Obligația de a face. Decizia 154/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOAR NR-.
DECIZIA NR. 154
Ședința publică din data de 23 februarie 2010.
PREȘEDINTE: Violeta Stanciu
JUDECĂTOR 2: Eliza Marin
JUDECĂTOR 3: Constanța Ștefan C -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâții SC SRL - Punct de lucru, cu sediul în, - Dealu, județul D, domiciliat în C,-, - 43,. A,.5,județul C, împotriva deciziei civile nr. 344/20 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții G, ambii cu domiciliul în T, str. - -,. 4,. A,.5, județul D, -decedat, ambii cu domiciliul în comuna, județul D,., domiciliat în T, str. -,.5,. A,.40, județul D și intimatul-pârât COMUNA PRIN PRIMAR, cu sediul în comuna, județul
Cerere de recurs netimbrată.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații-reclamanți G, toți reprezentați de avocat,potrivit împuternicirii avocațiale cu nr. 8/2010 din Baroul Dâmbovița, lipsă fiind recurenții-pârâți SC SRL C, intimații-reclamanți, intimatul-pârât Comuna prin Primar.
Procedura neîndeplinită cu intimatul-reclamant, citația restituindu-se cu mențiunea " decedat".
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul arată că din eroare în citativ a fost cuprins și intimatul-reclamant, acesta este decedat încă din faza procesuală de la fond( fila 36 dosar), au fost introduiși în cauză în calitate de moștenitori și, astfel că în opinia sa procedura este îndeplinită.
Curtea având în vedere că intimatul-reclamant este decedat încă din faza procesuală de la fond( fila 36 dosar) și au fost deja introduși în cauză moștenitorii, respectiv intimații și, rectifică citativul în sensul că defunctul nu trebuia cuprins în acesta și citat, astfel că se constată procedura îndeplinită.
Avocat având din nou cuvântul invocă excepția netimbrării cererii de recurs, solicită admiterea excepției, anularea recursului ca netimbrat. În ceea ce privește cheltuielile de judecată înțelege să le solicite pe cale separată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, declarat de pârâții SC C și în contradictoriu cu reclamanți G, pârâtul Comuna prin Primar, împotriva deciziei civile nr.344/20 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care s-a respins apelul declarat de pârâta SC SRL C- punct de lucru, împotriva sentinței civile nr. 418/22 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, sentință prin care s-a a admis acțiunea și cererile completatoare de la filele 35 și 83 din dosar, formulate de reclamanții G, și, în contradictoriu cu pârâții și SRL C - punct de lucru și Comuna -ca unitate administrative teritorială reprezentată prin primar, a conservat calea de acces la drumul public pentru reclamanți pe o lățime de 4 ml. și o lungime de 111 ml., conform planului de situație nr. 1, respectiv tronsonul cuprins între punctele D - calea publică --Dealu, și E - limita terenurilor reclamanților, conform planului de situație nr. 2 de detaliu - ambele întocmite de ing. Ec. (filele 119-121) și a obligat pârâții să respecte această servitute de trecere, a obligat pârâta SC SRL C prin pârâtul să ridice betonată, gardul și alte amenajări de pe calea de acces - construcții identificate de expertul, în primul raport de expertiză tehnică judiciară și cele trei planuri de situație de la filele 102-109, respins capetele de cerere privind obligarea pârâților la plata de daune cominatorii de 300 de lei/zi până la îndeplinirea obligației de a face și referitor la cheltuieli de judecată.
Având în vedere că pârâții SC SRL C și, declarând recursul de față, nu au achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 10,00 lei și nici timbru judiciar în valoare de 0,15 lei deși au fost citați cu mențiunea referitoare la timbraj, așa cum rezultă din dovada de citare aflată la fila 9 dosar, urmează a se dispune anularea recursului ca netimbrat, în conformitate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997 cu modificările și completările ulterioare, precum și art. 9 din nr.OG 32/1995 și Legea nr. 276/2009, potrivit cărora instanțele judecătorești, nu se pot pronunța asupra cererilor înainte de a fi îndeplinit timbrajul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE
DECIDE:
Admite excepția netimbrării recursului invocată de apărătorul intimaților-reclamanți.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâții SC SRL - Punct de lucru, cu sediul în, - Dealu, județul D, domiciliat în C,-, - 43,. A,.5,județul C, împotriva deciziei civile nr. 344/20 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții G, ambii cu domiciliul în T, str. - -,. 4,. A,.5, județul D, -decedat, ambii cu domiciliul în comuna, județul D,., domiciliat în T, str. -,.5,. A,.40, județul D și intimatul-pârât COMUNA PRIN PRIMAR, cu sediul în comuna, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 februarie 2010.
Președinte, Judecători,
- - - - C -
Grefier,
- -
Red./tehnored./grefier
10 ex./15 martie 2010.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
f-- Judecătoria Târgoviște
G
a-- Tribunalul Dâmbovița
-
Președinte:Violeta StanciuJudecători:Violeta Stanciu, Eliza Marin, Constanța Ștefan