Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 91/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR.91
Ședința publică din data de 30 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Iolanda Mioara Grecu
JUDECĂTOR 2: Constanța Pană C -
Grefier - - -
Ministerul Public reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, cu sediul în B, sector 1,-, cod poștal -, împotriva sentinței civile nr.308 din 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliat în B,-, cod poștal -, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit apelanta reclamantă Direcția Generală De Pașapoarte B și intimatul pârât.
Procedura îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că apelanta reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, declară că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul apelului.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, pune concluzii de admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la nr.662/114 la data de 09.02.2009, Direcția Generală de Pașapoarte a chemat in judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca, prin sentința ce va pronunța, să dispună restrângerea drepturilor pârâtului la liberă circulație în Austria pentru o perioada de cel mult 3 ani.
În motivarea cererii s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Austria la data de 08.10.2008 în baza Acordului de Readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea 134/2002 de aprobare a OUG 188/2001 publicată în Of.205/2002, pentru ședere ilegală, așa cum rezultă și din declarația pârâtului.
Reclamanta a mai arătat că se impune stoparea migrației ilegale, astfel încât solicită admiterea acțiunii fundamentată pe prevederile art. 38 lit.a din Legea 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată cu nr.OG 5/2006, conform căreia "restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat"
În sprijinul acțiunii, reclamanta a depus la dosar declarația semnată de pârât la data de 10.12.2008, talon înregistrat la această instituție din data de 10.12.2008, a se vedea filele 5-6 dosar.
Dat fiind faptul că din declarația pârâtului rezultă că a avut interdicție anterioară de intrare pe teritoriul statului austriac în urma unei șederi ilegale, instanța a dispus adresă către reclamantă să depună acte în acest sens, către pârât, precum și către arhiva Tribunalului Buzău, însă din relațiile comunicate de reclamantă și de către arhiva instanței nu rezultă existența vreunei hotărâri de limitare a exercitării dreptului la liberă circulație pârâtului pe teritoriul Austriei.
Pârâtul, fiind prezent în instanță a precizat că declarația din dosar îi aparține, i s-a imputat faptul că nu locuiește cu forme legale în Austria însă anterior nu s-a pronunțat o hotărâre de restrângere a dreptului la liberă circulație. precizat că în declarație a făcut mențiune despre existența unei interdicții, considerând că aceasta este situația în care se găsește.
După examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Buzău prin sentința civilă nr.308 din 18 martie 2009 respins sesizarea formulată de reclamanta Direcția Generală De Pașapoarte, în contradictoriu cu pârâtul, reținând următoarele considerente:
Din declarației scrisă și semnată personal de pârât, existentă la fila 6 dosar rezultă că acesta a părăsit România prin vama Nădlag la data de 08.09.2008, a tranzitat Ungaria și a ajuns în Austria unde a locuit la Viena cu chirie fiind reținut de poliția austriacă pe motiv că avea interdicție pe teritoriul Austriei care a constatat că avea o interdicție anterioare. Rezultă din declarație că a fost judecat de autoritățile austriece pentru ședere ilegală fiind asistat de translator.
La data de 10.12.2008 a fost returnat în România și i s-a pus în vedere că are obligația să se prezinte la poliția de pe raza de domiciliu în termen de 48 de ore.
În conformitate cu prevederile art.5 lit.a din Legea 248/2005 modificată și completată cu OG nr. 5/2006: " Pe perioada șederii lor în străinătate, cetățenii români au următoarele obligații: a) să respecte legislația României și să nu desfășoare activități de natură să compromită imaginea României ori să contravină obligațiilor asumate de România prin documente internaționale; b) să respecte legislația statului în care se află, precum și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra și, după caz, de a rămâne pe teritoriul statului respectiv, în condițiile stabilite prin legislația acestuia sau prin documentele internaționale încheiate cu România"
În vederea soluționării cauzei, instanța a luat în examinare următoarele chestiuni prealabile: compatibilitatea normei interne cu cea comunitară - în ceea ce privește excepția de la principiul libertății cetățeanului român de a ieși din țară în scopul de a călători pe teritoriul statului Austriac, identificarea normei juridice aplicabile în ceea ce privește restrângerea dreptului la liberă circulație și aplicarea normei juridice la situația de fapt din speța de față.
Din probele existente la dosar, raportat și la legislația internă și internațională aplicabilă în speță, tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la compatibilitatea normei interne cu cea comunitară, în ceea ce privește excepția de la principiul libertății cetățeanului român de a ieși din țară în scopul de a călători pe teritoriul Austriei, instanța constată că, potrivit art. 38 lit.a din legea internă nr.248/2005, "restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani - cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat."; în schimb, art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede că " statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și ai membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, aceste motive neputând fi invocate în scopuri economice".
După cum se observă, norma comunitară prevede în mod limitativ doar 3 situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor: afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice, pe când norma internă prevede posibilitatea restrângerii dreptului la liberă circulație dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie, fără a se face nici o distincție în ceea ce privește persoana cetățeanului în cauză, respectiv dacă aceasta prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.
În aceste condiții, instanța constată că norma internă prevede o categorie mai largă de situații posibile când se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație, în raport cu categoria situațiilor de excepție prevăzute de norma internațională; consecința firească este aceea că norma internă este parțial incompatibilă cu norma comunitară, în ceea ce privește alte excepții la libera circulație a persoanelor decât cele ce vizează ordinea, siguranța sau sănătatea publică.
În ceea ce privește problema identificării normei aplicabile în cazul de față, respectiv norma internă sau norma comunitară, instanța a reținut principiile de aplicare a dreptului comunitar, astfel cum au fost ele stabilite în jurisprudența Curții Europene de Justiție, reținând că "atunci când dispozițiile unei directive apar, din punctul de vedere al conținutului lor, ca fiind necondiționate și suficient de precise, aceste dispoziții pot fi invocate, în absența unor măsuri de transpunere în termenul stabilit, împotriva oricărei dispoziții de drept intern neconforme cu directiva, sau dacă sunt de natură să definească drepturi pe care particularii pot să le invoce împotriva statului"
Examinând conținutul dispozițiilor art.27 din Directivă, instanța a constatat că acestea stabilesc într-un mod precis și lipsit de echivoc cele 3 excepții de la principiul liberei circulații a persoanelor.
În speța de față instanța a reținut faptul că prin cererea de chemare în judecată reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea dreptului pârâtului la liberă circulație pe teritoriul AUSTRIEI, motivând cererea exclusiv pe considerentul că pârâtul a fost returnat de pe teritoriul acestui stat în baza unui acord de readmisie și ca urmare a unei șederi ilegale anterioare, acest ultim aspect nefiind însă dovedit, deși instanța a făcut demersuri în acest sens. Actele depuse în dovedirea cererii nu atestă o altă situație de fapt decât aceea că paratul ar fi încălcat dreptul de ședere pe teritoriul acestui stat- aspect ce rezultă din declarația dată de acesta la intrarea in țară.
Așa cum s-a arătat mai sus, art. 27 din Directivă prevede situațiile de excepție în care se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulație, respectiv ordinea, siguranța sau sănătatea publică.
Măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză.
Conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, neputând fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală.
Prin raportare la aceste dispoziții legale, instanța a apreciat că simpla nerespectare a condițiilor prevăzute de legea statului de pe teritoriul căruia a fost returnat, referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul său a unui cetățean român nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor de ordine, siguranță sau sănătate publică, pentru a se putea admite acțiunea de față.
Atâta timp cât prin acțiunea de față nu s-au invocat și alte circumstanțe reale sau personale referitoare la conduita pârâtului, instanța nu poate să rețină în niciun caz că simpla încălcare de către acesta a termenului de ședere ar constitui "o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății", mai ales în condițiile în care Directiva dispune că "nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală" și "condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri" de restrângere a libertății de circulație.
În primul rând instanța a constatat că, Convenția dintre România și Austria privind readmisia persoanelor aflate in situație ilegală nu reglementează obligații specifice în sarcina României privind luarea unor măsuri de restrângere a libertății de circulație a persoanelor care au fost returnate din Austria.
În al doilea rând, chiar dacă ar fi existat o astfel de convenție bilaterală prin care România și-ar fi asumat obligația de a interzice libertatea de circulație unui cetățean român pe teritoriul unui stat membru UE din care a fost expulzat, o astfel de convenție ar fi trebuit interpretată și aplicată în sensul dispozițiilor art.234 alin 3 din Tratat, respectiv prin apelarea la toate mijloacele corespunzătoare pentru eliminarea incompatibilităților, ținând cont că fiecare dintre statele membre fac parte integrantă din instituția Comunității și, din aceasta cauză, sunt inseparabil legate de crearea instituțiilor comune.
Or, unul dintre aceste "mijloace" îl poate constitui chiar atitudinea instanței de judecată care poate refuza aplicarea normelor incompatibile tratatului, atâta vreme cât statul nu și-a îndeplinit obligația pozitivă de a reacționa în termen util pentru eliminarea unor astfel de incompatibilități.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod greșit i-a fost respinsă cererea, reținându-se că normele interne cuprinse în Legea 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare sunt incompatibile cu dispozițiile comunitare.
Returnarea unui cetățean român din stat membru al Uniunii Europene și readmisia acestuia în țară, în baza unui acord de readmisie, se aplică în mod evident când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat, în cauza de față, autoritățile austriece au evidențiat prezența pârâtului pe teritoriul său ca fiind o amenințare la adresa ordinii publice, pârâtul nemai îndeplinind cerințele privind șederea pe teritoriul acestui stat.
Chiar în condițiile actuale în care România este stat membru al Uniunii Europene trebuie să-și exercite toate drepturile și obligațiile ce izvorăsc din aceasta în raport de legislația actuală și obligațiile asumate ca stat membru al Uniunii Europene, iar dispozițiile Legii nr.248/2005 trebuie respectate de către toți cetățenii români indiferent în ce scop călătoresc în străinătate, cu atât mai mult cu cât prin Decizia nr.685/2007 a Curții Constituționale a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.38 lit.a din legea mai sus arătată.
Protocolul adițional nr.4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale garantează la art.2 dreptul la liberă circulație în țară și străinătate, dar această garanție suportă anumite restricții, reglementate chiar de documentul internațional.
Într-un mod asemănător se arată și în art.25 din Constituție care prevede că dreptul la liberă circulație în țară și străinătate este garantat, iar legea stabilește condițiile exercitării acestui drept, libertatea circulației cetățenilor nefiind absolută, ea trebuie să se desfășoare potrivit unor reguli.
Mai susține apelanta reclamantă că se justifică și caracterul proporțional al măsurii într-o societate democratică în raport de scopurile urmărite la aplicarea ei, deoarece responsabilitatea pârâtului în a conștientiza respectarea unor condiții legale pe teritoriul unor state străine, se poate realiza prin interzicerea dreptului acestuia de a se afla pe teritoriul lor pe durată de timp rezonabilă, în acest sens fiind și art.29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Se solicită pentru motivele invocate, admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii sale.
Curtea, examinând sentința apelată prin prisma criticilor invocate, actelor și lucrărilor dosarului, dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei, constată că apelul este nefundat, pentru următoarele considerente:
Reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a investit la data de 09.02.2009 Tribunalul Buzău cu o cerere având ca obiect restrângerea dreptului la libera circulație în Austria pentru o perioadă de cel mult 3 ani pârâtului.
La data de 01.01.2007 România a devenit stat membru al Uniunii Europene.
Așadar, la soluționarea speței trebuie avută în vedere și ordinea juridică instituită la nivelul comunității europene, relevanță prezentând în litigiul dedus judecății normele ce consacră principiul fundamental al liberei circulații a persoanelor.
Sub aspectul raportului dintre legislația comunitară și legislația națională sunt aplicabile principiile de interpretare stabilite de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și anume: principiul efectului direct, supremația dreptului comunitar și principiul neaplicării dreptului comunitar, așa cum în mod corect a reținut prima instanță.
În ceea ce privește norma juridică comunitară aceasta este dată de Directiva 2004/38/CE.
În cuprinsul acesteia se prevede în mod limitativ doar trei situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație persoanelor și anume: ordinea publică, siguranța publică și sănătatea publică, față de norma națională care instituie posibilitatea restrângerii dreptului la liberă circulație dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie încheiat de România cu acel stat, fără a face nicio distincție în ceea ce privește persoana cetățeanului în cauză, respectiv dacă acesta prezintă sau nu pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a statului din care fost returnat.
Prin urmare, între norma juridică internă și cea comunitară există incompatibilitate în ceea ce privește excepțiile de la libera circulație a persoanelor, motivul de apel potrivit căruia prin restrângerea dreptului la liberă circulație prin art.38 din Legea nr.248/2005 nu se încalcă dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație și ședere a cetățenilor Uniunii Europene, drept reglementat prin Directiva 2004/38, prin aceasta nefiind înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetățeni, fiind nefundat.
Pe de altă parte, Curtea reține că România avea obligația de a transpune dispozițiile Directivei în dreptul intern până la data de 01.01.2007, obligație pe care nu a îndeplinit-o, Legea națională nr.248/2005, nefiind modificată și armonizată în raport de cea comunitară.
Într-o atare situație, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, atunci când dispozițiile unei Directive apar din punct de vedere al conținutului lor ca fiind necondiționate și suficient de precise, aceste dispoziții pot fi încălcate în absența unor măsuri de transpunere în termenul stabilit împotriva oricărei dispoziții de drept intern neconforme cu directiva sau dacă sunt de natură să definească drepturi pe care pot să le invoce împotriva statului.
Așadar, motivele de apel potrivit cu care nerespectarea obligațiilor cuprinse în art. 5 din legea internă permite returnarea, în baza unui acord de readmisie și astfel situația persoanei returnate intră sub incidența Legii nr.248/2005 care prevede posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație, precum și pe cel privind scopul restrângerii sunt de asemenea nefondate.
Rezultă, așadar, pentru toate considerentele mai sus expuse că apelul reclamantei sub aspectul tuturor criticilor invocate este nefondat, și urmează a fi respins ca atare, în baza dispozițiilor art.296 cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, cu sediul în B, sector 1,-, cod poștal -, împotriva sentinței civile nr.308 din 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliat în B,-, cod poștal -, județul
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 30 aprilie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - C -
Grefier,
- -
Operator date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Red.tehnored. CP/CC
7.ex.08.05.2009
fond- Trib.
fond.
Președinte:Iolanda Mioara GrecuJudecători:Iolanda Mioara Grecu, Constanța Pană
