Obligația de a face. Decizia 369/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 369/R/2009
Ședința publică din 23 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Nicorici JUDECĂTORI: Silvia Nicorici, Alina Rodina Carmen Maria
: - - GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții și împotriva deciziei civile nr. 5 95/A din 06 noiembrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamantul, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamantul intimat asistat de avocat, din Baroul Cluj și reprezentantul pârâților recurenți, avocat, din Baroul Sibiu, în substituirea doamnei avocat, lipsă fiind pârâții recurenți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul pârâților recurenți depune la dosar delegația de substituire, care atestă faptul că a fost împuternicit de doamna avocat să o substituie în prezenta cauză. De asemenea, depune la dosar chitanța care atestă plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, recursul fiind astfel legal timbrat.
Instanța constată că prin registratura instanței, la data de 17 februarie 2009, reclamantul intimat, prin reprezentanta sa, avocat, a depus întâmpinare, din care un exemplar îl comunică reprezentantului pârâților recurenți.
Nefiind alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâților recurenți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, pentru motivele arătate pe larg în memoriul de recurs, și obligarea reclamantului intimat la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial pentru fond și apel, arătând că nu solicită cheltuieli de judecată pentru recurs. Susține oral motivele de recurs.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu obligarea pârâților recurenți la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial în sumă de 833 lei, conform facturii și chitanței ale căror copii le depune la dosarul cauzei. Susține oral întâmpinarea.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.6650/27.2008 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Cluj -N, s-a admis în parte acțiunea reclamantului, împotriva pârâților și, care au fost obligați să își dea consimțământul la reconstruirea de către reclamant a apartamentului nr.10, situat în- C-N, în conformitate cu proiectul nr. 2/2007, întocmit de ing. R și arhitectul.
Prin aceeași sentință, s-a respins petitul prin care s-a solicitat, ca în caz contrar hotărârea să țină loc de consimțământ, pârâții fiind obligați să plătească reclamantului suma de 1120,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că raportat la dispozițiile art. 2.5.6 din anexa nr. 1 la Legea nr. 50/1991, reclamantul, pentru a putea proceda la reconstruirea apartamentului nr.10- C-N, în conformitate cu proiectul nr.2/2007 întocmit de ing. R și., în exercitarea prerogativelor dreptului său de proprietate asupra construcției, prevăzute de art. 480 Cod.civ. are nevoie de acordul vecinilor săi, printre care se numără și pârâții.
Aceștia, deși au fost notificați în mod repetat prin executor judecătoresc, să se prezinte la notar în vederea semnării unei declarații autentice, prin care să-și exprime acordul la reconstruirea apartamentului în discuție, conform proiectului menționat, au refuzat să-și dea consimțământul, pretextând că nu cunosc proiectul, iar ulterior nu s-au mai prezentat la notar.
Deși pârâții au dreptul să își dea sau nu acordul la reconstruire, instanța față de dispozițiile art. 57 din Constituție și art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, a apreciat că motivele invocate de aceștia, nu justifică refuzul lor, întrucât realizarea de către reclamant a unei construcții, nu aduce atingere dreptului de proprietate al pârâților, concluzionându-se că refuzul pârâților de a-și da acordul la reconstruire, este abuziv.
Cererea reclamantului, ca în caz contrar, hotărârea să țină loc de consimțământ, a fost considerată neîntemeiată, lipsind temeiul legal pentru o astfel de soluție, iar pe de altă parte, consimțământul pârâților fiind un fapt personal, nu poate fi suplinit de instanță.
Apelul pârâților a fost respins prin Decizia civilă nr. 595/6.XI.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, fiind obligați să plătească intimatului, suma de 833 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut că, deși pârâții sunt coproprietari tabulari în cotă de 9,48/100 parte, asupra terenului ce constituie parte indiviză comună, de 1860. iar litigiul pentru emiterea ordinului prefectului vizează numai suprafața de 997. aceste aspecte nu sunt de natură să schimbe soluția primei instanțe.
Suprafața actuală a apartamentului nr.10, respectiv amprenta la sol a acestuia, potrivit lucrării tehnice efectuate de ing. R aflată la fila 52 dosar fond, este de 107,07.
cconstrucție pentru care se cere consimțământul pârâților, potrivit documentației tehnice depuse la filele 16-25 dosar fond, fiind de numai 101,48. și proiectată pe vechiul amplasament, se circumscrie perimetrului construcției actuale, neextinzându-se asupra terenului aflat în coproprietate, așa cum susțin apelanții.
De asemenea, evidențele de CF nr. 54.568 top.5208/X, depusă la fila 15 dosar fond, infirmă susținerile pârâților, conform cărora garajul a fost edificat ulterior anilor 1983, de reclamant, deoarece în componența apartamentului nr.10 a fost inclus și un garaj, iar înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului a fost operată la CF, în anii 1971 și 1983.
Cu toate că din părțile indivize comune ale clădirii cu 11 apartamente, fac parte podul și fundațiile, apartamentul pârâților aflându-se la distanță de două apartamente, față de cel al reclamantului, aceștia nu pot pretinde că ar fi prejudiciați în vreun fel, de lucrările de reconstruire.
Raportat la împrejurarea relevată mai sus și la dispozițiile art.3 din Decretul nr.31/1954, Tribunalul a apreciat că pârâții, prevalându-se de dreptul lor de coproprietate asupra, constând în fundație și pod, în alt scop decât cel prevăzut de lege, au săvârșit un abuz de drept, refuzând reclamantului reconstruirea apartamentului nr.10, conform proiectului prezentat acestora. Totodată, incidența dispozițiilor art.2.5.6 din anexa 1 la Legea nr.50/1991, fost corect reținută de prima instanță, pârâții aflându-se printre vecinii apartamentului în discuție, iar temeiul legal în baza căruia au fost constrânși să consimtă la reconstruire, sunt dispozițiile art.3 din Decretul nr.31/1954.
De asemenea și cheltuielile de judecată au fost corect acordate reclamantului, câtă vreme prin sentința atacată, s-a admis tocmai petitul, prin care acțiunea promovată de reclamant, și-a atins integral scopul, ponderea petitului respins, fiind nesemnificativă.
Împotriva acestei decizii rezumate mai sus, pârâții și au declarat recurs, în termen legal, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței atacate prin respingerea acțiunii introductive, în drept invocându-se dispozițiile art. 304 pct.9 pr.civ.
În motivare, se arată că reclamantul dorește să-și extindă construcția, asupra terenului aflat în coproprietate. În condițiile în care reclamantul nu are evidențiată la CF suprafața construcțiilor actuale, proiectul prezentat de reclamant, nu reprezintă o dovadă a întinderii dreptului său de proprietate asupra supraedificatelor. În acest context, acțiunea reclamantului reprezintă o încercare de uzurpare a dreptului lor de proprietate și este inadmisibilă.
Garajul fiind un corp distinct, edificat lângă apartamentul reclamantului, după cum atestă fotografiile de la dosar, reclamantul nu justifică dobândirea dreptului de proprietate asupra acestuia. Ambele instanțe au aplicat greșit legea, permițând ocuparea unor părți indivize comune, astfel că refuzul pârâților este justificat, iar dispozițiile art.2.5.6 din anexa 1 la Legea nr. 50/1991, se referă la vecini, nicidecum la acordul coproprietarilor.
Făcând apoi trimitere, la noua construcție evidențiată în memoriul tehnic, pârâții se întreabă retoric, dacă vor deține calitatea de coproprietari, asupra fundației și podului acesteia, întrucât coproprietarii vor deține în continuare aceeași cotă din
În final pârâții consideră că reconstruirea, este conformă legii, numai în măsura în care reclamantul deține un drept de proprietate exclusivă, prin sistarea stării de indiviziune și nu pot fi obligați să-i cedeze reclamantului o parte din proprietatea lor.
Prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea recursului, ridicând excepția inadmisibilității criticilor privind netemeinicia hotărârii atacate.
Curtea examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, constată cu majoritate de voturi că recursul pârâților este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Conform dispozițiilor art.304 alin.1 pr.civ. modificarea sau casarea unor hotărâri, se poate cere în cadrul recursului, numai pentru motive de nelegalitate, circumscrise în cele 9 puncte ale acestui articol.
Ca atare, raportat la aceste prevederi procedurale cu caracter imperativ, motivele de recurs ce pot fi invocate în prezent, sunt strict limitate de legiuitor, exclusiv la cele vizând nelegalitatea hotărârilor atacate.
Odată ce punctele 11 și apoi 10 ale art.304 pr.civ. au fost de mult abrogate, apare cu evidență faptul că aspectele legate de starea de fapt sau netemeinicia hotărârilor pronunțate de instanțele inferioare, nu mai pot fi primite, deoarece clarificarea acestor aspecte reclamă implicit, reaprecierea materialului probator existent la dosar, operațiune ce nu mai ține de nelegalitate.
Prin urmare, starea de fapt, rezultată din analiza și interpretarea materialului probator administrat la dosar, rămâne cea stabilită în mod constant, atât de instanța de fond cât și de instanța de apel. Ca atare, din această perspectivă a nelegalității deciziei recurate, vor fi abordate în continuare, criticile pârâților.
dreptului de coproprietate al pârâților, respectiv a cotei ideale de 9,48/100 parte, din terenul de 1860. inclus în, nu poate fi reținută în condițiile în care viitoarea construcție, nu se extinde pe orizontală, ci numai pe verticală, și deci nu depășește amprenta la sol a actualului apartament nr.10, ce constituie proprietatea exclusivă a reclamantului.
Dimpotrivă, așa cum în mod judicios a stabilit Tribunalul, printr-o riguroasă și convingătoare argumentare, raportat la materialul probator existent la dosar, pe care îl analizează într-o manieră amănunțită, amprenta la sol a actualului apartament nr.10 (în componența căruia intră și garajul) fiind de 107,07. iar viitoarea construcție proiectată pe același amplasament, va ocupa doar 101,48. nu poate fi vorba de nici o "uzurpare" a terenului în discuție.
Chiar dacă întinderea apartamentului proprietatea reclamantului, nu este evidențiată la CF, ci doar componența lui, această împrejurare nu este de natură să înlăture caracterul de probă a documentației întocmit de specialiștii în domeniul construcțiilor, a căror lucrări tehnice relevă, în baza măsurătorilor efectuate la fața locului, întinderea apartamentului amintit.
În ce privește planșele foto înfățișând garajul, de care s-au prevalat pârâții și la care fac trimitere în cadrul motivelor de recurs, este de observat că din perspectiva dispozițiilor legale în materie de probe, (art.1170 și următoarele Cod.civ.) acestea nu reprezintă mijloace de probă, susceptibile a forma convingerea instanței.
În acest context, referitor la justificarea proprietății reclamantului asupra garajului, în mod corect a procedat Tribunalul, sprijinindu-și soluția pe evidențele de CF, reținând că acestea atestă în mod cert, includerea garajului în compunerea apartamentului nr.10, încă din anii 1983.
Prin urmare, raportat la întinderea dreptului de proprietate al reclamantului, asupra apartamentului nr.10, în compunerea evidențiată la CF și circumscrisă apoi la fața locului, prin măsurarea construcțiilor existente în prezent, nu se poate susține că prin soluția pronunțată de instanțele inferioare, întemeiată pe ansamblul materialului probator administrat în cauză, s- permis ocuparea unor
Adevărat că dispozițiile art. 2.5.6 din anexa 1 la Legea nr. 50/1991, condiționând realizarea construcțiilor noi, de acordul vecinilor, exprimat în formă autentică, se referă în mod expres la vecini, numai că pârâții având indiscutabil această calitate, în mod corect au reținut ambele instanțe incidența acestor dispoziții legale.
Calitatea pârâților de coproprietari asupra, în cota ideală menționată de 9,48/100 parte, nu poate avea nici o repercusiune asupra aplicabilității acestui text, întrucât confuzia creată de aceștia, între proprietatea exclusivă a reclamantului, ce poartă asupra apartamentului nr.10 și cea în indiviziune forțată asupra, nu este de natură să excludă incidența acestor dispoziții legale.
Cât despre întrebarea retorică a pârâților și ipotetica situație juridică a viitoarei construcții, aceste critici în mod cert nu se încadrează în prevederile art.304 pct.9 pr.civ. Nici critica vizând necesitatea sistării stării de indiviziune, asupra, nu poate fi primită în condițiile în care împărțeala judiciară poate fi cerută oricând, conform dispozițiilor art. 728 Cod.civ. iar aprecierea oportunității acestei operațiuni, aparține reclamantului. În speță pârâții ignorând proprietatea exclusivă a reclamantului asupra apartamentului nr.10, ce urmează a fi reconstruit și atributele conferite acestuia de dispozițiile art.480 Cod.civ. o astfel de critică excede obiectului prezentului proces.
În concluzie, nu i se poate refuza documentației tehnice depuse la dosar, efectuată de specialiștii în domeniul construcțiilor, în concordanță cu certificatul de urbanism, valoarea de probă, vizând amplasamentul, întinderea și compunerea viitoarei construcții, asupra căreia pârâții sunt chemați să-și exprime acordul.
Obiectul pricinii dedus judecății, fiind o simplă obligație de a face, respectiv exprimarea consimțământului, în forma pretinsă de legiuitor, apare cu evidență faptul că raportat la acest obiect, nu se mai impune administrarea vreunei expertize tehnice, câtă vreme scriptic, perimetrul actualelor construcții, nu este depășit de viitoarea construcție, prefigurată în proiect.
Recurenții fiind în culpă procesuală, în conformitate cu dispozițiile art.274 pr.civ. vor fi obligați să plătească reclamantului intimat, cheltuielile de judecată suportate de acesta în cadrul recursului, compuse din onorariu avocat, justificat prin chitanța depusă la dosar, filele 16.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, cu majoritate de voturi, recursul declarat de pârâții și, împotriva deciziei civile nr. 595/A din 6.11.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numiții recurenți să plătească intimatului suma de lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR GREFIER
- - - -
Red.SN/Dact.SM
2 ex./06.03.2009/Jud.fond. și
Opinie separată, în sensul admiterii recursului pârâților, casării deciziei și rejudecând, a admiterii apelului pârâților, cu consecința schimbării sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
JUDECĂTOR 2: Alina Rodina Carmen Maria
- -
OPINIE SEPARATĂ
Opinia separată viza soluția de admitere a recursului pârâților, a casării deciziei recurate, și rejudecând apelul pârâților, admiterea acestui apel, cu consecința schimbării sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantului în totalitate.
Reclamantul și-a întemeiat cererea introductivă de instanță pe un presupus abuz de drept din partea pârâților, invocând în susținerea cererii sale prevederile art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, precum și dispozițiile art. 57 din Constituția României.
Concret, reclamantul a solicitat instanței să dispună obligarea pârâților la a-și da consimțământul pentru ca reclamantul să-și reconstruiască apartamentul nr. 10 din imobilul situat în C-N,-, în baza proiectului întocmit de PF R și de arhitectul
Într-adevăr, reclamantul este proprietar asupra apartamentului nr. 10, conform extrasului CF nr. 54568 C-N indv. Nr. top 5208/X ( 15 dosar fond), însă, așa cum rezultă din foaia Aaa celeiași cărți funciare, mențiuni confirmate și de înscrierile din CF colectivă nr. 54558 C, acest apartament nr. 10 face parte dintr-o casă compusă din 11 apartamente, amplasată pe terenul înscris în CF nr. 5139
Potrivit CF colectivă nr. 54558 C nr. top 5208/C, părțile indivize comune aferente celor 11 apartamente, din casa situată în C-N,-, sunt: fundațiile, subsolurile, WC, două boxe, fațadele, acoperișurile, căile de acces la pod și la subsol, trei boxe, principalele conducte de racord de apă, canal, gaz, electrice, porțile și trotuarele, ( 14 dosar fond), reclamantul având o cotă parte de 18,55/100 parte din părțile indivize comune, iar pârâții sunt întabulați sub 39, 40 în aceeași CF colectivă asupra părților indivize comune aferente apartamentului nr. 7 ( 40, 57-62 dosar fond).
De altfel, din CF colectivă nr. 54558 C ( 57-62 dosar fond) rezultă că proprietarii fiecăruia dintre apartamentele din această casă sunt întabulați pe o cotă parte din părțile indivize comune ale imobilului.
Din extrasul CF nr. 5139 C-N, în care este întabulat terenul în suprafață de 517 stj.p. (1861,2 mp.), aferent nr. top 5208, rezultă faptul că și asupra terenului pe care este edificată construcția compusă din 11 apartamente, situată pe-, proprietarii respectivelor apartamente sunt întabulați în cotă parte, astfel, reclamantul este întabulat sub 10 asupra cotei de 13,80 parte din teren.
Prin urmare, pe de o parte, reclamantul nu este proprietar exclusiv al terenului pe care este edificat imobilul casă, având doar o cotă parte ideală, de 13/80 parte din acest teren, asupra terenului existând o stare de coproprietate în cote părți ideale, printre coproprietari numărându-se și Statul Român, care deține sub 15, 16 din aceeași CF o cotă ideală de 163/1860 parte din teren.
Pe de altă parte, este de subliniat faptul că fundațiile, subsolurile, WC, două boxe, fațadele, acoperișurile, căile de acces la pod și la subsol, trei boxe, principalele conducte de racord de apă, canal, gaz, electrice, porțile și trotuarele, constituie părți indivize comune, în coproprietatea proprietarilor celor 11 apartamente, astfel încât, se ridică firesc problema de a știi dacă această stare de coproprietate, existentă în prezent asupra fundațiilor, subsolurilor, fațadelor, acoperișurilor, căilor de acces la pod și la subsol, etc. aparținând clădirii vechi, se va menține și asupra fundațiilor, subsolurilor, fațadelor, acoperișurilor, etc. noii clădiri pe care dorește să o edifice reclamantul, având în vedere și recunoașterea reclamantului, conform căreia, trebuie demolat, cu ocazia edificării noii construcții, podul, iar zidul reprezentând fațada apartamentului, trebuie demolat și rezidit, etc. ( 74 dosar fond).
Apoi, este de subliniat faptul că în proiectul întocmit de ing. R se arată că și în viitoarea construcție pe care o va edifica reclamantul se vor menține "accesele la părțile indivize comune - pod", iar ca urmare a ridicării cotei subsolului actual, vor dispărea curțile de lumină și accesul la subsol, acces care figurează întabulat în partea indiviză comună a tuturor celor 11 apartamente.
Prin urmare, având în vedere că asupra terenului, ca și asupra părților indivize comune ale casei, constând din fundațiile, subsolurile, WC, două boxe, fațadele, acoperișurile, căile de acces la pod și la subsol, trei boxe, principalele conducte de racord de apă, canal, gaz, electrice, porțile și trotuarele, precum și asupra terenului aferent casei, există o stare de coproprietate, opinăm în sensul că ar fi fost necesar ca în prealabil să se procedeze la o sistare a stării de coproprietate, urmând ca, după atribuirea în proprietate exclusivă, fiecăruia dintre proprietarii apartamentelor din acest imobil, a unor părți materiale, bine determinate din respectivul imobil - evident dacă această sistare a stării de coproprietate este posibilă faptic -, reclamantul să procedeze la edificarea noii construcții, până la sistarea stării de coproprietate, cererea reclamantului apărând ca prematură.
Apreciem deci că în cauză nu se poate vorbi de un abuz de drept al pârâților, în sensul art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, impunându-se deci respingerea acțiunii reclamantului.
JUDECĂTOR
---
opinie separată
dact. MM
24.02.2009
Președinte:Silvia NicoriciJudecători:Silvia Nicorici, Alina Rodina Carmen Maria
