Obligația de a face. Decizia 16/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA Nr. 16/
Ședința publică din 15 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Rodica Popa
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului formulat de pârâta - ROMÂNIA SRL T împotriva sentinței civile nr.917/M/11.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 9 ianuarie 2008, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi ce face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 15 ianuarie 2008.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 917/2007 a Tribunalului Brașov, a fost respinsă excepția tardivității invocată de pârâta prin întâmpinare.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta - ROMÂNIA SRL.
A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 5957 lei reprezentând sporul de vechime aferent perioadei 31.01.2004-31.01.2007, sumă netă, actualizată conform indicelui de inflație până la data de 31.01.2007 și care urmează a fi actualizată în continuare până la plata efectivă.
A obligat pârâta să achite reclamantei sporul de vechime prevăzut de art.40 alin.3 li d din contractul colectiv de muncă la nivel național, în cuantum de 25% lunar, începând cu data de 2.02.2007 și până la încetarea raporturilor de muncă.
A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2034 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
A dispus darea în debit a reclamantei cu suma de 700 lei reprezentând onorariu expert.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele
Analizând excepția instanța apreciază că este neîntemeiată întrucât în speță nu este vorba despre o cerere ce vizează un conflict de muncă legat de încheierea unui contract de muncă sau act adițional, nu se analizează clauze inserate într-un contract ci se solicită acordarea unui drept legal prevăzut în contractul colectiv de muncă.
Obiectul acțiunii îl reprezintă plata unei sume de bani, echivalentă recunoașterii uni drept - sporul de vechime, aplicabile fiind prevederile ar.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, termenul de prescripție fiind de trei ani.
Aspectul litigios este acordarea sporului de vechime în muncă, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art.40 alin3 lit.d din Contractul colectiv de muncă la nivel național și art. 51 alin1 lit.d din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
În temeiul dispozițiilor art.241 alin1 lit.c și d din Codul Muncii instanța constată că sunt incidente în cauză prevederile contractului colectiv de muncă la nivel național și cele ale contractelor colective de muncă la nivelul ramurii electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare. În anexa nr.1 din contractele încheiate la nivel de ramură, sunt prevăzute unitățile cărora le sunt aplicabile prevederile acestui act, la pct.160 fiind nominalizată și societatea pârâtă.
Prin apărările formulate pârâta a arătat că sporul de vechime a fost acordat salariaților, fiind inclus în salariul de bază, salariul minim negociat fiind cu 20% mai mare decât salariul minim pe economie. În aceste sens sunt și prevederile contractului colectiv la nivel de unitate încheiat în anul 2001.
Verificând aceste apărări instanța a constatat că în contractul individual de muncă al reclamantei nu se face nici o mențiune cu privire al acordarea sporului pentru vechimea în muncă, singurele sporuri acordate sunt cele pentru orele suplimentare. În lipsa unei mențiuni exprese în contract în sensul includerii sporului de vechime în salariul de bază, acest lucru nu poate fi prezumat.
Tribunalul a apreciat că pârâta avea obligația să respecte drepturile reglementate cu caracter minimal în dispozițiile contractelor colective la nivel de național și la nivel de ramură.
Potrivit mențiunilor din carnetul de muncă coroborate cu concluziile raportului de expertiză, instanța constatat că reclamanta avea, la data de 31.01.2004 o vechime de peste 20 de ani, fiind îndreptățită la un spor de vechime în procent de 25%.
Suma netă calculată de expertul contabil este de 5957 lei și vizează perioada 31.01.2004-31.01.2007, sumă actualizată conform indicelui de inflație până la data de 31.01.2007.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de către recurenta - România SRL criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată sentința este nelegală pentru că la momentul negocierii și încheierii contractului individual de muncă, voința părților a fost clar exprimată în sensul absorbției sporului de vechime în salariu.
Dispozițiile art. 155 din Codul Muncii, fac o distincție clară între conceptul de salariu de bază și conceptul de spor. de salariu de bază nu reprezintă altceva decât un element care alături de sporuri și indemnizații conduce la conceptul de salariu brut sau salariu negociat. Ceea ce părțile au negociat în cuprinsul contractului individual de muncă, cuprinde tot pachetul salarial, adică și indemnizațiile, sporirile și alte adaosuri, în măsura în care acestea au caracter permanent.
La momentul încheierii contractului individual de muncă între reclamantă și - România SRL, aceasta și-a manifestat voința prin semnătură în sensul de a beneficia de salariu în sumă negociată și nu în mod aparte, de bază și spor de vechime.
În consecință nu se mai poate pune problema obligării angajatorului la acordarea sporului de vechime conform contractului colectiv de muncă aplicabil atâta vreme cât sporul de vechime a fost deja acordat.
În condițiile în care manifestarea de voință a operat chiar în momentul încheierii contractului individual de muncă, disp. din art 40 alin 3 lit. d din contractul colectiv de muncă unic la nivel național nu sunt aplicabile, fiind incidente disp. art 40 alin 2 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național aplicabil la momentul încheierii contractului individual de muncă, dispoziții care prevăd în mod expres posibilitatea includerii sporului de vechime în salariul de bază.
Se mai arată în cuprinsul motivelor de recurs faptul că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art.40 din CCM la nivel național, fără să țină cont de faptul că sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde acestea nu sunt cuprinse în salariul de bază iar voința părților a fost clară în sensul că s-a dorit absorbția sporului de vechime în salariul de bază.
O altă critică vizează cuantumul acestui spor care pentru a fi determinat trebuia să fie negociat. Ori, nu este prevăzut în mod expres nicăieri că pentru o vechime în muncă de 21 ani se acordă procentul maxim de 25 %.
În plus, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de probă, și nici asupra unor dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, respectiv, procesul verbal de control ITM din 12.12.2005 și contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității pe anii 2001-2003.
Este de observat că, deși, CCM la nivel de unitate nu a fost înregistrat datorită refuzului ilegal de înregistrare a acestuia de către Direcția de muncă T, cu toate că acesta fusese negociat și semnat la data de 3.04.2001 de conducerea, totuși el trebuie privit ca un început de dovadă scrisă.
În mod eronat instanța de fond a apreciat că refuzul de înregistrare a CCM la nivel de unitate pe anii 2001 - 2003 de către DM T, nu a fost unul nelegal, în condițiile în care Sindicatul nu avea reprezentativitate la nivel de uniate.
Instanța de fond a acordat greșit acest spor pentru toată durata derulării contractului.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
Prima instanță a pronunțat o sentință legală și temeinică, reținând în mod corect starea de fapt și făcând o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate invocat de recurentă în susținerea includerii în salariul negociat și a sporului de vechime nu este valabil deoarece nu este înregistrat la ITM, conform dispozițiilor art. 25 din legea 130/1996 și potrivit adresei nr. 1151/23.05.2001 emisă de această unitate, contractul nu a fost negociat cu toate sindicatele din unitate. Prin urmare, dispozițiile acestuia nu sunt incidente în speța dedusă judecății, și aceasta cu atât mai mult cu cât pârâta nu a fost corect reprezentată în procesul de negociere. Acest aspect a fost confirmat de recurentă prin înscrisurile depuse la dosarul de fond.
În cauză în mod corect instanța de fond a apreciat că este aplicabil Contractul Colectiv de Muncă la nivel național, acesta constituind izvor de drept la încheierea contractului de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale, indiferent dacă părțile acestora s-au asociat ori afiliat la organizații la nivel superior.(decizia 511/2006 a Curții Constituționale)
De altfel, recurenta prin apărător a precizat că în afară de CCM la nivel de unitate pe anii 2001 - 2003, nu a mai fost încheiat un alt contract la nivel de unitate. Dacă recurenta ar fi negociat salariile cu includerea sporului de vechime, ar fi trebuit să încheie un contract colectiv la nivel de unitate în acest sens, însă nefăcând această dovadă, nu se poate reține că sporul este inclus în salariul negociat.
Calculele recurentei din înscrisurile depuse în recurs nu sunt elocvente, neelucidând acest aspect susținut de recurentă.
Singurele mențiuni care ar fi putut întări susținerea recurentei ar fi fost înscrierile din cartea de muncă, însă, aici nu există mențiuni cu privire la sporul de vechime.
Majorările salariale înscrise în cartea de muncă pentru perioada în litigiu nu rezultă din aplicarea sporului de vechime, deoarece diferențele dintre salariile de bază lunare înscrise în carte pe perioada în litigiu sunt mai mici de 80 Ron (lei noi), și nu pot reprezenta valoarea sporului de vechime care, printr-un simplu calcul matematic, ar fi fost mai mare decât aceste diferențe de la o majorare la alta.
În consecință nu există nici dovadă pertinentă că acest spor, pentru perioada pretinsă de reclamantă a fost inclus în salariu.
În speță sume de bani acordate cu titlu de spor de vechime, au caracterul unor prestații succesive. Odată ce s-a stabilit temeinicia dreptului de a beneficia de aceste sume este evident că derularea prestațiilor în baza aceluiași raport juridic și în baza aceluiași temei de drept poate fi stopată doar prinr-o situație nouă ce reprezintă convenția părților.
Așadar, obligarea pentru viitor a angajatorului la plata dreptului în speță se poate derula până la o nouă convenție a părților cu privire la aceasta.
Prin urmare criticile privitoare la incidența dispozițiilor art. 304 pct 9 din codul d e procedură civilă, nu pot fi primite.
În ceea ce privește restul motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 3041din codul d e procedură civilă instanța reține următoarele:
Sentința pronunțată este rezultatul aprecierii tuturor probelor administrate în cauză.
Înscrisul despre care face vorbire recurenta în recurs respectiv procesul verbal de control 15359/2005 emis de ITM T nu este relevant, deoarece din hotărârile judecătorești depuse ca practică judiciară rezultă că ulterior acestui control al ITM, recurenta a mai avut astfel de contracte finalizate prin concluzii opuse celei exprimate în procesul verbal 15359/2005, fiind anterioare adresei 559/24.01.2006 emisă tot de ITM T din care rezultă că recurenta nu are stipulat în contractul individual de muncă sporul de vechime separat și nici în acte adiționale la contract, rezultând astfel că salariul este negociat fără spor de vechime, nici o altă dovadă contrară nefiind făcută.
În consecință, instanța va respinge în temeiul disp. art. 312 Cod procedură civilă recursul formulat de recurenta - România SRL și va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimata reclamantă în recurs.
Se constată că împotriva încheierii de ședință din 25.09.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov prin care s-a admis cererea contestatoarei de reducere a onorariului expertului de la suma de 1.456 Ron la suma de 1.000 Ron expertul a formulat o petiție în data de 11.12.2007 prin care critică această dispoziție a instanței de fond.
Instanța de recurs, constatând că încheierea din 25.09.2007 nu i-a fost comunicată și expertului a calificat această petiție drept recurs împotriva încheierii susmenționate recurs care este în termen, neexistând nici o dovadă în funcție de care poate fi calculat termenul de recurs (art.266 alin.3 Cod procedură civilă).
În motivarea recursului expertul care a întocmit expertiza în cauză a criticat măsura reducerii onorariului și măsura dării în debit a reclamantului cu diferența de onorariu rămas neachitat care este prejudiciară pentru expert.
Se solicită obligarea la plata de dobânzi de întârziere pentru reîncasarea onorariului de către expert.
Acest recurs este întemeiat în parte.
Se constată că expertiza s-a executat și s-a depus la dosar de expertul în 7.08.2007. S-a prezentat un decont total de 1.450 lei din care expertul confirmă încasarea unui avans de 200 Ron.
La termenul din 14.08.2007, instanța îi pune în vedere reclamantei să achite diferența onorariu expert în sumă de 1.250 Ron, iar la termenul din 25.09.2007, instanța dispune reducerea onorariului și-i pune în vedere reclamantei să achite diferența onorariu 800 Ron, fără a motiva măsura dispusă.
Măsura dispusă de instanță contravine dispozițiilor art.274 alin.2 Cod procedură civilă care interzice micșorarea plății experților.
Prin urmare, instanța de recurs va constata încheierea atacată nelegală, doar sub aspectul dispoziției de reducere a onorariului expertului și în consecință va modifica în parte această încheiere în sensul celor din prezenta hotărâre.
Trebuie remarcat că încuviințarea întregului onorariu pretins de expert, și modificarea încheierii atrage corectarea cuantumului cheltuielilor de judecată la care a fost obligată pârâta prin sentință, în sensul că acestea se ridică la suma de 3.64 lei reprezentând 1.714 Ron - onorariu avocat așa cum rezultă din chitanța 123 fond + 1.450 Ron - contravaloare expertiză.
Măsura dării în debit criticată de expert va fi păstrată și adoptată și de instanța de recurs pentru diferența onorariu neachitat, întrucât acesta poate obține suma în cauză prin executare silită.
În ceea ce privește plata dobânzii, pentru întârzierea în achitarea contravalorii expertizei, instanța va respinge solicitarea expertului, nefiind dovedită culpa vreunei părți în neexecutarea obligației, instanța de fond fiind cea care prin reducerea onorariului a schimbat cuantumul obligației de executat pentru că, la termenul imediat următor celui la care a luat măsura atacată, să rămână în pronunțare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă - România SRL împotriva sentinței civile 917/2007 a Tribunalului Brașov.
Admite recursul formulat de expert împotriva încheierii din 25.09.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul - pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge cererea de reducere a onorariului expertului formulată de reclamanta.
Menține restul dispozițiilor încheierii.
Modifică sentința civilă 917/2007 a Tribunalului Brașov, în parte în sensul că:
Dispune darea în debit a reclamantei cu suma de 1250 Ron diferență onorariu expert neachitată din totalul onorariului expert de 1.450 Ron.
Obligă pârâta - România SRL cu sediul în T să plătească reclamantei suma de 3.164 lei Ron cu titlu de cheltuieli de judecată la fond (onorariu expert și avocat), în loc de suma de 2034 lei cum s-a dispus prin sentință.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Respinge restul pretențiilor formulate de expert.
Obligă recurenta - SRL să plătească intimatei suma de 952 Ron cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 15 Ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red: AP/31.01.2008
Dact: MD/11.02.2008 - 2 ex.
Jud.fond:/
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Rodica Popa, Nicoleta Grigorescu