Modificări acte constitutive persoane juridice. Decizia 722/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

decizia civilă nr.722/ Dosar nr-

Ședința publică din data de 25 mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma judecător

JUDECĂTOR 2: Maria Carmen Tică

Judecător: - -

Grefier: -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de petenta - Filiala Județeană, împotriva sentinței civile nr. 1 din data de 6 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din 11 mai 2009 când părțile au lipsit, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 18 mai2009, apoi pentru astăzi 25 mai 2009.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față;

Constată că prin sentința civilă nr.1/CC/D/6.04.2009, Tribunalul Brașova respins cererea formulată de petentul - Cartel - Filiala Județeană B, având ca obiect menționarea în Registrul Special al instanței a modificărilor ce au fot aduse la statutul petentului conform procesului - verbal, încheiat la data de 27.01.2009, cu ocazia Consiliului General al Filialei Județene a Cartel.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 27 ianuarie 2009, avut loc Consiliul General al Filialei Ba C onfederației Naționale "Cartel ", ce a avut ca ordine de zi, modificarea statului filiale, în sensul menționat în cererea suspusă judecății, și alegerea vicepreședintelui Biroului Executiv al Filialei.

În cuprinsul acestui proces - verbal se arată că au fost prezenți un număr de 85 de delegați, din totalul de 147 reprezentanți ai fiecărei organizații membre a filialei și membrii ai Biroului Executiv.

De asemenea, în cuprinsul acestui proces-verbal se arată că, potrivit art. 13 din Statut, prima convocare s-a realizat la data de 23 ianuarie 2009, iar, din lipsă de cvorum, ședința a fost amânată pentru data de 27 ianuarie 2009.

Întrucât, cu ocazia înregistrării pe rolul instanței a prezentei cereri, petentul nu a depus la dosar decât procesul - verbal care cuprinde modificările ce s-a solicitat a fi înscrise în Registrul Special al instanței, tribunalul, față de dispozițiile art. 49 coroborat cu cele ale art. 42- 48 din Legea nr. 54/2003, a stabilit în sarcina părții menționate obligația de a depune la dosarul cauzei statutele organizațiilor sindicale componente, hotărârile judecătorești de acordare a personalității juridice acestora, hotărârea judecătorească prin care a fost acordată personalitate juridică petentului, lista de prezență a delegațiilor cu ocazia convocărilor ce au avut loc la data de 23 ianuarie 2009 și la data de 27.01.2009 și dovada calității de reprezentanți pentru persoanele care s-au prezentat la aceste ședințe. ( filele 44 )

În îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina sa conform celor mai sus expuse, petentul a depus la dosarul cauzei statutele organizațiilor sindicale componente, hotărârile judecătorești de acordare a personalității juridice acestora și hotărârea judecătorească prin care a fost acordată personalitate juridică petentului, arătând, în nota de ședință pe care a depus-o la dosar la termenul de judecată din data de 20.03.2009, că nu înțelege să depună celelalte înscrisuri solicitate de instanță, motivat de faptul că acestea nu sunt prevăzute de art. 43 din Legea nr. 54/2993.

La același termen de judecată, împuternicitul special al petentului susținut că, persoanele ce au semnat procesul - verbal, care cuprinde modificările ce s-a cerut a fi înscrise în Registrul Special al instanței sunt liderii organizațiilor sindicale componente, aspect ce rezultă din hotărârile de acordare a personalității juridice acestora. ( filele 48 -49 și 371)

Art. 49 din Legea nr. 54/2003 prevede că "organizația sindicală constituită prin asociere este obligată să aducă la cunoștința tribunalului unde a fost înregistrat, în termen de 30 de zile, orice modificare ulterioară a statutului, precum și orice schimbare în compunerea organului de conducere. Pentru aprobarea modificărilor statutului se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 42- 48".

Prin urmare, din dispozițiile legale precitate, rezultă că, cerințele de fond și de formă pentru înscrierea în Registrul Special al instanței a modificărilor survenite în ceea ce privește statutul și compunerea organelor de conducere ale organizației sindicale constituită prin asociere sunt cele referitoare la constituirea acestor organizații sindicale.

Art. 42 alin. (2) din actul normativ menționat stipulează că "în vederea dobândirii personalității juridice, împuternicitul special al federației sau al confederației va depune la tribunalul județean sau al Municipiului B în a cărui rază teritorială își are sediul o cerere pentru dobândirea personalității juridice, însoțită de următoarele acte: a ) hotărârea de constituire a federației sau confederației; b) hotărârile organizațiilor sindicale de a se asocia într-o federației sau confederației, semnate de reprezentanții legali ai acestor; c) copii legalizate ale hotărârilor judecătorești de acordare a personalității juridice, rămase definitive, ale organizațiilor sindicale ce se asociază și d) lista membrilor din organul de conducere, conținând numele, prenumele, codul numeric personal și funcția".

Din cele ce preced, rezultă că una dintre cerințele pentru înscrierea în Registrul Special al instanței a modificărilor aduse statutului unei confederații este aceea a dovezii calității de reprezentant a organizațiilor sindicale componente, făcută conform art. 42 alin. (2) lit. d din Legea nr. 54/2003.Această cerință se explică prin aceea că organizația sindicală este reprezentată de organele sale de conduce, astfel că hotărârile luate de acestea, cu respectarea legii și a satului, se impun organizației sindicale.

În ceea ce privește - procesul verbal, ce cuprinde modificările aduse statului petentului a căror înscriere în Registrul Special al instanței s-a solicitat, tribunalul constată că acesta prezintă următoarele vicii: 1 ) deși, în cuprinsul său se menționează că au fost prezenți 85 de delegați din partea organizațiilor sindicale componente din totalul de 147, el cuprinde doar 45 de poziții, iar, la poziția nr. 25, la care este menționat numele lui, nu există nicio semnătură; 2) deși se menționează că semnatarii procesului verbal sunt delegați ai organizațiilor sindicale componente, nu există nicio mențiune referitoare la organizația sindicală pe care o reprezintă și nici nu sunt indicate datele de identificare a acestor persoane. Apoi, se reține de către instanță că, deși, s-a susținut de către petent că cei care au semnat procesul - verbal sunt președinții organizațiilor sindicale componente, identificare acestora nu s-a realizat, conform art. 42 alin. (2 ) lit. d din Legea nr. 54/2003, și nici nu există vreo dovadă care să susțină afirmația pe care petentul a formulat-o în acest sens.

Apoi, instanța constată că, deși în procesul - verbal din data de 27 ianuarie 2009, se menționează că a mai avut loc o convocare a Consiliului General la data de 23 ianuarie 2009, ce nu s-a putut desfășura din lipsă de cvorum, petentul nu a depus la dosarul cauzei procesul - verbal ce a fost încheiat la acea dată, deși, i s-a solicitat acest lucru.

Depunerea acestui înscris este necesară, deoarece, în procesul - verbal încheiat la data de 27 ianuarie 2009, se face mențiune că modificările aduse statutului petentului s-au adoptat în conformitate cu prevederile art. 13 din Statut, or, în lipsa procesului - verbal din data de 23.01.2009, instanța nu poate verifica dacă sunt incidente dispozițiile din statut, în temeiul cărora a fost convocat Consiliul General la data de 27 ianuarie 2009.

Împotriva sentinței a declarat recurs petentul Cartel - Filiala Județeană B, solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că Cartel - Filiala B reprezintă o structură executivă proprie a Cartel, fiind invocate dispozițiile art.1, 11, 40 alin.2 din Statutul Confederației, art.1 alin.1 din Statutul cadru al filialei și art.53 alin.1 din Legea nr.54/2003.

În ce privește dovada calității de delegat, se arată că această cerință nu este prevăzută nici de art.42 alin.1 lit.d sau e, la care prima instanță a făcut referire, nici de art.43 din Legea nr.53/2003, această prevedere legală privind în mod exclusiv organul de conducere al uniunii sindicale teritoriale.

Totodată, se face precizarea că lista de prezență a delegaților cu ocazia convocărilor ce au avut loc în vederea desfășurării Consiliului General al Filialei Ba D. Cartel se regăsește în însăși procesul-verbal de ședință semnat în parte de cei prezenți. A pretinde că procesul-verbal de ședință să fie semnat în integralitatea sa de către delegați depășește limitele legale prin similitudine cu procesul-verbal de constituire a unei organizări sindicale.

În ce privește solicitarea primei instanțe de a depune la dosarul cauzei procesul-verbal încheiat cu ocazia primei convocări a Consiliului General din data de 23-01.2009, se arată că o asemenea dovadă nu se impune a fi făcută, în condițiile în care a depus actul ce urmează a fi înregistrat în Registrul special.

Se concluzionează, astfel, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, interpretările instanței de fond îndepărtându-se de la scopul și rolul pe care legiuitorul l-a avut prin reglementarea legii sindicatelor.

Examinând sentința în raport cu actele, lucrările dosarului și cu motivele de recurs, Curtea reține următoarele:

Art.49 din Legea nr.54/2003 prevede că pentru aprobarea modificărilor statutului sunt aplicabile, în mod corespunzător, dispozițiile art.42 - 48, care reglementează constituirea formelor de asociere a organizațiilor sindicale.

Depunerea la dosarul cauzei a calității de reprezentant a organizațiilor sindicale componente și identificarea reprezentaților, respectiv a președinților acestora se impune în raport de dispozițiile art.42 alin.2 din Legea nr.54/2003.

În ce privește procesul - verbal care cuprinde modificările aduse statutului petentului, a căror înscriere în Registrul special al instanței se solicită, instanța reține faptul că dispozițiile art.14 alin.2 lit.a din Legea nr.54/2003, invocate de recurent, nu sunt incidente în speță, având în vedere că art.49 face trimitere la dispozițiile art.42-48, care au fost aplicate de prima instanță.

Depunerea la dosarul cauzei a procesului-verbal încheiat la data de 23 ianuarie 2009 se impune în raport de conținutul procesului - verbal încheiat ulterior, la 27.01.2009, a cărui înscriere se solicită, și în raport de obligația instanței de a verifica conformitatea acestui înscris cu prevederile legale în vigoare.

Prima instanță a aplicat corect în speța dedusă judecății dispozițiile art.49, 42-48 din Legea nr.54/2003, pronunțând o hotărâre legală și temeinică.

Pentru aceste considerente, în baza prevederilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de recurentul petent Cartel - Filiala Județeană B împotriva sentinței civile nr.1/CC/D/6.04.2009 a Tribunalului Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurentul petent Cartel - Filiala Județeană B împotriva sentinței civile nr.1/CC/D/6.04.2009 a Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 mai 2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

-

Red./17.06.09

Tehnored. 19.06.09 - 2 ex.

Jud. fond

Președinte:Daniel Marius Cosma
Judecători:Daniel Marius Cosma, Maria Carmen Tică

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Modificări acte constitutive persoane juridice. Decizia 722/2009. Curtea de Apel Brasov