Obligația de a face. Decizia 2125/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 8238/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2125R
Ședința publică de la 03 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul, împotriva sentinței civile nr.5334 din data de 30.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.40466/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata SC Grup SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul personal,și intimata prin avocat cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.12131/2008.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimata, prin avocat arată că foile de parcurs au fost anexate în contabilitate, și nu-i revenea obligația de a le păstra, însă recurentul avea posibilitatea să le solicite în fața instanței de fond.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Recurentul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, arătând că intimata nu i-a eliberat cartea de muncă,în luna octombrie 2007 lucrat 160 de ore și i-au fost plătite doar 112 ore, fapt ce putea fi demonstrat doar cu foile de parcurs.
Intimata, prin avocat, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței civile ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5334 din data de 30.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.40466/3/LM/2007, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul, n contradictoriu cu SC Grup, a fost obligată pârâta să elibereze reclamantului carnet de muncă, completat cu mențiunile la zi, precum și la plata către reclamant a sumei de 400 lei, cu titlu de garanție, precum și la compensarea în bani a concediului de odihnă aferent anului 2007.
Prin aceeași sentință, au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că între părți au existat raporturi de muncă începând cu data de 15.02.2007, în baza contractului individual de muncă înregistrat la ITM B, sub nr.487/26.01.2007, reclamantul desfășurându-și activitatea ca șofer. Contractul de muncă s-a încheiat pe durată nedeterminată, inițial pentru o fracțiune de normă, de 4 ore pe zi, iar ulterior, prin actul adițional încheiat la data de 10.09.2007, părțile au convenit asupra modificării duratei muncii, la 8 ore pe zi, începând cu data de 1.09.2007, precum și asupra modificării salariului, în sensul majorării de la 265 lei lunar la 530 lei lunar. Raporturile de muncă au încetat la data de 19.10.2007, prin demisie.
Potrivit art.2 alin.1 și art.3 din Decretul nr.92/1976, carnetul de muncă se întocmește pentru personalul încadrat cu contract de muncă și se completează de societatea unde cel în cauză s-a încadrat pentru prima dată în muncă, în termen de cel mult 30 de zile de la încadrarea în muncă. Art.4 alin.2 din același act normativ prevede obligația angajatorului de a înmâna carnetul de muncă titularului, la încetarea raporturilor de muncă. Față de aceste dispoziții legale, pârâta va fi obligată să elibereze reclamantului carnet de muncă, completat cu mențiunile la zi.
Art.39 alin.1 lit.a din Codul muncii instituie dreptul salariatului la salarizare pentru munca depusă și implicit obligația corelativă a angajatorului de a plăti aceste drepturi. De asemenea, potrivit art.117 Codul muncii, este considerată muncă suplimentară munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, aceasta putând fi efectuată numai la solicitarea angajatorului. Conform art.122 Codul muncii, munca de noapte este cea prestată între orele 22,00 - 6,00, recompensarea muncii de noapte făcându-se fie prin program redus cu o oră față de durata normală a timpului de lucru, fie printr-un spor la salariu, potrivit art. 123 Codul muncii. Totodată, art.132 Codul muncii prevede dreptul salariaților la un spor la salariu în situația în care salariatul nu poate beneficia de repausul săptămânal în zilele de sâmbătă și duminică.
Statele de plată a drepturilor salariale întocmite în perioada februarie 2007 - octombrie 2007, cuprind mențiuni privind drepturile salariale cuvenite reclamantului, ceea ce confirmă faptul că salariatul a prestat muncă în favoarea angajatorului pe durata a 4 ore pe zi, respectiv 8 ore pe zi începând cu luna septembrie 2007, iar foile colective de prezență întocmite în aceeași perioadă reflectă aceeași situație, respectiv că munca prestată de reclamant în această perioadă s-a desfășurat în cadrul programului normal de lucru, de 4 ore, respectiv de 8 ore pe zi începând din luna septembrie 2007. Cum reclamantul nu a făcut dovada susținerilor sale, respectiv că a prestat muncă în zile de repaus săptămânal sau noaptea, cererile în pretenții cu titlu de drepturi salariale pentru munca prestată în aceste condiții speciale va fi respinsă.
Pârâta a dovedit îndeplinirea obligației de plată a drepturilor salariale pentru perioada 15-18 octombrie 2007, statul de plată pentru luna octombrie 2007, conținând drepturile salariale aferente celor 112 ore lucrate, astfel că și această cerere este nefondată.
Și pretențiile reprezentând drepturi salariale pentru munca prestată în favoarea tatălui patronului societății pârâte sunt neîntemeiate, căci pârâta datorează drepturi salariale numai pentru munca prestată de salariat în favoarea sa, în cadrul atribuțiilor stabilite prin fișa postului, obligația angajatorului izvorând din raportul juridic ce are la bază contractul individual de muncă și având ca drept corelativ acela de a i se presta muncă în profitul său.
Din actele depuse la dosar nu rezultă că reclamantul a beneficiat de concediul de odihnă aferent perioadei lucrate, motiv pentru care, în baza art.141 alin.4 din Codul muncii, acesta are dreptul la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, contractul de muncă încheiat cu pârâta fiind încetat.
A susținut reclamantul că din drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2007, i-a fost reținută suma de 400 lei, drept garanție pentru acoperirea unui prejudiciu. Pârâta nu a infirmat susținerile salariatului și nu a depus la dosar statul de plată a drepturilor salariale pentru luna ianuarie 2007, deși în cadrul dezbaterilor instanța a stabilit în sarcina sa obligația de a depune înscrisul iar potrivit art.287 Codul muncii are sarcina probei, motiv pentru care, neputând stabili contrariul din vina pârâtei, va dispune obligarea acesteia să restituie suma de 400 lei reținută reclamantului din drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2007.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, reclamantul, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că, nu s-a judecat (discutat) fondul cauzei conform normelor legale, deoarece în ziua stabilită pentru judecată (30.06.2008) s-a prezentat la prima oră și a cerut prima și singura amânare pentru ca martorul acestuia nu avea actele de identitate la el și astfel nu putea fi audiat, dar s-a respins această solicitare.
S-a mai arătat că deși recurentul a declarat instanței că poate aduce mai mulți martori care să adeverească cele susținute de acesta în cererea introductivă, instanța de fond a acceptat doar unul singur.
Recurentul a mai susținut că nu au fost luate în considerare nici statele de plată ale angajaților firmei și drepturile lor bănești lunar care nu sunt semnate, la dosar existând probe că acesta a lucrat a lucrat 8 ore/zi, inclusiv în timpul nopții și că a servit și familia dar nu s-a cerut nici caietul mașinii, nici actele care arătau când acesta lua produsele.
S-a mai arătat că necomunicarea numelui și adresa martorului de către recurent nu a fost făcută pentru a nu se exercita presiuni sau amenințări asupra martorului.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.304/1 pr.civ. Curtea reține următoarele:
În mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art.170 alin.3 pr.civ. potrivit cărora neîndeplinirea obligației procesuale ce-i revenea părții conform art.170 alin.1 pr.civ. atrage decăderea din dovada încuviințată, împrejurarea invocată de către recurent potrivit căreia necomunicarea numelui și adresa martorului de către recurent nu a fost făcută pentru a nu se exercita presiuni sau amenințări asupra acestuia nu este de natură a-l exonera pe recurent de obligația procesuală ce-i revenea potrivit textelor de lege mai sus indicate.
De asemenea, nu se susțin nici cele învederate de către recurent privind judecarea procesului cu încălcarea normelor de procedură referitoare la dezbateri și darea cuvântului pe probe, deoarece din cuprinsul încheierii de la termenul din data de 19.05.2008, rezultă că instanța de fond a încuviințat proba testimonială solicitată de către reclamant, aceasta nefiind obligată să încuviințeze doi martori mai ales în condițiile în care partea adversă nu a solicitat acest fapt, punându-i-se totodată în vedere reclamantului ca în termen de 5 zile să depună lista cu numele și adresa martorului, în vederea citării, sub sancțiunea decăderii.
La termenul din data de 30.06.2008, instanța de fond a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art.170 alin.1 și 3 pr.civ. pentru considerentele mai sus arătate.
Corecte sunt și susținerile instanței de fond referitoare la drepturile salariale cuvenite reclamantului pentru februarie 2007-octombrie 2007, statele de plată referitoare la aceste drepturi coroborate cu foile colective de prezență întocmite pentru aceeași perioadă, confirmând faptul că salariatul a prestat muncă în favoarea angajatorului pe durata a 4 ore/zi, respectiv 8 ora/zi începând cu luna septembrie 2007, reclamantul nefăcând dovada prestării muncii și în zile de repaos săptămânal sau în timpul nopții.
Referitor la drepturile salariale aferente perioadei 15-18 octombrie 2007, statul de plată pentru luna octombrie 2007 atestă îndeplinirea acestei obligații de către angajator, iar pretențiile reprezentând drepturi salariale pentru munca prestată în favoarea tatălui patronului societății angajatoare, au fost în mod corect respinse, pârâta datorând drepturi salariale doar pentru munca prestată de salariat în favoarea sa, în temeiul contractului individual de muncă.
Drept consecință, văzând dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art.274 pr.civ. se va respinge cererea intimatului privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, la dosar neexistând dovezi care să ateste efectuarea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul, împotriva sentinței civile nr.5334 din data de 30.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.40466/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata SC Grup SRL.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea intimatului privind plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
15.04.2009
Jud. fond:;
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Comșa Carmen Georgiana
