși prevederile art. 114/1 alin 3 cod pr civila nu pot fi respectate, instanța nici nu are posibilitatea să amâne cauza pentru acordarea unui termen în vederea pregătirii apărării pârâtului, fiind practic obligată să soluționeze cauza de la primul termen de judecată (neputând fi respectate, de altfel, nici prevederile art. 156 alin 1 cod pr civila).
În aceste condiții, instanța a apreciat că în mod evident, atât timp cât dispozițiile procedurale cuprinse în legea speciale impun practic limitarea dreptului la libera circulație a persoanelor, fără a le da însă acestora posibilitatea să își facă orice apărări, justul echilibru între interesul general și interesul particular nu este respectat, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație al acestora fiind disproporționată în raport cu scopul urmărit prin adoptarea acestei măsuri, cu consecința constatării încălcării dispozițiilor art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta.
În motivarea apelului se arată în esență că:
Pârâtul a fost returnat din Franța la data de 03.11.2007, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat. Astfel autoritățile române au luat act de măsura dispusă de autoritățile franceze, fără a putea cenzura returnarea intimatului-pârât.
În temeiul dispozițiilor arte 38 lit. (a) din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, restricția poate fi instituită împotriva cetățeanului român returnat în baza unui acord de readmisie, fără a fi condiționată de verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea.
Mai mult, chiar prevederile acordului de readmisie încheiat între România și Franța, aprobat prin Legea nr. 278/1994, stabilesc ca fiecare parte contractantă să readmită pe teritoriul statului său, la cererea celeilalte părți contractante și fără formalități, orice persoana care nu a îndeplinit condițiile de intrare sau nu mai îndeplinește cerințele privind șederea, aplicabile pe teritoriul statului părții contractante solicitante.
Măsura reglementată prin art.38 lit. a, se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute în art.53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că "problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern", așa cum se arată în motivarea Deciziilor Curții Constituționale nr.855/28.11.2006, nr.90l/05.12.2006. Pentru aceste considerente a fost elaborată Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată cu nr.OG 5/2006, care asigură "implementarea atât a prevederilor constituționale, cât și a art.29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art.12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și a art.2 din Protocolul nr.4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale".
Art. 25 din Constituție prevede că "Dreptul la libera circulație. în țară și străinătate, este, garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept". Astfel, consideră apelanta că libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea unor condiții stabilite prin lege. Or, aceste reguli sunt strict reglementate în cuprinsul Legii nr. 248/2005, astfel: " români care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege, le este garantat dreptul de a călători în străinătate, de a emigra și de a reveni oricând în țară".
De asemenea, Protocolul Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale garantează, la art.2, dreptul la libera circulație în țară și în străinătate. Această garanție poate suporta anumite restricții, reglementate chiar de documentul internațional invocat. Astfel, în paragraful 4 al art.2, se prevede că "drepturile recunoscute în paragraful 1 pot, de asemenea, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică. "
Prevederile legale invocate demonstrează - în susținerea apelantei -preocuparea autorităților române de a adapta normele interne la principiile instituite la nivel comunitar astfel încât acest act normativ (Legea nr.248/2005) să fie aplicabil și după momentul aderării. Acolo unde s-a urmărit ca, după data de 01.01.2007, să nu mai fie aplicabil, actul normativa indicat în mod expres acest lucru, de exemplu art.52 din lege.
Prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație, conform dispozițiilor art.38 din Legea nr.248/2005, nu se încalcă dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație și ședere a cetățenilor Uniunii Europene, drept reglementat prin Directiva 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora. Prin acest act normativ nu s-a înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetățeni, aspect ce se desprinde din cuprinsul art.3, potrivit căruia, Directiva "se aplică oricărui cetățean al Uniunii care se deplasează sau își are reședința într-un stat membru, altul decât cel al cărui resortisant este (..)",
Dreptul la liberă circulație este un drept fundamental consacrat la nivel constituțional în art.25, însă nu este un drept absolut, condițiile exercitării sale fiind stabilite prin lege inclusiv prin art.5 din Legea nr.248/2005 care prevede între obligațiile pe care le au cetățenii români pe perioada șederii lor în străinătate și pe aceea de a respecta legislația statului în care se află și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra sau de a rămâne pe teritoriul acestui stat, în condițiile stabilite prin legislația acestui stat sau prin documentele internaționale încheiate cu România. Nerespectarea obligațiilor cuprinse în art.5 poate determina returnarea persoanei dintr-un stat membru în baza unui acord de readmisie și astfel situația persoanei returnate intră sub incidența Legii nr.248/2005, care prevede posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în statul respectiv.
Pârâtul, pe lângă îndeplinirea condițiilor de călătorie în străinătate prevăzute prin Legea nr.248/2005, trebuie să îndeplinească și alte obligații, stabilite de statele în care călătorește și în care, eventual, a dobândit dreptul la muncă.
Consideră apelanta că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul Franței are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în acel stat. Acest scop este circumscris unui scop mult mai important, manifestat la nivel național, și anume asigurarea unei imagini pentru România care să-i confere capacitatea de a se integra și raporta la normele Uniunii Europene; în acest sens, prevenirea migrației ilegale reprezintă o cerință asumată de statul nostru care se continuă și după momentul aderării.
În acest context se susține că, în mod greșit, instanța a apreciat că nu rezultă împrejurările care ar trebui avute în vedere pentru a se dispune împotriva pârâtului măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate.
Măsura returnării este de natură să facă dovada deplină că pârâtul nu a respectat condițiile de intrare și de ședere în Franța în momentul verificărilor efectuate de către autoritățile franceze competente. Fiind în culpă pentru nerespectarea condițiilor de călătorie în străinătate, pârâtul trebuie să suporte consecințele faptelor sale. Măsura restrângerii apare astfel ca fiind pe deplin justificată, urmând ca, la stabilirea perioadei pentru care exercitarea dreptului fundamental la libera circulație va fi limitat, să fie avut în vedere faptul că această măsură trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și că, prin această măsură, nu se poate aduce atingere existenței dreptului.
Apel legal timbrat.
Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare în cauză.
Nu s-au administrat probe noi în apel.
Analizând apelul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de limitele stabilite prin art. 295 alin. 1.pr.civ. Curtea constată caracterul nefundat al acestuia.
Considerentele avute în vedere sunt următoarele:
Returnarea pârâtului-intimat, ca urmare a măsurilor dispuse în acest sens de către autoritățile franceze, respectiv condițiile în care s-au luat și s-au adus la îndeplinire respectivele măsuri nu au fost analizate ori cenzurate de instanța fondului, în analiza cererii reclamantei-apelante referitoare la restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație al pârâtului. Returnarea pârâtului-intimat pe temeiul Acordului de readmisie încheiat între România și Franța și-a produs pe deplin efectele odată cu revenirea acestuia în România.
Această măsură de returnare a fost invocată ca și situație premisă - în contextul legislației naționale - pentru aplicarea limitării menționate cu privire la exercițiul dreptului la libera circulație al pârâtului, ea fiind tratată ca atare de către instanța fondului.
Însă, în condițiile în care s-a constatat existența unor neconcordanțe între legea națională și dreptul comunitar, instanța fondului a analizat cererea reclamantei în lumina reglementării comunitare, așa cum se impunea prin raportare la principiile care stabilesc aplicarea directă și cu prioritate a dreptului comunitar în raport de cel național dar și la prevederile art. 20 din Constituția României conform cărora "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță ci Declarația Universală a drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale".
Altfel spus, în condițiile în care dreptul la libera circulație constituie un drept fundamental, conform cu prevederile art. 25 alin. 1 din Constituția României, chiar dacă din perspectiva reglementărilor naționale (Constituția, legile speciale, deciziile pronunțate de Curtea Constituțională) cererea reclamantei ar putea fi apreciată ca fiind fondată, atâta vreme cât reglementarea comunitară permite limitarea dreptului la liberă circulație al cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene numai în situații de excepție expres și limitativ enumerate, instanța nu putea ignora cerințele instituite prin normele comunitare spre a da eficiență exclusiv celor din legea 248/2005(chiar în condițiile în care s-a stabilit că acest act normativ nu contravine prevederilor art. 53 din Constituția României), indiferent care au fost rațiunile pentru care legiuitorul național a adoptat actul normativ respectiv.
În lumina acelorași principii (anterior menționate) ale dreptului comunitar cât și a celor înscrise în art. 20 din Constituția României, instanța de judecată este ținută să verifice în concret dacă există sau nu neconcordanțe între legea națională relevantă soluționării speței deduse judecății și legislația comunitară, iar nu să pornească de la premisa că legea internă a fost adoptată în mod necesar într-o formă care asigură deplina ei concordanță cu dreptul comunitar (astfel cum pretinde apelanta cu referire la conținutul Legii 248/2005).
Este adevărat că dreptul la liberă circulație nu este unul absolut, el putând suporta limitări în condițiile legii, însă - astfel cum s-a reținut prin considerentele anterior expuse - pentru instituirea limitărilor respective trebuie să se constate îndeplinirea tuturor condițiilor impuse de legislația în vigoare (în care se include și cea comunitară), condiții care nu se regăsesc întrunite cumulativ în speța concret dedusă judecății.
Cererea reclamantei-apelante a fost în mod riguros analizată de instanța fondului și din perspectiva condițiilor stabilite (pentru instituirea unor restrângeri ale dreptului la libera circulație) prin art. 2 alin. 4 din cel de-al 4-lea Protocol la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, iar concluzia în sensul că situația pârâtului nu se circumscrie condițiilor respective este larg și judicios motivată. Prin motivele de apel nu se aduce o critică concretă argumentării făcute pe acest aspect în sentința apelată, ci numai se reia afirmația (din cererea introductivă) potrivit căreia, în speță, cererea de limitare este fondată din perspectiva acestei norme, situație față de care Curtea apreciază că nu există fundament pentru reluarea sau dezvoltarea analizei aceleași susțineri.
Potrivit art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și Consiliului, condamnările anterioare nu pot justifica în sine luarea unor măsuri cum sunt cele solicitate de către reclamantă și tot astfel nici considerentele de prevenție generală. Prin raportare la această reglementare, sunt lipsite de relevanță motivele care au determinat returnarea pârâtului din Franța ori sancțiunile/condamnările pe care acesta le-a suferit în respectivul stat anterior returnării lui.
Față de considerentele expuse și de dispozițiile legale menționate, Curtea constată caracterul nefondat al criticilor aduse de către apelantă hotărârii primei instanțe, urmând a dispune, conform cu prevederile art. 296.pr.civ. respingerea apelului astfel susținut.
Văzând și dispozițiile art. 39 alin. 5 din Legea 248/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de către apelantul - reclamant MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, cu sediul în B,-, sector 1 împotriva sentinței civile nr. 1535/15.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât, cu domiciliul în O,-, Județul B, ca nefondat.
Cu recurs, în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
/red /5 exemplare
06.05.2009
Judecător fond Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă
Judecător
Președinte:Georgeta StegaruJudecători:Georgeta Stegaru, Elena Viviane Tiu
