Obligația de a face. Decizia 307/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 307/R/2010
Ședința publică din 12 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș
JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Anca Adriana Pop
-- -
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții și
BOTA ADRIANA, împotriva deciziei civile nr. 423/A din 29 septembrie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâta intimată, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamanta recurentă, asistată de avocat, din Baroul Cluj, care îl reprezintă și pe reclamantul recurent, conform împuternicirii avocațiale aflată la 2 din dosarul de recurs și reprezentantul pârâtei intimate, avocat, din Baroul Cluj, cu împuternicire avocațială la 13 din dosarul de recurs, lipsă fiind reclamantul recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat pârâtei intimate, însă nu este legal timbrat.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea constată că prin registratura instanței, la data de 09.02.2010, pârâta intimată, prin reprezentantul său, avocat, a depus la dosar note de ședință, prin care invocă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1,3,6,7 din Decretul Lege nr. 61/1990, anexa nr. 1 la Decretul Lege nr. 61/1990, art. 1 și 7 din Legea nr. 85/1992 și anexa nr. 1 la Legea nr. 85/1992, solicită sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor menționate mai sus și suspendarea judecării cauzei până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor menționate anterior, conform prevederilor art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992.
Totodată, constată că la data de 11.02.2010 pârâta intimată, prin reprezentantul său, avocat, a depus la dosar o expertiză extrajudiciară, întocmită de expert evaluator, prin care indică valoarea imobilului în litigiu potrivit prevederilor Decretului-Lege nr. 61/1990 și ale Legii nr. 85/1992.
La aceeași dată, reprezentantul pârâtei intimate a depus la dosar un script prin care declară că nu mai susține excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, 3, 6, 7 din Decretul Lege nr. 61/1990, anexa nr. 1 la Decretul Lege nr. 61/1990, art. 1 și 7 din Legea nr. 85/1992 și anexa nr. 1 la Legea nr. 85/1992 și drept urmare, nu solicită sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor menționate mai sus și nici suspendarea judecării cauzei până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate.
Curtea, având în vedere că s-a indicat prin expertiza extrajudiciară valoarea apartamentului în litigiu ca fiind în sumă de 14.540 lei, stabilește taxa judiciară de timbru datorată de reclamanți raportat la această valoare, pentru fondul cauzei și pentru recurs, sens în care îi pune în vedere reprezentantului reclamanților recurenți faptul că reclamanții recurenți datorează pentru fondul cauzei o taxă judiciară de timbru în cuantum de 955,66 lei și pentru recurs o taxă judiciară de timbru în cuantum de 491,7 lei.
Reprezentantul reclamanților recurenți depune la dosar chitanța nr. - din 12.02.2010, care atestă plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 676 lei și timbre judiciare în valoare de 5 lei.
Curtea consideră că reclamanții recurenți au achitat pentru recurs o taxă judiciară de timbru în cuantum de 491,7 lei și un timbru judiciar în valoare de 5 lei, astfel recursul fiind legal timbrat, iar diferența de taxă judiciară de timbru în cuantum de 184,30 lei o consideră achitată pentru fond.
Instanța urmează să verifice sumele achitate în timpul procesului, iar pentru diferența de taxă judiciară de timbru datorată de reclamanți pentru fond, aceștia vor fi dați în debit.
Reprezentanții părților arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 306 alin. 2.proc.civ. raportat la art. 304 pct. 1.proc.civ. invocă un motiv de recurs de ordine publică, pe care îl pune în discuția părților prezente, și anume, nelegala soluționare a căii de atac de către Tribunal, ca apel, în complet de doi judecători, iar nu ca recurs în complet de trei judecători, deși, potrivit art. 2821alin. 1.proc.civ. raportat la valoarea de 14.540 lei, stabilită pentru apartamentul în litigiu, calea de atac ce putea fi exercitată împotriva hotărârii primei instanțe era exclusiv recursul.
Reprezentantul reclamanților recurenți arată că în fața Tribunalului Clujs -a judecat apelul și apreciază că Tribunalul Cluj nu mai poate judeca încă odată această cale de atac.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită admiterea motivului de recurs de ordine publică invocat din oficiu de către instanță, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la Tribunalul Cluj pentru judecarea cauzei în complet de recurs, format din trei JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Anca Adriana Pop
Curtea reține cauza în pronunțare asupra motivului de recurs de ordine publică invocat din oficiu de către instanță.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2035/17.02.2009, pronunțată de Judecătoria Cluj -N în dosar nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâta, având ca obiect obligarea la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, motivat pe faptul că imobilul cu privire la care se solicită încheierea contractului de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 85/1992 și a Decretului-lege nr. 61/1990, nu a fost construit din fondurile statului, nici ale pârâtei, fiind preluat de stat de la persoane fizice, astfel încât acesta nu face obiectul respectivelor acte normative.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, reclamanții și, solicitând admiterea acțiunii lor astfel cum a fost formulată, cu consecința obligării pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Tribunalul Cluj, prin decizia civilă nr. 423/A/29.09.2009, pronunțată în dosar nr-, a respins ca nefondat apelul reclamanților, care au fost obligați la 2975 lei, cheltuieli de judecată în apel în favoarea intimatei, reținând în considerentele deciziei aceleași argumente ca și cele avute în vedere de către prima instanță, respectiv faptul că apartamentul în litigiu a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 218/1960, și mai apoi în baza Decretului nr. 223/1974, de la persoane fizice, astfel încât, acesta nu face obiectul Legii nr. 85/1992 și a Decretului-lege nr. 61/1990.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanții și, solicitând amditerea recursului, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9.proc.civ. casarea hotărârii recurate ca fiind ilegală, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare în fond.
În motivarea recursului s-a invocat încălcarea flagrantă de către instanța de apel a dreptului la apărare, prin refuzul total nejustificat de a administra probele cerute în dovedirea aspectelor de fapt contestate; s-a invocat încălcarea art. 15, art. 16 din Constituția României, a art. 6 CEDO, susținându-se că nelegalitatea deciziei recurate rezidă din încălcarea dreptului la apărare al reclamanților, în condițiile în care aceștia au formulat o cerere de strămutare a cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție și au solicitat amânarea cauzei până la soluționarea cererii de strămutare, cerere de amânare respinsă pe motiv că reclamanții nu au prezentat certificatul emis de Înalta Curte de Casație și Justiție. Însă, arată recurenții, ei nu s-au aflat în culpă pentru imposibilitatea prezentării acestui certificat.
S-a mai invocat de către recurenți nelegalitatea hotărârii recurate decurgând din motivația contradictorie și străină de natura pricinii a acesteia.
Tot în motivarea recursului a fost făcut un scurt istoric al cauzei, prin evidențierea stării de fapt al imobilului și prin invocarea, ca motiv de pretinsă nelegalitate întemeiat pe pct. 9 al art. 304.proc.civ. a încălcării de către instanța de apel a prevederilor art. 17 din Legea nr. 115/1938.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata a solicitat instanței respingerea recursului ca nefondat, invocând în motivarea întâmpinării, prevederile art. 40 alin. 2.proc.civ, ale art. 167.proc.civ. și arătând că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9.proc.civ. și susținând totodată netemeinicia susținerii recurenților privitoare la încălcarea dreptului lor la apărare în apel. Pe fondul cauzei, s-a arătat că imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român de la persoane fizice, astfel încât, cererea reclamanților este neîntemeiată.
La termenul de judecată din data de 12.02.2010 Curtea, din oficiu, în temeiul art. 306 alin. 2.proc.civ. raportat la art. 304 pct. 1.proc.civ. a invocat un motiv de recurs de ordine publică, și anume, nelegala soluționare a cauzei de către Tribunalul Cluj ca apel, în complet de doi judecători, iar nu ca recurs, în complet de trei JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Anca Adriana Pop
Examinând recursul prin prisma acestui motiv de recurs de ordine publică, Curtea constată că acesta este fondat, pentru motivele ce urmează a fi expuse:
Obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit obligarea pârâtei la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, în baza art. 7 și următoarele din Legea nr. 85/1992 și a Decretului-lege nr. 61/1990, asupra apartamentului situat în C-N,--34, deținut de reclamanți în calitate de chiriași.
Prin urmare, independent de modul în care a fost formulat acest petit, scopul urmărit de reclamanți prin promovarea cererii de chemare în judecată este acela al dobândirii dreptului de proprietate asupra respectivului apartament.
Potrivit art. 6 alin. 1 lit. a din nr. 760/C/1999, sunt cereri evaluabile în bani toate cererile care au ca obiect constatarea dobândirii unui drept real, deci toate acele cereri prin care se urmărește dobândirea de către reclamanți a unui drept real asupra unui imobil.
În consecință, și cererea introductivă de instanță, prin care reclamanții urmăresc dobândirea unui drept de proprietate asupra apartamentului litigios, este una evaluabilă în bani, în sensul arătat de art. 6 alin. 1 lit. a din nr. 760/C/1999.
Evident, valoarea obiectului cererii de chemare în judecată este dată de valoarea apartamentului cu privire la care se solicită de către reclamanți încheierea contractului de vânzare-cumpărare și, deci, implicit, dobândirea dreptului de proprietate.
Desigur, având în vedere temeiul juridic pe care reclamanții și-au fundamentat cererea de chemare în judecată, respectiv, art. 7 din Legea nr. 85/1992 și Decretul-lege nr. 61/1990, interesează, pentru stabilirea valorii apartamentului în litigiu, valoarea dată de prețul de vânzare-cumpărare determinat potrivit Decretului-lege nr. 61/1990.
Din expertiza tehnică extrajudiciară depusă la dosarul instanței de recurs de către intimată, expertiză întocmită de expert evaluator în luna februarie 2010 ( 36-45) rezultă faptul că valoarea apartamentului în litigiu, stabilită prin raportare la prețurile de vânzare calculate în conformitate cu Decretul-lege nr. 61/1990, este de 14.540 lei.
Raportat la această valoare, care se situează sub plafonul de 100.000 lei, prevăzut de art. 2821alin. 1.proc.civ. este evident că împotriva hotărârii primei instanțe calea de atac ce putea fi exercitată în mod exclusiv este aceea a recursului, iar nicidecum aceea a apelului.
Soluționând calea de atac promovată de reclamanți împotriva hotărârii primei instanțe ca apel, în complet de doi judecători, iar nu ca recurs, în complet de trei judecători, așa cum ar fi trebuit, Tribunalul a pronunțat o soluție nelegală, cu încălcarea prevederilor art. 2821alin. 1.proc.civ. și ale art. 54 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 republicată, soluție ce intră astfel sub incidența art. 304 pct. 1.proc.civ.
Pe cale de consecință, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 304 pct. 1.proc.civ. coroborat cu art. 312 alin. 3 teza II proc.civ. se va admite recursul reclamanților, se va casa în întregime decizia recurată, cu consecința trimiterii cauzei pentru rejudecare, ca recurs, la Tribunalul Cluj.
Cheltuielile de judecată ocazionate părților vor fi avute în vedere de instanța de rejudecare.
În temeiul art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997, coroborat cu art. 37 alin. 1 din J nr. 760/C/1999, Curtea va dispune obligarea reclamanților la plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar restante pentru fondul cauzei, în sumă de 771,36 lei și, respectiv, 4,1 lei.
Concret, pentru fondul cauzei, reclamanții datorau, la valoarea de 14.540 lei, conform nr.HG 1514/2006, în redactarea în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, o taxă judiciară de timbru în sumă de 955,66 lei și un timbru judiciar de 5 lei.
Pentru recurs, reclamanții au achitat o taxa judiciară de timbru de 676 lei, deși pentru recurs, raportat la Legea nr. 276/2009, în vigoare la data înregistrării recursului, reclamanții datorau o taxa judiciară de timbru de doar 491,7 lei.
În consecință, Curtea a apreciat că diferența de 184,3 lei, plătită în plus de reclamanți pentru recurs, să se deducă din cuantumul taxei judiciare de timbru datorate de reclamanți pentru fondul cauzei, rămânând de achitat o diferență de 771,36 lei taxă judiciară de timbru pentru fond.
La stabilirea taxelor de timbru restante pentru fondul cauzei, Curtea a avut în vedere și faptul că reclamanții au achitat pentru cererea introductivă de instanță o taxă judiciară de timbru în sumă de 2 lei și un timbru judiciar în sumă de 0,9 lei ( 5 verso, 6 dosar fond).
În ceea ce privește taxa judiciară de timbru pretins datorată pentru calea de atac a așa zisului apel, promovată împotriva hotărârii primei instanțe, Curtea constată că în realitate, recalificându-se această cale de atac în recurs și reclamanții achitând deja o taxa judiciară de timbru pentru recurs, aceștia nu mai datorează taxa judiciară de timbru pentru o cale de atac inexistentă și pe care legea nu le-o conferea reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 423/A din 29.09.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o casează în întregime și trimite cauza la aceeași instanță, Tribunalul Cluj, pentru rejudecare ca recurs.
Obligă reclamanții și la plata sumelor de 771.36 lei taxă judiciară de timbru și 4,1 lei timbru judiciar, restanțe pentru fondul cauzei.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Anca Adriana Pop
--- - --- - -- -
GREFIER
-
Red./dact.MM
6ex./16.02.2010
Jud.fond:
Jud.apel: /
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
Către
ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. C-N,
C-N, nr. 19, jud.
Vă aducem la cunoștință că, prin decizia civilă nr. 307/R din data de 12 februarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul cu numărul de mai sus, reclamanții având CNP - și seria nr. - eliberat de Mun. C-N și având CNP - și seria nr. - eliberat de Mun. C-N, ambii cu domiciliul în C-N, str. - - nr. 32-34,. 2, jud. C au fost obligați la plata sumelor de 771.36 lei taxă judiciară de timbru și 4,1 lei timbru judiciar, restanțe pentru fondul cauzei.
Alăturat vă comunicăm copia certificată a deciziei civile nr. 307/R/12 februarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul cu numărul de mai sus, ce constituie titlu executoriu, în conformitate cu art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997, în scopul urmăririi de către instituția.
PREȘEDINTE GREFIER
--- - -
C-N, la 22 februarie 2010
Președinte:Ioan Daniel ChișJudecători:Ioan Daniel Chiș, Anca Adriana Pop
