Obligația de a face. Decizia 3176/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 3176

Ședința publică de la 19 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marin Panduru

JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu

JUDECĂTOR 3: Doina Vișan

Grefier - -

*************

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA B, împotriva sentinței civile nr. 135 din 29.01.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, G, -, -, având ca obiect "obligație de a face".

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru intimații reclamanți, avocat, lipsind recurenta pârâtă SC SA

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că, recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, se acordă cuvântul părții prezente asupra recursului.

Avocat, pentru intimații reclamanți, solicită respingerea recursului ca nefondat, conform concluziilor scrise.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Tribunalul Mehedinți prin sentința civilă nr. 135 de la 29 ianuarie 2009 repins excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă.

A respins acțiunea față de reclamantul.

A admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții, G, -, și -, împotriva pârâtei SC SA

A constatat că reclamanții au desfășurat activitate care se încadrează în grupa a II- a de muncă, în următoarele perioade, după cum urmează: 02.09.1981-23.04.1982 și 01.11. 1982-01.04.2001, 01.08.1979-01.04.2001, 01.09.1975-01.05.1999, - 26.11.1986-01.11.1996, G 06.05.1983-01.01.1990 și 01.05.1990-01.04.2001, 01.06.1988-01.04.2001, - 18.03.1969-01.04.1991 și 21.07.1997-01.04.2001, 19.01.1980-01.04.2001, 01.04.1987-01.04.2001, 26.11.1979-01.04.2001, 17.07.1972-23.09.1974 și 24.03.1975- 01.04.2001, 15.07.1969-05.07.1974 și 10.05.1984-01.04.2001, 31.07.1971-01.06.1973 și 14.11.1974-01.04.2001 și 01.09.1982-01.04.2001.

A obligat pârâta să elibereze reclamanților adeverințe în acest sens.

S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:

Cu privire la excepția necompetentei materiale, analizată in conformitate cu art. 137 Cod pr.civilă, instanța a apreciat că in baza art. 281 si 282 Cod pr.civilă - competenta de soluționare a cauzei revine Tribunalului Mehedinți - Secția Conflicte de Muncă si Asigurări Sociale, dat fiind faptul că in cazul in care s-ar reține motivarea pârâtei cu privire la excepția invocată, s-ar ajunge la denegare de dreptate in accepțiunea disp. art. 3. Civil.

Totodată accesul la justiție este consacrat, ca drept cetățenesc fundamental, atât prin art. 6 pct. 1 din Convenție, cât si prin art. 21 din Constituția României, prin art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum si prin art. 14 pct. 1 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile si politice.

Pe fondul cauzei instanța a reținut că reclamanții i-au desfășurat activitatea in cadrul SC SA, efectuând lucrări de în treținere, revizie, reparație, lucrări de lichidare a avariilor si incidentelor la instalațiile electrice sub tensiune și scoase de sub tensiune.

Existența condițiilor de lucru grele, periculoase, cu risc deosebit de accidente și boli profesionale rezultă din extrasele din contractele colective de muncă în perioada 1990-2006 din care rezultă că in tot acest interval de timp, reclamanții au beneficiat de sporuri la salariu: pentru lucrul in condiții grele, periculoase sau nocive. De asemenea, de comun acord cu pârâta, din anul 2002 s-a elaborat grila matricială în care sunt cuprinse clasele de salarizare acordate in funcție de condițiile de lucru, pe măsura ce acestea sunt mai grele sau deosebite, angajatul beneficiază de o clasă superioară și, implicit de un salariu mai mare.

Astfel, in contractul colectiv de munca se certifică și se caracterizează nivelul de risc, îmbolnăvire profesională și accidente ale lucrătorilor in conformitate cu Normele Generale de Protecție a (NGPM ) și sunt definite activitățile desfășurate in condiții periculoase si de risc, respectiv:

locuri unde există risc de accidente si explozii, arsuri, electrocutări, căderi de la înălțime si intoxicare cu substanțe chimice (baterii de condensatoare, acumulatoare cu acid sulfuric.)

unitățile trafo care conțin cantități mari de ulei ce pot lua foc in caz de defecțiuni și pot produce explozii, implicit arsuri la personalul operativ de exploatare și revizii

La acestea se adaugă, notele comune încheiate, la nivel regional între conducerea pârâtei și reprezentanții salariaților privind acordarea sporurilor pentru condiții deosebite, grele si periculoase

Reclamanții formează echipe comune de lucru pentru diferite sarcini de muncă, in cadrul acelorași instalații electrice aparținând pârâtei(cu tensiuni cuprinse intre 20.000 volți până la 100.000 volți ), fiind supuși practic la aceleași riscuri determinate de sarcina de munca, mediul in care lucrează, cât și echipamentul din dotare, indiferent de funcția pe care o dețin în cadrul chipei.

Reclamanții desfășoară lucrări de exploatare si întreținere a capacităților de producție ale societăților ai căror angajați beneficiază de grupa I de munca. Având in vedere prevederile art. 3 al. 2 din Ordinul 50/1990, dar si adresa înaintată de urmează ca aceștia sa beneficieze de aceeași grupă de muncă cu cea a personalului încadrat la unitatea pentru care prestează lucrările de exploatare ( SC CF SA, CN CFR SA ).

Rezultă că activitatea lor poate fi asimilată cu cea prevăzută in Ordinul 50/1990 - anexa I, pct.123, alin.15 "meseriaș de întreținere, cale, lucrări arta, electricieni" și alin.46 "electricieni LC" deoarece instalațiile electrice ale CN CFR. sunt dependente de instalațiile electrice ale SC SA, toate substațiile CFR fiind racordate la barele 110 KV de stațiile pârâtei.

efectuate chiar la cererea SC SA privind "Evaluarea nivelului de risc de accidente și îmbolnăvire profesională la principatele locuri de muncă din cadrul SC SA - Sucursala Transilvania Nord in care sunt descriși factorii de risc determinați de mediul în care lucrează reclamanții, natura și sarcinile de muncă.

Expertiza tehnică desfășurată în cauză a identificat mediul de lucru, condițiile grele în care-i desfășoară activitatea reclamanții, riscurile la care sunt supuși, condițiile de microclimat nefavorabil, atât prin perceperea efectiva a instalațiilor electrice, a atribuțiunilor de serviciu ale reclamanților, echipamentului din dotare, felul muncii desfășurate de fiecare în parte, cât și din observarea înscrisurilor privind condițiile grele de muncă și factorii de risc, a analizat buletinele de determinare prin expertizare, rapoartele Comitetului de securitate si Sănătate in Muncă la nivel central al SC SA.

Expertul a concluzionat că reclamanții pot fi încadrați in grupa I-a de muncă, la poziția 123 anexa 1 din Ordinul 50/1990, prin asimilare cu aceste categorii profesionale, în raport cu fișa postului și atribuțiile de serviciu deosebit de complexe realizate efectiv în instalații, condițiile impuse instalațiilor, condițiile de lucru la care au fost expuși reclamanții, analiza comparativă cu activitatea si riscurile altor categorii profesionale care beneficiază de grupa I de muncă, normele riguroase de protecția muncii ce trebuie respectate, funcționarea instalațiilor in regim de foc continuu, personalul este expus la aceiași factori de risc prin lucru ziua și noaptea, iarna și vara. (fila 261)

In privința susținerilor pârâtei in cauză, apărarea că potrivit art. 16 din HG nr.261/2001 a evaluat locurile de muncă ale salariaților, împreună cu reprezentanți ai sindicatelor și că odată cu apariția acestei metodologii de determinare a condițiilor de muncă, societatea nu a mai acordat sporuri pentru condiții deosebite sau grele determinat și de "îmbunătățirea mediului de lucru" este contrazisă de prevederile din contractele colective de muncă.

Având in vedere ca potrivit art. 171-187 din Codul Muncii angajatorul veghează la protejarea securității si sănătății salariaților, pârâta nu a dovedit cu nici un înscris ca eventualele măsuri de securitate luate sunt de natură să înlăture posibilitatea încadrării in grupele I sau II de muncă.

Oricum, toate apărările vizează așa zise măsuri luate după 1.04.2001-momentul abrogării. 50/1990, așadar nu au relevanță in cauză, perioada vizată de reclamanți fiind până la momentul respectiv.

De altfel, așa cum a arătat ICCJ, complet format din 9 judecători, prin decizia nr.258/20.09.2004, Ordinului 50/1990, nu i se poate restrânge aplicarea, numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.

O atare interpretare se impune cu atât mai mult, cu cât forma dobândită de ordinul respectiv prin completările și modificările ulterioare a fost menită să elimine inconsecvențele și inechitățile existente.

De aceea, a accepta restrângerea sferei de aplicare a ordinului și a crea categorii distincte de beneficiari, în raport cu situația pe care aceștia o aveau atunci când i s-au adus modificări sau completări, ar însemna să se creeze discriminări tocmai acolo unde s-a urmărit tratarea egală și nediferențiată a tuturor celor care au activat în condiții similare de muncă, indiferent de perioada în care au lucrat.

Apărarea referitoare la caracterul limitativ al ordinului este neîntemeiată, deoarece principiul de bază al încadrărilor în grupe superioare de muncă nu este regăsirea în liste, ci încadrarea e face pe baza existentei condițiilor de munca deosebite i uzurii capacității de muncă a persoanelor care lucrează in acest climat nefavorabil.

Această concluzie se regăsește in Nota de Fundamentare la HG 1223/1990, prin Decizia nr.8 7/1999 Curții Constituționale - nu există nicio rațiune să se mențină un regim discriminatoriu pentru persoanele ca re au activat in aceleași funcții, in ceea ce privește beneficiul grupei superioare de muncă.

Acceptându-se ca accesul la o grupă superioară de muncă să se facă numai pentru funcțiile trecute in forma inițiala a ordinului, nu se realizează o rezolvare echitabilă a persoanelor îndreptățite, ci se creează un nou criteriu discriminatoriu, în contradicție cu dispozițiile cu valoare de principiu ale Codului muncii, dar și in contradicție cu art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor i Libertăților Fundamentale ale Omului, alături de inechitatea de tratament creata printr-o norma juridica.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal și motivat SC SA, arătând în esență că sentința este nelegală, pentru următoarele considerente:

Referitor la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, s-a interpretat greșit aplicabilitatea deciziei 87 din 01 iunie 1999 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Decretului Lege nr.68/1999.

Tribunalul și-a depășit competențele și a aplicat măsuri discriminatorii salariaților, fiind încălcate dispozițiile Codului Muncii și principiul egalității de tratament prevăzut în art.6 din CEDO.

Pe fondul cauzei s-a arătat că expertul a încălcat dispoz.art.5 din Ordinul nr.50/1990 care prevăd că existența condițiilor deosebite la locul de muncă trebuie să rezulte din determinarea noxelor efectuate de Ministerul Sănătății sau de specialitate proprii ale unității.

În anexa 2 Legii nr.226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, societatea nu figurează, fapt pentru care, nu mai era necesară administrarea unor probe prin care să se dovedească că măsurile de securitate a muncii, luate în spiritul legii, sunt de natură să elimine posibilitatea încadrării în grupele I și II de muncă a reclamantului.

Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispoz.art.3041Cod pr.civilă, Curtea a reținut următoarele:

În primul motiv de recurs, pârâta susține faptul că instanța de fond a respins în mod greșit excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, iar prin admiterea acțiunii introductive, a creat o discriminare în rândul salariaților.

Critica este nefondată întrucât prima instanță nu putea primi excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată, deoarece accesul la justiție este consacrat ca drept cetățenesc fundamental atât prin dispoz. art.21 din Constituție, cât și prin art.6 pct.1 din CEDO, prin art.10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și prin art.14 pct.1 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Tot în primul motiv de recurs, se invocă faptul că instanța și-ar fi depășit competența, pârâta apreciind că un astfel de litigiu nu poate fi soluționat de o instanță de judecată, fiind vorba de o cerere de nominalizare a unor persoane în grupe de muncă.

Nu este întemeiată această critică, deoarece prin acțiune reclamanții nu au solicitat să fie nominalizați într-o grupă de muncă, ci au solicitat ca instanța să constate că activitatea desfășurată se încadrează în grupa I de muncă.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispoz. Ordinului 50/1990 a cărui rațiune, așa cum rezultă și din titulatura sa, a fost eliminarea unor inechități în salarizarea personalului și privește activități, categorii de personal și meserii, ce se desfășoară în condiții deosebite.

Recurenta a invocat în continuare inaplicabilitatea în speță a Deciziei nr.87/1999 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a duispoz.art.2 alin.1 din Decretul Lege nr.68/1990.

Și această critică este nefondată, deoarece decizia mai sus arătată se referă strict la o anumită speță, iar din considerentele sale rezultă că nu există nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu pentru persoanele care au activat în aceleași funcții, în ceea ce privește beneficiul grupelor superioare de muncă.

În cel de-al doilea motiv de recurs se critică raportul de expertiză efectuat în cauză, susținând că acesta ar încălca prevederile art.5 din Ordin, invocând lipsa calității procesuale pasive, raportat la faptul că în anexa 2 Legii 226/2006, societatea pârâtă nu figurează.

Susținerea că au fost încălcate dispoz.art.5 din Ordinul 50/1990 nu este întemeiat deoarece această condiționare de buletine de determinare a noxelor, nu era obligatorie pentru perioada 18.03.1969 - 31.12.1989 - art.14 din ordin, și nu era posibilă pentru perioadele trecute, acest act normativ intrând în vigoare în anul 1990.

Raportul de expertiză efectuat în cauză s-a bazat pe înscrisuri privind condițiile deosebite de lucru și riscurile la care reclamanții au fost supuși, pe raportul Comisiei de analiză a locurilor de muncă, studiul efectuat la cererea recurentei, de către Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Protecția, referate ale Direcției de Sănătate Publică, lista cu personalul inapt și condiționat, lista locurilor de muncă cu risc deosebit, evidența bolilor profesionale și accidentelor de muncă și buletine de determinări toxicologice, buletine de determinare prin expertizare a locurilor de muncă.

Principiul de bază al încadrărilor în grupe superioare de muncă nu este regăsirea în liste, ci încadrarea se face pe baza existenței condițiilor de muncă deosebite și a uzurii capacității de muncă a persoanelor care lucrează în acest climat nefavorabil.

Această concluzie se regăsește în nota de fundamentare la HG nr.1223/1990 - principiul de bază privind extinderea acordării grupelor de muncă, fiind analizarea condițiilor de muncă. Prin Notă se specifică că această analiză trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă, respectiv lucrul în aer liber, sub acțiunea intemperiilor, programul de lucru de 10 sau 12 ore, efortul fizic mare, factori nocivi.

Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia nr.258 din 20.09.2004, că Ordinului 50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.

Față de considerentele de fapt și de drept arătate mai sus, Curtea reține că recursul nu este fondat, astfel că în baza art.312 Cod pr.civilă îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta SC SA B, împotriva sentinței civile nr. 135 din 29.01.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, G, .

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Mai 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

28.05.2009

Red.jud.-

2 ex./AS

Președinte:Marin Panduru
Judecători:Marin Panduru, Ioana Moțățăianu, Doina Vișan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 3176/2009. Curtea de Apel Craiova