Obligația de a face. Decizia 1040/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL - I/
DECIZIA CIVILĂ NR. 1040/2009 -
Ședința publică din 2 iunie 2009
PREȘEDINTE: Bocșe Elena judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Pantea Viorel
- R - - JUDECĂTOR 3: Roman Florica
- - - - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de reclamantul domiciliat în O, str. -, nr. 25, județul B în contradictoriu cu intimații pârâți domiciliat în O,-, județul B, și, ambele în calitate de moștenitoare ale intimatei pârâte, toți domiciliați în O, str. -, nr. 19, județul B, împotriva deciziei civile nr. 222 din 7 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 5993 din 12 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 4869/R/271/2006, având ca obiect: obligația de a face.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 12 mai 2009, când părțile prezente au pus concluziile consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, dată la care s-a amânat pronunțarea la 19 mai 2009, 26 mai 2009, 29 mai 2009, respectiv 2 iunie 2009.
CURTEA DE APEL
deliberând,
Constată că, prin sentința civilă nr. 5993 din 12 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 4867/R/271/2006, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și s-a respins cererea principală formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul; s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional în contradictoriu cu reclamantul pârât reconvențional și cu pârâții reconvenționali și, fiind obligat pârâtul reclamant reconvențional la plata către pârâții reconvenționali și a sumei de 3.190 lei.
Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul este proprietar tabular asupra imobilelor înscrise în nr. 13282 O și nr. 13072 O, respectiv asupra nr. top. 6667/13, reprezentând vie în intravilan, nr. top. 6662/2, reprezentând gradină în extravilan, nr. top. 6667/14, reprezentând vie în intravilan, iar în foile de avere ale ambelor se face referire la dreptul de servitute de trecere pentru pietoni și vehicule asupra drumului de pe parcelele cu nr. top. 6664/1 si 6665/1 notat în cartea funciară în anul 1954, dreptul de proprietate al reclamantului fiind dobândit cu titlu de reconstituire în baza Legii nr. 18/1991 și înscris în cartea funciară în anul 1999.
A constatat că pârâtul reclamant reconvențional este proprietar asupra imobilelor cu nr. top. 6664/9 si 6665/10 din nr. 67274 O cu titlu de cumpărare și sistarea comunității de bunuri, în timp ce imobilele cu nr. top. 6664/10 și 6665/11 sunt înscrise în nr. 13090 O, concluzionând că neînțelegerile dintre părți vizează posibilitatea de acces a reclamantului la terenurile sale, care nu au ieșire la drumul public, instanța fiind investită cu o cerere principală având ca obiect obligația de a face și cu cerere reconvențională formulată de pârâtul, prin care se solicită stabilirea căii celei mai scurte și care să pricinuiască o pagubă cât mai mică prin asigurarea accesului reclamanților la drumul public, fie peste terenul său, fie peste terenul proprietarilor vecini, respectiv al pârâților reconvenționali și.
Din declarațiile martorii audiați în cauză, a constatat existenta înainte de dobândirea terenului de către pârâtul a unui drum de acces dinspre str. - la alte terenuri pe terenul reclamantului, pe care îl foloseau mai multe persoane.
În cursul anului 1990, reclamantul și pârâtul reconvențional, au făcut o poartă metalică la str. -, pentru a limita accesul altor persoane decât cele ce aveau terenul în locul respectiv. În momentul în care a dobândit teren în zonă, a interzis accesul pe aceasta poartă, întrucât acest drum, parțial amenajat de către pârât, trece efectiv prin curtea și prin fața casei sale.
a stabilit că terenul reclamantului este loc înfundat și că una din căile de acces la acest teren este cea la care s-a referit reclamantul și care pornește din str. - prin curtea casei pârâtului, trecând în acea zonă peste nr. top. 6664/10, 6665/11 din nr. 13090 O, deși experții indică drept proprietar al acestor terenuri pe pârâtul, însă din situația existentă la dosar, rezultă că aceste imobile îl au ca proprietar pe Alăturat acestei căi de acces, experții indică și alte căi de acces mai puțin oneroase și mai scurte, pe terenul altor persoane decât cel aparținând pârâtului.
Față de concluziile arătate, instanța a reținut că pe terenul pârâtului nu există o altă cale de acces mai scurtă și mai puțin oneroasă decât cea de până acum, ceea ce face neîntemeiată cererea sa reconvențională în capetele de cerere care nu intră sub incidența excepției soluționate.
Potrivit constatărilor experților, varianta de acces din str. - prin poarta închisă de pârâtul este cea mai lungă și cea mai oneroasă, iar numerele topografice 6664/1 și 6665/1, asupra cărora a fost înscrisă servitutea de trecere, au fost dezmembrate, iar nici un drum nu este identificat cadastral pe aceste parcele.
Concluziile raportului de contraexpertiză indică faptul că această cale de acces este contrară dispozițiilor art. 617 și 618 Cod civil.
Instanța de fond apreciază că în urma dezmembrării nr. top. 6664/1, 6665/1 s-au creat situații faptice și juridice noi, care nu mai mențin viabilitatea căii de acces anterior stabilite, întrucât ea nu mai corespunde drepturilor dobândite după aplicarea Legii fondului funciar. Situația care a determinat constituirea inițială a dreptului de servitute nu mai subzistă și în prezent, iar concluziile raportului de expertiză au pus în evidență existența și a altor căi de acces spre terenul reclamantului pârât reconvențional care, în concordanță cu dispozițiile legale, pricinuiesc cea mai mică pagubă proprietarului fondului aservit.
Față de această împrejurare, instanța a apreciat că servitutea stabilită inițial în favoarea acestor imobile s-a stins, situație în care cererea principală este neîntemeiată. Totodată, având în vedere existența acestor căi de acces, obligația de a face nu îndeplinește acel interes legitim cu privire la calea de acces solicitată de către reclamantul pârât reconvențional, prin curtea pârâtului reclamant reconvențional, indiferent de cine ar fi făcut poarta și de folosirea acestei căi de acces înainte de momentul în care pârâtul și-a delimitat proprietatea, a construit casa și a dat terenului o altă destinație decât aceea de teren agricol.
În raport de cele reținute mai sus, instanța a respins atât cererea principală, cât și cererea reconvențională, iar cererile de acordare a cheltuielilor de judecată au fost respinse. Față de pârâții reconvenționali și, a apreciat că pârâtul reclamant reconvențional se află în culpă procesuală, și a fost obligat acesta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.190 lei.
Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat apel, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței primei instanțe în sensul admiterii acțiunii principale, obligarea pârâtului să-i elibereze drumul de servitute pe care l-a închis abuziv, eliminând toate obstacolele, și a se abține pe viitor de la orice acțiune menită a împiedica libera circulație pe drumul de servitute, precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000 RON despăgubiri materiale și la plata cheltuielilor de judecată atât în instanța de fond cât și în apel.
Apel a declarat și pârâtul, solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a hotărârii de fond în sensul înlăturării dispoziției privind obligarea sa la plata sumei de 3.190 RON, cu titlu cheltuieli de judecată în favoarea numiților și, și obligarea reclamantului apelant, la plata sumei de 3.190 lei cheltuieli de judecată în favoarea sa.
Tribunalul Bihor, prin decizia civilă nr. 222 din 7 aprilie 2008 pronunțată în dosar nr-, a respins ca nefondate apelurile și a păstrat în tot hotărârea instanței de fond.
În motivarea deciziei, a reținut următoarele:
Criticile aduse sentinței apelate de reclamantul apelant sunt apreciate de instanță ca fiind nefondate, deoarece așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați, interogatoriul părților și expertizele de specialitate efectuate în cauză, terenul reclamantului este loc înfundat, iar servitutea stabilită inițial s-a stins, această cale de acces fiind contrară dispozițiilor art. 617 și 618 Cod civil.
Astfel, așa cum a constatat și instanța de fond, reclamantul apelant este proprietar tabular asupra imobilelor înscrise în nr. 13282 O și nr. 13072 O, respectiv asupra nr. top. 6667/13, reprezentând vie în intravilan, nr. top. 6662/2, reprezentând gradină în extravilan, nr. top. 6667/14, reprezentând vie în intravilan, iar în foile de avere ale ambelor se face referire la dreptul de servitute de trecere, pentru pietoni și vehicule, asupra drumului de pe parcelele cu nr. top. 6664/1 și 6665/1, notat în cartea funciară în anul 1954.
Dreptul de proprietate al reclamantului apelant a fost dobândit cu titlu de reconstituire în baza Legii nr. 18/1991 și înscris în cartea funciară în anul 1999.
Pârâtul reclamant reconvențional, este și el proprietar dar, asupra imobilelor cu nr. top. 6664/9 și 6665/10 din nr. 67274 O, cu titlu de cumpărare și sistarea comunității de bunuri, în timp ce imobilele cu nr. top. 6664/10 și 6665/11 sunt înscrise în nr. 13090
Neînțelegerile dintre părți vizează posibilitatea de acces a reclamantului apelant la terenurile sale, care nu au ieșire la drumul public.
Astfel, ca urmare a dezmembrării nr. top. 6664/1, 6665/1, s-au creat situații faptice și juridice noi, care nu mai mențin viabilitatea căii de acces anterior stabilită, întrucât aceasta nu mai corespunde drepturilor dobândite după aplicarea Legii fondului funciar.
Potrivit dispozițiilor art. 616 Cod civil, "proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea cauza". Prin loc înfundat se înțelege acel teren care este înconjurat de alte proprietăți, fără ca titularul dreptului de proprietate asupra fondului dominant, sa aibă vreo posibilitate de ieșire la calea publică.
În speță, rezultă din concluziile raportului de expertiză efectuat, existența și a altor căi de acces spre trenul reclamantului apelant, care în raport cu dispozițiile legale pricinuiesc cea mai mică pagubă proprietarului fondului aservit, însă reclamantul apelantul nu dorește crearea unei noi servituții de trecere.
În aplicarea art. 618 și 634 Cod civil, servitutea de trecere nu trebuie constituită prin hotărâre judecătorească fără acordul proprietarului terenului aservit, avându-se în vedere că drumul, parțial amenajat de către pârâtul apelant, trece efectiv prin curtea și prin fața casei sale.
Astfel, din dispozițiile art. 618 și 634 Cod civil, rezultă că la constituirea unui drept de servitute de trecere, trebuie să se țină seama și de interesul celui ce urmează să suporte consecințele și să nu se ia în considerare în mod precumpănitor și exclusiv numai interesul celui ce urmează să beneficieze de dreptul de trecere.
Potrivit constatărilor experților, această variantă de acces din str. -, prin poarta închisă de pârâtul, este și cea mai lungă și cea mai oneroasă, iar nr. top. 6664/1, 6665/1 asupra cărora a fost înscrisă servitutea de trecere, au fost dezmembrate și nici un drum nu este identificat cadastral pe aceste parcele.
În raport cu aceste dispoziții legale, apărarea pârâtului apelant este întemeiată, deoarece aceasta ar putea produce atât pagube cât și neplăceri, fiind lipsit de relevanță aspectul construcției porții.
Cu privire la apelul declarat de pârâtul, referitor la înlăturarea dispoziției privind obligarea sa la plata sumei de 3.190 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea numiților, instanța l-a apreciat neîntemeiat, deoarece acțiunea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional a fost respinsă față de numiții, fiind astfel în culpă procesuală.
Împotriva acestei decizii, în termen a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelului său împotriva sentinței civile nr. 5993/12.10.2007 a Judecătoriei Oradea, iar pe cale de consecință a dispune obligarea pârâtului să-i elibereze drumul de servitute pe care în mod abuziv l-a închis; să-i elibereze acest drum de toate obstacolele (gard, pomi, etc.) pe care le-a efectuat în anul 2004 și să se abțină pe viitor de la orice acțiune menită a împiedica libera circulație pentru pietoni și vehicule pe drumul de servitute; a permite existența a două chei (pentru fiecare parte) la poarta de intrare; a fi obligat pârâtul la plata unei sume de 1.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale și la plata cheltuielilor de judecată în toate instanțele.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că hotărârile atacate sunt nelegale, deoarece existența drumului de servitute este dovedită cu o schiță de ansamblu și o schiță de detaliu, chiar la porțiunea de drum în litigiu, iar dreptul de servitute a celor două terenuri proprietatea recurentului reclamant este notat în cărțile funciare nr. 13282 și nr. 13072
Recurentul a mai învederat că intimatul i-a închis drumul de servitute, după ce timp de 10 ani l-a folosit, în prezent este în imposibilitate să întrețină și să exploateze cele 1,21 hectare teren plantat cu de vie.
Recursul nu este motivat în drept.
Prin concluziile scrise și cele orale, susținute în ședința publică din 12 mai 2009, intimatul, prin reprezentantul său, a solicitat respingerea recursului civil de față, cu cheltuieli de judecată.
Pe parcursul soluționării recursului, respectiv la data de 30.10.2008, intimata a decedat, moștenitorul acesteia fiind intimatul, care, prezent în fața instanței, la termenul din 12 mai 2009, arătat că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a prezentului recurs.
Verificând hotărârile atacate prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 306 sub aspectul tuturor nulităților prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, Curtea de APEL ORADEAa reținut următoarele:
Reclamantul recurent este proprietar tabular asupra imobilelor înscrise în nr. 13282 O, nr. top. 6667/13, reprezentând în natură vie în extravilan, și nr. 13072 O, nr. top. 6662/2 și 6667/14, reprezentând grădină și vie în intravilan, dreptul său de proprietate fiind înscris în colile de carte funciară în anul 1999, cu titlu de reconstituire în baza Legii nr. 18/1991, în total având suprafața de 12.172 mp.
Este de relevat că, în foile de avere ale ambelor funciare, se face referire la dreptul de servitute de trecere pentru pietoni și vehicule, asupra drumului de pe parcelele cu nr. top. 6664/1 și 6665/1, întabulat prin încheierea nr. 2380/13.09.1954.
Intimatul este proprietar asupra imobilului înscris în nr. 13091 O, cu nr. top. 6665/15, 6665/12 și 6664/12, iar intimatul este proprietar asupra imobilului înscris în nr. 13090 O, cu nr. top. 6664/10 și 6665/11.
Potrivit raportului de expertiză efectuat în fața instanței de fond de către expertul, terenul recurentului nu are acces direct nici din str. - și nici din str. G -, acesta reprezentând un loc înfundat.
Conform primei variante propuse de expert, drumul de acces la proprietatea reclamantului, ar coincide cu vechiul drum și ar fi în lungime de 214 metri și lățime de 3 metri, traversând și proprietățile altor persoane care nu au fost chemate în judecată.
A doua variantă stabilește ca drum de acces la proprietatea reclamantului, drumul în lungime de 124 metri și lățime de 3 metri, care trece pe terenul proprietatea numitului, care, de asemenea nu figurează ca parte în litigiu.
În fața instanței de fond a fost efectuată și o contraexpertiză de către inginerii experți, și, care au propus cinci variante pentru constituirea servituții de trecere.
Potrivit primei variante, traseul notat cu literele A - B (roșu), unde există un drum de pământ cu ieșire la str. G -, reprezintă varianta cea mai scurtă pentru accesul la terenul reclamantului, și cu cele mai mici pagube, în lungime de 96 metri.
Varianta 2 din expertiză, vizează un drum de trecere de pe str. -, pe terenul numitei (lungime 122 metri); varianta 3, cu ieșire de pe str. G -, este traseul cel mai ( 428 metri) și traversează mai multe proprietăți; varianta 4, cu ieșire de pe str. -, de asemenea traversează patru proprietăți, în lungime de 190 metri și iese în stradă prin proprietatea pârâtului.
În fine, ultima variantă, solicitată de reclamant, cu ieșire la str. -, traversează cinci proprietăți, care au toate ieșire directă sau indirectă la str. -, având o lungime de 220 metri.
Din concluziile acestui din urmă raport de expertiză, reiese fără nici un echivoc că terenul recurentului nu se află în vecinătatea intimatului, între terenurile acestora există alte cinci loturi cu numere topografice și proprietari diferiți, pe care reclamantul nu a înțeles să-i cheme în judecată.
De asemenea, experții au mai precizat că terenul pe care reclamantul solicită să-i fie stabilită sau recunoscută servitutea, ce aparține pârâtului, nu este liber, fiind ocupat cu diferite plante și arbuști ornamentali și este îngrădit, constituind curtea casei în care pârâtul locuiește.
De altfel, această împrejurare reiese și din petitul cererii de chemare în judecată, prin care reclamantul solicită ca pârâtul să fie obligat să-și ridice plantațiile, gardul, pe care le-a edificat și să fie obligat să-i predea și lui un rând de chei de la poarta de la intrare.
Martorul (fila 44 - dosar fond) a arătat că, prin anii 1994 - 1995, tatăl său a vândut pârâtului terenul din litigiu, că, după cooperativizare ar fi existat un drum neamenajat care trecea pe terenul lor la alte proprietăți, teren asupra căruia ulterior a fost reconstituit dreptul de proprietate în favoarea familiei sale.
Martorul, care deține și el teren învecinat cu al intimatului, arată că drumul de trecere care exista în perioada -ului, și care trecea de la parcela acestuia la terenul reclamantului, nu s-a mai putut folosi, devenind inutilizabil, în urma lucrărilor care s-au făcut cu buldozerul, o parte din terenuri, parcelate, s-au vândut și noii proprietari au construit case cu etaj pe aceste terenuri.
Același martor relatează că vechiul drum care a existat, trece la 2 metri de casa intimatului.
Aceleași împrejurări sunt relatate și de martora, care arată că tatăl său a cumpărat teren în vecinătatea reclamantului, iar după parcelarea acestui teren în 2005, s-a creat un nou drum de acces către proprietarii loturilor rezultate în urma dezmembrării, urmând ca această proprietate să fie împrejmuită, existând în acest sens autorizație, astfel că, prin acel gard s-a închis vechiul drum existent pe vremea gostatului.
Așadar, din cele relevate mai sus, rezultă fără nici un echivoc că terenul recurentului este teren înfundat, fără acces la drumul public,și, potrivit art. 616 Cod civil, acesta este îndreptățit să reclame o trecere pe locul vecinului, pentru exploatarea fondului său.
Însă, terenurile reclamantului și al pârâtului nu sunt învecinate, ci, așa cum au arătat experții, între terenurile lor mai există încă cinci proprietăți cu proprietari diferiți, pe care reclamantul a refuzat să-i cheme în judecată.
Pe de altă parte, potrivit concluziilor experților, varianta solicitată de reclamant este cea mai oneroasă și mai lungă (varianta 5), aceasta trecând peste terenul pârâtului, iar cu privire la restul variantelor propuse, instanța nu poate să le aibă în vedere câtă vreme proprietarii parcelelor vizate nu au fost chemați în judecată.
Un alt aspect care trebuie clarificat vizează susținerile recurentului în ceea ce privește cererea sa de chemare în judecată.
Astfel, acesta susține că nu a solicitat stabilirea unui drept de servitute de trecere pe terenul pârâtului, deoarece această servitute există notată în cartea funciară încă din anul 1954.
Este adevărat că acest drept de servitute a fost notat în nr. 13282 O și nr. 13072 O, la foaia de avere, însă aceste funciare privesc parcelele ce constituie proprietatea reclamantului (fondul dominat), în coala de carte funciară în care este întabulat dreptul de proprietate al pârâtului, nu figurează înscris dreptul de servitute de trecere, astfel că, înscrierile din cele două funciare nu-i sunt opozabile intimatului.
Din întregul material probator, rezultă că, prin dezmembrările fondului aservit, reprezentând imobilele cu nr. top. 6664/1 și 6665/1, prin înstrăinările făcute și mai ales prin interpunerea între data constituirii servituții de trecere și momentul reconstituirii drepturilor de proprietate, a perioadei cooperativizării, care a afectat terenurile din litigiu, s-au creat situații faptice și juridice noi, iar vechiul drum practicat, să devină inutilizabil.
Una din modalitățile de stingere a dreptului de servitute este și aceea a imposibilității materiale de a mai exercita servitutea, așa cum s-a întâmplat și în speța de față.
Potrivit dispozițiilor art. 618 Cod civil, proprietarul fondului aservit "trebuie să aleagă trecerea prin locul ce ar pricinui o mai puțină pagubă acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă".
Ori, așa cum s-a arătat mai sus, drumul de trecere solicitat de către recurent este cel care trece prin curtea casei intimatului, mai mult chiar, reclamantul pretinzând un rând de chei de la poarta de intrare în curtea acestuia, soluție care ar aduce grave prejudicii dreptului de proprietate al proprietarului fondului aservit, ceea ce este inadmisibil.
Față de aceste considerente, apreciind că nu subzistă nici una din criticile invocate, Curtea de APEL ORADEA, în temeiul art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul civil de față, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă, va obliga recurentul la 600 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului, reprezentând onorariu avocațial în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 222 din 7 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate, suma de 600 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 2 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - R - - -
- cu opinie separată -
red.
în concept la 26.06.2009
jud.fond.
jud.apel. -
dact.
2 ex./30.06.2009
- OPINIE SEPARATĂ -
În opinie minoritară, apreciez că se impunea admiterea recursului reclamantului, modificarea deciziei instanței de apel în sensul admiterii apelului și schimbării în parte a sentinței de fond, cu consecința admiterii în parte a acțiunii formulate.
Este indubitabil că asupra imobilului proprietatea pârâtului a existat instituită servitute de trecere în favoarea imobilelor proprietatea reclamantului. Servitutea a fost constituită în anul 1954 și chiar dacă este înscrisă doar în nr. 13072 O, unde este înscris fondul dominat, existența acesteia asupra imobilelor cu nr. top. 6664/1 și 6665/1, nu a fost contestată de părți și de altfel constituirea acesteia nu este condiționată de existența unui înscris autentic, decât atunci când legea prevede în mod expres.
Prin urmare, este vorba despre un drept real principal derivat, care se poate stinge doar în modalitățile prevăzute de lege.
Art. 636 cod civil stipulează că servituțile încetează când lucrările se găsesc în astfel de stare, încât servitutea nu se mai poate exercita. Practica judiciară a statuat că aceste dispoziții nu se aplică, în ipoteza în care proprietarul fondului dominat aduce modificări acestuia, făcând impracticabil exercițiul servituții, ci în ipoteza în care fondul dominat suferă modificări, în așa fel încât exercitarea servituții să nu mai fie necesară.
În ipoteza în care proprietarul fondului dominat face impracticabilă exercitarea servituții, este vorba despre un abuz, care trebuie sancționat de lege și nu ocrotit și consfințit printr-o hotărâre judecătorească.
Acesta fiind cazul în speță, apreciez că se impunea a fi stabilit în contra pârâtului drept de servitute în favoarea reclamantului, conform variantei I din expertiză, care este conformă cu servitutea de trecere înscrisă în cartea funciară încă din anul 1954 și exercitată de reclamant în acel mod.
În speță, menținerea deciziei instanței de apel ar însemna că se admite stingerea dreptului de servitute al reclamantului, în altă modalitate decât cele prevăzute de lege, prin fapta pârâtului, care abuziv a închis vechiul drum de trecere al reclamantului și a îngrădit accesul acestuia la proprietatea sa, deși din toate probele administrate rezultă fără dubiu că terenul reclamantului este loc înfundat în înțelesul art. 616 Cod civil.
Față de împrejurarea că pârâtul are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, proprietatea sa fiind parte a fondului dominat, este nerelevant că nu au fost chemați în judecată și restul proprietarilor acelui fond.
În acest sens, se impunea stabilirea dreptului de servitute în favoarea reclamantului, asupra proprietății pârâtului și obligarea acestuia să-i permită reclamantului exercitarea deplină a acestui drept.
Judecător,
R
dact.
2 ex./1.07.2009
Președinte:Bocșe ElenaJudecători:Bocșe Elena, Pantea Viorel, Roman Florica
