Obligația de a face. Decizia 5071/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-(3443/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.5071/
Ședința publică din data de 09 iulie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.1794 din 03 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.28174/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul-pârât PARLAMENTUL ROMÂNIEI - CAMERA DEPUTAȚILOR, având ca obiect - obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta reclamantă, personal, intimatul pârât Parlamentul României - Camera Deputaților, prin consilier juridic, cu împuternicire atașată la fila 13 dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Consilierul juridic al intimatului pârât Parlamentul României - Camera Deputaților, depune la dosar întâmpinare și comunică un exemplar și recurentei reclamante, personal, care refuză primirea.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta reclamantă, personal, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.
Consilierul juridic al intimatului pârât Parlamentul României - Camera Deputaților, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față,constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1794 pronunțată la data de 03.03.2009, în dosarul nr- al Tribunalului București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a respins acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Conținutul în date al carnetului de muncă atașat la dosarul cauzei atestă faptul că reclamanta a ocupat în perioada 1 septembrie 1973 - 8 noiembrie 1977 funcția de referent de specialitate în cadrul Consiliului de Stat al -, în intervalul 16.04.1979 - 1.01.1990, a ocupat această funcție în cadrul Marii Adunări Naționale; în perioada 1.01.1990-1.07.1990 a ocupat aceeași funcție în cadrul Consiliului Naționale, transformat ulterior în Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, iar în perioada 1.07.1990-1.10.1991 a ocupat diferite funcții în cadrul Parlamentului României - Camera Deputaților.
A constatat Tribunalul că prin adresa nr.1/6955/14.12.2004 Ministerul Justiției a comunicat reclamantei că nu poate beneficia de pensie de serviciu potrivit art.81 din Legea nr.303/2004, pentru că la data pensionării nu îndeplinea condiția impusă de lege, respectiv de a fi magistrat, conform art.2 și 86 din Legea nr.303/2004.
S-a constatat, de asemenea că reclamanta este beneficiara unei pensii pentru limită de vârstă stabilită în sistemul public de pensii, în data de 1.03.1990 și a solicitat să i se aplice dispozițiile art.72 alin.7 din Legea nr.7/2006.
Ori, potrivit acestor dispoziții - art.72 alin.7 din Legea nr.7/2006, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, pensiile pentru limită de vârstă a celor care au ocupat cel puțin 7 ani funcții publice parlamentare în structurile specializate ale Parlamentului se recalculează potrivit criteriilor prevăzute de art.72 alin.3 și 5 din Legea nr.7/2006.
S-a statuat însă că acest act normativ nu conține nici o dispoziție care să asimileze funcțiile deținute de reclamantă în cadrul organului legislativ anterior datei de 1.07.1990 (data înființării Parlamentului) cu funcțiile publice parlamentare - prevederile art.3 și 5 alin.2.
S-a considerat de către Tribunal că sfera de aplicare a drepturilor conferite de art.72 din Legea nr.7/2006 este mărginită de art.1 alin.1 și 2 din lege, care prevede că legea ce reglementează statutul funcționarului public parlamentar din cadrul structurilor de specialitate ale Parlamentului și că prin aceste structuri se înțeleg serviciile Camerei Deputaților și Senatului, care desfășoară activitățile prevăzute de art.3 și 5 alin.2.
Totodată s-a apreciat că atunci când legiuitorul a înțeles să aplice dispozițiile acestei legi prin extindere a prevăzut expres și limitativ. Astfel, cu titlu de exemplu a menționat la art.90 alin.2 din lege că perioada de activitate în cadrul Consiliului Legislativ constituie vechime în structurile Parlamentului.
Mai mult chiar s-a considerat că dacă reclamanta ar fi ocupat cel puțin 7 ani funcții publice parlamentare în structurile de specialitate ale Parlamentului sau similare, ea nu ar fi avut dreptul la recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, deoarece alin.7 sus-menționat condiționează acest drept de exercitarea funcției publice parlamentare la data pensionării.
Ori, din carnetul de muncă al reclamantei, rezultă că la data pensionării, respectiv 1.03.1999 aceasta nu exercita o astfel de funcție, ci funcția de jurist în cadrul SC INTERNATIONAL SA.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate. Invocând temeiul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă și dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, recurenta susține în esență pronunțarea sentinței atacate cu aplicarea și interpretarea greșită a legii.
Se arată în dezvoltarea recursului formulat că în mod greșit prima instanță ar fi reținut că în perioada 1 septembrie 1973 - 8 noiembrie 1977 recurenta a ocupat funcția de referent de specialitate la Marea Adunare Națională.
Conform înregistrării din carnetul de muncă nr.- în perioada 1.09.1973 -1.11.1975 aceasta a fost consultant de specialitate iar în perioada 1.11.1975 - 8.11.1977 i s-a schimbat funcția conform legii nr.57/1974, în referent de specialitate.
Precizează că nu a lucrat la Consiliul de Stat, ci la Marea Adunare Națională. Consiliul de Stat ținea evidența personalului, iar, angajarea se făcea de Biroul Marii Adunări Naționale.
În perioada 1.07.1990 - 1.10.1991 a ocupat următoarele funcții în cadrul Adunării Deputaților:
La 1.07.1990 a fost încadrată prin transfer în interesul serviciului de la Consiliul Provizoriu de Uniune Națională la Adunarea Deputaților în funcția de consultant de specialitate.
În urma numirii de Consiliul Naționale a Comisiei pentru elaborarea proiectului de Constituție a României a fost detașată Ia această Comisie, schimbându-i-se denumirea funcției, de documentarist.
La 31 iulie 1991 fost adoptată Legea nr.53 privind salarizarea senatorilor, deputaților și personalului din aparatul Parlamentului României, lege specială aflată și azi în vigoare și care se aplică numai unei anumite categorii de personal care desfășoară activități în cadrul Parlamentului.
Arată recurenta că potrivit Ordinului Adunării Deputaților nr.66 din 31.07.1991 emis în baza art.22 din Legea nr.53/1991 a fost reîncadrată consultant parlamentar iar potrivit art.11 din aceiași lege i s-a acordat și un spor de 15 % pentru o vechime în muncă de peste 20 ani, deci o recunoaștere a activității anterioare pe care a desfășurat-o la Marea Adunare Națională Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, Consiliul Naționale (a se vedea comunicarea nr.17/ 4.08.1991).
Ori, alineatul 3 din același articol prevede că sporul de vechime în muncă se ia în calcul la stabilirea pensiei.
S-a învederat acest fapt și în fața instanței de fond, aspect consemnat în încheierea de ședință din 17 februarie 2009, dar neluat în considerație de completul de judecată, în condițiile în care pârâta nu a venit cu niciun contraargument.
Prima instanță face referire la adresa nr.1/6955/14.12.2004 a Ministerului Justiției prin care i s-a comunicat că nu beneficiază de pensie de serviciu potrivit art. 81 din Legea nr. 303/2004 și că nu avea calitatea de magistrat la data pensionării.
Această adresă este anterioară introducerii acțiunii sale în anul 2007 și nu are legătură cu cauza de față, sens în care recurenta nu înțelege să uzeze de ea în cadrul probațiunii încuviințate și administrate în speța dedusă judecății.
Precizează că în urma transferului său în interes de serviciu de la Parlament la Ministerul Justiției a fost încadrată în funcția de consilier juridic gradul 1 grupa 1 conform Ordinului nr.15431 din 3.10.1991 la Direcția Legislație și Studii, funcție asimilată cu judecător la Curtea de Apel recunoscându-i-se o vechime în magistratură de peste 25 ani și un spor de 25% inclusiv în perioada de activitate desfășurată la Marea Adunare Națională, Consiliul Provizoriu de Uniune Națională și Consiliul Naționale potrivit art.81 alin. 1.
Referitor la art.72 alin. 7 din Legea nr.7/2006 care nu conține nici o dispoziție care să asimileze funcțiile în cadrul organului legislativ anterior datei de 1.07.1990, data înființării parlamentului se învederează următoarele:
Marea Adunare Națională a fost organ al puterii de stat, membru al Uniunii, organizație internațională cu sediul la Geneva, la care erau afiliate parlamentele din întreaga lume, indiferent de regim politic, Marea Adunare Națională întreținea raporturi cu toate parlamentele prin vizite reciproce.
Această activitate a fost reluată de Parlamentul actual.
De asemenea, Consiliul Provizoriu de Uniune Națională și Consiliul Naționale au fost organe ale puterii de stat în perioada de tranziție.
În actele adoptate după victoria din 1989 au fost formulate noi principii constituționale care s-au aplicat în societatea românească și care au fost preluate în Constituția României din 1991.
Cele mai importante principii sunt: forma republicană de guvernământ; separația puterilor; structura bicamerală a Parlamentului.
Decretul Lege nr.2/27 decembrie 1989 al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională consfințește că acesta este un organ al puterii de stat pentru a depăși vidul de putere. Decretul-lege cuprinde reglementări privind denumirea țării, forma de guvernământ, drapelul, având aceleași atribuții ca și Parlamentul României.
Atribuțiile Consiliului Naționale cuprind cele mai importante atribuții pe care le poate avea un parlament.
Decretul Lege nr.81/9.02.1990 privind schimbarea denumirii Consiliului Naționale în Consiliul Provizoriu de Uniune Națională este un act normativ care a exprimat realitățile din România determinate de apariția partidelor politice și de necesitatea participării la guvernare. Reprezentanții partidelor politice cu reprezentanții Consiliului Naționale au constituit Consiliul Provizoriu de Uniune Națională.
Decretul Lege nr.92 din 14 martie 1990 emis de Consiliul Provizoriu de Uniune Națională constituie un act important constituțional care a organizat trecerea de la structurile provizorii de putere la cele definitive și care s-a aplicat până la adoptarea Legii electorale în conformitate cu prevederile noii Constituții.
Referitor la art.90 alin.2 prin care se asimilează activitatea din cadrul Consiliului Legislativ ca vechime în structurile Parlamentului precizează recurenta că acesta nu este organ al puterii de stat, ci un organ consultativ cu atribuții diferite de cele ale Parlamentului și cu atât mai mult sunt îndreptățite a fi asimilate activitățile sale prestate în cadrul Marii Adunări Naționale, Consiliului Naționale și Consiliul Provizoriu de Uniune Națională care au fost organe ale puterii de stat care au exercitat atribuții de Parlament, în activități ce constituie vechime în structurile Parlamentului.
Nu trebuie neglijat că art.72 alin. 7 din Legea nr.7/2006 a fost modificat prin Legea nr.221/2007 publicată în Monitorul Oficial nr.460/1 iulie 2007 iar acesta are următoarea redactare:
" pentru limită de vârstă și vechime integrală ale celor care au ocupat cel puțin 4 ani funcție corespunzătoare funcționarului public parlamentar în structurile de specialitate ale Parlamentului se recalculează și se actualizează în acord cu dispozițiile alin.3 și 5 avându-se în vedere venitul brut lunar al funcționarului public parlamentar în activitate corespunzător funcției avute la data pensionării".
Precizează recurenta că modificarea articolului mai sus-menționat nu a fost avut în vedere de prima instanță și aceasta a făcut o interpretare greșită a textului de lege în sensul că nu ar avea recurenta dreptul la recalcularea pensiei pentru limită de vârstă deoarece alineatul menționat condiționează acest drept de exercitarea funcției publice de parlamentare la data pensionării.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Recurenta critică hotărârea instanței de fond față de prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, susținând că este nelegală și netemeinică deoarece prima instanță a analizat greșit probele administrate în cauză și a aplicat greșit legea.
În limitele acestui motiv de recurs, Curtea notează că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fie atunci când nesocotește o normă de drept substanțial, fie atunci când interpretează eronat o normă juridică aplicabilă. Prin urmare instanța ar fi culpabilă când ignoră o lege în vigoare la data judecății sau când, deși recurge la texte de lege aplicabile litigiului, le dă o greșită interpretare.
Această critică de recurs nu este fondată.
În concret, recurenta prin susținerile invocate în recursul său și prin redarea traseului său profesional de la momentul 1973 la data pensionării, tinde să demonstreze asimilarea funcțiilor sale, anterior datei de 1.07.1990 cu funcțiile publice parlamentare prevăzute de art.3 și 5 alin.2 din legea aplicabilă litigiului dedus judecății Legea nr.7/2006, pentru a putea beneficia de drepturile conferite de acest act normativ.
Ori, cum legal a statuat Tribunalul sfera de aplicare a drepturilor conferite de art.72 alin.7 determinată de lege este limitativă, de strictă interpretare și aplicare, respectiv structurile Parlamentului, în concret serviciile Camerei Deputaților și Senatului. Drept urmare, norma de drept sus-enunțată nu este susceptibilă de aplicare prin analogie, la alte situații decât cele strict reglementate.
Dacă legiuitorul ar fi dorit să încadreze categoria funcțiilor deținute de recurentă anterior datei de 1.07.1990 invocate și în recursul declarat, în categoria funcțiilor publice parlamentare ar fi stipulat-o expres. În consecință, acolo unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul (judecătorul) evident nu poate distinge.
De altfel, prima instanță nu a contestat caracterul de organe ale puterii ale Marii Adunări Naționale Consiliului Naționale și Consiliului Provizoriu de Uniune Națională, numai că legal a statuat că actul normativ aplicabil în cauză Legea nr.7/2006 - precizează clar și precis sfera categoriilor de persoane care beneficiază de recalcularea pensiei în baza acestui act normativ și anume foștii salariați din structurile de specialitate ale Camerei Deputaților și Senatului ce au lucrat cel puțin 7 ani în serviciile Camerei Deputaților și Senatului.
Neîntemeiate sunt și apărările recurentei, în sensul că prima instanță nu ar fi avut în vedere la pronunțarea sentinței atacate modificarea actului normativ sus-menționat, modificare care de altfel nu este de natură a schimba soluția pronunțată în cauză.
Astfel, prevederile art.72 alin.7 din Legea nr.7/2006 modificate prin Legea nr.221/2007 nu fac decât să limiteze la 4 ani față de 7 ani în varianta de redactare inițială perioada în care funcționarii publici parlamentari trebuie să fi activat în structurile de specialitate ale Parlamentului pentru a putea beneficia de recalcularea pensiei ca și funcționar parlamentar.
Cerința legii nu este îndeplinită în ceea ce o privește pe recurentă, întrucât nu a activat în structurile de specialitate ale Parlamentului, astfel cum sunt definite de normele speciale în materie - Legea nr.188/1999 - art.5 alin.1 lit.a, art.1 alin.2 din Legea nr.7/2006 - decât 1 an și 6 luni, vechime insuficientă pentru ca recurenta să beneficieze de prevederile art.72 alin.7 la recalcularea pensiei sale.
Atunci când legiuitorul a dorit să aplice dispozițiile Legii nr.7/2006 prin extindere, a prevăzut acest aspect expres, fiind și situația art.90 alin.2 ce menționează ca vechime în structurile de specialitate ale Parlamentului perioada de activitate desfășurată în cadrul Consiliului Legislativ, legale fiind susținerile primei instanțe și pe acest aspect.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința atacată fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.1794 din 03 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.28174/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul-pârât PARLAMENTUL ROMÂNIEI - CAMERA DEPUTAȚILOR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.07.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Tehnored./2 ex./24.07.2009
Jud.fond:,
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
