Obligația de a face. Decizia 2303/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2303/R/2009
Ședința publică din 02 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Daniela Griga Laura Dima
- -
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 694 din 19 martie 2009, pronunțate de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, privind și pe intimata SC SA, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent, și reprezentanta pârâtei intimate SC SA, consilier juridic, cu împuternicire de reprezentare la fila 13 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este formulat și motivat în termen, a fost comunicat și este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 14 octombrie 2009, prin registratura instanței, reclamantul recurent a depus la dosar note de ședință, un exemplar înmânându-se reprezentantei pârâtei intimate.
Reclamantul recurent depune la dosar un alt set de note de ședință.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat întrucât nu poate accepta să fie în grupa a III-a de muncă, deoarece a dovedit cu acte la dosar, respectiv Ordinul nr. 50/1990 care stipulează aceste drepturi și Ordinul nr. 59/1969, are dreptul la grupa I de muncă și nu vede de ce să i se de-a grupa a III-a de muncă, prin plângerea inițială depusă cu un an înainte a solicitat ca pârâta intimată să depună la dosar un tabel nominal.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, întrucât aceste drepturi sunt acordate prin lege.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
La data de 19.03.2009, prin sentința civilă nr. 694/2009, pronunțată de către Tribunalul Cluj în dosar nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei, având ca obiect litigiu de muncă.
S-a reținut că, din carnetul de muncă a reclamantului, în perioada în litigiu a fost încadrat în meseria de controlor interfază si apoi tehnician tehnolog.
Potrivit mențiunilor din cartea de muncă, aceste meserii nu au fost încadrate în grupa I de muncă, întrucât Ordinul nr. 50/1990 s-au aplicat doar pentru perioadele ulterioare datei de 18.02.1969, anterior fiind în vigoare instrucțiunile nr. 1040/1967 de aplicare a Legii nr. 27/1966, care în tabelul referitor la meseriile și funcțiile prevăzute în grupele I și II de muncă nu cuprind și activitatea desfășurată de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul, solicitând admiterea recursului cu modificarea sentinței pronunțate, în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului, acesta arată, în esență, că în perioada 1960-1969, contrar celor reținute de către instanța de fond, și-a desfășurat activitatea în grupa I de muncă, beneficiu care însă nu îi este recunoscut de către fostul angajator, deși unor colegi, aflați în aceeași situație, li s-a recunoscut grupa de muncă pentru perioada menționată. Consideră că, cererea pentru acordarea grupei I de muncă este legală și temeinică, întrucât a lucrat în condiții deosebite de muncă și grele, cu noxe, iar conform Legii nr. 3/1977 și Decretului nr. 215 este îndreptățit la aceasta.
Prin întâmpinarea depusă ( 14), societate intimată s-a opus admiterii recursului, învederând că pentru perioada în litigiu, recurentul reclamant nu a fost încadrat în una din meseriile care, conform Instrucțiunilor nr. 1040/1967 de aplicare a Legii nr. 27/1966, aplicabilă perioadei anterioare datei de 18.02.1969, să se încadreze în grupa I de muncă.
Recursul este nefondat.
Recurentul reclamant a fost angajat al societății intimate în perioada 23.09.1960 - 01.12.1960, fiind încadrat în meseria de controlor interfază si apoi tehnician tehnolog. Acesta s-a pensionat pentru limită de vârstă la data de 18 iulie 1991( 32 dosar fond), fiindu-i aplicabile dispozițiile legii nr. 3/1977.
Referitor la grupa I de muncă, se reține că prin decizia de pensionare aceasta i-a fost recunoscută reclamantului recurent pentru o perioadă de 21 ani, 4 luni și 13 zile, respectiv începând cu anul 1969.
În ceea ce privește perioada 1960-1969, se reține, așa cum în mod corect a reținut și instanța fondului, că beneficiul grupei I de muncă nu poate fi recunoscut reclamantului recurent întrucât pentru perioadele 23 septembrie 1960 - 18 martie 1969, încadrarea în grupele I și II de muncă s-a făcut la data intrării în vigoare a Instrucțiunilor nr. 1040/1967 de aplicare a Legii nr. 27/1966, prin care au fost preluate tabelele 1 și 2, anexele la regulamentul de aplicare a Decretului nr. 292/1959, care cuprind meseriile și funcțiile prevăzute în grupele I și II de muncă.
Astfel, se constată că în tabelul nr. 1, cuprinzând angajații care lucrează în munci foarte grele sau foarte vătămătoare din Instrucțiunile nr. 1040/1967, nu se regăsește locul de muncă și activitatea desfășurată de recurentul reclamant în perioada indicată de către acesta - 23 septembrie 1960 - 18 martie 1969.
Nu pot fi primite susținerile recurentului conform cărora ar fi incidente pentru perioada solicitată dispozițiile Ordinului nr. 50/1990, prin prisma faptului că legiuitorul a indicat expres că acest ordin este aplicabil pentru perioada lucrată după data de 18.03.1969. Or, reclamantul are în vedere exclusiv perioada anterioară.
Neîntemeiate se dovedesc și afirmațiile referitoare la alte persoane cărora le-a fost recunoscut acest beneficiu, deoarece acestea nu au fost în situații similare cu cea a reclamantului recurent, locul de muncă și activitatea desfășurată de către acestea, așa cum rezultă din mențiunile cuprinse în carnetul de muncă, regăsindu-se printre cele indicate în normele legale deja menționate.
Pentru considerentele expuse, potrivit art. 312 alin. 1.proc.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 694 din 19.03.2009 a Tribunalului Cluj pronunțate în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 02 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.DG/dact.MM
4ex./26.11.2009
Jud.fond: /
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Daniela Griga Laura Dima