Obligația de a face. Decizia 374/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 374/
Ședința publică din 26 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Costea
JUDECĂTOR 2: Irina Bondoc
JUDECĂTOR 3: Vanghelița Tase
Grefier - -
Pe rol, pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurenta reclamantă " " (fostă "" ), cu sediul în B,-, demisol, camera 2, sector 1, împotriva deciziei civile nr. 259/13.05.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatele pârâte " B", cu sediul în nr. 202 E, sector 6 și SUCURSALA, cu sediul în-, județul C, având ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 12.11.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 19.11.2008, respectiv 26.11.2008, dată la care a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului civil de fata:
Prin cererea înregistrată sub nr- al Judecătoriei Constanța reclamantele - și au investit instanța, în contradictoriu cu pârâții - B SA și Sucursala C solicitând obligarea pârâtelor la dezafectarea conductei termice existente pe terenul proprietatea lor situat în C,-, precum și transportarea materialelor rezultate din aceste operațiuni pe cheltuiala pârâtei.
Au motivat reclamantele că sunt proprietarele terenului situat în C, la adresa sus - indicată, proprietatea fiindu-le retrocedată prin sentința civilă nr. 1072/1999 a Tribunalului Constanța.
Pe terenul ce le aparține se află o conductă de transport a agentului termic amplasată pe direcția V-E pe o distanță de cca. 200, constituind un obstacol major în urbanizarea întregii zone.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480.civ, ale OG nr. 73/2002 și HG 425/1994.
Prin întâmpinare, pârâtele - B SA si Sucursala C au solicitat respingerea acțiunii.
S-a arătat că. este centrală de termoficare de producție combinată de energie termică și electrică și are statut de sucursală a - B SA, filială a - SA, făcând parte dintotdeauna din structuri aflate în subordinea Guvernului nefiind niciodată sub controlul sau coordonarea autorității administrației publice locale.
La termenul din data de 29.05.2007 a fost introdusă în cauză în urma transmisiunii calității procesuale active - SRL ce a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 833/2007.
Prin sentința civilă nr. 14475/20.11.2007 instanța a respins acțiunea reclamantei ca nefondată.
Pentru a hotărî în acest fel a reținut instanța de fond că temeiul de drept aplicabil cauzei îl reprezintă dispozițiile Legii nr. 318/2003 ce "creează cadrul de reglementare pentru desfășurare a activităților în sectorul energiei electrice și termice produse în cogenerare".
Cf. art. 16 alin. 2 lit. b al Legii nr. 13/2004 pârâții beneficiază de un drept de uz și servitute ce se exercită pe toată durata existenței capacității energetice.
Astfel, s-a reținut că legea instituie în favoarea pârâtelor un drept de servitute asupra terenului aferent conductei de termoficare cu titlul gratuit pe perioada existenței conductei, neputând fi obligată la dezafectarea acesteia.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta iar prin decizia 259/13.05.2008 Tribunalul Constantaa respins ca nefundat apelul.
A reținut, în esență, instanța de apel ca pârâta - B SA este societate cu capital integral de stat organizată în baza HG nr. 1524/2002 rezultă din însuși statutul acestei societăți (anexa 3 la HG nr. 1524/2002) ( 87 dosar de fond), art. 7 al aceluiași statut stabilind "capitalul social este în întregime deținut de societatea comercială "" SA în numele statului și exercită toate drepturile ce decurg din această calitatea".
Cum, societatea pârâtă nu este în subordine și produce energie termică în sistem de cogenerare devin aplicabile dispozițiile art. 1 al Legii nr. 13/2007.
Legea nr. 325/2006 indicată drept temei al acțiunii de către reclamantă reglementează așa cum enunță însuși titlul său serviciul public de alimentare cu energie termică produsă centralizat de către societățile înființate și organizate la nivelul comunelor, orașelor și municipiilor sau județelor. Or, Sucursala C este sucursala a - B SA la rândul său societate ce nu este în subordinea municipiului
Servitutea de trecere, respectiv de acces la locul de amplasare al capacității energetice, reglementată de art. 16 alin. 2 lit. c al Legii nr. 13/2007 nu poate constitui titlul pârâților pentru amplasarea pe terenul reclamanților a unei conducte termice, iar sarcina care grevează proprietatea reclamantei este limitată la un acces normal "care să permită utilizarea și tranzitarea terenului numai în măsura asigurării unei funcționări normale a instalațiilor pe care le administrează și le exploatează".
Apărarea apelantei că nu se poate constata un drept de servitute în măsura în care pârâtele nu exhibă o autorizație de construire asupra conductei în litigiu nu poate fi reținută, deoarece singura condiție impusă de art. 16 alin. 1 al Legii nr. 13/2007 este aceea că persoana fizică sau juridică să fie titular de autorizație de înființare sau de licență.
Or, ambele pârâte au licență pentru producerea de energie electrică (nr. 558 /12.03.2003 și nr. 559/12.03.2003), astfel încât acestea îndeplinesc cerința impusă de textul de lege indicat.
În ceea ce privește legalitatea privării de proprietate, Legea nr. 13/2007 reglementează un drept de servitute de trecere. Astfel, însăși CEDO în jurisprudența sa a afirmat că necesitatea existenței unui just echilibru între exigențele satisfacerii unui interes general și imperativele respectării drepturilor fundamentale ale individului nu va fi respectată decât atunci când va rezulta că ingerința litigioasă a respectat principiul legalității, nefiind arbitrară (Hot. din cauza Pelissier Sassi contra Franței din data de 25.03.1999).
În ceea ce privește ce de- doua condiție, Curtea a statuat că orice limitare a dreptului reclamantului de a se bucura de bunurile sale este permisă numai în măsura în care acesta urmărește un scop legitim de utilitate publică (Hot. Tsironis contra Greciei din 6 decembrie 2001).
Or, conducta termică a cărei ridicare se solicită deservește cu agent termic cartierul Nord, protecția unui interes general de ordin social-economic dobândind prevalență în fața interesului particular ocrotit de art. 480.civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta - - criticând hotărârea atacată in raport de dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedura civila, pentru următoarele motive:
Instanțele au soluționat eronat problema conflictului de legi cu referire la aplicarea in timp a legii civile ignorând faptul că la 15.08.2003 a rămas abrogat art. 25 din /1998.
Instanțele inferioare nu s-au preocupat de domeniul de aplicare al OG73/2002 care, în art. 30 lit. g și h,prevede ca în ceea ce privește terenurile aflate in proprietatea terților necesare lucrărilor de întreținere si reparații distribuitorul trebuie sa respecte prevederile legale in vigoare, textul raportându-se la art. 480 Cod civil.
In mod greșit s-a reținut că sunt aplicabile dispozițiile Legii 318/2003 intrată în vigoare abia la 15.08.2003 și faptul că societății pârâte nu i se aplică dispozițiile Legii 325/2006.
Instanța de apel respinge toate argumentele referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 1 Protocolul 1 ignorând faptul că bunul a fost preluat abuziv fără niciun echivalent precum și faptul că titularii celor două drepturi aflate in conflict sunt entități private. Chiar dacă pârâtele îndeplinesc un serviciu de interes public ele distribuie un produs comercial care este energia termică.
Recunoașterea efectelor juridice ale unor pretinse servituți legale de ordin tehnic înseamnă că efectele abuzului sancționat prin admiterea acțiunii în revendicare formulată de autorii reclamantei se perpetuează in timp.
Instanța de apel nu a analizat critica referitoare la echitatea juridică ca izvor al reglementarii raporturilor juridice.
In mod nelegal a fost respinsă critica referitoare la nerespectarea legii in ceea ce privește chiar edificarea conductei. Pârâtele au precizat că nu sunt in măsură să depună autorizațiile de construcție pentru aceste obiective,emise potrivit legii la data edificării lor.
Intimatele și-au precizat poziția procesuala prin întâmpinare in sensul respingerii recursului arătând că, în speță, raportul juridic este reglementat de Legea energiei electrice 318/2003 si de Legea 13/2007.
Analizând hotărârea atacată din prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale invocate Curtea apreciază nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Prin cererea dedusă judecății la data de 05.02.2007 s-a solicitat obligarea piritelor - B SA și Sucursala C sa dezafecteze și să demoleze conducta termică amplasată pe terenul proprietatea reclamantelor, - și situat în C,-, precum si transportarea materialelor rezultate din aceste operațiuni.
În cauză, se reține că pe terenul proprietatea - SRL (introdusă în cauză, ca urmare transmiterii calității procesuale active ca efect al încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.833/2007) este amplasată o conductă termică ce aparține - B SA - Sucursala
Acest aspect nu este contestat de niciuna din părți, în întâmpinările formulate, societățile pârâte arătând că această conductă le aparține și că traversează terenul reclamantelor asigurând alimentarea cu energie termică a unui întreg cartier al orașului.
In ceea ce privește critica referitoare la nesoluționarea conflictului de legi în timp se constată că, de fapt, problema în discuție este de aplicabilitate, în cauză, a unor dispozițiii legale.
Prin art. 49 din /1994 privind aprobarea Regulamentului pentru furnizarea și utilizarea energiei electrice se stabilea că: "în cazul în care este necesar ca pe terenul pe care sunt amplasate instalațiile termice de alimentare să se execute o construcție, proprietarul terenului este obligat sa anunțe cu un an înainte pe deținătorul instalațiilor, iar acesta este obligat să le mute de pe locul viitoarei construcții în maximum 1 an de la primirea comunicării"
Potrivit art. 25 alin.4 OUG 63/1998 privind energia electrică si termica: "cheltuielile pentru modificări ale instalațiilor pentru distribuția publică a energiei electrice sau termice sunt suportate integral de cel care a provocat și a solicitat modificarea. După modificare, instalația pentru distribuția publică modificată rămâne în proprietatea furnizorului, dacă părțile nu convin altfel."
Legea 318/ 2003 energiei electrice publicată în nr. 511 din 16 iulie 2003 și intrată în vigoare la 30 zile de la publicare abrogă expres dispozițiile OG 63/1998 iar ulterior, această ordonanță a fost respinsă prin articolul unic al Legii 380 din 30 septembrie 2003.
Din succesiunea actelor în timp susținerea recurentei este corectă dar, din considerentele celor doua hotărâri nu rezultă că instanțele au reținut contrariul.
Cele doua instanțe au stabilit că, în raportul juridic litigios, sunt aplicabile dispozițiile Legii 318/2003 si ale Legii 13/2006 și nicidecum nu și-au întemeiat hotărârile pe dispozițiile OUG 63/1998 astfel încât să se poată reține aplicarea greșită a legii.
Referitor la domeniul de aplicare OG 73/2002 se constată că în art. 1 se prevede că:: "prezenta ordonanță stabilește cadrul juridic privind înființarea, organizarea, gestionarea, reglementarea, finanțarea, monitorizarea și controlul funcționării serviciilor publice de alimentare cu energie termică, produsă centralizat, a comunelor, orașelor și municipiilor."
Alineatele 2 si 3 detaliază, în sensul că, stabilesc că serviciile publice de alimentare cu energie termică produsă centralizat, sunt servicii energetice de interes local și își desfășoară activitatea" la nivelul unităților administrativ-teritoriale sub conducerea, coordonarea și controlul autorităților administrației publice locale".
Dispozițiile ordonanței sunt neechivoce, se aplică strict în cazul serviciilor care produc energie termică în sistem centralizat (fiind respinsă prin Legea nr. 119 din 2 mai 2007) iar Legea 325/2006 (în vigoare la data introducerii acțiunii), care abrogă /2002, menține același domeniu de aplicare astfel: "prevederile prezentei legi se aplică serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat, înființat și organizat la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor sau județelor, indiferent de mărimea acestora".
Prin Legea 318/2003 se "creează cadrul de reglementare pentru desfășurarea activităților în sectorul energiei electrice și al energiei termice produse în cogenerare". Legea nr. 13/9 ianuarie 2007 abroga Legea 13/2003 dar reglementează același domeniu de aplicare respectiv in sectorul energiei electrice și al energiei termice produse în cogenerare.
In cauza, - B SA este societate cu capital integral de stat fiind organizata in baza /2002 nefiind in subordinea si controlul unitații administrativ teritoriale respectiv,a Municipiului Constanta.
Analizând domeniile de aplicare distincte ale actelor normative sus menționate se constată că, în cauza dedusă judecații, pârâtele nefiind societăți subordonate autorității publice locale ci, societăți care produc energie termică in sistem de cogenerare sunt aplicabile dispozițiile Legii 13/2007 critica recurentei fiind neîntemeiată.
Legea 13/2007 prevede în art. 16 că asupra terenurilor proprietatea publică sau privată, titularul autorizației sau licenței are dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare realizării, retehnologizării sau asigurării funcționării normale a capacității energetice și dreptul de servitute de trecere subterană de suprafață sau aeriană. In alineatul 3 al acestui articol prevede ca:
"drepturile de uz și de servitute au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal, iar conținutul acestora este prevăzut la art. 19 și se exercită pe toată durata existenței capacității energetice sau, temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacități în funcțiune, reparației, reviziei, lucrărilor de intervenție în caz de avarie."
Potrivit art.20 alin.3" asupra terenurilor aflate în proprietatea terților, cuprinse în zonele de protecție și de siguranță, se stabilește drept de servitute legală."
Prin urmare, actul normativ din domeniul energetic consacra o restrângere legală a dreptului de proprietate asupra terenului prin instituirea unei sarcini care grevează proprietățile pe care sunt amplasate obiective energetice, pe toaăa durata existenței acestora.
Pronunțându-se asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.16 alin.3,6,9 si 10 din Legea 13/2007 Curtea Constituțională (prin decizia 878/2008) a reținut că, deși prin instituirea drepturilor de uz și de servitute titularul dreptului de proprietate suferă o îngrădire în exercitarea atributelor dreptului sau de proprietate, având în vedere că pe această cale se asigură valorificarea fondului energetic - bun de interes național, aceste dispoziții nu intră in contradicție cu art.44 alin.3 din Constituție.
Faptul că terenul a făcut obiectul unei acțiuni în revendicare, întrucât anterior fusese naționalizat, nu echivalează cu perpetuarea unui abuz, așa cum susține recurenta.
Prin dispozițiile referitoare la instituirea unei servituți legale cu titlu gratuit legiuitorul a stabilit cadrul juridic legal prin care a prevăzut o limitare a dreptului de proprietate pentru titularii terenurilor străbătute de obiective energetice.
Din dispozițiile art. 1 Protocolul nr.1 rezulta fără echivoc faptul că protecția pe care o instituie cu privire la dreptul de proprietate nu este absolută.
In jurisprudența Cuțtii Europene s-a stabilit că art.1 nu conține numai principiul protecției dreptului de proprietate, ci și alte două principii care constituie limite ale exercitării acestui drept: posibilitatea privării de proprietate pentru cauza de utilitate publică și reglementarea exercitării acestui drept în conformitate cu interesul general.
Astfel, pornind de la scopul general al dispozițiilor Convenției, care constă în prevenirea producerii unor ingerinte arbitrare ale autorităților statale in în exercițiul drepturilor pe care le protejează,CEDO a consacrat și o limită jurisprudențială: "chiar dacă este vorba despre asigurarea realizării unui interes general, nu trebuie să se ajungă la golirea de conținut a dreptului proprietarului bunului".
Ori, în speță, instituirea, prin lege, a unui drept de servitute nu poate fi asimilată cu o expropriere de fapt și nici nu constituie o sarcină intolerabilă deoarece, dreptul de proprietate a pierdut din substanța sa dar nu a dispărut iar proprietarul poate să își folosească bunul, să îl vândă, să îl doneze și să îl ipotecheze (CEDO: și alții contra Austriei, și Lonroth contra Suediei).
În cea ce privește omisiunea instanței de apel dea analiza un motiv de apel se constată că, în conținutul apelului nu se regăsește ca o critică distinctă -echitatea juridică ca izvor al reglementării raporturilor juridice.
Faptul că, în expunerea motivelor din petiția de apel, societatea apelantă a înțeles să invoce echitatea juridică, ca argument în susținerea criticilor formulate, nu obliga instanța să se pronunțe explicit asupra acestui aspect.
Instanța de apel a răspuns motivat fiecărei critici iar argumentele invocate de către apelantă nu pot fi asimilate motivelor de netemeinicie sau nelegalitate pentru a se reține neanalizarea unui motiv de apel.
Nici critica referitoare la lipsa autorizațiilor pentru edificarea conductei nu poate fi reținută.
dreptul de servitute asupra terenului afectat de obiective energetice, art. 16 din Legea 13/2007 se referă la titularul autorizației sau licenței pentru exploatarea capacităților energetice.
- B SA deține licențe pentru producerea energiei electrice și termice (filele30,31) și în aceste condiții, în mod corect, instanța de apel a apreciat că lipsa autorizațiilor de construcție pentru conductă nu atrage imposibilitatea constatării dreptului de servitute.
Față de aceste considerente, Curtea apreciind neîntemeiate criticile formulate, în conformitate cu art. 312 Cod de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă " " (fostă "" ), cu sediul în B,-, demisol, camera 2, sector 1, împotriva deciziei civile nr. 259/13.05.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatele pârâte " B", cu sediul în nr. 202 E, sector 6 și SUCURSALA, cu sediul în-, județul C, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Jud. fond -
Jud. apel - -
Red.jud.dec./14.01.2008
Tehnored.disp.gref./2ex./15.02.2009
Președinte:Monica CosteaJudecători:Monica Costea, Irina Bondoc, Vanghelița Tase
