Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 86/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 86/
Ședința publică din 04 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paula Andrada Coțovanu
JUDECĂTOR 2: Ion Rebeca
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat fiind de procuror.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul civil declarat de reclamanta DIRECTIA GENERALA DE PASAPOARTE, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.33 din 23 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, pârât fiind, domiciliat în, sat, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, în baza dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, s-a solicitat judecarea în lipsă.
Curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a apelului și de menținere ca legală și temeinică a hotărârii de fond.
CURTEA
Constată că, prin cererea înregistrată la data de 18.12.2008, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație în Franța pe o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtului
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Franța la data de 12.11.2008 în baza acordului dintre cele două state privind readmisia persoanelor aflate în situație ilegală, ratificat prin nr.HG278/1994.
Deși legal citat pârâtul nu s-a prezentat la judecata cauzei și nu a depus la dosar cereri de probatorii sau apărări scrise.
Prin sentința civilă nr.33 din 23 februarie 2009, Tribunalul Argeș, Secția civilă a respins cererea formulată de reclamantă, reținând ca, potrivit art.5 din Legea 248/2005, pentru perioada șederii lor în străinătate cetățenii români au obligația de a nu desfășura activități de natură a compromite imaginea României, precum și de a respecta legislația statului în care se află ca și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra sau, după caz, de a rămâne pe teritoriul statului respectiv.
În ce privește Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, acesta permite măsuri restrictive pe care statul să le ia atunci când cetățeanul său aduce atingere prin comportarea pe care o are obligațiilor pe care acest stat și le-a asumat față de alte țări, în vederea stopării imigrației ilegale.
În acest scop, au fost încheiate acorduri de readmisie în baza cărora are loc returnarea cetățenilor ce nu respectă condițiile de rămânere pe teritoriul altor state, măsură ce îndrituiește în temeiul Legii nr.248/2005, Statul Român prin organele sale, de a restrânge pe o perioadă de timp libera circulație pe teritoriul acelui stat pentru cetățeanul său.
Potrivit art.38 alin.1 lit.a) din Legea nr.248/2005, restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români se poate dispune pe o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.
Cererea formulata se încadrează în disp.art.38 alin.1 lit.a) din Legea nr.248/2005, pârâtul fiind returnat din Franța la 12.11.2008 în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, iar acesta din urmă nu a făcut dovada că măsura returnării sale a fost anulată de către autoritățile franceze.
Deși a arătat în acțiune motivul pentru care a fost returnat pârâtul din Franța, anume muncă clandestină, reclamanta nu a precizat condițiile în care a fost returnat (cu pază specială) sau că împotriva acestuia odată cu returnarea s-au luat și măsuri de interzicere de intrare pentru anume perioade, astfel încât aceste precizări să constituie criterii de individualizare a măsurii ce urmează a se lua.
Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români din străinătate a fost modificată prin nr.OG5/2006 și nr.OUG96/2006, care a introdus art.6/1, potrivit căruia cartea de identitate valabilă constituie documentul de călătorie pe baza căruia cetățenii români pot călători în statele membre ale Uniunii Europene.
Directiva nr.38/CE/29.04.2004 statuează că libera circulație a persoanelor constituie una din libertățile fundamentale, în spațiul european fără frontiere interne, libertatea fiind asigurată în conformitate cu dispozițiile tratatului.
Aceste dispoziții au ca temei prevederea din dreptul comunitar primar - art.39, care după Tratatul d l Maastricht arată că fiecărui cetățean al Uniunii îi este recunoscut un drept fundamental la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și a măsurilor adoptate în scopul aplicării acestuia.
Restrângerea liberei circulații a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, se poate face numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică iar măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză.
Pârâtul, prin fapta comisă, a încălcat atât legislația statului român cât și cea a celui francez și a adus atingere imaginii României care prin tratate internaționale a garantat respectarea legislației Uniunii Europene. Prin urmare, la o analiză simplistă a situației premise, s-ar putea aprecia întemeiată solicitarea reclamantei.
Cu toate acestea, prestarea "muncii", în condițiile în care aspecte de detaliu nu au fost prezentate de către reclamantă în legătură cu caracterul acesteia de "clandestină", reprezintă conținutul juridic al unui alt drept fundamental garantat de dreptul comunitar, anume dreptul la libera circulație a serviciilor.
Ca libertate fundamentală, libera circulație a serviciilor, a muncii în speță, poate suferi restrângeri numai în cazul în care acestea se justifică în raport cu conduita persoanei care constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, ceea ce nu s-a dovedit în cauză.
Așadar, pârâtul, ca cetățean al Uniunii, beneficiază începând cu 1.01.2007 de aceste drepturi, situație în care măsura solicitată de către reclamantă în condițiile prezentate nu se mai poate dispune, ținând seama de principiul supremației dreptului comunitar, de la data aderării României la Uniunea Europeană, dispozițiile legislației comunitare cu privire la libera circulație a persoanelor și serviciilor prevalând asupra dispozițiilor din legea națională română.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor, criticând-o ca netemeinică și nelegală, întrucât, în mod greșit, prima instanță a respins cererea privind limitarea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate, a pârâtului.
Astfel, pârâtul a fost returnat din Franța la data de 12.11.2008, iar decizia de expulzare luată de autoritățile competente ale statului francez continuă să producă efecte juridice în ceea ce îl privește pe pârât atâta timp cât ea nu a fost desființată.
Este adevărat că potrivit art.25 din Constituție dreptul la libera circulație în țară și în străinătate este garantat, însă legea stabilește condițiile exercitării acestui drept.
Prin urmare, libertatea de circulație a cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare unor reguli strict stabilite în cuprinsul Legii nr.248/1995 privind regimul la liberă circulație a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare.
În același sens, art.29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului stipulează că, în exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare om este supus doar îngrădirilor stabilite prin lege exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaștere și respectare a drepturilor și libertăților altora.
Prin urmare, autoritățile române, luând act de măsura expulzării pârâtului, în speță, instanța română era în drept să se pronunțe printr-o măsură de restrângere a dreptului la liberă circulație în temeiul unui act normativ intern care prevede luarea unor măsuri drept consecință a măsurii dispusă de statul din care este returnat cetățeanul român.
Pe de altă parte, nu se poate reține că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație a persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat, ar încălca prevederile Constituției sau ale altor instrumente juridice internaționale referitoare la dreptul la liberă circulație, aceasta constituind o măsură justificată de necesitatea apărării securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern.
Având în vedere cele invocate, prin acțiunea introdusă, Direcția Generală de Pașapoarte a respectat norma edictată de legiuitorul național, în apărarea unui interes general al Statului Român și în baza unei obligații asumate de țara noastră, prin acorduri internaționale, de a stopa migrația ilegală.
Nici autoritățile și nici instanțele române nu au competența de a cenzura actele și măsurile dispuse de autoritățile franceze.
Măsura expulzării este de natură să facă dovada deplină că aceasta nu a respectat condițiile de intrare și de ședere în Franța în momentul verificărilor efectuate de către autoritățile franceze competente, astfel că măsura va continua să producă efecte juridice în ceea ce îl privește pe pârât, fiindu-i pe deplin opozabilă.
Analizând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate și a normelor comunitare în domeniu, aplicabile în mod direct și prioritar față de legislația națională care ar cuprinde dispoziții contrare, Curtea constată că apelul este nefondat, urmând a fi respins.
Astfel, potrivit art.17 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, aplicabil României începând cu 01.01.2007 - data aderării la Uniunea Europeană, este cetățean al Uniunii, orice persoană care are cetățenia unui stat membru.
Cetățenia Uniunii nu înlocuiește cetățenia națională, ci o completează.
Astfel cum s-a apreciat în jurisprudența Curții Europene de Justiție, prin instituirea Comunității, statele au creat un drept aplicabil resortisanților lor și lor însele, respectiv o ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre de la intrarea în vigoare a Tratatului și care se impune jurisdicțiilor acestora.
În acest sens, prevederile dreptului comunitar se aplică în ordinea juridică internă a unui stat așa cum au fost adoptate, indiferent că este vorba despre dispoziții originare sau derivate, fără să fie nevoie de asimilarea sau transformarea lor în drept intern.
Efectul direct al dreptului comunitar conferă acestuia capacitatea generală de a completa patrimoniul juridic al persoanelor particulare (resortisanți ai statului) cu drepturi și obligații noi, astfel încât, orice persoană, cetățean al Uniunii Europene, dobândește dreptul de a cere judecătorului național să i se aplice dispozițiile din tratate, regulamente, decizii și directive comunitare, pentru protecția unui drept conferit de acestea.
Deosebit, strâns legat de principiul efectului direct al dreptului comunitar, principiul supremației sale presupune aplicarea de către judecătorul național, a dreptului comunitar în totalitatea sa, pentru protejarea drepturilor pe care le conferă cetățenilor și neaplicarea oricărei prevederi din dreptul național care ar putea veni în conflict cu dreptul comunitar, fie anterioară, fie ulterioară regulii comunitare.
În virtutea acestor principii, în domeniul liberei circulații, cetățenii români vor fi supuși legislației naționale (în speță, Legii nr.248/2005), numai în măsura în care aceasta este concordantă cu legislația comunitară, în caz contrar, aceasta din urmă aplicându-se în mod direct și prioritar.
În acest sens, urmează a se observa că, la art.1, Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr.2004/38/CE din data de 19.04.2004, stabilește condițiile care reglementează exercitarea dreptului la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, de către cetățenii Uniunii și membrii familiilor lor precum și restrângerile acestui drept, din motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.
Potrivit art.27 din același izvor de drept comunitar secundar, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică sau de siguranță publică, cu respectarea principiului proporționalității și cu condiția de a se baza exclusiv pe conduita personală a individului în cauză.
Condamnările penale anterioare nu constituie motive în sine pentru luarea unor asemenea măsuri.
Conduita personală a individului în cauză trebuie să reprezinte o amenințare reală și suficient de serioasă la adresa unui interes fundamental al societății, nefiind acceptate justificări care nu iau în considerare particularitățile cazului sau care se bazează pe considerații de prevenire generală.
Prin urmare, în măsura în care dispozițiile art.38 lit.a din Legea nr.248/2005, modificată prin nr.OG5/2006, potrivit cu care, Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat și instanța de fond a respins restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului, i-ar crea o situație mai grea acestuia și nu i-ar conferi garanția respectării dreptului la libera circulație în calitate de cetățean al Uniunii și, în condițiile în care, în sarcina pârâtului nu s-a reținut vreuna din situațiile prevăzute de art.27 din Directiva Parlamentului European si a Consiliului nr.2004/38/CE, ele nu își vor mai găsi aplicabilitate în speță, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță.
În ceea ce privește argumentul apelantei, în sensul că se impune totuși restrângerea pârâtului la libera circulație pe teritoriul Franței, doar pentru aceea că pârâtul a fost returnat de pe teritoriul acestui stat în baza unui acord de readmisie, acesta nu își găsește eficiența în speță.
Pe de o parte pentru că, așa cum s-a arătat mai sus, nici una din situațiile de excepție prevăzute de art.27 din Directivă, în care s-ar putea dispune restrângerea dreptului la libera circulație nu îl vizează pe pârât, iar pe de altă parte, nerespectarea condițiilor prevăzute de legea franceză referitoare la dreptul de ședere sau de muncă pe teritoriul său a unui cetățean român nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor de ordine, siguranță sau sănătate publică.
Simpla încălcare de către pârât a termenului de ședere pe teritoriul Franței ori a desfășurării unei munci clandestine nu echivalează cu o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății care să justifice luarea acestei măsuri. În același sens, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, CJCE de la Luxemburg s-a pronunțat în cauza Jipa (C-33/07) în sensul căorice limitare a dreptului la circulație a persoanelor trebuie adoptat în scopul protecției securității publice a statului care adoptă măsura. Astfel, o asemenea limitare nu poate fi bazată numai pe motive furnizate de către un alt stat membru care a decis repatrierea unui cetățean al Uniunii de pe teritoriul său în statul de origine, care dorește să impună măsura de restrângere. Asemenea motive pot fi luate în considerare numai în măsura în care se constată că măsura de repatriere se bazează pe conduita persoanei în cauză și că prezența sa pe teritoriul statului în cauză reprezintă o amenințare prezentă și suficient de gravă la adresa unei valori fundamentale ale societății.
Tot CJCE a reținut, în cuprinsul aceleiași hotărâri, că art.18 din și art.27 din Directiva 2004/38/CE nu interzic existența legislației naționale care permite restrângerea dreptului unui cetățean al unui stat membru de a călători în alt stat membru, pe motivul că inițial a fost repatriat pe motiv de ședere ilegală. Aceasta numai dacă conduita persoanei în cauză constituie o amenințare prezentă și suficient de gravă la adresa unei valori fundamentale ale societății și cu respectarea principiului proporționalității. De asemenea, revine instanței naționale de a decide dacă aceste condiții sunt îndeplinite într-o situație concretă dedusă spre soluționare.
Or în prezenta cauză, s-a dispus returnarea pârâtului din Franța, fără să se invoce și să se dovedească existența vreunuia dintre motivele pentru care se poate dispune restrângerea dreptului la libera circulație a persoanelor.
În ceea ce privește compatibilitatea acordului de readmisie încheiat între România și Franța cu dispozițiile Tratatului CEE, Curtea reține că, ea trebuie apreciată prin prisma dispozițiilor art.234, par.I și II din Tratat, potrivit cărora, acestea din urmă nu aduc atingere drepturilor și obligațiilor care rezultă din convențiile încheiate anterior intrării în vigoare a prezentului tratat între unul sau mai multe state membre pe de o parte și unul sau mai multe state terțe pe de altă parte.
În măsura în care aceste convenții nu sunt compatibile cu prezentul tratat, statul sau statele membre în cauză recurg la toate mijloacele corespunzătoare pentru a elimina incompatibilitățile constatate.
În speță, se constată, mai întâi, că acordul de readmisie încheiat între România și Franța nu vizează pentru cea dintâi vreo obligație de restrângere a libertății de circulație a cetățenilor români expulzați de pe teritoriul statului francez și chiar dacă o asemenea obligație ar fi fost asumată de România, ea ar fi fost incompatibilă cu Tratatul, impunându-se constatarea inaplicabilității acesteia, de către instanță.
Față de cele expuse mai sus, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul reclamantei Direcția Generală de Pașapoarte B și va menține ca legală și temeinică sentința civilă nr.33 din 23 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul civil declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, cu sediul în B, sector 1,-, împotriva sentinței civile nr. nr.33 din 23 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimat-pârât fiind, domiciliat în, sat, județul
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./6.05.2009
GM/7 ex.
Jud.fond:
Președinte:Paula Andrada CoțovanuJudecători:Paula Andrada Coțovanu, Ion Rebeca
