Obligația de a face. Decizia 4051/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.1861/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.4051/
Ședința publică de la 03 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentulMinisterul Justiției și Libertățilorîmpotriva sentinței civile nr.2023 din data de 03.12.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- (3082/C/2008), în contradictoriu cu intimații, G, G, Tribunalul Călărași, și Curtea de APEL BUCUREȘTI,având ca obiect:"drepturi bănești - acordarea a 3 zile în plus la concediul de odihnă".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurentulMinisterul Justiției și Libertățilorși intimații, G, G, Tribunalul Călărași, și Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 25.05.2009, cerere din partea intimaților persoane fizice prin care solicită judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 pr.civ. anexând alăturat întâmpinare.
Curtea, având în vedere împrejurarea că atât recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, prin cererea de recurs dedusă judecății cât și intimații persoane fizice, prin întâmpinarea formulată, au solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 pr.civ. și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2023 din data de 03.12.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Călărași - Secția Civilă respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Călărași invocată de pârâtul Ministerul Justiției; a admis acțiunea reclamanților, G, și G, împotriva pârâților Tribunalul Călărași, Curtea de APEL BUCUREȘTI, și Ministerul Justiției; a obligat pârâții către reclamanți la acordarea a 3 zile de concediu de odihnă în plus față de cele acordat până în prezent începând cu anul 2008 și pe viitor.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Cu privire la excepția necompetentei materiale a Tribunalului dea judeca in primă instanță cauza, invocată prin întâmpinare de paratul Ministerul Justiției, s-a constatat că nu este întemeiată, întrucât, potrivit art. 1 din nr.OUG 75/2008, numai cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, potrivit nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de lângă acestea, sunt soluționate, în prima instanță, de curțile de apel.
Cum obiectul cererii deduse judecății îl reprezintă obligația de a face, respectiv acordarea a 3 zile de concediu de odihnă în plus față de cel acordat până în prezent, conflictul fiind unul de dreptul muncii, în conformitate cu prevederile art. 2 lit. c din proc. civ. instanța de fond a stabilit că, în cauză, competenta în primă instanță aparține Tribunalului.
Mai mult, s-a mai reținut că acțiunea reclamanților este întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 567/2004 și ale art. 142 din Codul muncii, iar nu pe dispozițiile OG8/2007.
Pe fond, Tribunalul a constatat că, prin dispozițiile art. 65 alin. 1 din Legea nr.567/2004 personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești beneficiază de 30 zile de concediu de odihna.
Prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 910/C/30.03.2007 si Anexa nr. 1 la acesta s-a stabilit că personalul auxiliar de specialitate care lucrează în birourile din cadrul instanțelor judecătorești își desfășoară activitatea în condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase și beneficiază, astfel, de un spor de 15% din salariul de bază, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
Ca urmare a acestui Ordin, Curtea de APEL BUCUREȘTIa emis, la data de 31.05.2007, Decizia nr. 262 prin care s-a stabilit ca personalul auxiliar de specialitate din cadrul Tribunalului Călărași își desfășoară activitatea in locurile de muncă și condițiile prevăzute in Anexa nr. 1 Ordinului Ministerului Justiției nr. 910/C/30.03.2007.
Dispozițiile art. 140 alin. 1 din Codul muncii prevăd, în mod general, durata minima a concediului de odihnă de care trebuie sa beneficieze salariatul - 20 de zile lucrătoare.
Ulterior durata efectivă a concediului de odihnă se stabilește pentru fiecare categorie profesională în parte prin contractul colectiv de muncă sau prin legi speciale, cum este cazul magistraților (Legea nr. 303/2004), personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești (Legea nr. 567/2004 ), personalului cu statut special din cadrul Ministerului Justiției ( Legea nr. 303/2004) funcționarului public cu statut special din sistemul administrației penitenciare (Legea nr. 293/2004), personalului din administrația publică și regiile autonome, polițiștilor (Legea 360/2002). Durata efectivă a concediului de odihnă se stabilește având în vedere timpul necesar salariatului pentru odihnă, ținând cont de specificul fiecărei munci in parte.
Suplimentar față de concediul de odihnă acordat pentru condiții de lucru normale, dispozițiile art. 142 din Codul muncii prevăd, pentru salariații care lucrează în condiții vătămătoare, că beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin 3 zile lucrătoare.
Acordarea acestui concediu suplimentar se impune pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, întrucât acesta lucrează in condiții vătămătoare stabilite prin Ordin al ministrului justiției.
În cauză, nu este vorba de principiul de drept conform căruia specialul derogă de la general, întrucât faptul că legea specială - Legea nr. 567/2004 - nu prevede și dreptul la un concediu suplimentar pentru salariații care lucrează în condiții vătămătoare, nu înseamnă că legea specială a avut în vedere să nu acorde acest drept acestei categorii de personal. Conform art. 1 alin. 2 si art. 295 din Legea nr. 53/2003, dispoziția specială se completează cu prevederile din norma generală - Codul muncii.
A mai stabilit Tribunalul că nu se poate trage concluzia că legiuitorul a intenționat să includă în cele 30 de zile de concediu de odihnă și zilele corespunzătoare pentru activitatea desfășurată în condiții vătămătoare. Verificând modalitatea în care este reglementată aceeași situație pentru alte categorii de personal pentru care exista legi speciale ce stabilesc numărul zilelor de concediu de odihnă acordate pentru activitatea desfășurata in condiții normale ca și numărul de concediu de odihnă suplimentar de care beneficiază salariații ce lucrează in condiții vătămătoare, Tribunalul a constatat că, pentru situații asemănătoare, sunt prevăzute drepturi diferite.
Prin acordarea concediului de odihnă ca drept esențial recunoscut de dreptul muncii fiecărei persoane salariate, trebuie să se înțeleagă ansamblul principiilor și al elementelor necesare care determină corecta stabilire a zilelor de concediu de odihnă, operație ce trebuie guvernată de principiul egalității de tratament și cel al diferențierii concediului de odihnă numai în condiții expres prevăzute de lege și având la baza criterii strict determinate.
Concluzia primei instanțe a fost în sensul că nu există și nu poate fi reținută nici o justificare obiectivă și rezonabilă, orice apreciere contrară fiind lipsită de temei și suport juridic, în sensul excluderii pentru personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești pentru care s-a stabilit că își desfășoară activitatea în condiții vătămătoare, a concediului suplimentar de odihnă prevăzut ca regula generală în art. 142 din Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, în termenul legal, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, recurentul a arătat, în esență, următoarele.
Instanța de fond, în baza art.142 din Codul muncii, în mod greșit a admis acțiunea reclamanților, acordându-le acestora un concediu suplimentar de 3 zile, în afara concediului de odihnă anual prevăzut de art.65 alin. 1 din Legea nr.567/2004.
Potrivit art. 65 alin.1 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar "personalul auxiliar de specialitate beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 30 de zile lucrătoare."
Având în vedere că textele de lege enunțate mai sus sunt dispoziții cu caracter special, potrivit principiului "specialia generalibus derogant", acestea au prioritate față de dispozițiile din Codul muncii. Reclamanții nu pot invoca regulile generale prevăzute de legislația muncii din moment ce actele normative speciale nu reglementează zile de concediu suplimentare pentru condiții grele, periculoase sau vătămătoare.
Au fost invocate și dispozițiile art. 1 alin. 2 și art. 295 din Codul muncii, precum și prevederile art.12 alin.1 din Legea nr. 130/1996 privind contractele colective de muncă, potrivit cărora "contracte colective de muncă se pot încheia si pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale."
Contractele colective de muncă ale salariaților instituțiilor bugetare se pot încheia la nivelul unităților, la nivelul administrației sau al serviciilor publice locale, pentru instituțiile din subordinea acestora, și la nivel departamental, pentru instituțiile subordonate."
Această dispoziție legală, a cărei rațiune rezidă în specificul organizării activității instituțiilor publice ("instituțiilor bugetare"), instituie regula că prin contractele colective nu se pot negocia clauze privind drepturi de personal ce trebuie reglementate prin lege.
În concluzie, a arătat recurentul, durata concediului de odihnă de care beneficiază personalul din sistemul autorității judecătorești este reglementată de legislația specifică acestor categorii profesionale.
Așa fiind, s-a susținut că acordarea unui număr de 3 zile la concediul de odihnă nu are temei legal, atâta timp cât și durata concediului de odihnă a fost fixată de legiuitor, instanța de fond neavând dreptul de a modifica actele normative respective și a legifera în mod direct, întrucât ar intra în competența altei puteri constituită în stat, respectiv puterea legislativă.
Prin întâmpinarea depusă, intimații au solicitat respingere recursului declarat de Ministerul Justiției și Libertăților și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
În recurs, nu au fost administrate probe.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, precum și în conformitate cu dispozițiile art. 3041.pr.civ. Curtea constată că sunt întemeiate criticile recurentului, astfel încât recursul urmează a fi admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente, reținând că, în cauză, nu se impune a se da eficiență principiului de drept potrivit căruia specialul derogă de la general, astfel încât, deși legea specială, respectiv Legea nr. 567/2004, nu prevede și dreptul la un concediu suplimentar pentru salariații care lucrează în condiții vătămătoare, o atare reglementare - în raport de dispozițiile art. 1 alin. 2 si art. 295 din Legea nr. 53/2003, în conformitate cu care norma specială se completează cu prevederile din norma generală - nu trebuie să conducă la concluzia că legea specială a avut în vedere să nu acorde dreptul pretins reclamanților - personal auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești.
Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 142 din Codul muncii, salariații care lucrează în condiții grele, periculoase sau vătămătoare, nevăzătorii, alte persoane cu handicap și tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin trei zile lucrătoare.
Însă, concediul de odihnă al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este reglementat prin lege specială, respectiv prin art. 65 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate, care se aplică prioritar și care conține prevederi mai favorabile, dispunând în sensul că această categorie de personal beneficiază anual de un concediu plătit de 30 de zile lucrătoare, durată minimă a concediului de odihnă mai mare decât cea prevăzută de Codul muncii (20 de zile).
Or, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (2) din Codul muncii, menționatul cod, care reprezintă legea generală, se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice, derogatorii, cum este cazul în speță.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca personalul din organele autorității judecătorești să beneficieze și de alte drepturi decât cele prevăzute în actele normative de salarizare, ar fi reglementat expres modalitatea în care această categorie de personal putea beneficia de drepturi suplimentare.
Sub un alt aspect, se reține că, prin decizia Curții Constituționale nr. 1325/2008, a fost admisă excepția de neconstituționalitate constată că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Așa fiind, în mod eronat prima instanță a constatat că, pentru situații asemănătoare, legiuitorul a prevăzut drepturi diferite și a conchis că nu există și nu poate fi reținută nici o justificare obiectivă și rezonabilă pentru excluderea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, pentru care s-a stabilit că își desfășoară activitatea în condiții vătămătoare, a concediului suplimentar de odihnă prevăzut atât ca regula generală în art. 142 din Codul muncii, cât și în alte legi speciale, pentru alte categorii de personal.
Pentru considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată și va menține dispozițiile sentinței recurate cu privire la excepția necompetenței materiale a instanței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.2023 din data de 03.12.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- (3082/C/2008), în contradictoriu cu intimații, G, G, Tribunalul Călărași, și Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Modifică sentința recurată în parte, în sensul că:
Respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Menține dispozițiile sentinței recurate cu privire la excepția necompetenței materiale a instanței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. /tehnored.
2 ex./02.07.2009
Jud.fond: /
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina
