Obligația de a face. Decizia 2511/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.471/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.2511/
Ședința Publică din data de 14 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de către recurentul-reclamant Sindicatul Liber al Salariaților din Cadrul Administrației Publice Locale Sector 6 - în numele și, pentru membrii săi de sindicat, respectiv a reclamanților, -, și - împotriva sentinței civile nr.6673 din data de 29.10.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.28026/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimata-pârâtă Administrația Piețelor Sector 6 - având ca obiect "obligația de a face".
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-reclamant Sindicatul Liber al Salariaților din Cadrul Administrației Publice Locale Sector 6 prin apărător d-na avocat cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 14 dosar recurs emisă în baza contractului de asistență juridică nr.- din data de 13.04.2009 și intimata-pârâtă Administrația Piețelor Sector 6 prin consilier juridic d-na cu delegație atașată la fila 16 dosar recurs.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Părțile prezente întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în susținerea, respectiv combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurentul-reclamant Sindicatul Liber al Salariaților din Cadrul Administrației Publice Locale Sector 6 prin avocat având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea sentinței civile recurate în sensul admiterii cererii formulate de către organizația sindicală, întrucât așa cum s-a demonstrat, membrii organizației sunt îndreptățiți să primească indemnizația de dispozitiv solicitată, având în vedere dispozițiile Ordinului nr.496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor, modificat și completat prin Ordinul nr.275/2002 al Ministrului de Interne, prin care s-a dispus acordarea indemnizației de 25% calculată la salariul de bază, nu numai personalului din prefecturi ci și personalului din aparatul propriu al consiliilor locale.
Mai mult decât atât, acest ordin clarifică și situația privind personalul civil, la pct. 31.1 se arată că prin personal civil se înțelege "funcționari publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor".
Mai arată recurentul-reclamant prin avocat, faptul că instanța de fond, prin soluția dată, a apreciat faptul că reclamanții nu pot beneficia de indemnizația de dispozitiv, nefiind discriminați conform art.5 din Codul muncii, întrucât acest drept ar fi trebuit negociat colectiv sau individual.
Cum drepturile salariale pot fi legale sau negociate, în cauză, se poate constata fără putință de tăgadă, în raport de dispozițiile legale sus citate, faptul că indemnizația de dispozitiv este un drept legal, sens în care art.5 Codul muncii reprezintă un cadru general și nu definit.
Față de aceste considerente, recurentul-reclamant Sindicatul Liber al Salariaților din Cadrul Administrației Publice Locale Sector 6 prin avocat concluzionează în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată și motivată în scris.
Cu cheltuieli de judecată.
Intimata-pârâtă Administrația Piețelor Sector 6 prin reprezentant având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de către recurentul-reclamant, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești recurate ca fiind temeinică și legală.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ. și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6673/29.10.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții, -, prin Sindicatul Liber al Salariaților din Cadrul Administrației Publice Locale Sector 6 în contradictoriu cu intimata-pârâtă Administrația Piețelor Sector 6.
În considerente a reținut că prin sentința civilă nr. 1777/4.06.2008 pronunțată de Secția a IX-a a Tribunalului Bucureștis -a dispus admiterea excepției necompetenței funcționale și declinarea competenței de funcționare de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București Secția a VIII
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VIII-a la data de 22.07.2008.
Reclamanții, în dovedirea susținerilor din întâmpinare au depus la dosar înscrisuri din care rezultă calitatea lor de angajați ai pârâtei.
Astfel reclamantul a fost încadrat în funcția de inspector cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată conform deciziei nr.57/07.03.2007.
- a fost numit în funcția de referent specialitate în cadrul serviciului Investiții Administrații.
- a fost angajat în funcția de fochist potrivit deciziei nr.42/3.11.2007.
- a fost angajată în funcția de arhivar în baza deciziei nr.124/19.07.2007.
- a fost angajată în funcția de casier începând cu data de 8.06.1995 în baza deciziei nr.29/6 iunie 1995.
- a fost angajat în funcția de muncitor necalificat așa cum rezultă din decizia nr. 123/9.10.2000.
- a fost angajată în funcția de șef birou Corp Control potrivit deciziei nr.9/7.01.2005.
Prin decizia nr. 126/19.07.2007 a fost angajat în funcția de referent.
- prin decizia nr.3/7.01.2005 a fost angajată în funcția de referent iar începând cu data de 12.05.2008 i-a încetat contractul individual de muncă nr. 176/14.01.2005.
- a fost angajată în funcția de administrator încasator prin decizia nr. 122/10.10.2000.
- a fost angajat cu contract individual de muncă cu durată nedeterminată pentru perioada 1.05.- 31.12.2007, în funcția de administrator conform deciziei nr.79/3.05.2007.
- a fost angajat începând cu data de 1.08.1999 în funcția de muncitor necalificat prin decizia nr.75/2.08. 1999.
- a fost angajat prin transfer prin decizia nr. 15/24.02.1997 în funcția de merceolog.
- - a fost angajată prin decizia nr. 15/17.04.1995 în funcția de
casier.
- a fost angajată prin decizia nr.53/17.03.2003 în funcția de lucrător comerciant.
- a fost angajat în funcția de referent în cadrul Biroului Corp Control prin decizia nr. 10/7.01.2005.
Rezultă că reclamanții nu au calitatea de funcționari publici și nu li se aplică prevederile Legii nr. 188/1999 modificată.
Reclamanții au calitatea de salariați ai angajatorului-pârât.
Părțile prin negociere și-au stabilit în baza contractelor individuale de muncă încheiate drepturile și obligațiile inclusiv drepturile salariale de care beneficiază reclamanții.
Susținerea reclamanților că au fost discriminați și că s-a încălcat principiul egalității în fața legii și a autorităților publice se înlătură ca neîntemeiată.
otrivit art.5 din Codul muncii, discriminarea directă sau indirectă față de un salariat are la bază următoarele criterii: orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familiară, apartenență ori activitate sindicală.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții nu au invocat nici unul din criteriile menționate mai sus. Aceștia au pretins că prin neacordarea indemnizației de dispozitiv sunt discriminați în raport cu altă categorie, respectiv cea a funcționarilor publici.
S-a constatat că nu s-a invocat o discriminare în cadrul aceleiași categorii sociale prin neacordarea dreptului solicitat.
Instanța a reținut că pârâta, prin neacordarea indemnizației de dispozitiv, nu a încălcat prevederile art.5 din Codul muncii, art.1 din OG nr. 137/2000 modificată și nici principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Prin art.120 din Contractul Colectiv de muncă încheiat între Administrația Piețelor sector 6 și Sindicatul liber al salariaților din Administrația publică Locală sector 6 s-a prevăzut că fiecare salariat are dreptul la un venit salarial în bani cuvenit pentru munca prestată, dar nu mai puțin de salariul minim pe economie.
În baza art.122 din același contract de muncă părțile au prevăzut că salariul se stabilește prin negociere și se aplică prin transpunere pe grila de salarizare anterioară.
Sporurile calculate la salariul de bază sunt enumerate în art.124 din Contractul colectiv de muncă, respectiv sporul de vechime în muncă pentru ore suplimentare prestate peste durata normală a timpului de lucru pentru exercitarea unei alte funcții pentru condiții deosebite de muncă, pentru clauza de confidențialitate și sporul de mobilitate.
Rezultă că părțile nu au negociat și asupra indemnizației de dispozitiv solicitată de către reclamant prin cererea de chemare în judecată.
Având în vedere clauzele din contractul colectiv de muncă privind drepturile salariale ale reclamanților, ce se regăsesc în contractele individuale de muncă ale acestora, dar care nu au fost depuse la dosar, împrejurarea că nu s-au încălcat de către pârâtă prevederile art.5 din Codul muncii, a faptului că nu sunt incidente în speță prevederile Legii nr. 188/1999 ale Legii nr.554/2004, și ale Ordinului nr.496/2003, s- dispus respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, având în vedere și faptul că cel de-al doilea capăt din acțiune este accesoriu primului capăt din cererea de chemare în judecată.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs recurentul Sindicatul Liber al Salariaților din Cadrul Administrației Publice Locale Sector 6, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului recurentul a arătat că prin cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IX-a contencios Administrativ și Fiscal la data de 30.04.2008 a solicitat obligarea pârâtei Administrația Piețelor Sector 6 B la alocarea, calcularea și plata către membrii organizației sindicale a drepturilor bănești reprezentând indemnizație de dispozitiv lunară, în cuantum de 25% din salariul de bază, retroactiv de la data de 01.04.2005 și în continuare, proporțional cu timpul lucrat de fiecare reclamant, sume actualizate cu indicele de inflație, de la data scadenței fiecărei plăți și până la efectuarea plaților și, de asemenea, obligarea pârâtei la înscrierea în carnetele de munca a indemnizației mai sus menționate.
Prin acțiunea introductivă de instanță recurentul a demonstrat că membrii organizației sindicale sunt îndreptățiți să primească indemnizația de dispozitiv solicitată, iar acest drept de natură salarială rezultă fără tăgadă din interpretarea dispozițiilor următoarelor acte normative:
-OUG nr.63/2003 dispune înființarea Ministerul Administrației și Internelor, prevăzându-se în acest act normativ în art.1 alin. 1 ca este organ de specialitate al administrației publice centrale:
- art.1 alin.2 din același act normativ precizează că Ministerului Administrației și Internelor exercită atribuțiile ce îi revin potrivit Constituției și legilor țării cu privire la apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, a proprietății publice și private, realizarea Programului de guvernare și a stagiilor în domeniul reformei administrației publice și ordinii publice, cu privire la funcția publică și funcționarii publici;
- art. 9 alin. 4, prevede că în exercitarea atribuțiilor legale, ministrul administrației și internelor emite ordine și instrucțiuni care pot avea caracter normativ sau individual;
- prin art. 14 alin. 1 lit. a) au fost prevăzute principalele atribuții ale Ministerul Administrației și Internelor, printre care se numără: îndrumă și sprijină autoritățile publice locale și aparatul propriu al acestora în implicarea corectă și unitară a prevederilor legale, asigură aplicarea strategiei a Programului de guvernare în domeniul managementului funcției publice și ale funcționarilor publici.
- OUG nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, abrogă OUG nr.63/2003, dispozițiile menționate anterior fiind menținute, dar având o altă numerotare a articolelor;
- HG nr. 725/2003 stabilește structura organizatorică și efectivele Ministerului Administrației și Internelor, această hotărâre fiind abrogată și, practic înlocuită de HG nr. 416/2007 privind structura organizatorică și efectivele Ministerului Internelor și Reformei Administrative, ce cuprinde Anexa 1 Organigrama ministerului;
- în organigramă sunt prevăzute direcții pentru administrația publică, fiecare dintre acestea fiind conduse de câte un secretar de stat: pentru reformă în administrația publică, pentru relațiile cu instituțiile prefecturii și pentru comunitățile locale.
Prin Ordinul nr. 496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor s-a completat și modificat Ordinul Ministrului de Interne nr. 275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul d e Interne.
În speța dedusă judecății Tribunalul a arătat că au relevanță punctele 9.2 și 31.1 din Ordin, astfel:
Conform pct. 9.2 "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Această precizare s-a dovedit a fi foarte necesară după schimbarea titulaturii și modificarea atribuțiilor Ministerului Administrației și Internelor, deoarece, în situația în care această precizare nu ar fi fost făcută expres, de indemnizația de dispozitiv ar fi beneficiat numai personalul militar și civil din fostul Minister de Interne.
Această precizare vine să clarifice pe deplin și să arate că beneficiază de acest drept și personalul civil din administrația publică, fără a se diferenția între administrația publică centrală și locală.
La pct. 31.1 se arată că prin personalul civil se înțelege "funcționarii publici și personalul contractual din Ministerului Administrației și Internelor".
După cum se poate observa nu este folosită sintagma "din aparatul propriu al Ministerului Administrației și Internelor".
Potrivit dispozițiilor Ordinului menționat anterior, trebuie să beneficieze de indemnizația de dispozitiv de 25% calculată la salariul de bază, nu numai personalul din prefecturi, ci și personalul din aparatul propriu al consiliilor locale.
Se arată la același pct.31.1 că personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile prevăzute de lege, cu excepția celor din administrația publică care beneficiază de drepturile prevăzute în reglementările în vigoare care se aplică pentru toți salariații bugetari.
Este vorba de art. 13 din Legea nr. 138/1999 conform căreia "cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază".
Se specifică în Ordin că personalul civil din administrația publică beneficiază doar de dreptul prevăzut la art. 13, deci de indemnizația de dispozitiv și nu beneficiază de celelalte drepturi prevăzute de lege.
O interpretare diferită de cea potrivit căreia personalul civil din administrația publică locală trebuie să beneficieze de indemnizația de dispozitiv, vine în contradicție cu prevederile Constituției României, ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, precum și cu cele ale Cartei europene a autonomiei locale.
Nu se poate susține că numai prefecturile îndeplinesc atribuțiile unei autorități administrative și consiliile locale sau județene nu. Din adresa nr. -/25.08.2003 emisă de Ministerul Administrației și Internelor către toate prefecturile rezultă că de indemnizația de dispozitiv beneficiază tot personalul, cu excepția prefectului și a subprefectului, deci și funcționarii publici și personalul contractual.
Este de reținut că funcționarii publici și personalul contractual din prefecturi și din consiliile locale și județene sunt salarizați în baza acelorași acte normative, beneficiază de aceleași drepturi salariale, grile, sporuri și premii.
Or, interpretarea Ordinului nr. 496/2003 în sensul că nu se aplică personalului din consiliile locale sau județene conduce la o gravă diferențiere în rândul funcționarilor publici și a personalului contractual, diferențiere care încalcă drepturile fundamentale ale cetățenilor, prevăzute atât în legislația internă, dar și în cea internațională.
Drepturile salariale pot fi de natură legală sau convențională, deci pot fi stabilite prin dispoziții legale sau pot fi obținute în urma negocierilor individuale sau colective.
Având în vedere dispozițiile legale menționate anterior, rezultă fără putință de tăgadă că aceste drepturi de natură salarială rezultă prin efectul legii și trebuie acordate fără a fi necesară negocierea individuală sau colectivă.
În mod greșit instanța a reținut că nu s-a invocat niciunul din cazurile de discriminare prevăzute de art. 5 Codul muncii, deoarece aceste criterii de discriminare nu sunt prevăzute limitativ de lege.
Contextul legislativ intern și internațional în materia discriminării este mult mai larg decât cel invocat de instanță în motivarea soluției pronunțate.
Astfel, se arată: Constituția României, în art. 16 alin. 1 prevede că "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
OG. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede că la art. 1 alin. 2 pct. i) "principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate special în exercitarea următoarelor drepturi: dreptul la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecție împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare" iar potrivit art. 1 alin. 3 "exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situați comparabile".
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1, alin. 3 și alin.4 se arată că "potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile, aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare.
Orice comportament activ sau pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale".
Mai mult decât atât, art. 5 alin. 1 din prezenta Ordonanță instituie un principiu de bază, și anume acela potrivit căruia "în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajații", iar art. 5 alin. 4 prevede că reprezintă discriminare indirectă "actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. 2, dar care produc efectul unei discriminări directe".
Convenția Organizației Internaționale a nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul forței de muncă și exercitării profesiei prevede că: "prin discriminare se înțelege orice diferență, excludere sau preferință întemeiată pe rasă, culoare, sex, religie, convingeri politice, aapartenență națională sau origine socială, care are ca efect să suprime sau să știrbească egalitatea de posibilități sau de tratament în materie de ocupare a forței de muncă și de exercitare a profesiei".
Articolul 2 prevede că "orice stat membru care aplică această convenție se angajează să formuleze și să practice o politică națională care să urmărească promovarea, prin metode adaptate condițiilor și uzanțelor naționale, a egalității de posibilități și tratament în materie de ocupare a forței de muncă și exercitare a profesiei, în scopul eliminării oricăror discriminări".
Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede la art. 23 pct.3 faptul că "toți oamenii, fără nicio discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egală".
În același sens este și Convenția Organizației Internaționale a nr. 100/1951, ratificată de România prin Decretul nr. 21/1957, publicată în Buletinul Oficial nr. 4/1958.
Pactul internațional cu privire la drepturile economice sociale și culturale prevede la art.7 "toți lucrătorii au dreptul la un salariu echitabil și la o remunerație egală, fără nicio distincție".
Protocolul nr. 12 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale dispune că, "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opțiuni politice sau orice alte opinii, origine națională sau oricare altă opțiune politică sau orice alte opțiunii, origine națională sau orice altă situație. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menționate în paragraful 1".
Recurentul arată că motivarea instanței de fond, care are la bază interpretarea limitativă a art. 5 din Codul muncii și, de asemenea, interpretarea restrictivă art. 1 din OG nr. 137/2000, nu este întemeiată.
De asemenea, nici motivarea potrivit căreia angajații, membri de sindicat, din cadrul Administrației Piețelor Sector 6 ar fi avut posibilitatea negocierii individuale sau colective a acestor drepturi nu este fondată având în vedere că, astfel cum a demonstrat recurentul, acest drept de natură salarială derivă din actele normative în vigoare și nu trebuie negociat, ci recunoscut ca atare și conferit.
În această etapă a evoluției societății românești, integrarea în Uniunea Europeană a fost una din concordanțele majore ale activității și funcționării sistemelor sociale, economice, politice, culturale, ale administrației publice.
Reformarea societății, intrarea României în rândul statelor Europei moderne presupune și o reformă a domeniului administrației publice.
În actualul sistem legislativ românesc se tinde spre atingerea valorilor europene, spre crearea unui stat de drept, a unei societăți în care fiecare subsistem și domeniu funcționează pe criterii legale, unitare, în acord cu normele europene.
Or, în acest moment, a gândi că administrația publică nu este un sistem, ci o unitate duală, pe de-o parte administrația publică centrală și pe de altă parte administrația publică locală, este un pericol pentru înfăptuirea reformei în administrație, o în consolidarea unui statut european al funcționarilor publici.
Consiliul local și cel județean gestionează resursele umane, materiale, financiare la nivelul unității administrativ-teritoriale, asigură dezvoltarea comunităților locale, implementează strategii și proiecte, este instituția care gestionează fondurile europene, de dezvoltare regională, gestionează eventualele stări provocate de situațiile de criză, dezastru etc.
Este în spiritul Convenției Europene, al Constituției României și al celorlalte acte normative amintite, că funcționarii publici și personalul contractual din consiliile locale și județene să nu fie discriminați din punct de vedere al indemnizației de dispozitiv, față de cei din prefecturi și din celelalte instituții care beneficiază de acest drept de natură salarială.
Recurentul solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile nr. 6673 pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr- ca fiind nelegală și netemeinică, în sensul admiterii cererii formulate de recurent.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.
Într-adevăr, în mod legal și temeinic a statuat prima instanță că nu există temei pentru reclamanți, personal contractual din cadrul Administrației Piețelor Sector 6, organ al autorității administrației publice locale, pentru a beneficia de indemnizația de dispozitiv în reglementarea prevăzută de art. 9.2 din Ordinul Ministrului de Interne nr. 275/2002 astfel cum a fost modificat de Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 496/28.07.2003.
Textul menționat dispune că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, înțelegând prin aceasta, conform art. 31.1 din același ordin, funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor.
Or, structura organizatorică și efectivele Ministerului Administrației și Internelor, la momentul edictării ordinului, erau prevăzute de anexa nr. 1 la HG nr. 725/2003, care nu cuprinde și organele administrației publice locale prin care se realizează autonomia locală, astfel că orice referire la personalul din cadrul administrației publice trebuie înțeleasă ca privind personalul din structura organizatorică a acestui Minister, astfel cum este stipulată prin hotărârea de guvern, iar nu la orice persoană ce lucrează în cadrul unui organ al administrației publice, centrale ori locale.
Sub acest aspect, sunt irelevante motivele de recurs referitoare la caracterul inechitabil al discriminării față de funcționarii publici, respectiv personalul contractual din alte organe ale administrației publice, pe de o parte pentru că funcționarii publici sunt purtători ai puterii publice pe care o exercită în limitele funcției lor, fiind supuși, în considerarea specificului activității și a puterilor conferite, unei reglementări speciale, diferite de a personalului contractual; pe de altă parte, instanța nu poate suplini sau amenda insuficiențele de reglementare, prin lege sau acte administrative cu caracter normativ, extinzând domeniul de aplicare a unor texte și intrând în sfera de exercițiu a altor puterii constituite în stat, ci este ținută, până ce legea nu a fost abrogată ori declarată neconstituțională, iar actul administrativ, revocat ori anulat în contencios administrativ, să le aplice în litera lor.
Se mai reține și că dispozițiile constituționale sau internaționale în materia drepturilor omului, astfel cum au fost invocate prin prezentul recurs, nu reglementează indemnizația de dispozitiv ca alcătuind conținutul unui drept fundamental, respectiv că instanța nu poate, invocând principiul egalității, echității sau nediscriminării, să modifice regimul salarial, inevitabil diferit, stabilit de legiuitor (în sens larg).
În același sens sunt și prevederile, obligatorii potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție, ale Deciziei Curții Constituționale nr. 818/2008.
Prin sus-menționata decizie, instanța de contencios constituțional a declarat neconstituționale prevederile art. 1,2 alin.3 și 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, în măsura în care se interpretează că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerându-le discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
S-a argumentat că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separaților puterilor, în virtutea căruia, Parlamentul și, pe cale de delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor fiind aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective. Nu se poate invoca, în sens contrar, nici principiul egalității de tratament în salarizare, întrucât acesta nu are conținutul pe care reclamanta și prima instanță încearcă să-l acrediteze.
Astfel, regimul juridic al salarizării este inevitabil diferit, criteriul activității îndeplinite fiind unul obiectiv, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la situația absurdă în care să se pretindă ca toate activitățile profesionale să fie remunerate identic, or, este pe deplin legitim ca tratamentul salarial să fie diferit, el implicând o anumită strategie socio-economnico-financiară, ce nu poate fi cenzurată sau controlată de instanța de judecată, uniformitatea reglementării într-un atare domeniu având drept consecință desființarea tuturor criteriilor de salarizare și a scopului urmărit de legiuitor prin pârghiile economice și financiare.
În consecință, potrivit celor expuse, în absența oricărui temei al pretențiilor reclamanților de a beneficia de drepturile salariale acordate altor categorii profesionale, în aplicarea dispozițiilor art. 312 art. 1 pr. civ. Curtea va respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurentul-reclamant Sindicatul Liber al Salariaților din Cadrul Administrației Publice Locale Sector 6 - în numele și, pentru membrii săi de sindicat, respectiv al reclamanților, -, și - împotriva sentinței civile nr.6673 din data de 29.10.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.28026/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimata-pârâtă Administrația Piețelor Sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.04. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
GREFIER
.
Red:
Tehnored:
2 EX./23.05.2009
Jud. fond: .
.
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Bodea Adela Cosmina
