Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 79/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
decizia civilă nr.79/Ap Dosar nr-
Ședința publică din data de 01 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu judecător
JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma
Grefier: - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat dereclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTEîmpotriva sentinței civile nr.120/S din data de 13 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 25 mai 2009 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi 1 iunie 2009.
CURTEA:
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 120/S/13.04.2009, Tribunalul Brașova respins acțiunea civilă formulată de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE în contradictoriu cu pârâtul.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că pârâtul a fost returnat din Belgia pe motiv că nu deținea acte de muncă, fără să fi fost judecat de autoritățile statului belgian.
Art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005, invocat ca temei de drept al cererii, prevede că restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și un alt stat.
În speța de față se pune problema interpretării și aplicării dispozițiilor legale referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetățeanului, și anume, dreptul la libera circulație (art. 25 din Constituția României), în componenta ce implică dreptul de a părăsi teritoriul României în scopul de a circula pe teritoriul altor state.
Astfel, începând cu data de 01.01.2007 România a devenit stat membru al Uniunii Europene, consecința directă fiind aceea că ea este obligată să respecte ordinea juridică instituită la nivelul acesteia, în speța de față relevanță prezentând normele ce consacră principiul fundamental al liberei circulații a persoanelor.
Instanța a analizat în continuare prezenta acțiune prin prisma dispozițiilor prevăzute de legislația comunitară cu privire la libera circulație a persoanelor, dat fiind și faptul că, atât România, cât și Franța sunt în prezent membre ale Uniunii Europene.
În ceea ce privește raportul dintre legislația națională și legislația comunitară, instanța a avut in vedere aplicarea principiilor de interpretare stabilite în jurisprudența sa de Curtea Europeană de Justiție de la Luxemburg, respectiv:
- principiul efectului direct al tratatelor: dispozițiile Tratatului CEE au efect direct în dreptul intern;
- principiul efectului direct al directivelor: atunci când dispozițiile unei directive apar, din punctul de vedere al conținutului lor, ca fiind necondiționate și suficient de precise, aceste dispoziții pot fi invocate, în absența unor măsuri de transpunere în termenul stabilit, împotriva oricărei dispoziții de drept intern neconforme cu directiva sau dacă sunt de natură să definească drepturi pe care particularii pot să le invoce împotriva statului;
- principiul supremației dreptului comunitar: spre deosebire de tratatele internaționale obișnuite, Tratatul CEE a instituit o ordine juridică proprie, integrată în sistemul juridic al statelor membre în momentul intrării în vigoare a Tratatului și care impune organelor jurisdicționale de drept intern. În fapt, prin instituirea unei Comunități cu o durată nelimitată, având instituții proprii, cu personalitate juridică, capacitate de reprezentare internațională și, în special, cu puteri reale derivate din limitarea competenței sau din transferul atribuțiilor statelor către Comunitate, acestea din urmă au limitat, chiar dacă în domenii restrânse, drepturile lor suverane și au creat astfel un corp de drept aplicabil resortisanților lor și lor însele;
- obligația de a nu aplica dreptul național contrar dreptului comunitar: orice instanță națională trebuie ca, într-o cauză ce intră în jurisdicția sa, să aplice dreptul comunitar în totalitatea sa și să protejeze drepturile pe care acesta le conferă cetățenilor și este obligată, ca atare, să nu aplice orice prevedere din dreptul național care ar putea veni în conflict cu dreptul comunitar, fie anterioară sau ulterioară intrării în vigoare a regulii comunitare.
Prin prisma acestor principii și în raport de situația de fapt ce a determinat reclamanta să formuleze prezenta acțiune, instanța a examinat în ce măsură dispozițiile cuprinse în legea internă (Legea nr. 248/2005) sunt compatibile cu legislația comunitară în materia liberei circulații a persoanelor.
Instanța română trebuie să aprecieze necesitatea restrângerii dreptului la libera circulație prin raportare la ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării unei eventuale astfel de măsuri.
Tocmai din acest motiv, se impune a fi examinată situația de fapt a pârâtului în raport de noua ordine juridică din România, determinată de aderarea țării noastre la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.
În ceea ce privește principiul de bază în materia liberei circulații a persoanelor având cetățenia română, în prezent, atât legea internă, cât și legislația comunitară stabilesc regula potrivit căreia dreptul la liberă circulație a cetățenilor români pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat - art. 25 din Constituția României, art. 48 din Tratatul CEE, art. 4 din Directiva 2004/38/CE.
Cât privește excepțiile de la această regulă ele se regăsesc atât în cuprinsul legii interne - art. 38 și 39 din legea nr. 248/2005, cât și în cuprinsul legislației comunitare - art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
Prin urmare, instanța a examinat în continuare următoarele chestiuni:
a) compatibilitatea normei interne cu cea comunitară în ceea ce privește excepția de la principiul libertății cetățeanului român de a ieși din țară în scopul de a călători pe teritoriul Belgiei;
b) identificarea normei juridice aplicabile în ceea ce privește restrângerea dreptului la libera circulație;
c) aplicarea normei juridice aplicabile situației de fapt din speța de față.
Procedând la acest demers juridic instanța reține următoarele:
a) Cu privire la compatibilitatea normei interne cu cea comunitară în ceea ce privește excepția de la principiul libertății cetățeanului român de a ieși din țară în scopul de a călători pe teritoriul Belgiei, se constată următoarele:
Art. 38 lit. a) din legea internă nr. 248/2005 prevede că restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.
În schimb, art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede că statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice.
După cum se observă, norma comunitară prevede în mod limitativ doar 3 situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor: afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice, pe când norma internă prevede posibilitatea restrângerii dreptului la libera circulație dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie, fără a se face nici o distincție în ceea ce privește persoana cetățeanului în cauză, respectiv dacă acesta prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.
În aceste condiții, norma internă prevede o categorie mai largă de situații posibile când se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație, în raport cu categoria situațiilor de excepție prevăzute de norma comunitară.
Consecința firească este aceea că norma internă este parțial incompatibilă cu norma comunitară, în ceea ce privește alte excepții la libera circulație a persoanelor decât cele ce vizează ordinea, siguranța sau sănătatea publică.
b) În ceea ce privește problema identificării normei aplicabile în cazul de față, respectiv norma internă sau norma comunitară, instanța va face aplicarea principiilor de aplicare a dreptului comunitar, astfel cum au fost ele stabilite în jurisprudența Curții Europene de Justiție, reținând că "atunci când dispozițiile unei directive apar, din punctul de vedere al conținutului lor, ca fiind necondiționate și suficient de precise, aceste dispoziții pot fi invocate, în absența unor măsuri de transpunere în termenul stabilit, împotriva oricărei dispoziții de drept intern neconforme cu directiva sau dacă sunt de natură să definească drepturi pe care particularii pot să le invoce împotriva statului" (Hotărârea Curții din 19 ianuarie 1982, cauza Becker - ).
Examinând conținutul dispozițiilor art. 27 din Directivă instanța a constatat că acestea stabilesc într-un mod precis și lipsit de echivoc cele 3 excepții de la principiul liberei circulații a persoanelor.
De asemenea, examinând conținutul Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, instanța constată că România avea obligația ca până la data de 1 ianuarie 2007 să transpună dispozițiile Directivei în dreptul intern, obligație ce nu a fost însă îndeplinită, legea nr. 248/2005 nefiind până în prezent modificată și armonizată cu dispozițiile cuprinse în Directivă.
În aceste condiții, instanța a făcut aplicarea efectului direct al Directivei la situația de fapt din prezenta speță și, în considerarea principiul supremației dreptului comunitar, va constata că norma aplicabilă în prezentul litigiu, în care se solicită restrângerea dreptului la liberă circulație a unui cetățean român, este norma comunitară, respectiv art. 27 și urm. din Directivă.
c) În ceea ce privește aplicarea normei juridice comunitare la situația de fapt din speța de față, instanța a reținut următoarele.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea dreptului pârâtului la libera circulație pe teritoriul Belgiei motivând cererea exclusiv pe considerentul că pârâtul a fost returnat de pe teritoriul acestui stat în baza unui acord de readmisie. De asemenea, actele depuse în dovedirea cererii nu atestă o altă situație de fapt decât aceea că pârâtul ar fi încălcat dreptul de ședere pe teritoriul Belgiei, fiind depistat fără permis de muncă și existând riscul ca acesta să-și continue activitatea ilegală, după cum este consemnat în Ordinul de părăsire a teritoriului cu decizie de returnare la frontieră și decizie de privare de libertate în acest sens (fila 8 din dosar).
Așa cum s-a arătat mai sus, art. 27 din Directivă prevede situațiile de excepție în care se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulație, respectiv ordinea, siguranța sau sănătatea publică.
Măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză.
Nici măcar condamnările penale anterioare nu pot justifica, prin sine, luarea unor asemenea măsuri.
Conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală.
Singurele boli care justifică măsuri de restricționare a liberei circulații sunt bolile cu potențial epidemic, astfel cum sunt acestea definite de documentele relevante ale Organizației Mondiale a Sănătății, precum și alte boli infecțioase sau parazitare contagioase, dacă acestea fac obiectul unor dispoziții de protecție ce se aplică resortisanților din statul membru gazdă (art. 29).
Prin raportare la aceste dispoziții legale, instanța apreciază că simpla nerespectare a condițiilor prevăzute de legea străină referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul său a unui cetățean român, ori riscul ca acesta să-și continue activitatea ilegală (risc care este strict ipotetic) nu pot fi încadrate în sfera noțiunilor de ordine, siguranță sau sănătate publică, pentru a se putea admite acțiunea de față.
Atât timp cât prin acțiunea de față nu s-au invocat și alte circumstanțe reale sau personale referitoare la conduita pârâtului, nu se poate reține în nici un caz că simpla încălcare de către acesta a dispozițiilor referitoare la permisul de muncă ar constitui "o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății", mai ales în condițiile în care Directiva dispune că "nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală".
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel Direcția Generală de Pașapoarte B, criticând-o pentru nelegalitatea încălcării art.38, lit.a, art.39, alin.1 din Legea nr.248/2005, raportate la art.25 din Constituție și la Declarația Universală a Drepturilor Omului, a Pactului Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice și a Protocolului nr.4 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
În consecință, se solicită admiterea apelului și, spre acest final, admiterea acțiunii.
Apelul nu este fondat.
Dispoziția înscrisă în art.52 din Legea nr.248/2005 este tranzitorie și se aplică numai în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a legii (20.01.2006) și până la aderarea României la.
După aderarea României la. libera circulație în spațiul comunitar nu mai este îngrădită în vreun fel, astfel încât "orice cetățean sau orice cetățeană a au dreptul de a se deplasa și de a-și stabili reședința în mod liber pe teritoriul statelor membre" (art.45 din carta ).
Dispozițiile art.38 di Legea nr.248/2005 contravin valorilor universale recunoscute, ocrotite și garantate prin art.25 din Constituția României, art.2 din Protocolul nr.4 la Convenție, prin Directiva nr.2004/38/CE și Regulamentul nr.562/2006 privind crearea unui Cod comunitar asupra regulilor ce stau la baza liberei circulații a persoanelor peste frontieră.
Împrejurarea că cetățeanul a fost expulzat de pe teritoriul unui stat membru în baza unui acord de readmisie încheiat de România cu acel stat nu este, prin ea însăși, suficientă pentru ca instanța din România să interzică, la rândul ei, dreptul de circulație al propriului cetățean. . libertății de circulație apare posibilă numai în situațiile de excepție prevăzute de art.27 din Directiva nr.2004/38/CE și care trebuie dovedite ca atare.
De altfel, pârâtul a depus acte ce dovedesc îndeplinirea condițiilor stipulate de art.7 al Directivei nr.2004/38/CE.
Față de considerentele mai sus expuse, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, apelul va fi respins.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B împotriva sentinței civile nr. 120/S/13.04.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o păstrează.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 01.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./29.06.09
Tehnored.AN/1.07.09-5 ex.
Jud. fond
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Daniel Marius Cosma
