Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 74/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 74

Ședința publică de la 04 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Stela Popa

JUDECĂTOR 2: Maria Cumpănașu

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol judecarea apelului formulat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B din cadrul Ministerului Administrației și Internelor cu sediul în B, str.-,nr.29,sec.11 împotriva sentinței civile nr. 25 din 30 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât domiciliat în comuna, sat, jud. M, având ca obiect limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B din cadrul Ministerului Administrației și Internelor și intimatul pârât.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care a învederat faptul că apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE din cadrul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 cod. proc. civ. după care:

Instanța, apreciind cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului civil de față.

Reprezentantului Ministerului Publica pus concluzii de respingere a apelului apreciind că nu este admisibilă cererea formulată de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B ca instanța să dispună suspendarea dreptului la liberă circulație și nu restrângerea exercițiului acestuia deoarece aceasta reprezintă modificare a temeiului juridic al acțiunii promovate.

CURTEA

Asupra cauzei de față;

La data de 12 ianuarie 2009 Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat Tribunalului București, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restrângerea exercițiului dreptului la liberă circulație pe teritoriu Franței, pârâtului.

S-a motivat că pârâtul a fost returnat din Franța la data de 11.12.2008, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin HG 278/1994 și sunt aplicabile prev.art.38 lit.a din Legea 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, în sensul restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație, pe o perioadă de cel mult 3 ani.

Prin sentința civilă nr.25 din 30 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Mehedinția admis cererea și a restrâns exercițiul dreptului la liberă circulație pârâtului pe teritoriul Franței pe o perioadă de 3 luni - reținând că sunt aplicabile dispoz.art.38 lit.a din Lg.248/2005, întrucât pârâtul a fost returnat pentru ședere ilegală dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie încheiat cu țara noastră.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, solicitând anularea sentinței, urmând ca ulterior anulării reclamanta să formuleze o cerere de suspendare a dreptului la liberă circulație pârâtului în temeiul art.40 din Lg.248/2005.

Apelanta a arătat că ulterior promovării acțiunii a constatat - că a mai fost identificată o returnare anterioară a pârâtului din Franța la data de 26 oct.2007 și prin sentința civilă nr.1183 din 17.07.2008, Tribunalul Bucureștia admis acțiunea și a dispus restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul Franței - pârâtului pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

A mai arătat că pârâtul nu a respectat măsura dispusă de instanță - fiind din nou returnat din Franța la data de 10.12.2008, astfel că se impune suspendarea dreptului la liberă circulație și nu restrângerea exercițiului acestui drept.

Apelul este nefondat.

Prima instanță a fost investită doar cu soluționarea unei cereri în restrângerea exercițiului dreptului la liberă circulație, acțiunea nefiind modificată ulterior, astfel că în mod corect a soluționat cererea în limitele sesizării sale.

În apel nu este posibilă modificarea acțiunii și nici nu este permisă formularea de noi cereri.

Potrivit art.294(1) pr.civ. - în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

Norma înscrisă în acest text are caracter imperativ, astfel că este obligatorie pentru instanță iar părțile nu pot conveni expres sau tacit să deroge de la ea.

Nu este posibilă a asemenea modificare a acțiunii și formularea de cereri noi nici în urma anulării sentinței conform art.297 alin.2 pr.civ. întrucât Curtea soluționează cauza tot ca instanță de apel.

Pe de altă parte, în speță nu sunt incidente aceste dispoziții întrucât Tribunalul Mehedinți avea competența să judece în primă instanță acțiunea și nu se constată alte motive de nulitate a sentinței - pentru a se dispune anularea sentinței și reținerea cauzei spre rejudecare.

Față de aceste considerente și în baza art.296 pr.civ. urmează a se respinge, ca nefondat, apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B din cadrul Ministerului Administrației și Internelor cu sediul în B, str.-,nr.29,sec.11 împotriva sentinței civile nr. 25 din 30 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât domiciliat în comuna, sat, jud. M, având ca obiect limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Martie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

o6.03.2009

Red.jud.S -

Tehn.MC/7 ex.

-

Președinte:Stela Popa
Judecători:Stela Popa, Maria Cumpănașu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 74/2009. Curtea de Apel Craiova