Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 77/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 77/Ap
Ședința publică din 13 August 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Carmen Tică
JUDECĂTOR 2: Ligia Vîlcu
Grefier șef secție
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pe rol se află judecarea apelului declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE în contradictoriu cu intimatul pârât G, având ca obiect: "limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate", împotriva sentinței civile nr. 227 din 26 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că la dosarul cauzei, s-a depus prin serviciul registraturii dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 12 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, comunicate prin fax.
De asemenea au fost comunicate două exemplare ale motivelor de apel d e la Tribunalul Brașov.
Nemaifiind cereri formulate, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului:
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, pentru considerentele arătate de apelantă.
Arată că măsura restrângerii exercitării dreptului la libera circulație pentru o perioadă de cel mult 3 ani este prevăzută de art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005, care este conformă cu prevederile art. 53 din Constituție, cât și cu cele ale art. 2 paragraful 3 din Protocolul Adițional nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
De asemenea, arată că aplicabilitatea dreptului intern și a prevederilor din Acordul de readmisie decurge din dispozițiile punctului 1 alin. 1 și 2 din Anexa VII la Protocolul de Aderare a Bulgariei și României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005 care prevăd că: " prin derogare de la art. 1 - 6 din Regulamentul CEE nr. 1612/1968, până la sfârșitul unei perioade de doi ani după data aderării, actualele state membre vor aplica măsuri de drept intern sau măsuri rezultate din acorduri bilaterale care reglementează accesul resortisanților români pe piața forței de muncă din fiecare aceste state. state membre pot continua să aplice aceste măsuri până la expirarea unei perioade de 5 an, de la data aderării".
În consecință, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație poate fi dispusă și după 1 ianuarie 2007, însă numai pentru statul solicitant al readmisiei.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Asupra apelului de față,
Constată că prin sentința civilă nr. 227/26.06.2008, Tribunalul Brașova respins acțiunea civilă formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte în contradictoriu cu pârâtul
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a chemat în judecată pe pârâtul G, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună restrângerea dreptului pârâtului la liberă circulație în Belgia, pe o perioadă de cel mult 3 ani.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 5, 38, 39 din Legea nr. 248/2005 și dispozițiile Codului d e procedură civilă.
Instanța a constatat că în speța de față se pune problema interpretării și aplicării dispozițiilor legale referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetățeanului, și anume, dreptul la libera circulație (art. 25 din Constituția României), în componenta ce implică dreptul de a părăsi teritoriul României în scopul de a circula pe teritoriul Suediei.
Astfel, începând cu data de 01.01.2007 România a devenit stat membru al Uniunii Europene, consecința directă fiind aceea că ea este obligată să respecte ordinea juridică instituită la nivelul acesteia, în speța de față relevanță prezentând normele ce consacră principiul fundamental al liberei circulații a persoanelor.
Instanța a analizat în continuare acțiunea prin prisma dispozițiilor prevăzute de legislația comunitară cu privire la libera circulație a persoanelor, dat fiind și faptul că, atât România, cât și Suedia sunt în prezent membre ale Uniunii Europene.
În ceea ce privește raportul dintre legislația națională și legislația comunitară, instanța a avut în vedere aplicarea principiilor de interpretare stabilite în jurisprudența sa de Curtea Europeană de Justiție de la Luxemburg, respectiv:
- principiul efectului direct al tratatelor: dispozițiile Tratatului CEE au
efect direct în dreptul intern (Hotărârea Curții din 5 februarie 1963, en Loos Administratie der );
- principiul efectului direct al directivelor: atunci când dispozițiile unei directive apar, din punctul de vedere al conținutului lor, ca fiind necondiționate și suficient de precise, aceste dispoziții pot fi invocate, în absența unor măsuri de transpunere în termenul stabilit, împotriva oricărei dispoziții de drept intern neconforme cu directiva sau dacă sunt de natură să definească drepturi pe care particularii pot să le invoce împotriva statului (Hotărârea Curții din 19 ianuarie 1982, cauza Becker - );
- principiul supremației dreptului comunitar: spre deosebire de tratatele internaționale obișnuite, Tratatul CEE a instituit o ordine juridică proprie, integrată în sistemul juridic al statelor membre în momentul intrării în vigoare a Tratatului și care impune organelor jurisdicționale de drept intern. În fapt, prin instituirea unei Comunități cu o durată nelimitată, având instituții proprii, cu personalitate juridică, capacitate de reprezentare internațională și, în special, cu puteri reale derivate din limitarea competenței sau din transferul atribuțiilor statelor către Comunitate, acestea din urmă au limitat, chiar dacă în domenii restrânse, drepturile lor suverane și au creat astfel un corp de drept aplicabil resortisanților lor și lor însele (Hotărârea Curții din 15 iulie 1964, Costa );
- obligația de a nu aplica dreptul național contrar dreptului comunitar: orice instanță națională trebuie ca, într-o cauză ce intră în jurisdicția sa, să aplice dreptul comunitar în totalitatea sa și să protejeze drepturile pe care acesta le conferă cetățenilor și este obligată, ca atare, să nu aplice orice prevedere din dreptul național care ar putea veni în conflict cu dreptul comunitar, fie anterioară sau ulterioară intrării în vigoare a regulii comunitare (Hotărârea Curții din 9 martie 1978, delle Finanze dello Stato ).
Prin prisma acestor principii și în raport de situația de fapt ce a determinat reclamanta să introducă prezenta acțiune, instanța a examinat în ce măsură dispozițiile cuprinse în legea internă (legea nr. 248/2005) sunt compatibile cu legislația comunitară în materia liberei circulații a persoanelor.
Instanța română trebuie să aprecieze necesitatea restrângerii dreptului la libera circulație prin raportare la ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării unei eventuale astfel de măsuri.
Tocmai din acest motiv, se impune a fi examinată situația de fapt a pârâtei în raport de noua ordine juridică din România, determinată de aderarea țării noastre la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.
În ceea ce privește principiul de bază în materia liberei circulații a persoanelor având cetățenia română, în prezent, atât legea internă, cât și legislația comunitară stabilesc regula potrivit căreia dreptul la liberă circulație a cetățenilor români pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat - art. 25 din Constituția României, art. 48 din Tratatul CEE, art. 4 din Directiva 2004/38/CE.
Cât privește excepțiile de la această regulă ele se regăsesc atât în cuprinsul legii interne - art. 38 și 39 din legea nr. 248/2005, cât și în cuprinsul legislației comunitare - art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
Prin urmare, instanța a examinat în continuare următoarele chestiuni:
a) compatibilitatea normei interne cu cea comunitară în ceea ce privește excepția de la principiul libertății cetățeanului român de a ieși din țară în scopul de a călători pe teritoriul Suediei;
b) identificarea normei juridice aplicabile în ceea ce privește restrângerea dreptului la libera circulație;
c) aplicarea normei juridice aplicabile situației de fapt din speța de față.
Procedând la acest demers juridic instanța a reținut următoarele:
a) Cu privire la compatibilitatea normei interne cu cea comunitară în ceea ce privește excepția de la principiul libertății cetățeanului român de a ieși din țară în scopul de a călători pe teritoriul Italiei, se constată următoarele:
Art. 38 lit. a) din legea internă nr. 248/2005 prevede că "restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat".
În schimb, art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede că "statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice".
După cum se observă, norma comunitară prevede în mod limitativ doar 3 situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor: afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice, pe când norma internă prevede posibilitatea restrângerii dreptului la libera circulație dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie, fără a se face nici o distincție în ceea ce privește persoana cetățeanului în cauză, respectiv dacă acesta prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.
În aceste condiții, norma internă prevede o categorie mai largă de situații posibile când se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație, în raport cu categoria situațiilor de excepție prevăzute de norma comunitară.
Consecința firească este aceea că norma internă este parțial incompatibilă cu norma comunitară, în ceea ce privește alte excepții la libera circulație a persoanelor decât cele ce vizează ordinea, siguranța sau sănătatea publică.
b) În ceea ce privește problema identificării normei aplicabile în cazul de față, respectiv norma internă sau norma comunitară, instanța a făcut aplicarea principiilor de aplicare a dreptului comunitar, astfel cum au fost ele stabilite în jurisprudența Curții Europene de Justiție, reținând că "atunci când dispozițiile unei directive apar, din punctul de vedere al conținutului lor, ca fiind necondiționate și suficient de precise, aceste dispoziții pot fi invocate, în absența unor măsuri de transpunere în termenul stabilit, împotriva oricărei dispoziții de drept intern neconforme cu directiva sau dacă sunt de natură să definească drepturi pe care particularii pot să le invoce împotriva statului" (Hotărârea Curții din 19 ianuarie 1982, cauza Becker - ).
Examinând conținutul dispozițiilor art. 27 din Directivă instanța a constatat că acestea stabilesc într-un mod precis și lipsit de echivoc cele 3 excepții de la principiul liberei circulații a persoanelor.
De asemenea, examinând conținutul Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, instanța a constatat că România avea obligația ca până la data de 1 ianuarie 2007 să transpună dispozițiile Directivei în dreptul intern, obligație ce nu a fost însă îndeplinită, legea nr. 248/2005 nefiind până în prezent modificată și armonizată cu dispozițiile cuprinse în Directivă.
În aceste condiții, instanța a făcut aplicarea efectului direct al Directivei la situația de fapt din prezenta speță și, în considerarea principiul supremației dreptului comunitar, va constata că norma aplicabilă în prezentul litigiu, în care se solicită restrângerea dreptului la liberă circulație a unui cetățean român, este norma comunitară, respectiv art. 27 și urm. din Directivă.
c) În ceea ce privește aplicarea normei juridice comunitare la situația de fapt din speța de față, instanța a reținut următoarele.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea dreptului pârâtului la libera circulație pe teritoriul Belgiei motivând cererea pe considerentul că pârâtul a fost returnat de pe teritoriul acestui stat în baza unui acord de readmisie si pe considerentul ca fata de acesta, prin sentința civila nr.162/S/30.06.2006 pronunțată de Tribunalul Brașov, s-a dispus restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în statele membre ale Uniunii Europene pe o perioada de doi ani ca urmare a returnării acestuia din Italia la data de 01.03.2006.
De asemenea, actele depuse în dovedirea cererii nu atestă o altă situație de fapt decât aceea că pârâtul ar fi încălcat dreptul de ședere pe teritoriul Belgiei aspect ce rezultă din declarația dată de aceasta la intrarea în țară iar sentința civilă la care a făcut referire reclamanta nu a fost depusa la dosar.
Așa cum s-a arătat mai sus, art. 27 din Directivă prevede situațiile de excepție în care se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulație, respectiv ordinea, siguranța sau sănătatea publică.
Măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză.
Condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri.
Conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală.
Singurele boli care justifică măsuri de restricționare a liberei circulații sunt bolile cu potențial epidemic, astfel cum sunt acestea definite de documentele relevante ale Organizației Mondiale a Sănătății, precum și alte boli infecțioase sau parazitare contagioase, dacă acestea fac obiectul unor dispoziții de protecție ce se aplică resortisanților din statul membru gazdă (art.29).
Prin raportare la aceste dispoziții legale, instanța a apreciat că simpla nerespectare a condițiilor prevăzute de legea străină referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul său a unui cetățean român nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor de ordine, siguranță sau sănătate publică, pentru a se putea admite acțiunea de față.
Atât timp cât prin acțiunea de față nu s-au invocat și alte circumstanțe reale sau personale referitoare la conduita pârâtului, nu se poate reține în nici un caz că simpla încălcare de către aceasta a termenului de ședere ar constitui "o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății", mai ales în condițiile în care Directiva dispune că "nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală" și "condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri" de restrângere a libertății de circulație.
Pe de alta parte, sentința civila nr. 162/S/30.06.2006 a Tribunalului Brașov, la care a făcut referire reclamanta dar care nu a fost înfățișată instanței, nu schimbă datele problemei în sensul că nerespectarea măsurii dispuse de instanță anterior aderării României la UE nu poate constitui temei pentru luarea din nou, a acestei măsuri, ulterior aderării, cu nesocotirea ordinii juridice comunitare.
Desigur, prezenta hotărâre nu afectează cu absolut nimic dreptul autorităților belgiene de a aprecia necesitatea unei alte expulzări a pârâtului de pe teritoriul Belgiei. Este dreptul suveran al fiecărui stat de a decide dacă se impune sau expulzarea unui cetățean de pe teritoriul său, iar o instanță națională dintr-un alt stat nu poate cenzura sub nici o formă o astfel de decizie.
Însă, decizia unui stat membru UE de a expulza un cetățean al altui stat membru nu atrage, de drept, obligația acestuia din urmă de a lua măsuri de interzicere a libertății de circulație a cetățeanului său. Cetățeanul care este expulzat beneficiază de drepturile procedurale de a ataca în justiție măsura de expulzare, în fața autorităților din statul care a dispus această măsură, acestea fiind suverane să decidă asupra necesității acesteia. Eventuala nerespectare a măsurii de către cetățeanul expulzat poate atrage sancțiuni specifice din partea statului care l-a expulzat.
Statul al cărui cetățean este expulzat nu poate îngrădi însă libertatea de circulație a acestuia (în sensul interzicerii de a părăsi țara pentru a se reîntoarce pe teritoriul din care a fost expulzat) decât în situațiile de excepție prevăzute la art. 27 din Directivă și care trebuie dovedite ca atare.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative, solicitând schimbarea în tot a acesteia, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor de apel se arată că îndepărtarea pârâtului de pe teritoriul statului belgian și declarația dată de acesta dovedesc încălcarea legislației statului belgian, nefiind necesară efectuarea și a altor dovezi în acest sens.
Totodată, se precizează faptul că autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile austriece, ci dar de a lua act de această măsură și de a pune în executare prevederile corespunzătoare din legislația națională.
În acest context, în mod greșit, prima instanță a apreciat ca neîntemeiată cererea formulată de către Direcția generală de Pașapoarte, considerând că dreptul intern contravine dreptului comunitar.
În acest sens a fost invocată cauza C-33/07, părți fiind Direcția Generală de Pașapoarte și G, precum și decizia nr. 855/28.11.2006 a Curții Constituționale.
Se evidențiază faptul că actul normativ incident a fost aplicabil atât anterior datei de 1.01.2007, cât și ulterior acestei date. Acolo unde s-a dorit ca după data de 1.01.2007 să nu fie aplicabil, actul normativ a exprimat-o în mod direct, de exemplu art. 52. Din interpretarea per a contrario a prevederilor art.52 rezultă că ulterior aderării se vor avea în vedere doar dispozițiile art. 39 alin. 1.
Analizând sentința în raport de actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Dispoziția înscrisă la art. 52 din Legea nr. 248/2005 este tranzitorie și se aplică numai în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a legii (20.01.2006) și până la aderarea României la.
După aderarea României la. libera circulație în spațiul comuniat nu mai e îngrădită în vreun fel, astfel încât "orice cetățean sau orice cetățeană a are dreptul de a se deplasa și de a-și stabili reședința în mod liber pe teritoriul statelor membre" (art. 45 din carta ).
Dispozițiile art. 38 din Legea nr. - contravin valorilor universale recunoscute, ocrotite și garantate prin art. 2 din Protocolul 4 la Convenție, prin Directiva 2004/38/CE și Regulamentul nr. 562/2006 privind crearea unui Cod comunitar asupra regulilor ce stau la baza liberei circulații a persoanelor peste frontieră.
Împrejurarea că cetățeanul a fost expulzat pe teritoriul unui stat membru în baza unui acord de readmisie încheiat de România cu acel stat nu este, prin ea însăși, suficientă pentru ca instanța din România să interzică, la rândul ei, dreptul de circulație al propriului cetățean. . libertății de circulație apare posibilă numai în situațiile de excepție prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE și care trebuie dovedite ca atare.
Față de considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, apelul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta Direcția Generală de pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva sentinței civile nr. 227/26.06.2008 a Tribunalului Brașov.
Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 13.08.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - |
pt.Grefier șef sectie, , aflată în concediu, semnează prim grefier |
Red. -/20.08.2008
Tehnoredact./21.08.2008/ 7 ex.
Jud. fond:
Președinte:Maria Carmen TicăJudecători:Maria Carmen Tică, Ligia Vîlcu
