Obligația de a face. Decizia 2093/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2093/R/2008
Ședința publică din 29 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTOR 2: Ioan Daniel Chiș
JUDECĂTOR 3: Adrian
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții -, -, -, -, -, G, R, R G, -, -, -, G, -, -, -, -, G, -, G, -, -, -, -, G, -, -, -, -, G, IA, A, G, -, -, -, G, G, -, FF., -, -, -, -, -, F, -, -, TA, U, A, G, G, IU, -, -, -, U, A, FF., -, 2, G, G, A, -, G, -, -, G, GH. -, -, G, -, G, -, -, -, -, -, AS, 2, CEA, G, A, -, -, G, - 2, -, -, G, -, A, G, -, -, A, G, -, A, G, -, G, - 2, -, -, G, -, -, -, -, -, -, -, -, G, -, G, 2, -, -, G, R, R -, G, -, -, -, -, TE, G, G, G, -, R, G, T A, -, -, -, -, -, CA, IU, G, G, -, -, -, -, -, -, -, G, -, -, T, -, -, -, -, G, 2, G, R, -, -, -, T G, -, T G, T G, T, G, -, T, -, -, G, G 2, CA -, G, -, -, G, -, -, -, G, G, -, A, -, GH., -, -, G, ROMI, -, -, (), )., )., -, (, -, -, 3, 2, 2, -, G, -, -, R - 2, -, -, A, A, (, -, -, -, -, )., G, )., -, - 2, 4, -, -, G, -, -, -, -, -, ROMI, -, G, -, AS, A, împotriva sentinței civile nr. 1156 din 18 iunie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâta - -, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanții reclamanților recurenți, avocat și avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin încheierea ședinței camerei de consiliu din data de 28 octombrie 2008 s-a admis cererea de abținere formulată de către domnul judecător, membru a completului de judecată C 7R, motiv pentru care în compunerea completului de judecată intră, conform planificării de permanență, doamnul judecător, în conformitate cu prevederile art. 98 alin. 4 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea M nr. 387/2005.
De asemenea, se constată că la data de 28 octombrie 2008, pârâta intimată - - a trimis prin fax întâmpinare.
Reprezentantul reclamanților recurenți, avocat depune la dosar cu titlu de practică judiciară, o serie de hotărâri judecătorești și copia Ordinului nr. 50/1990 emis de către Ministerul Sănătății.
Reprezentantul reclamanților recurenți, avocat depune la dosar cu titlu de practică judiciară, în combaterea susținerilor Tribunalului Cluj, o serie de hotărârii judecătorești.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamanților recurenți, avocat solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Cluj, susținând pe larg motivele de recurs arătate în memoriul de recurs depus la dosar.
Reprezentantul reclamanților recurenți, avocat arată că achiesează la concluziile domnului avocat și solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Cluj.
Reprezentantul reclamanților recurenți, avocat solicită în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii conform precizărilor depuse și potrivit raportului de expertiză, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamanților recurenți, avocat în precizează că hotărârea primei instanțe este sumar motivată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1156 din data de 18 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, s-a respins excepția necompetentei materiale invocată de pârâta, s-a respins cererea formulată de reclamanții -, -, -, -, -, G, R, R G, -, -, -, G, -, -, -, -, G, -, G, -, -, -, -, G, -, -, -, -, G, IA, A, G, -, -, -, G, G, -, FF., -, -, -, -, -, F, -, -, TA, U, A, G, G, IU, -, -, -, U, A, FF., -, 2, G, G, A, -, G, -, -, G, GH. -, -, G, -, G, -, -, -, -, -, AS, 2, CEA, G, A, -, -, G, - 2, -, -, G, -, A, G, -, -, A, G, -, A, G, -, G, - 2, -, -, G, -, -, -, -, -, -, -, -, G, -, G, 2, -, -, G, R, R -, G, -, -, -, -, TE, G, G, G, -, R, G, T A, -, -, -, -, -, CA, IU, G, G, -, -, -, -, -, -, -, G, -, -, T, -, -, -, -, G, 2, G, R, -, -, -, T G, -, T G, T G, T, G, -, T, -, -, G, G 2, CA -, G, -, -, G, -, -, -, G, G, -, A, -, GH., -, -, G, ROMI, -, -, (), )., )., -, (, -, -, 3, 2, 2, -, G, -, -, R - 2, -, -, A, A, (, -, -, -, -, )., G, )., -, - 2, 4, -, -, G, -, -, -, -, -, ROMI, -, G, -, AS, A, împotriva pârâtei, având ca obiect un conflict de drepturi.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut referitor la excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă că este neîntemeiată, deoarece grupele de muncă rezultă din raporturi individuale sau colective de muncă, raporturi care sunt reglementate de Codul Muncii.
Potrivit prevederilor Ordinului nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și a II-a de muncă în vederea pensionării emis de Ministerul Muncii și Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția completat cu Ordinul nr. 125/1990 beneficiază de încadrarea în grupele I și a II-a de muncă activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexele l și 2.
Încadrarea în grupele I și a II-a de muncă se face în situația în care cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă, nivelul maxim admis prevăzut în normele republicane de protecție a muncii.
Existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților, determinări care trebuie confirmate de către inspectori de stat teritoriali pentru producția muncii care, la data efectuării analizei constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal.
Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și a II-a de muncă s-a făcut de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea respectivele persoane.
Activitățile desfășurate de fiecare reclamant până la data de 01.04.2001 sunt prevăzute în Anexa 2 Ordinului 50/1990 pentru care a fost acordată grupa a II-a de muncă cu respectarea metodologiei arătată anterior.
Respectivele activități se referă la exploatarea din camerele de comandă din centralele electrice conectate la sistemul energetic național, la electricienii și alt personal din formațiile de revizii și reparații ale de 110 kv și mai mari care lucrează sub tensiune sau la potențial, la personalul de tură din instalațiile de 750 kv care desfășoară activitate la pupitrul de comandă și în restul instalației și la montarea, exploatarea, întreținerea și repararea stâlpilor și a liniilor electrice de înaltă tensiune la înălțimi de peste 15.
Determinarea condițiilor deosebite la locurile de muncă ale reclamanților, încadrarea activității acestora în grupa a II-a de muncă și nominalizarea lor în cadrul acestei grupe de muncă s-a făcut cu respectarea prevederilor Ordinului 50/1990 aflat în vigoare până la data de 01.04.2001, situație în care cererea reclamanților a fost nefondată și a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamanții, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii conform precizărilor depuse privind perioada și funcția fiecărui reclamant, verificate de expertul tehnic, iar în subsidiar, în temeiul art. 312 alin. 5.pr.civ. au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Cluj.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanții au arătat că, prin sentința recurată, instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamanți, cu o motivare sumară și lapidară, motivare care a fost criticată și înlăturată de alte instanțe din țara ce au pronunțat decizii irevocabile.
Mai mult, această motivare are caracterul unei excepții peremptorii - necompetența generală a instanței de a soluționa un astfel de litigiu - ce ar fi trebuit să fie pusă în discuția părților ( nerespectându-se principiile contradictorialității și a dreptului la apărare ). S-a apreciat că instanța nu a fost învestită cu o cerere de nominalizare a unor persoane într-o grupă sau alta de muncă, deoarece această nominalizare nu s-a cerut, iar potrivit art. 6 din Ordinul 50/1990, această prerogativă o au alte organe ( conducerea unităților împreună cu sindicatele libere ).
Chiar dacă aceste organe nu au dat curs dispozițiilor legale instanța nu a fost abilitată să se substituie acestora, însă, " nominalizarea persoanelor nu are legătură cu cauza dedusă judecății instanța fiind competentă să aprecieze în orice cauză litigioasă, fie ea și în legătură cu încadrarea în grupe de muncă competența rezultată din normele constituționale ce reglementează drepturile și interesele legitime ale cetățenilor.
De fapt, ceea ce s-a cerut soluționat de către tribunal este dacă salariații au desfășurat sau nu activități dintre cele prevăzute în anexa nr. 1 la ordin. Acest act normativ și-a justificat necesitatea, așa cum a rezultat din titulatura, pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului și precizează locurile de muncă, activitățile și categoriile de personal ce lucrează în condiții deosebite. Activitatea concretă fiind o stare de fapt s-a dovedit cu orice mijloc de probă - carnet de muncă, expertiză tehnică, martori, prezumții etc.
Mai mult, competența instanței este justificată prin prisma dispozițiilor Legii 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, respective art. 70 și urm. procedura de soluționare a conflictelor de drepturi raportat la dispozițiile art. 281 și urm. din Codul Muncii.
Mai mult, având în vedere că a existat o nominalizare a reclamanților într-o grupă de muncă, afirmația instanței de fond că această nominalizare nu poate fi cenzurată este total greșită și combătută de practica judecătorească. Astfel, s-a statuat că atâta timp cât nu se poate aduce dovada că salariații au fost corect informați cu privire la condițiile de lucru și riscurile la care sunt supuși, nici angajatorul nu poate pretinde că a făcut o corectă informare și o corectă nominalizare a personalului ce urmează a fi încadrat într-o grupă sau alta de muncă.
Oricum, art. 6 din Ordinul 50/1990 nu instituie o procedură prealabilă obligatorie pentru instanță, așa cum prevede Legea nr. 554/2004. (termen, procedură prealabilă, etc.) Dacă ar fi așa ar însemna că un act administrativ să capete un caracter definitiv și să nu poată fi supus controlului și cenzurii unei instanțe de judecată. Astfel, s-ar încălca dispozițiile art. 6 din CEDO privind accesul la o instanță, cât și dispozițiile art. 21 din Constituție privind liberul acces la justiție.
În speța de față, respingând cererea pe baza acestei motivații ( corecta nominalizare efectuată de organele în drept ), instanța ar fi trebuit să se bazeze pe probe, o dovadă că această nominalizare a fost corect efectuată, că reprezentanții salariaților au fost convocați și înștiințați despre aceste nominalizări, că au avut posibilitatea să participe efectiv la aceste determinări și mai ales că, în prealabil au făcut o corectă informare a personalului a condițiilor de muncă și a factorilor de risc la care sunt supuși (principiu elementar din dreptul muncii).
Mai mult, potrivit art. 171 - 1897 din Codul muncii, angajatorul fiind cel care veghează la protejarea sănătății și securității salariaților, intimata nu a dovedit cu nici un înscris, deși sarcina probei îi incumbă că a făcut o corectă informare, consultare și nominalizare sau că eventualele măsuri luate pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă sunt de natură să înlăture încadrarea într-o grupă superioară de muncă.
numai textul de lege ce impune obligativitatea existenței
buletinelor de determinare a noxelor (art. 5 ) pentru încadrarea în grupele de muncă, instanța a ignorat prevederile art. 14 din ordin care stipulează foarte clar că această condiționare de buletine de determinare a noxelor nu este obligatorie pentru perioada 18.03.1969 - 31.12.1989. Tocmai de aceea, pentru această perioadă, instanțele judecătorești au considerat necesară efectuarea unei expertize tehnice care să determine în mod concret condițiile în care și-au desfășurat activitatea reclamanții.
Mai mult, la dosarul cauzei au fost depuse buletine de determinare prin expertizarea locurilor de muncă, raportul Comisiei de analiza a locurilor de muncă, Evaluarea stării de sănătate a muncitorilor, diferite referate ale direcțiilor de sănătate și buletine de determinări toxicologice, precum și un amplu studiu efectuat de către INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE ȘI DEZVOLTARE ÎN PROTECȚIA - B, efectuat chiar la cererea pârâtei, privind evaluarea nivelului de risc de accidentare și îmbolnăvire profesională la lucrătorii din cadrul, studiu ale cărei concluzii au fost defavorabile angajatorului, motiv pentru care au fost ținute secrete, dat fiind condițiile grele de muncă identificate.
Toate aceste înscrisuri au fost verificate, întregite, complinite, avizate de expertiza tehnică efectuată în cauză, care a concluzionat că activitatea reclamanților s-a desfășurat și se desfășoară într-un microclimat specific grupei I de munca.
S-a putut observa că, din contra, 90% din reclamanți nu beneficiază de nici o grupă de muncă, grupa a II-a fiind acordată doar pentru câțiva reclamanți, pe intervale scurte de timp.
Practic, instanța antamează că acest ordin ar avea un caracter limitativ, chestiune ce a fost dezbătută și înlăturată atât în literatura de specialitate, cât și de practica judecătorească.
Mai mult, în combaterea acestei excepții și a apărărilor de fond, s-a învederat că așa-cum s-a statuat în mod constant, după pronunțarea Deciziei nr. 87/1999 a Curții Constituționale, nu a existat nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu pentru persoanele care au activat în aceleași funcții, în ceea ce privește beneficiul grupelor superioare de muncă,
ci se creează un nou criteriu discriminatoriu, în contradicție cu dispozițiile cu valoare de principiu ale Codului muncii, dar și în contradicție flagrantă cu art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, alături de inechitatea de tratament creată printr-o normă juridică supletivă.
Mai mult, așa cum a arătat Înalta Curte de Casație și Justiție, complet format din 9 judecători, prin decizia nr. 258/20.09.2004, Ordinului 50/1990, nu i se poate restrânge aplicarea, numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
O atare interpretare s-a impus cu atât mai mult, cu cât forma dobândită de ordinul respectiv prin completările și modificările ulterioare a fost menită să elimine inconsecvențele și inechitățile existente, existând practică judiciară în acest sens.
Prin întâmpinare, pârâta, a solicitat respingerea recursului declarat de petenți ca fiind nefondat și în consecință menținerea sentinței civile nr. 1156 ca fiind temeinică și legală.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Curtea reține următoarele:
Hotărârea primei instanțe nu conține motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, așa cum prevede în mod expres art. 261 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă. Prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă au fost edictate atât în interesul unei bune administrări a justiției și încrederii ce trebuie sa inspire justițiabililor cât și pentru a se da instanțelor superioare posibilitatea de realiza controlul judiciar. Obligația instanțelor de a-și motiva în mod corespunzător deciziile reprezintă și una dintre garanțiile dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că absența motivării poate impieta asupra dreptului menționat anterior mai ales în situația în care decizia nemotivată este susceptibilă de a fi atacată pe fond la o instanță superioară.
Contrar dispozițiilor legale menționate anterior, instanța de fond, a omis să analizeze toate motivele invocate de către reclamant, astfel încât cu privire la hotărârea pronunțată nu se poate exercita un control judiciar eficient.
Sub acest aspect, este de observat că în considerentele sentinței nu s-a răspuns motivat la apărările reclamanților iar considerentele expuse în sentința atacată sunt străine de cele solicitate de către reclamanți, cele expuse de către reclamanți nefiind analizate.
Astfel, deși excepția necompetenței generale (denumită greșit materială) a instanței a fost respinsă de prima instanță, soluția pronunțată s-a întemeiat, în principal, pe considerentele expuse de pârâtă în motivarea excepției referitoare la obligația pe care o au conducerea unităților și a sindicatelor de a nominaliza persoanele care se încadrează în grupele I și II de muncă, precum și pe împrejurarea că acestea au apreciat corect că activitatea reclamanților s-a desfășurat în grupa a II-a de muncă.
Drept urmare, primul motiv de recurs invocat întemeiat pe dispozițiile art, 304 pct. 7 Cod procedură civilă este întemeiat.
Așa cum au arătat recurenții, contrar celor reținute de prima instanță, din înscrisurile administrate în cauză rezultă că numai o parte dintre ei au beneficiat de încadrarea activității în grupa a II-a de muncă. De asemenea, fără să administreze probe în acest sens, tribunalul a reținut că nominalizarea persoanelor care au desfășurat activitatea în grupa a II-a de muncă s-a realizat în mod corect.
cuprinse în Ordinul 50/1990 nu conțin o enumerare limitativă care se încadrează în grupa I și a II-a de muncă. Posibilitatea extinderii acestor activități rezultă din art. 3 alin. (2) din ordin, respectiv din nota de fundamentare a HG 1223/1990, esențial fiind ca această extindere să se realizeze în funcție de condițiile concrete de muncă.
Contrar celor reținute de tribunal determinările de noxe de către organele Ministerului Sănătății nu sunt obligatorii pentru perioada 08.03.1969-31.12.1989, conform art. 14 din Ordinul 50/1990 și nu mai sunt posibile în prezent pentru perioadele ulterioare datei de 31.12.1989. În consecință, în cauză se impune ca pentru stabilirea situației de fapt să se efectueze o expertize judiciare de specialitate care să determine în mod concret condițiile în care și-au desfășurat activitatea reclamanții, probă care nu poate fi administrată în recurs conform art. 305 Cod procedură civilă.
Având în vedere aceste considerente Curtea constată că prima instanță nu a cercetat fondul cauzei, astfel încât împotriva hotărârii recurate nu se poate realiza în mod eficient controlul judiciar. În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.(1)-(3) și (5) Cod procedură civilă și a art. 81 din Legea 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă (așa cum a fost interpretat prin Decizia nr. XXI/2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii), urmează să se admită recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 1156 din 18 iunie 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, care va fi casată în întregime și se va trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe, în vederea cercetării fondului cauzei.
În rejudecare, tribunalul urmează să pună în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize judiciare care să determine în mod concret (având în vedere și înscrisurile depuse în cauză): condițiile de lucru ale fiecărui reclamant în perioada pentru care s-a solicitat încadrarea în grupa I de muncă (în raport cu fișa postului și mențiunile din carnetele de muncă ale fiecăruia), nivelul noxelor existente, daca reclamanții sunt supuși unui risc deosebit de accidente sau de boli profesionale în condiții de microclimat nefavorabil în raport de reglementările în vigoare (inclusiv Ordinul 50/1990).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții -, -, -, -, -, G, R, R G, -, -, -, G, -, -, -, -, G, -, G, -, -, -, -, G, -, -, -, -, G, IA, A, G, -, -, -, G, G, -, FF., -, -, -, -, -, F, -, -, TA, U, A, G, G, IU, -, -, -, U, A, FF., -, 2, G, G, A, -, G, -, -, G, GH. -, -, G, -, G, -, -, -, -, -, AS, 2, CEA, G, A, -, -, G, - 2, -, -, G, -, A, G, -, -, A, G, -, A, G, -, G, - 2, -, -, G, -, -, -, -, -, -, -, -, G, -, G, 2, -, -, G, R, R -, G, -, -, -, -, TE, G, G, G, -, R, G, T A, -, -, -, -, -, CA, IU, G, G, -, -, -, -, -, -, -, G, -, -, T, -, -, -, -, G, 2, G, R, -, -, -, T G, -, T G, T G, T, G, -, T, -, -, G, G 2, CA -, G, -, -, G, -, -, -, G, G, -, A, -, GH., -, -, G, ROMI, -, -, (), )., )., -, (, -, -, 3, 2, 2, -, G, -, -, R - 2, -, -, A, A, (, -, -, -, -, )., G, )., -, - 2, 4, -, -, G, -, -, -, -, -, ROMI, -, G, -, AS, A, împotriva sentinței civile nr. 1156 din 18 iunie 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o casează în întregime și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
RED.
DACT.
3 EX./28.11.2008.
JUD.FOND.,.
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Ioan Daniel Chiș, Adrian
