Obligația de a face. Decizia 1843/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ nr. 1843/2008-
Ședința publică din 18 decembrie 2008
PREȘEDINTE: Roman Florica | R - | - JUDECĂTOR 2: Bocșe Elena |
- - | - JUDECĂTOR 3: Pantea Viorel | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenții pârâți -B, -, -, toți cu domiciliul în O-/C județul B, în contradictoriu cu intimații reclamanți, ambii cu domiciliul O- județul B, împotriva deciziei civile nr. 159/A/2008 din 04 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 4831 din 04 iulie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 8869/2005, având ca obiect: obligația de a face,
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 02 decembrie 2008, dată la care părțile prezente au pus concluzii în recurs, concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 09 decembrie 2008, 16 decembrie 2008, respectiv 18 decembrie 2008, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4831 din 04 iulie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 8869/2005, a fost admisă cererea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții B, și respinsă cererea reconvențională formulată de pârâții B, și, în contradictoriu cu reclamanții și.
Au fost obligați pârâții B, și să le permită reclamanților și să folosească porțiunea de teren în suprafață de 123 mp, delimitată în planul de situație de detaliu, întocmit de expert prin punctele C-D-4-1, porțiune ce le asigură reclamanților exercitarea servituții de trecere constituită în favoarea imobilului cu nr. top. 6283/38, înscris în CF 68846 O,m situat în O,- C, prin actul de dezmembrare și înstrăinare, autentificat sub nr. 4383/1997 de BNP.
Instanța i-a obligat pe pârâți să plătească în favoarea reclamanților suma de 1.009,3 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Pentru a li se asigura pârâților și, respectiv reclamanților și, accesul la calea publică, pârâții B și s-au obligat să le permită acestora trecerea peste imobilul cu nr. top. 6283/35, același drept de trecere fiindu-le garantat și reclamanților, atât de către pârâții B și, peste parcela cu nr. top. 6283/35, cât și de către pârâții și peste parcelele cu nr. top. 6283/36 și 6283/37. Singurul inconvenient al convenției, prin care părțile în litigiu au consimțit la instituirea servituții de trecere în favoarea parcelei cu nr. top. 6283/38, aflată în proprietatea reclamanților, constă în neindividualizarea traseului corect pe care urmează a fi exercitată servitutea de trecere.
Deplasându-se la fața locului, instanța a constatat că în teren există delimitată clar o de drum folosită pentru accesul la imobilele proprietatea pârâților. Acest drum poate fi folosit și de către reclamanți pentru accesul la imobilele proprietatea lor, așa cum rezultă din fotografia locului, pe baza elementelor constatate în teren instanța formându-și convingerea că părțile au afectat pentru exercitarea servituții de trecere, constituită prin actul de dezmembrare și înstrăinare încheiat între ei, acest teren. Acest lucru rezultă și din expertiza efectuată în cauză, situație față de care se impune admiterea acțiunii conform concluziilor expertului.
Cererea reconvențională este neîntemeiată, neputându-se constata nulitatea absolută a clauzei prin care părțile au consimțit la instituirea servituții de trecere, deoarece natura legală a servituții de trecere nu constituie un impediment pentru constituirea unui astfel de drept pe care convențională, nefiind condiționată de caracterul de loc înfundat al fondului în favoarea căruia se instituie servitutea de trecere, cu atât mai mult cu cât, în speță s-a constatat că accesul reclamanților la imobilul lor pe calea publică ar fi deosebit de dificil de realizat.
Despăgubirile pretinse de pârâți nu pot fi acordate, deoarece nu au dovedit că li s-ar fi cauzat o pagubă prin folosirea drumului și de către reclamanți.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel apelanții B și, și, solicitând modificarea ei, în sensul respingerii acțiunii principale ca nefondată, respectiv a se constata nulitatea clauzei inserate în actul de dezmembrare și înstrăinare, autentificat sub nr. 4383/03.09.1997 de BNP, privind asigurarea unui drept de servitute de trecere pe top. 6283/35, înscris în CF 69845 O, proprietatea pârâților B și, precum și pe top. 6283/36 și 6283/37, înscrise în CF 70833 O, proprietatea reclamanților și, să se dispună radierea înscrierii de sub C 1 din ambele funciare, precum și anularea încheierilor de intabulare 6960 din 1997 și 17936 din 1997, din CF 69845 O, respectiv a încheierii de intabulare 6960/1997 din CF 70833
În subsidiar, în măsura în care s-ar reține caracterul justificat al reclamanților intimați, au solicitat obligarea acestora în solidar, la plata de despăgubiri bănești conform expertizei efectuate în cauză ca urmare a pagubelor produse prin asigurarea drepturilor de trecere pe terenul proprietatea lor, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
Prin decizia civilă nr. 159/A/2008 din 04 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, a fost respins ca nefondat apelul civil introdus în cauză fiind păstrată în totalitate sentința apelată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a constatat, din actele și lucrările de la dosar, că prin actul de dezmembrare și înstrăinare autentic 4383 din 03.09.1997, pârâții B și și reclamanții și, în calitate de proprietari ai imobilelor înscrise în CF 69845 O, cu nr. top. 6283/21 și 69846 O, cu nr. top. 6283/22, au convenit asupra dezmembrării acestora în parcelele cu nr. top. 6283/21, 6283/35, 6283/36 și 6283/22. prin același act pârâții B și au vândut pârâților și, top. 6283/36, reclamanții au vândut acelorași pârâți top. 6283/37.
Părțile au arătat că, în conformitate cu înțelegerea dintre ei, familia urmează să asigure și în viitor familiei și familiei dreptul de servitute de trecere prin parcela cu nr. top. 6283/35; familia obligându-se să asigure același drept și familiei. La baza întocmirii actului autentic a stat schița de dezmembrare vizată de OCOTA sub nr. 5035/1997, aflată la fila 9 dosar. Datorită modului neclar în care a fost redactată convenția între părți, fără a fi specificat exact traseul pe care urmează să-l parcurgă proprietarii fondului dominant, instanța a dispus efectuarea unei cercetări la fața locului în vederea identificării topografiei locului, în concret a drumului de acces și efectuarea unei expertize de specialitate în cauză, în urma căreia s-a constatat că în teren există clar delimitată o porțiune folosită ca drum de acces de către pârâți, din modul cum sunt așezate cele patru parcele rezultând clar că acest drum poate fi folosit și de către reclamanți pentru accesul la propriul imobil, parcela de teren folosită de către reclamanți prezentând mai mult caracteristicile unui loc înfundat, deoarece accesul pe str. - - este foarte dificil de realizat.
Din ansamblul probelor, inclusiv declarațiile martorilor, rezultă că de fapt înțelegerea părților a fost ca acest drum să fie folosit în comun și chiar dacă nu s-ar reține caracterul de servitute legală trebuie reținut caracterul de servitute convențională al acestei modalități a dreptului de proprietate.
Reclamanții reconvenționali au solicitat a se constata nulitatea acestei clauze, însă nu s-a putut reține un motiv de nulitate absolută, iar pârâții nu au putut face dovada vreunei pagube ce li s-ar pricinui prin exercitarea acestui drept, ca motiv al cererii lor de despăgubiri.
Față de cele de mai sus, instanța a apreciat că în mod corect a fost respinsă acțiunea principală în temeiul art. 616 cod civil, servitutea de trecere fiind o servitute legală dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, iar convenția încheiată între părți nu face decât să confirme decât faptul că la data încheierii acesteia pârâții au fost de acord cu faptul că reclamanții nu au o altă cale de acces la proprietatea lor. În acest sens trebuie înțeleasă imposibilitatea absolută de acces la calea publică, respectiv prin prisma greutății cu care reclamanții și-ar putea asigura accesul la imobilul proprietatea lor și nu în sensul că accesul nu s-ar putea face în altă formă decât eventual aerian. Prin materializarea drumului de acces conform expertizei efectuată în cauză, s-a stabilit exact calea pe care o au de parcurs părțile, aceasta neînsemnând nicidecum, așa cum susține apelanta, că prin aceasta se înțelege ca proprietarii fondului dominant să folosească în întregime suprafața fondului aservit.
Referitor la susținerea faptului că servitutea de trecere fiind o servitute legală, nu poate fiu dobândită prin titlu, este de arătat că, potrivit art. 969 cod civil, convențiile legale au putere de lege între părțile contractante și nici o prevedere legală nu împiedică încheierea unei convenții de natura celei încheiate între părți, iar potrivit art. 970, convențiile obligă nu numai la ceea ce este prevăzut expres în ele, dar și la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea le dă obligației după natura sa. Nu s-a putut reține nici faptul că prin exercitarea servituții de trecere s-ar aduce o îngrădire atributelor proprietății apelanților, aceștia nearătând nici măcar în ce constă această îngrădire, câtă vreme servitutea este un drept recunoscut de lege și nici faptul că li s-ar crea o pagubă care să poată pretinde despăgubiri.
Împotriva acestei decizii, în termen au declarat recurs petenții-B, -, -,solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate și implicit a sentinței civile nr. 4831/2007 a Judecătoriei Oradea, iar în fond respingerea acțiunii principale ca nefondată și admiterea acțiunii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că prevederile articolului 616 cod civil sunt incidente numai în ipoteza locurilor care, în mod, prin configurația și modul lor de amplasare nu au ieșire la calea publică sau ieșirea prezintă inconveniente grave, ori în speță, așa cum rezultă din expertiza efectuată în cauză, reclamanții au acces la calea publică prin parcelele aparținând imobilului din-, pe care îl dețin în proprietate.
În ce privește clauza cuprinsă în actul autentic de dezmembrare și înstrăinare, aceasta este lipsită de relevanță juridică și obiect, câtă vreme nu există o materializare în concret a traseului servituții de trecere.
Mai arată de asemenea că dreptul de servitute nu se constituie în favoarea unei persoane, ci a unui imobil, din acest punct de vedere fiind greșite atât contractul cât și înscrierile de CF.
În fine, invocă faptul că servitutea de trecere este o servitute legală, ce nu poate fi dobândită prin titlu, poziție împărtășită și de literatura juridică.
În subsidiar, în cazul în care s-ar da curs acțiunii reclamanților, solicită obligarea reclamanților la plata de despăgubiri proporționale cu pagubele cauzate prin stabilirea servituții de trecere.
În drept invocă dispozițiile articolului 304 punctele 8 și 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimații, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, invocând prescripția dreptului la acțiune în ceea ce privește despăgubirile.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, Curtea reține următoarele:
Calificarea ca legală a servituții de trecere nu împiedică constituirea unei astfel de servituți pe cale convențională, adică prin titlu. Această posibilitate rezultă din dispozițiile articolului 620 Cod civil, care prevăd că proprietarii pot stabili pe proprietățile lor, sau în folosul proprietarilor lor, orice servitute vor găsi de cuviință, câtă vreme nu le impune proprietarul fondului aservit obligația unui fapt personal și cât timp aceste servituți nu sunt contrare ordinii publice.
Valabilitatea unei astfel de convenții nu este condiționată de caracterul de loc înfundat al fondului dominant, voința părților fiind guvernată de principiul libertății contractuale.
Sub acest aspect, chiar dacă nu există o imposibilitate absolută de acces a reclamanților la drumul public, servitutea este justificată de împrejurarea că accesul pe str. - - peste imobilul proprietatea acestora este dificil de realizat datorită frontului stradal îngust și amplasamentului în a terenului.
Faptul că părțile nu au materializat calea de acces prin actul încheiat între ele, nu este de natură să atragă nevalabilitatea acestuia, după cum faptul materializării căii de acces nu înseamnă că proprietarii fondului dominant sunt îndrituiți să folosească în întregime fondul aservit.
În schimb, recursul pârâților-reclamanți reconvenționali este fondat sub aspectul despăgubirilor civile solicitate.
Astfel, servitutea de trecere nu este gratuită, prin instituirea ei proprietarul fondului aservit fiind prejudiciat prin îngrădirea exercitării depline a atributelor dreptului de proprietate.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează în temeiul articolului 312 aliniatul 1 coroborat cu articolele 316 și 296 Cod procedură civilă, să admită recursul, să modifice decizia, să admită apelul și să schimbe în parte sentința civilă nr. 483 din 04 iulie 2007 Judecătoriei Oradea în sensul admiterii acțiunii reconvenționale formulată de pârâții-reclamanți reconvenționali și să oblige reclamanții la plata de despăgubiri în sumă de 368 lei lunar în favoarea pârâților-reclamanți reconvenționali -B, respectiv în sumă de 248 lei lunar față de pârâții-reclamanți reconvenționali -, -, începând cu 27 octombrie 2002 până la rămânerea irevocabilă a hotărârii și pentru viitor, pentru perioada anterioară datei de 27 octombrie 2002 dreptul la acțiune fiind prescris.
În baza articolului 274 Cod de procedură civilă, intimații urmează a fi obligați la 250 lei cheltuieli de judecată parțiale în favoarea recurenților -, -, respectiv la 250 lei cheltuieli de judecată parțiale în favoarea recurenților -B, reprezentând onorariu avocațial în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza articolului 312 aliniat 1, combinat cu articolele 296 și 316 Cod procedură civilă,
ADMITE ca fondat recursul civilintrodus de recurenții pârâți -B, -, -, toți cu domiciliul în O-/C județul B, în contradictoriu cu intimații reclamanți, ambii cu domiciliul O- județul B, împotriva deciziei civile nr. 159/A/2008 din 04 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică, admite apelul și schimbă în parte sentința civilă nr. 4831 din 04 iulie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea, în sensul că:
Admite în parte acțiunea reconvenționalăformulată pârâții-reclamanți reconvenționali -B, -, -.
Obligăreclamanții-pârâți reconvenționalila plata de despăgubiri în sumă de 368 lei lunar în favoarea pârâților-reclamanți reconvenționali-B, respectiv în sumă de 248 lei lunar față de pârâții-reclamanți reconvenționali -, -, începând cu 27 octombrie 2002 până la rămânerea irevocabilă a hotărârii și pentru viitor.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă părțile intimate să plătească părților recurente suma de câte 250 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 18 decembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
R - - - - - - -
decizie: /05.01.2009
Complet fond:
Complet apel:,
în 2 ex.: /12.01.2009
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Bocșe Elena, Pantea Viorel
