Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 77/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 77
Ședința publică de la 29 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Carmen Tică
JUDECĂTOR 2: Camelia Juravschi
Grefier - -
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public -, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B, Împotriva sentinței civile nr. 128 din 23 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 28 mai 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 29 mai 2009.
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr.128/23.04.2009, Tribunalul Brașova respins cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte în contradictoriu cu pârâtul.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea ce face obiectul prezentei cauze Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a solicitat instanței să dispună restrângerea exercitării dreptului pârâtului la libera circulație pe teritoriul Belgiei pe o perioadă de cel mult 3 ani.
Dispozițiile legale invocate de reclamantă au fost cele prevăzute de legea nr. 248/2005 cu modificările ulterioare.
Instanța constată că în speța de față se pune problema interpretării și aplicării dispozițiilor legale referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetățeanului, și anume, dreptul la libera circulație (art. 25 din Constituția României), în componenta ce implică dreptul de a părăsi teritoriul României în scopul de a circula pe teritoriul Belgiei.
Astfel, începând cu data de 01.01.2007 România a devenit stat membru al Uniunii Europene, consecința directă fiind aceea că ea este obligată să respecte ordinea juridică instituită la nivelul acesteia, în speța de față relevanță prezentând normele ce consacră principiul fundamental al liberei circulații a persoanelor.
Instanța va analiza în continuare prezenta acțiune prin prisma dispozițiilor prevăzute de legislația comunitară cu privire la libera circulație a persoanelor, dat fiind și faptul că, atât România, cât și Suedia sunt în prezent membre ale Uniunii Europene.
În ceea ce privește raportul dintre legislația națională și legislația comunitară, instanța va avea in vedere aplicarea principiilor de interpretare stabilite în jurisprudența sa de Curtea Europeană de Justiție de la Luxemburg, respectiv:
-principiul efectului direct al tratatelor: dispozițiile Tratatului CEE au efect direct în dreptul intern (Hotărârea Curții din 5 februarie 1963, en Loos Administratie der );
- principiul efectului direct al directivelor: atunci când dispozițiile unei directive apar, din punctul de vedere al conținutului lor, ca fiind necondiționate și suficient de precise, aceste dispoziții pot fi invocate, în absența unor măsuri de transpunere în termenul stabilit, împotriva oricărei dispoziții de drept intern neconforme cu directiva sau dacă sunt de natură să definească drepturi pe care particularii pot să le invoce împotriva statului (Hotărârea Curții din 19 ianuarie 1982, cauza Becker - );
- principiul supremației dreptului comunitar: spre deosebire de tratatele internaționale obișnuite, Tratatul CEE a instituit o ordine juridică proprie, integrată în sistemul juridic al statelor membre în momentul intrării în vigoare a Tratatului și care impune organelor jurisdicționale de drept intern. În fapt, prin instituirea unei Comunități cu o durată nelimitată, având instituții proprii, cu personalitate juridică, capacitate de reprezentare internațională și, în special, cu puteri reale derivate din limitarea competenței sau din transferul atribuțiilor statelor către Comunitate, acestea din urmă au limitat, chiar dacă în domenii restrânse, drepturile lor suverane și au creat astfel un corp de drept aplicabil resortisanților lor și lor însele (Hotărârea Curții din 15 iulie 1964, Costa );
- obligația de a nu aplica dreptul național contrar dreptului comunitar: orice instanță națională trebuie ca, într-o cauză ce intră în jurisdicția sa, să aplice dreptul comunitar în totalitatea sa și să protejeze drepturile pe care acesta le conferă cetățenilor și este obligată, ca atare, să nu aplice orice prevedere din dreptul național care ar putea veni în conflict cu dreptul comunitar, fie anterioară sau ulterioară intrării în vigoare a regulii comunitare (Hotărârea Curții din 9 martie 1978, delle Finanze dello Stato ).
Prin prisma acestor principii și în raport de situația de fapt ce a determinat reclamanta să introducă prezenta acțiune, instanța va examina în ce măsură dispozițiile cuprinse în legea internă (legea nr. 248/2005) sunt compatibile cu legislația comunitară în materia liberei circulații a persoanelor.
Instanța română trebuie să aprecieze necesitatea restrângerii dreptului la libera circulație prin raportare la ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării unei eventuale astfel de măsuri.
Tocmai din acest motiv, se impune a fi examinată situația de fapt a pârâtului în raport de noua ordine juridică din România, determinată de aderarea țării noastre la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.
În ceea ce privește principiul de bază în materia liberei circulații a persoanelor având cetățenia română, în prezent, atât legea internă, cât și legislația comunitară stabilesc regula potrivit căreia dreptul la liberă circulație a cetățenilor români pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat - art. 25 din Constituția României, art. 48 din Tratatul CEE, art. 4 din Directiva 2004/38/CE.
Cât privește excepțiile de la această regulă ele se regăsesc atât în cuprinsul legii interne - art. 38 și 39 din legea nr. 248/2005, cât și în cuprinsul legislației comunitare - art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
Prin urmare, instanța urmează să examineze în continuare următoarele chestiuni:
a) compatibilitatea normei interne cu cea comunitară în ceea ce privește excepția de la principiul libertății cetățeanului român de a ieși din țară în scopul de a călători pe teritoriul Suediei;
b) identificarea normei juridice aplicabile în ceea ce privește restrângerea dreptului la libera circulație;
c) aplicarea normei juridice aplicabile situației de fapt din speța de față.
Procedând la acest demers juridic instanța reține următoarele:
a) Cu privire la compatibilitatea normei interne cu cea comunitară în ceea ce privește excepția de la principiul libertății cetățeanului român de a ieși din țară în scopul de a călători pe teritoriul Italiei, se constată următoarele:
Art. 38 lit. a) din legea internă nr. 248/2005 prevede că "estrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat".
În schimb, art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede că " statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice".
După cum se observă, norma comunitară prevede în mod limitativ doar 3 situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor: afectareaordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice, pe când norma internă prevede posibilitatea restrângerii dreptului la libera circulațiedacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie, fără a se face nici o distincție în ceea ce privește persoana cetățeanului în cauză, respectiv dacă acesta prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.
În aceste condiții, norma internă prevede o categorie mai largă de situații posibile când se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație, în raport cu categoria situațiilor de excepție prevăzute de norma comunitară.
Consecința firească este aceea că norma internă este parțial incompatibilă cu norma comunitară, în ceea ce privește alte excepții la libera circulație a persoanelor decât cele ce vizează ordinea, siguranța sau sănătatea publică.
b) În ceea ce privește problema identificării normei aplicabile în cazul de față, respectiv norma internă sau norma comunitară, instanta va face aplicarea principiilor de aplicare a dreptului comunitar, astfel cum au fost ele stabilite în jurisprudența Curții Europene de Justiție, reținând că "atunci când dispozițiile unei directive apar, din punctul de vedere al conținutului lor, ca fiind necondiționate și suficient de precise, aceste dispoziții pot fi invocate, în absența unor măsuri de transpunere în termenul stabilit, împotriva oricărei dispoziții de drept intern neconforme cu directiva sau dacă sunt de natură să definească drepturi pe care particularii pot să le invoce împotriva statului" (Hotărârea Curții din 19 ianuarie 1982, cauza Becker - ).
Examinând conținutul dispozițiilor art. 27 din Directivă instanța constată acestea stabilesc într-un mod precis și lipsit de echivoc cele 3 excepții de la principiul liberei circulații a persoanelor.
De asemenea, examinând conținutul Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, instanta constată că România avea obligația ca până la data de 1 ianuarie 2007 să transpună dispozițiile Directivei în dreptul intern, obligație ce nu a fost însă îndeplinită, legea nr. 248/2005 nefiind până în prezent modificată și armonizată cu dispozițiile cuprinse în Directivă.
În aceste condiții, instanța urmează să facă aplicarea efectului direct al Directivei la situația de fapt din prezenta speță și, în considerarea principiul supremației dreptului comunitar, va constata că norma aplicabilă în prezentul litigiu, în care se solicită restrângerea dreptului la liberă circulație a unui cetățean român, este norma comunitară, respectiv art. 27 și urm. din Directivă.
c) În ceea ce privește aplicarea normei juridice comunitare la situația de fapt din speța de față, instanța reține următoarele.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea dreptului pârâtului la libera circulație pe teritoriul Belgiei motivând cererea pe considerentul că pârâtul a fost returnat de pe teritoriul acestui stat în baza unui acord de readmisie.
De asemenea, actele depuse în dovedirea cererii nu atestă o altă situație de fapt decât aceea că pârâtul ar fi încălcat dreptul de ședere pe teritoriul Belgiei aspect ce rezultă din declarația dată de aceasta la intrarea în țară.
Așa cum s-a arătat mai sus, art. 27 din Directivă prevede situațiile de excepție în care se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulație, respectiv ordinea, siguranța sau sănătatea publică.
Măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză.
Conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală.
Prin raportare la aceste dispoziții legale, instanța apreciază că simpla nerespectare a condițiilor prevăzute de legea străina referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul său a unui cetățean român nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor de ordine, siguranță sau sănătate publică, pentru a se putea admite acțiunea de față.
Mai mult decât atât, nici nu s-a dovedit în speță că s-au încălcat normele de ședere în țara respectivă, pârâtul părăsind România în mod legal, prin Vama Nădlac, la data de 28.09.2008 și fiind returnat la mai puțin de o lună, în 16.10.2008
Atât timp cât prin acțiunea de față nu s-au invocat și alte circumstanțe reale sau personale referitoare la conduita pârâtului, nu se poate reține în nici un caz că simpla ședere a acestuia în Belgia ar constitui "o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății", mai ales în condițiile în care Directiva dispune că "nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală" și "condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri" de restrângere a libertății de circulație.
Desigur, prezenta hotărâre nu afectează cu absolut nimic dreptul autorităților belgiene de a aprecia necesitatea unei alte expulzări a pârâtului de pe teritoriul Belgiei. Este dreptul suveran al fiecărui stat de a decide dacă se impune sau expulzarea unui cetățean de pe teritoriul său, iar o instanță națională dintr-un alt stat nu poate cenzura sub nici o formă o astfel de decizie.
Însă, decizia unui stat membru UE de a expulza un cetățean al altui stat membru nu atrage, de drept, obligația acestuia din urmă de a lua măsuri de interzicere a libertății de circulație a cetățeanului său. Cetățeanul care este expulzat beneficiază de drepturile procedurale de a ataca în justiție măsura de expulzare, în fața autorităților din statul care a dispus această măsură, acestea fiind suverane să decidă asupra necesității acesteia. Eventuala nerespectare a măsurii de către cetățeanul expulzat poate atrage sancțiuni specifice din partea statului care l-a expulzat.
Statul al cărui cetățean este expulzat nu poate îngrădi însă libertatea de circulație a acestuia (în sensul interzicerii de a părăsi țara pentru a se reîntoarce pe teritoriul din care a fost expulzat) decât în situațiile de excepție prevăzute la art. 27 din Directivă și care trebuie dovedite ca atare.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte solicitând schimbarea în tot a acesteia în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor de apel se invocă dispozițiile art.38 lit. a din Legea nr.248/2005, art. 25 și 53 din Constituție, art.2 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, arătând că prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație nu se încalcă dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație și ședere a cetățenilor Uniunii Europene. Acest act normativ nu a înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetățeni.
Se apreciază că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în acel stat precum și stoparea migrației ilegale.
Analizând sentința în raport cu actele, lucrările dosarului și cu motivele de apel, Curtea reține următoarele:
Principiul liberei circulații a persoanelor având cetățenia română pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de legislația internă prin art.25 din Constituție și de legislația comunitară prin art.48 din Tratatul CEE și art.4 din Directiva 2004/38/CE.
Art.38 lit.a din Legea nr.248/2005 prevede că " restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la(...) persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat".
Art. 27 din Directiva 2004/38/CE stabilește că "statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice".
Se reține, astfel, o incompatibilitate parțială a normei interne cu norma comunitară, în ce privește excepțiile de la libera circulație a persoanelor, care se soluționează prin aplicarea principiului supremației dreptului comunitar.
Astfel, în considerarea efectului direct al directivei, devin aplicabile în speță dispozițiile art.27 și urm. din Directiva nr.2004/38/CE.
În cauză nu s-a făcut dovada că returnarea cetățeanului român de pe teritoriul Belgiei s-a făcut cu nerespectarea condițiilor prevăzute de legea străină referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul său și că restrângerea liberei circulații este justificată de motive de ordine publică, siguranță sau sănătate publică.
Prima instanță a reținut corect starea de fapt și de drept a cauzei dedusă judecății, interpretând judicios materialul probator administrat în cauză, pronunțând o hotărâre legală și temeinică.
Pentru aceste considerente, în baza art.296 Cod proc.civ. Curtea va respinge apelul declarat de apelanta reclamantă Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr.128/23.04.2009 a Tribunalului Brașov pe care o va păstra.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta reclamantă Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 128/23.04.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o păstrează.
Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 29 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
--- - - -
Grefier,
- -
Red. - 3.06.09
Dact. GG - 15.06.09
5 ex.
Președinte:Maria Carmen TicăJudecători:Maria Carmen Tică, Camelia Juravschi
