Obligația de a face. Decizia 2315/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

Format vechi nr.8746/2008

ROMANIA

CURTEA DE APEL B

SECTIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILA NR. 2315/

Ședința publică de la 08 aprilie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Cristescu Simona

JUDECĂTOR 2: Uță Lucia

JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina

GREFIER

*********************

Pe rol fiind pronunțarea cererii de recurs formulată de recurenții Grupul Școlar de " " și Inspectoratul Școlar al Municipiului, împotriva sentinței civile nr.6037 din data de 01.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.14446/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimații Consiliul de Administrație al Grupului Școlar de " " și, având ca obiect:"obligația de a face".

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 01.04.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 08.04.2009, când a dat următoarea decizie.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.6037 din data de 01.10.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Școlar al Municipiului B; s-a dispus continuarea activității de către reclamantă pe post de profesor suplinitor pe postul/catedră de (vacant) Mecanică/Mecanică, de la Grup Școlar de " ", cod post 2567 (9 tc, 10cds), conform adresei de numire nr.12723/14.08.2006, emisă de Ministerul Educației și Cercetării - Inspectoratul Școlar Al Municipiului B, până la data de 31 august 2009; s-a respins acțiunea formulată împotriva pârâtului Consiliul de Administrație al Grupului Școlar de " ", ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin decizia nr.1280/14.08.2006, reclamanta a fost numită în calitate de suplinitoare, începând cu data de 1 septembrie 2006, până la data de 31 august 2007, cu viabilitate de 3 ani și că ulterior, prin decizia nr.1358/28.08.2007 reclamanta a fost numită suplinitoare începând cu data de 1 septembrie 2007, până la data de 31 august 2008, cu viabilitate de 1 an.

S-a apreciat ca fiind nelegală modificarea unilaterală a termenului de viabilitate de la 3 ani acordat de în anul 2006 la 1 an, în anul 2007 de către aceeași instituție, în raport de prevederile art.84 din Legea nr.128/1997.

S-a constatat că în baza deciziei din 14.08.2006, reclamanta a obținut continuitatea pe post pe o perioadă de 3 ani, formulând cerere pentru acordarea continuității pe postul de suplinitor pentru anul școlar 2007-2008 în data de 7.05.2007, cu respectarea prevederilor art.84 pct.3 din Legea nr.128/1997.

S-a arătat că obligația comisiei de mobilitate era aceea de a verifica situația transmisă de către unitatea de învățământ și a stabili posturile ocupate prin continuitate până la data de 16 mai 2005.

S-a considerat că art.84 alin.2 din Legea nr.128/1997 se referă la perioada anilor 2003-2005 și nu la situația rezultată ca urmare a concursului național unic din anul 2006, fiind astfel înlăturată susținerea pârâtului Inspectoratul Școlar al Municipiului B, în sensul că nu i se poate acorda continuitatea pe post reclamantului față de condițiile impuse de textul de lege menționat mai sus.

Împotriva acestei hotărârii -a formulat recurs de către pârâții Grupul Școlar de " " și Inspectoratul Școlar al Municipiului B, care au criticat-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului recurenții au invocat prevederile art. 84 alin.2 din nr. 5602/2006, conform cărora cadrele didactice cu statut de suplinitor, participante la concursurile naționale de ocupare a posturilor din iulie 2005 și/sau iulie 2006, care au obținut minimum nota 5 în specialitatea postului, cu avizul consiliului de administrație al unității de învățământ, calificativul " bine" și care mai au cel puțin J de normă în specialitate, pot solicita continuitatea pe post/catedră.

S-a invocat excepțiainadmisibilitatiiintroducerii acțiunii, motivat de faptul că reclamata a depus la unitatea de învățământ cererea prin care solicita continuitate pe postul de suplinitor pentru anul școlar 2007-2008 în data de 07.05.2007, la 12 zile după ce s-a adresat instanței (25 aprilie 2007).

S-a mai invocat excepția lipsei de interes a acțiunii, deoarece postul pe care intimata solicită continuitate este ocupat tot de aceasta, ca urmare a opțiunii sale în etapa a III -a a mișcării de personal pentru postul vacant de la același liceu, în urma numirii prin decizia nr. 1358/2007, comunicată prin adresa nr. 16783/ 28.08.2007.

În privința fondului cauzei, recurenții au arătat că instanța de judecată în mod greșit a avut în vedere la soluționarea cauzei prevederile art. 84 din Legea nr. 128/1997 care stipulează că:" (1) Statele de funcții ale personalului didactic se întocmesc anual.(2) Funcțiile didactice și numărul posturilor se stabilesc ținând seama de: a) planurile de învățământ; b) formațiunile de studiu; c) normele didactice și de cercetare. (3) În statul de funcții sunt înscrise, în ordine ierarhică, posturile didactice ocupate sau vacante, specificându-se funcțiile didactice corespunzătoare și numărul săptămânal de ore convenționale repartizate pe ore de curs seminarii, laboratoare, lucrări practice sau proiecte, practică de specialitate și activități echivalente acestora, la disciplinele din planul de învățământ. (4) Statele de funcții se întocmesc la catedre sau la departamente, prin consultarea membrilor acestora, ca urmare a precizării sarcinilor didactice de către consiliul facultății. La catedrele sau la departamentele cu discipline la mai multe facultăți sau colegii, statele de funcții se completează pe baza notelor de comandă, avizate de conducerea instituției de învățământ superior. (5) de studiu și dimensiunile acestora se stabilesc de senatele universitare, la propunerea consiliilor facultăților, în următoarele condiții: a) în învățământul universitar: grupa de studii cuprinde în medie 20 de studenți, dar nu mai puțin de 13 și nu mai mult de 25; subgrupa de studii pentru aplicații și lucrări practice cuprinde în medie 10 studenți, dar nu mai puțin de 7 și nu mai mult de 13; b) prin excepție de la prevederile stabilite la lit. a), formațiunile de studiu pentru practică pedagogică, învățământul medical clinic, de artă, sportiv, precum și pentru învățământul postuniversitar pot fi mai mici, la propunerea senatelor universitare și cu acordul Ministerului învățământului. Prevederea de mai sus se poate aplica și la alte domenii, în funcție de specific si de situație; c) la disciplinele opționale si facultative, formațiunile de studiu cuprind cel puțin 5 studenți. (6) Statul de funcții al personalului didactic se avizează de consiliul facultății și se aprobă de senatul universitar", întrucât acest articol nu are aplicabilitate în cazul în speță, acesta referindu-se la cu totul altceva și având aplicabilitate în învățământul Universitar.

S-a învederat că, deși postul pentru suplinire are viabilitate 3 ani, reclamanta nu îndeplinește condițiile legale pentru a i se acorda continuitate, deoarece pentru anul școlar anterior a obținut calificativul "bine", în loc de "foarte bine", ceea ce nu-i dă dreptul conform legii la continuitate.

De asemenea, s-a precizat faptul că posturile pentru suplinire se ocupă pe o perioadă de un an școlar, în conformitate cu art. 16 alin. 2 din Legea 128/1997 - Statutul Personalului Didactic, care prevede că " posturile publicate pentru suplinire se ocupă, cu prioritate, de către candidații care au participat la concursul organizat conform art. 10 lit.d, în ordinea mediilor obținute, pe o perioadă de un an școlar."

S-a arătat că instanța de judecată în mod greșit a interpretat actul dedus judecații, întrucât nu a schimbat termenul de viabilitate a postului, ci în mod legal, a emis decizii pe perioade de 1 an școlar, pentru anii 2006-2007, 2007-2008.

De asemenea, s-a susținut că instanța de judecată în mod greșit a reținut faptul ca reclamanta a obținut continuitatea pe post pe o perioada de 3 ani, acest lucru nefiind posibil, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. 2 din Legea 128/1997- Statutul personalului didactic.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:

Intimata reclamantă, astfel cum rezultă din adresa nr.12723/14.08.2006 emisă de către Inspectorul Școlar General, a fost numită prin decizia nr.1280/14.08.2006 a Inspectorului Școlar General al pentru a suplini, începând cu data de 1.09.2006, până la data de 31.08.2007, pe postul /catedră de (vacant) Mecanică/Mecanică, de la Grupul Școlar de, viabilitate 3 ani, în baza concursului Național Unic din 2006, susținut la disciplina Mecanică, cu nota 8,65, în conformitate cu prevederile Legii nr.84/1995 republicată, modificată și completată, ale Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, ale Metodologiei de mișcare a personalului didactic, modificată și completată, aprobată prin nr.5441/2005

Prin cererea adresată primei instanțe, intimata reclamantă a solicitat obligarea recurenților pârâți Grupul Școlar de " " și Inspectoratul Școlar al Municipiului la acordarea continuității pe postul de profesor suplinitor cu viabilitate 3 ani, până în 31.08.2009.

Excepțiainadmisibilitățiiacțiunii deduse judecății invocată de către recurenții pârâți este neîntemeiată, întrucât intimata reclamata are dreptul de a solicita în instanță valorificarea drepturilor sale, fiind lipsit de relevanță faptul că cererea în vederea acordării continuității pe postul de suplinitor pentru anul școlar 2007-2008 a fost adresată unității de învățământ ulterior sesizarea instanței, în condițiile în care accesul la justiție garantat de art.21 din Constituția României nu poate fi îngrădit, în speță nefiind instituită o procedură obligatorie prealabilă sesizării instanței.

Curtea apreciază ca fiind neîntemeiată și excepțialipsei de interesa acțiunii, întrucât intimata reclamantă, deși ocupă postul vacant la același liceu, în urma numirii prin decizia nr. 1358/28.08.2007, comunicată prin adresa nr. 16783/ 28.08.2007, justifică un interes în cauză, de vreme ce solicită acordarea continuității pe întreaga perioadă de viabilitate a postului de suplinitor (3 ani).

În privința criticilor de fond aduse hotărârii recurate, Curtea constată că prima instanță în mod greșit nu a avut în vedere la soluționarea cauzei prevederile art. 84 alin.2 din nr. 5602/2006, conform cărora cadrele didactice cu statut de suplinitor, participante la concursurile naționale de ocupare a posturilor din iulie 2005 și/sau iulie 2006, care au obținut minimum nota 5 în specialitatea postului, cu avizul consiliului de administrație al unității de învățământ, calificativul " bine" și care mai au cel puțin J de normă în specialitate, pot solicita continuitatea pe post/catedră.

De asemenea, instanța de fond nu a ținut seama de faptul că în ședința Consiliului de Administrație din cadrul Grupului de din data de 8.05.2007 și 14.05.2007 a fost evaluată activitatea intimatei reclamante desfășurată în perioada septembrie 2006 - mai 2007 în cadrul catedrei de mecanică, în conformitate cu fișa de evaluare, fiind acordat calificativul parțial "bine" (72,5 puncte), fără continuitate pentru anul școlar 2007-2008.

Curtea reține că instanța de judecată în mod greșit a interpretat actul dedus judecații, întrucât nu a schimbat termenul de viabilitate a postului, ci în mod legal, a emis decizii pe perioade de 1 an școlar, pentru anii 2006-2007, 2007-2008, de vreme ce postul pentru suplinire are viabilitate 3 ani, însă se ocupă pe o perioadă de unan școlar, în conformitate cu art. 16 alin. 2 din Legea 128/1997 - Statutul Personalului Didactic, care prevede că " posturile publicate pentru suplinire se ocupă, cu prioritate, de către candidații care au participat la concursul organizat conform art. 10 lit.d, în ordinea mediilor obținute, pe o perioadă de un an școlar."

Prin probele administrate în cauză, intimata reclamanta nu a făcut dovada că pentru anul școlar anterior a obținut calificativul "foarte bine", astfel că instanța de fond a apreciat corect faptul că aceasta nu îndeplinește condițiile legale pentru a i se acorda continuitatea pe postul solicitat.

Pentru toate considerentele arătate, Curtea apreciază ca fiind întemeiate motivele de recurs, încadrate pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9.pr.civ. astfel că, în baza art.312 pr.civ. va admite recursul, va modifica, în parte, sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea formulată de către reclamantă împotriva pârâtului Inspectoratului Școlar al Municipiului B,

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate cu privire la respingerea acțiunii față de pârâtul Consiliul de Administrație - Grupul Școlar de " ", pentru lipsa calității procesuale pasive în prezenta cauză pentru considerentele avute în vedere de către instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenții Grupul Școlar de " " și Inspectoratul Școlar al Municipiului, împotriva sentinței civile nr.6037 din data de 01.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.14446/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimații Consiliul de Administrație al Grupului Școlar de " " și.

Modifică, în parte, sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea formulată împotriva pârâtului Inspectoratului Școlar al Municipiului

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 08.04.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

-

GREFIER

Red.:

Dact.: /2ex.

08.05.2009

Jud. fond.:;

Președinte:Cristescu Simona
Judecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 2315/2009. Curtea de Apel Bucuresti