Obligația de a face. Decizia 191/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.191/R/2009
Ședința publică din 02 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Nicorici
JUDECĂTORI: Silvia Nicorici, Traian Dârjan Carmen Maria
- -
GREFIER:
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, contestația în anulare formulată de pârâta, împotriva deciziei civile nr. 1718/R din 19 septembrie 2008 Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanții și având ca obiect obligație de a face - demolare construcții.
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile puse de reprezentanta reclamanților intimați au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 26 ianuarie 2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. De asemenea constată că prin registratura instanței, la data de 29 ian. 2009, pârâta contestatoare, prin reprezentantul său, avocat, din Baroul Cluj, a depus Concluzii scrise, factura și chitanța care atestă plata onorariului avocațial de 2380 lei.
CURTEA
Prin contestația în anulare înregistrată sub nr. de mai sus la data de 08.12.2008, contestatoarea, în contradictoriu cu intimații și, a solicitat instanței să dispună anularea deciziei civile nr. 1718/R/19.09.2008, pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosar nr-, cu consecința fixării unui termen de judecată pentru rejudecarea recursului; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației au fost invocate prevederile art. 318. proc. civ. susținându-se că, pe de o parte, decizia atacată prin prezenta contestație în anulare este rezultatul neanalizării de către Curtea de APEL CLUJa tuturor motivelor de modificare sau de casare pe care contestatoarea le-a invocat prin recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 17/20.03.2008 a Tribunalului Sălaj, iar pe de altă parte, decizia este rezultatul unor erori materiale comise de instanța de recurs.
În concret, arată contestatoarea, instanța de recurs nu a analizat motivele 1, 3 și 4 din memoriul de recurs, după cum urmează:
Punctul 1 din memoriul de recurs se referea la faptul că instanța de apel, prin decizia pronunțată, nu a analizat și nu a înlăturat motivat motivele invocate în memoriul de apel. Analiza acestui motiv 1 de recurs nu se regăsește în considerentele deciziei civile contestate, fapt ce atrage nulitatea acesteia pentru lipsă de motivare.
Punctul 3 din motivele de recurs, și care se referea la o altă eroare de judecată comisă de instanța de fond și de instanța de apel - ignorarea faptului esențial al ridicării, de către contestatoare, a construcției pe terasa comună cu consimțământul scris al antecesorului de drept al reclamanților - nu a fost analizat de instanța de recurs, ceea ce atrage, de asemenea, nulitatea deciziei contestate. Reclamanții, fiind succesorii în drepturi cu titlu particular ai fostului proprietar, - -, aveau obligația să respecte toate drepturile consimțite de antecesorul lor în favoarea recurentului.
Curtea de APEL CLUJa omis să analizeze și motivul de recurs dezvoltat sub punctul 4 și care, în esență, se referea la faptul că reclamanții intimați nu sunt proprietarii exclusivi ai terasei, ci coproprietari ai acesteia, postură în care ei sunt lipsiți de calitatea procesuală activă de a promova o acțiune având conotația unei revendicări imobiliare fără consimțământul, sau mai exact, fără mandatul dat de ceilalți coproprietari ai imobilului respectiv. Tot pe acest motiv, ei nu aveau îndreptățirea să promoveze în nume propriu o acțiune în despăgubiri împotriva altui coproprietar, ei având posibilitatea, dacă doreau să își identifice partea din bunul comun care le revenea, să promoveze o acțiune în sistarea indiviziunii asupra terasei imobilului respectiv.
S-a mai arătat de către contestatoare că menirea justiției este aceea de a proteja valorile create, iar nu de a distruge asemenea valori.
În fine, arată contestatoarea, dezlegarea dată de instanța de recurs este datorată și unei erori materiale comise de această instanță, decurgând din aceea că s-a făcut o calificare juridică greșită acțiunii în justiție. Astfel, deși prima instanță a calificat corect acțiunea, ca având ca obiect obligația de a face, născută prin săvârșirea unui fapt ilicit cauzator de prejudicii - în speță, edificarea unei construcții cu nerespectarea autorizației de construire, afectând prin aceasta suprafața acoperișului terasă al unui imobil, spațiu aflat în proprietate comună forțată -, totuși, instanța de recurs arată că temeinicia unei astfel de acțiuni are a se aprecia din perspectiva dispozițiilor art. 998-999. civ. și respectiv art. 1077. civ. nicidecum ale art. 480. civ. care reprezintă fundamentul juridic al unei acțiuni în revendicare imobiliară, a cărei admisibilitate este condiționată, în principiu, de o coparticipare procesuală activă în ipoteza în care bunul imobil face obiectul unui drept de proprietate comună.
Eroarea este evidentă, instanța de recurs deplasând starea de fapt a speței din domeniul de incidență al art. 480. civ. unde de altfel îi era locul ei firesc, în domeniul de incidență al art. 998-999. civ. dar totuși constată că nu s-a dovedit cu certitudine "existența unui raport de cauzalitate între fapta pârâtei și degradările constatate de experți la imobilul aflat în proprietatea reclamanților." Se admite deci, că în speță există răspundere civilă delictuală, chiar dacă lipsesc două dintre condițiile ei esențiale, și anume raportul de cauzalitate și prejudiciul.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimații și au solicitat, în principal, respingerea contestației ca inadmisibilă, în subsidiar, respingerea acesteia ca nefondată, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că, în realitate, motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în textul art. 318. proc. civ. și că instanța de recurs s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de recurs invocate de aceasta.
Examinând prezenta contestație în anulare prin prisma motivelor invocate și prevederile art. 318 proc. civ. Curtea constată că acesta nu este fondată, motivată pe următoarele considerente:
Prin decizia civilă nr. 1718/R/19.09.2008, pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosar nr- ( 9-14), a fost admis în parte recursul pârâtei, împotriva deciziei civile nr. 17/20.03.2008 a Tribunalului Cluj, care a fost modificată în parte, în sensul admiterii în parte a sentinței nr. 3506/18.11.2007 Judecătoriei Zalău, cu consecința schimbării în parte a acesteia, în sensul respingerii cererii reclamanților de obligare a pârâtei la plata unor daune-interese lunare, începând cu data introducerii cererii în judecată și până la executarea obligației de a face; au fost menținute restul dispozițiilor din sentință.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi promovată împotriva hotărârilor irevocabile, dar numai pentru motivele strict și limitativ prevăzute de art. 317 pct. 1 și 2 proc. civ. - și numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau a recursului -, respectiv, pentru cele prevăzute în art. 318 proc. civ.
Art. 317 proc. civ. reglementează contestația în anulare de drept comun, în timp ce art. 318 proc. civ. constituie sediul legal al contestației în anulare speciale.
Contestația în anulare de drept comun poate fi promovată cu succes numai pentru cele două motive strict menționate de art. 317 pct. 1 și 2 proc. civ. respectiv, admisibilitatea contestației în anulare de drept comun este condiționată, pe de o parte, de prezența unuia din cele două cazuri în care o atare contestație poate fi promovată - când procedura de citare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență -, iar pe de altă parte, de împrejurarea că aceste motive să nu fi putut fi invocate pe cale apelului sau recursului, această din urmă condiție constituind practic o aplicație a principiului că nu se poate folosi o cale extraordinară de atac, atunci când s-ar fi putut folosi calea de atac ordinară.
În speță, însă, ne găsim în prezența unei contestații în anulare speciale, fundamentată din punct de vedere juridic, conform propriilor susțineri ale contestatorului, pe prevederile art. 318. proc. civ. text legal care prevede că hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Două ipoteze sunt așadar conținute în textul art. 318. proc. civ. respectiv cea prevăzută de teza I - dezlegarea dată recursului să fie rezultatul unei greșeli materiale -, și cea reglementată de teza II - omisiunea instanței de recurs de a se pronunța ori de a analiza vreunul din motivele de recurs invocate.
Pentru admisibilitatea contestației în anulare specială, întemeiată pe prevederile art. 318 teza I proc. civ. este necesar să fie întrunită o singură cerință, și anume, dezlegarea dată recursului să fie într-adevăr rezultatul unei greșeli materiale propriu zise, vizând erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, de pildă, anularea recursului ca netimbrat, cu toate că la dosar se găsea chitanța de plată a taxei de timbru, ori cu toate că respectivul recurs era scutit de plata taxei de timbru; respingerea unui recurs ca tardiv, în raport cu data înregistrării la instanță, deși din plicul atașat la dosar rezulta că recursul fusese depus recomandat la oficiul poștal înăuntrul termenului de recurs, etc.
Prin urmare, textul art. 318 teza I proc. civ. vizează greșeli de fapt, erori materiale, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv, de apreciere a probelor, de interpretare sau aplicare a unor dispoziții legale, sau de rezolvare a unui incident procedural.
În consecință, prin intermediul unei contestații în anulare speciale, nu pot fi invocate greșeli de judecată.
A da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți, respectiv, de modul în care a aplicat ori a interpretat legea la respectiva stare de fapt, ar însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac, ceea ce ar echivala cu transformarea contestației în anulare într-o cale ordinară de atac.
Numai o greșeală materială esențială, propriu-zisă, care a determinat o soluție eronată, în sensul celor mai sus exemplificate, poate fi invocată pe calea contestației în anulare, această greșeală materială apreciindu-se în raport cu situația existentă la dosar la data pronunțării hotărârii ce se atacă.
În nici un caz însă, pe calea unei astfel de contestații în anulare nu pot fi invocate greșeli de judecată, după cum, nu pot fi invocate greșeli materiale din cele ce se încadrează în textul art. 281. proc. civ.
Aceste greșeli materiale, care ar fundamenta admisibilitatea unei contestații în anulare speciale, trebuie să constea în greșeli pe care instanța de recurs le-ar comite prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția pronunțată, respectiv în greșeli materiale cu caracter procedural, care au dus la pronunțarea unei soluții eronate.
Contestația în anulare specială reglementată de art. 318 teza I proc. civ. urmărește neregularități evidente privind actele de procedură, iar nu neregularități referitoare la problemele de fond, împrejurare raportat la care în nici un caz prin intermediul unei contestații în anulare speciale nu pot fi invocate nici un fel de greșeli de judecată, de aprecierea probelor, de schimbarea stării de fapt, de interpretarea unor dispoziții legale, ori de aplicare a unuia ori alteia dintre prevederile legale în vigoare.
Or, prin prezenta contestație în anulare contestatoarea invocă tocmai astfel de greșeli de judecată, respectiv, aplicarea greșită de către instanța de recurs a dispozițiilor legale pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea, cu trimitere la prevederile art. 998-999. civ și art. 1077. civ. respectiv, înlăturarea de către instanța de recurs a dispozițiilor art. 480. civ.
Aceste erori de judecată referitoare la temeiul de drept avut în vedere de instanța de recurs atunci când s-a raportat la fundamentul juridic al cererii introductive de instanță, nu constituie erori materiale în sensul art. 318 teza proc. civ. și deci, nu pot fi invocate pe calea contestației în anulare specială.
Celelalte motive invocate în susținerea contestației, și care s-ar încadra în prevederile art. 318 teza II proc. civ. referitoare la omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra tuturor motivelor de recurs invocate de contestatoare sunt nefondate, dat fiind că printr-o simplă comparare a considerentelor pertinent și exhaustiv expuse în motivarea deciziei din recurs, cu motivele invocate în memoriul de recurs, se poate constata cu evidență că instanța de recurs s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de recurs cuprinse în memoriul de recurs.
Nu poate fi primită susținerea contestatoarei în sensul că instanța de recurs nu s-a pronunțat pe motivul 1 de recurs - cel referitor la neanalizarea de către instanța de apel a motivelor invocate în memoriul de apel -, având în vedere că în pagina 5 deciziei de recurs, aliniatul 4, instanța de recurs reține "celelalte motive de recurs susținute de pârâtă nu se verifică, hotărârea atacată fiind motivată, în conformitate cu art. 261 alin. 1. proc. civ. În măsura în care a acceptat considerentele primei instanțe referitoare la starea de fapt a cauzei, instanța de apel a înțeles să renunțe la expunerea împrejurărilor de fapt esențiale, fără ca aceasta să echivaleze cu o nemotivare, în sensul art. 304 pct. 7 proc. civ."
Rezultă așadar, fără nici o putință de îndoială că instanța de recurs s-a pronunțat expres asupra punctului 1 din motivele de recurs.
Nefondat este și motivul invocat de contestatoare, referitor la omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra punctului 3 din motivele de recurs, respectiv, omisiunea instanței de recurs de a avea în vedere faptul că recurenta și-a ridicat construcția pe terasa comună cu consimțământul scris al antecesorului de drept al reclamanților, - -, dat fiind că în pagina 4 deciziei de recurs, aliniatul 5 instanța de recurs precizează, cu referire la starea de fapt stabilită de primele două instanțe, că ceea ce a construit pârâta pe terasa care acoperă proprietatea reclamanților, s-a făcut cu acordul proprietarului acoperișului-terasă, care la acea dată era - -
Este evident că instanța de recurs s-a pronunțat și asupra acestui motiv de recurs.
În fine, este nefondat și celălalt motiv invocat de contestatoare, referitor la neanalizarea de către instanța de recurs a motivului 4 de recurs, câtă vreme, în considerentele deciziei, atunci când instanța a analizat recursul pârâtei, instanța de recurs arătat că acoperișul-terasă este proprietate comună pe cote-părți însă, practica judiciară a recunoscut unuia dintre coproprietarii unei proprietăți comune pe cote-părți, exercițiul unei acțiuni de natura celei promovate de reclamanții intimați, pentru a se apăra de tulburarea în posesie și de prejudiciul cauzat prin această tulburare de un alt coproprietar cu care se află în raporturi de coproprietate (pagina 4 din considerentele deciziei din recurs).
Se constată așadar, că instanța de recurs a analizat toate motivele de recurs invocate, nefiind întrunite în speță condițiile prevăzute de art. 318 teza II proc. civ.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse și prevederile art. 318 proc. civ. Curtea urmează să respingă ca nefondată prezenta contestație în anulare.
În temeiul art. 274 proc. civ. raportat la art. 1169. civ. contestatara va fi obligată să le plătească intimaților și suma de 2.000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial justificat prin chitanța de plată nr. 87/12.01.2009, aferent contractului de asistență juridică nr. 5/12.01.2009 ( 28,24).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestația în anulare declarată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr. 1718/R din 19.09.2008 a Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numita contestatoare să plătească intimaților și suma de 2.000 lei, cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 02.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red./dact.MM
2ex./03.02.2009
Președinte:Silvia NicoriciJudecători:Silvia Nicorici, Traian Dârjan Carmen Maria
