Obligația de a face. Decizia 518/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Comentarii

0

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 518/2009

Ședința publică de la 30 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Monica Maria Mureșan JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica

- - - președinte secție

- - JUDECĂTOR 3: Nicoleta

- grefier

Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor promovate de reclamantul Sindicatul "" Orăștie în numele și pentru membra de sindicat - și pârâta " " SRL, împotriva sentinței civile nr. 1803/LM din 11.12.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

Completul de judecată s-a constituit potrivit disp. art. 98 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, dat fiind faptul că domnul judecător lipsește din instanță, astfel cum s-a reținut în procesul verbal încheiat cu această ocazie, iar în data de 16.04.2009 permanența este asigurată de doamna judecător - - - conform planificării de permanență a secției.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierile de amânare a pronunțării din data de 16 aprilie 2009, respectiv 23 aprilie 2009, care fac parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Asupra recursurilor civile de față:

Prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată la ribunalul Hunedoara sub nr-, reclamantul Sindicatul, în numele si pentru membrul de sindicat, a chemat în judecată pe pârâta SC SRL, solicitând obligarea acesteia sa-i încheie contract individual de munca pe perioada nedeterminata, începând cu data de 22.04.2008; obligarea paratei sa acorde salariul negociat egal cu cel avut de fostul angajat pe postul de secretara la care sa se adauge spor de vechime de 25%; plata drepturilor salariale astfel rezultate de la data începerii activității si până la reîncadrarea si încheierea contractului de munca, reactualizate cu rata inflației precum si despăgubiri.

Ulterior introducerii acțiunii, reclamanta și-a precizat cererea inițială (filele 42 și 48).

S-a menținut primul capăt de cerere cu privire la obligarea paratei sa încheie contract individual de munca pe perioada nedeterminata, pentru postul de secretară, începând cu data de 22.04.2008 cu acordarea tuturor drepturilor legale inclusiv plata contribuțiilor și în continuare; solicitat să fie obligată pârâta să-i acorde un salariu lunar și un spor de vechime de 25%, în cuantum de 1700 lei brut respectiv 1235 lei net precum și tichete de masa, să-i plătească drepturile salariale astfel cuvenite din 22.04.2008, când si-a început activitatea, și până la reîncadrarea și încheierea contractului de munca, din care sa fie scăzuta suma de 347 lei achitată de pârâta; să se dispună reactualizarea sumelor menționate cu rata inflației; obligarea paratei la acordarea unui număr de 28 zile lucrătoare de concediu de odihna, având in vedere vechimea in munca a reclamantei de 20 de ani; s-au mai pretins daune morale in valoare de 10.000 lei pentru prejudiciul suferit ca urmare a refuzului de a se încheia contractul de munca in condițiile legii.

În fapt, reclamanta a arătat ca a fost selectată pentru un post de secretară in urma interviului organizat de pârâtă si a început efectiv activitatea la data de 22.04.2008. Angajatorul nu si-a îndeplinit obligația de a încheia contractul individual de munca pe perioada nedeterminata in forma scrisa si de a-i acorda salariu, spor de vechime si tichete de masa conform celor convenite de părți si de altfel stipulate în contractul colectiv de munca la nivel de ramura. A mai precizat reclamanta că până la data angajării lucra la o alta societate unde avea un salariu brut de aproximativ 1015 lei.

Reclamanta a mai susținut că a prestat munca până la data de 07.05.2008, când a solicitat imperativ paratei sa-i fie încheiat contractul de munca in forma scrisa conform art. 16 Codul muncii si raportat la salariul minim pe ramura turism in valoare de 870 lei net, insa parata a refuzat, înaintându-i in acest sens spre semnare un contract individual de munca pe perioada nedeterminata care prevedea un salariu de 800 lei brut - inclusiv sporuri si fără tichete de masa. Urmare a refuzului de a semna contractul de munca in aceste condiții, parata i-a propus in aceeași zi semnarea unui alt contract de munca, dar pe perioada determinată de doua luni, care prevedea un salariu de 1200 lei, sau un contract de prestări servicii pentru intervalul 22.04.2008 - 08.05.2008. In urma refuzului categoric de a semna aceste documente, i s-a interzis să se mai prezinte la serviciu, în pofida notificării nr.77/08.05.2008 prin care a solicitat angajatorului îndeplinirea tuturor obligațiilor asumate cu ocazia negocierilor prealabile.

Prin precizarea de acțiune reclamanta si-a modificat cuantumul pretențiilor in sensul că a solicitat un salariu egal cu cel avut de fostul angajat pe postul de secretara, spor de vechime de 25% raportat la prevederile contractului colectiv de munca la nivel de ramura si tichete de masa, care se ridica la valoarea de 1700 lei brut (fila 48), arătând ca până in prezent i-a fost achitata de pârâtă doar suma de 347 lei cu titlu de salariu.

Aceste pretenții au fost motivate prin faptul că în urma negocierilor avute cu ocazia interviului și a discuțiilor ulterioare, reclamanta ar fi înțeles ca în perioada de proba va avea un salariu inițial de 1000 lei net si tichete de masa, urmând ca ulterior sa beneficieze de salariul de 1700 lei brut, adică cel identic cu cel avut de fosta secretara, plus tichete de masa. In fine, susține reclamanta că oricare ar fi pretențiile fiecărei părți si oricare ar fi fost discuțiile purtate pe marginea salariului net sau brut, fata de prevederile art. 39 ale CCM la nivel de ramura, salariul sau nu poate fi sub nivelul de 1093,75 lei brut plus tichete de masa (fila 49).

In ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea concediului anual de odihna de 28 de zile lucrătoare si nu de 21 de zile, s-a arătat ca aceasta i se cuvine fata de prev. art. 53 din CCM pe ramura turism, având in vedere vechimea in munca a reclamantei de peste 20 de ani.

In drept au fost invocate prevederile art.16 alin. 1 si 2, art.17, art.19, art.220 - 222 Codul muncii, art.28 din Legea nr. 54/2003, art. 38-39 si 53 din Contractul colectiv de munca la nivel ramurii turism pe anul 2007.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică, întrucât are la baza propriile fapte culpabile ale reclamantei, aceasta refuzând să prezinte actele necesare încheierii unui contract de munca, pentru a forța acordarea unui salariu in cuantum superior celui oferit.

Prin cererea reconvențională s-a solicitat sa fie obligată reclamanta a se prezenta la sediul unității pentru încheierea în formă scrisă a contractului individual de munca pe perioada nedeterminata care să conțină clauzele negociate la data de 16.04.2008 când a avut loc interviul; un salariu de 800 lei brut, cuprinzând si alte sporuri, indici sau adaosuri si un concediu de odihna de 21 de zile; in cazul refuzului de a semna contractul individual in aceasta forma sa fie pronunțată o hotărâre care sa constate încheierea contractului cu clauzele sus menționate. S-a mai solicitat si obligarea reclamantei sa prezinte la data semnării contractului actele necesare (16) precum si a se constata încetarea raporturilor de munca intre părți la data de 08.05.2008; cu cheltuieli de judecata.

La termenul din data de 14.10.2008 pârâta a formulat completări la întâmpinare și și-a precizat cererea reconvențională (filele 65 - 67) invocând în acest sens excepția de inadmisibilitate a acțiunii principale raportat la prev. art.16 Codul Muncii precum si excepția de nulitate absoluta a contractului individual de munca încheiat cu reclamanta in baza art.27 Codul muncii, motivat de faptul ca aceasta recunoaște ca nu a prezentat actele necesare angajării, ci doar copia cărții de identitate.

De asemenea, pârâta - reclamantă reconvențională și-a precizat primul capăt al cererii reconvenționale ca fiind o acțiune în constatare a clauzelor contractului individual de muncă întemeiată pe prev. art.16 alin.2 Codul Muncii, iar la capătul 3 de cerere a susținut că înțelege a se constata durata prestațiilor efectuate in temeiul si condițiile aceluiași text de lege. Cu privire la primul capăt al acțiunii principale, s-a susținut că obligația legală de a încheia contractul de muncă în formă scrisă a devenit imposibil de executat, exclusiv din culpa reclamantei, care nu a prezentat actele necesare.

Capătul de cerere privind acordarea salariului avut de fosta secretară și sporul de vechime de 25% este apreciat de parata ca inadmisibil arătându-se că salariul ce poate fi acordat este doar cel negociat de părți, adică 800 lei brut, si nu cel avut de o alta persoana, sporul de vechime a fost inclus in salariul de bază potrivit negocierii individuale si fața de prev. art. 155 Codul Muncii, iar instanța nu se poate voinței părților contractului de muncă.

In ceea ce privește cererea de acordare a drepturilor salariale cuvenite de la angajare si până la reîncadrare si semnarea contractului de munca, pârâta a aratat că nu are nici un temei legal, prestațiile reclamantei fiind limitate in timp până la data de 07.05.2008 si achitate deja - respectiv suma de 347 lei net corespunzător perioadei lucrate, iar despre reîncadrare nu poate fi vorba pentru că nu se mai dorește continuarea raporturilor de munca cu reclamanta, si altfel s-ar încălca principiul libertății muncii si al consensualismului.

S-a mai solicitat respingerea ca inadmisibila a cererii privind acordarea daunelor morale potrivit Deciziei ICCJ nr. 40/2007, iar cu privire la acordarea concediului de odihnă de 28 de zile s-a susținut că si acesta ar fi inadmisibil deoarece contractul colectiv la nivel de ramura invocat nu a fost semnat si de către SC SRL si prin urmare nu-i este aplicabil, dar si prematur a face obiectul acestei cauze înainte de a se pronunța instanța cu privire la clauzele contractului individual de munca.

Prin sentința civilă nr. 1803/LM/2008 Tribunalul Hunedoaraa admis în parte acțiunea în conflict de drepturi formulată și precizată de către SINDICATUL cu sediul în Orăștie, jud. H în numele și pentru reclamanta - membru de sindicat împotriva pârâtei SC SRL și în consecință:

A bligat pe pârâtă să încheie cu reclamanta contract individual de muncă în formă scrisă, pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 22.04.2008, pentru funcția de secretară, care să cuprindă următoarele clauze:

-un salariu de bază în cuantum de 800 lei brut lunar;

-spor de vechime în procent de 25%, respectiv suma de 200 lei brut;

-concediu de odihnă anual de 28 zile lucrătoare.

A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei diferențele salariale dintre suma de 347 lei net achitată și drepturile salariale cuvenite acesteia, calculate conform celor menționate anterior, pentru perioada 22.04.2008 - 07.05.2008.

A fost respinsă în rest acțiunea precizată a reclamantei.

A fost admisă în parte cererea reconvențională formulată și precizată de pârâta reclamantă reconvențională SC SRL împotriva reclamantei pârâtă reconvențională și în consecință:

A fost obligată reclamanta pârâtă reconvențional să se prezinte la sediul unității pentru încheierea și semnarea contractului individual de muncă, precum și să prezinte actele necesare încheierii contractului individual de muncă.

A fost respinsă în rest cererea reconvențională.

Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii principale, invocată raportat la prevederile art.16 alin. 2 Codul Muncii, s-a reținut in primul rând poziția oscilantă a pârâtei, care, prin întâmpinare (fila 18) își asuma culpa pentru neîncheierea contractului in forma scrisă înainte de momentul angajării propriu-zise a reclamantei si solicita pe cale reconvenționala tocmai suplinirea acestei neconformități, ca ulterior, prin completarea la întâmpinare (fila 65) să aprecieze ca inadmisibilă formularea unei cereri similare de către reclamantă.

In pofida susținerilor contradictorii ale pârâtei, incheierea contractului individual de munca in formă scrisă este o obligație ce revine angajatorului, iar nu o facultate a acestuia. Disp. art. 16 alin. 2 Codul Muncii invocate nu înlătură această obligație (consacrată cu titlu de principiu în art. 16 alin.1), ci constituie excepția, statuând totodata posibilitatea părtilor de "a proba" existența contractului de muncă prin orice mijloc de probă. Dealtfel, obligativitatea incheierii contractului de muncă în forma scrisă rezulta si din obligația înregistrării contractelor individuale de munca la inspectoratele teritoriale de munca.

Analizand toate capetele de cerere asa cum au fost acestea precizate de catre reclamantă, raportat la prevederile art.16 alin 1 mai sus mentionate, precum si față de prevederile art.109 alin. 1 Cod procedura civila, art.281, 283 alin.1 lit. c si alin.2, art. 269 Codul Muncii si art. 5-6 ale Legii nr.168/1999, care permit formularea cererilor de chemare in judecată ce au ca obiect solutionarea conflictelor de drepturi, instanta a respins excepția inadmisibilitătii acțiunii.

Excepția nulității absolute a contractului individual de muncă invocată raportat la prevederile art.27 Codul Muncii cu motivarea ca reclamanta a recunoscut împrejurarea ca nu a prezentat acte la angajare, decât o copie a cărții de identitate, a fost de asemenea respinsă de instanță, având in vedere ca titularul obligațiilor prevăzute în art.27 Codul Muncii este și în acest caz angajatorul, iar nu salariatul. Dealtfel, posibilitatea încheierii contractului individual de munca și în lipsa certificatului medical, rezultă fără echivoc din cuprinsul art. 27 alin.3 Codul Muncii, care reglementează situația în care salariatul prezintă certificatul medical după încheierea raporturilor de munca.

Parata - reclamantă reconvențională nu-și poate invoca propria culpă prin nerespectarea prev.art.27 din Codul Muncii, si in plus, chiar aceasta a si solicitat prin cererea reconvenționala obligarea reclamantei de a depune actele necesare angajării, deci si certificatul medical. In plus, din probațiunea testimonială, rezulta ca în cursul lunii mai 2008, în unitate a fost efectuat controlul medical periodic al salariaților, ocazie cu care se putea obține și certificatul medical respectiv.

Pe fondul cauzei, acțiunea precizată de reclamantă a fost admisă în parte, pentru următoarele considerente:

În fapt, la data de 16.04.2008 reclamanta s-a prezentat la interviul organizat de parata pentru ocuparea unui post de secretară in cadrul unității, iar din susținerile ambelor părți rezulta ca, deși aceasta a început sa presteze munca din data de 22.04.2008, nu i-a fost încheiat contract individual de munca in forma scrisa, împrejurare justificata prin neînțelegerile cu privire la cuantumul salariului lunar, a sporului de vechime si a tichetelor de masa. In urma acestor neînțelegeri, se retine ca raporturile de munca intre părți au fost efectiv suspendate la data de 07.05.2008.

Potrivit art. 16 alin. 1 din Codul muncii, obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului, iar în conformitate cu cerințele alin. 2 ale aceluiași text de lege în cazul în care contractul nu a fost încheiat în formă scrisă, se prezumă ca fost încheiat pe durată nedeterminată. Dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate se poate face de părți prin orice mijloc de probă. La alin. 3 al aceluiași articol se prevede că "munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă îi conferă salariatului vechime în muncă".

Prin urmare, față de prevederile legale mai sus menționate se constată că și în situația în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă, activitatea prestată de reclamanta la societatea pârâtă, constituie vechime în muncă, iar potrivit disp.art.40 al.2 lit.c, f din Codul Muncii, pârâta, în calitate de angajator, are obligația să acorde reclamantei, în calitate de salariat, toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă, să plătească toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să vireze contribuțiile și impozitele datorare de salariați, în condițiile legii.

Din analiza probelor testimoniale administrate in cauza, dar si față de poziția ambelor părți, care sunt in fapt de acord cu încheierea in forma scrisă a contractului individual de munca, rezultă fără putință de tăgadă că in speță a intervenit între părți un contract individual de munca pe perioada nedeterminata, pentru postul de secretara, începând cu data de 22.04.2008 si că reclamanta a fost efectiv angajata unității si a prestat activitate în perioada 22.04.2008 - 07.05.2008, când raporturile de muncă au fost suspendate.

Cu privire la clauzele aflate in divergență, se retine că in baza art. 17 Codul Muncii, anterior încheierii contractului individual de muncă, angajatorul are obligația de a informa persoana selectata in vederea angajării cu privire la clauzele esențiale pe care intenționează sa le înscrie in contract - inclusiv cele cu privire la salariul de baza si la celelalte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum si cele cu privire la durata concediului de odihna. Obligația de informare este îndeplinită de catre angajator la momentul semnarii contractului individual de munca.

Pârâta nu a depus la dosar conform art.287 Codul Muncii, dovezi din care să rezulte fără echivoc realizarea informării prealabile a reclamantei in ce privește cuantumul salariului in sensul dorit de parată, adică 800 lei brut in care este inclus si sporul de 25%, si nici cu privire la numărul de zile de concediu de odihna acordat anual.

Cum propunerea de contract individual de munca semnat de parata (102) nu a fost semnat si de reclamanta si nici nu s-a depus la dosar un alt act din care sa rezulte îndeplinirea obligației de informare prealabilă, nu se poate considera ca reclamanta ar fi fost informată in mod clar cu privire la suma exactă pe care o va primi cu titlu de salariu, cât din aceasta reprezintă salariul de baza (de încadrare), cât reprezintă sporul de vechime si daca are sau nu dreptul la tichete de masa.

De asemenea, nu a fost convenita efectiv nici durata concediului anual de odihna, parata limitându-se la a presupune că reclamanta trebuia sa cunoască ca va avea o durata de 21 de zile si nu de 28 cum este prevăzut in art.53 al CCM la nivelul ramurii turism pe anul 2007, pentru ca unitatea nu este parte semnatara a acestui contract si prin urmare aplicabil este CCM încheiat la nivelul unității.

Cu toate acestea, din Nota de calcul nr.170/13.05.2008 (31) întocmită pentru calculul drepturilor salariale ale reclamantei, precum si din cuprinsul cererii reconvenționale ( 17) rezultă ca parata recunoaște ca s-a obligat sa acorde unsalariu de de bazain valoare de 800 lei.

Or, in baza art. 155 Codul Muncii, salariul cuprinde salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri, astfel ca nu poate fi primita susținerea pârâtei ca a negociat cu reclamanta introducerea sporului de vechime de 25% in salariul de baza de 800 lei brut, aceasta fiind o măsură nelegala si față de prevederile art.38 si 165 Codul Muncii, dar in același timp dovedește si susținerile reclamantei, in sensul ca s-a angajat la unitate pentru ca a înțeles că i se va acorda un salariu de 870 lei net ( 2) sau de 1093,75 lei brut (49).

Parata nu a contestat procentul de 25% al sporului de vechime, cuvenit reclamantei raportat la vechimea in munca de peste 20 de ani, prevăzut de art.39 al CCM la nivel de ramura. Prin raportare la salariul de baza de 800 lei brut pe care parata s-a obligat sa-l achite, sporul de vechime cuvenit reclamantei reprezintă suma de 200 lei brut care se adaugă la salariul de baza, rezultând ca drepturile salariale cuvenite reclamantei se ridica la valoarea de 1000 lei brut lunar, din care s-a achitat doar 347 lei, așa cum ambele părți au confirmat.

In ceea ce privește durata concediului de odihna anual, într-adevăr art. 53 alin 1 al CCM încheiat la nivelul ramurii turism, prevede că salariații beneficiază de concediu de odihna plătit in funcție de vechimea in muncă, in raport de care reclamanta are dreptul la 28 de zile lucrătoare.

Au fost înlăturate susținerile pârâtei ca nu îi sunt aplicabile prevederile contractului colectiv încheiat la nivel de ramură pentru ca nu este parte semnatara a acestuia si nu si-l însușește, deoarece in conformitate cu dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. c din Codul muncii și ale art. 11 alin.1 lit. c din Legea nr. 130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, indiferent dacă angajatorul respectiv a participat sau nu direct ori prin reprezentarea sa de către o federație sau confederație patronală la negocierea și încheierea unor asemenea contracte colective.

Având in vedere considerentele arătate, s-a admis în parte acțiunea în conflict de drepturi astfel cum a fost precizată și s-a dispus obligarea pârâtei să încheie cu reclamanta contract individual de muncă în formă scrisă, pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 22.04.2008, pentru funcția de secretară, in care sa fie prevăzut un salariu de bază în cuantum de 800 lei (brut) lunar, spor de vechime în procent de 25% in valoare de 200 lei (brut) precum si 28 zile lucrătoare concediului de odihnă anual si in consecință a fost obligată pârâta să achite drepturile salariale menționate anterior pentru perioada 22.04.2008 - 07.02.2008 cât reclamanta a prestat efectiv muncă in cadrul unității pârâte, din care va fi scăzută suma de 347 lei (net) achitată.

S-a respins in parte capătul de cerere privind obligarea pârâtei să-i acorde un salariu de 1700 lei brut lunar echivalent cu cel avut de fosta secretara si tichetele de masa, dat fiind ca din probațiunea administrată nu rezultă că ar fi făcut obiectul negocierilor intre părți. În ce privește tichetele de masă, este de precizat că in oferta pârâtei, confirmată si prin cererea reconvenționala, este inclusă si acordarea prin contractul individual de munca ce va fi încheiat in formă scrisă și a unei mese calde pe zi, situație in care pretențiile pentru acordarea tichetelor de masa nu au nici un suport.

Capătul de cerere privind plata retroactiva a contribuțiilor s-a apreciat ca lipsit de interes, fiind o consecință firească a plății diferențelor de drepturi salariale cuvenite si neachitate reclamantei pentru perioada 22.04.2008 - 07.05.2008, efectiv lucrată, prin aplicarea de pârâtă a prev. art.40 al.2 lit.f din Codul Muncii, in conformitate cu care pârâta este obligată să plătească toate contribuțiile și impozitele aflate in sarcina sa, precum si cele datorate de salariați.

In baza art. 154 Codul muncii, s-a respins in parte si cererea privind acordarea drepturilor salariale de la data de 22.04.2008 si pana la data reîncadrării si semnarea contractului individual de munca, dat fiind că din actele dosarului rezulta fără îndoială ca reclamanta a lucrat efectiv in unitate doar in perioada 22.04.2008 - 07.05.2008.

Potrivit art.154 alin.1 si 2 Codul Muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat in baza contractului individual de munca, salariatul având dreptul la un salariu exprimat in bani pentru munca prestata. In lipsa prestării muncii de către angajat, nu exista nici obligația corelativa a unității de a plăti salariul pentru perioada în care salariatul nu s-a prezentat la serviciu. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în cauza, nu s-a dovedit ca i s-ar fi interzis salariatei accesul in unitate.

În fapt, de la data de 08.05.2008 a intervenit o suspendare a contractului individual de munca prin acordul tacit al parților, realizat prin neprezentarea la serviciu a salariatei si respectiv acceptarea acestui fapt de către angajator, fără a lua nici o măsura. Or, potrivit art.49 alin.2 Codul Muncii, suspendarea contractului individual de munca are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat si a plătii drepturilor de natura salariala de angajator.

S-a mai precizat in acest context că pretențiile reclamantei pentru plata drepturilor salariale si ale tichetelor de masa pana la reintegrare nu au nici o justificare, câtă vreme, în speță, raporturile de muncă nu au încetat pana in prezent si ca atare nu se poate pune problema reintegrării.

S-a respins ca nefondat și capătul de cerere privind plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale, cu nimic fiind dovedit existenta vreunui prejudiciu moral pe care l-a fi suferit reclamanta. Nu se poate conchide ca, prin neîncheierea contractului individual de munca in forma scrisa, angajatorul i-ar fi lezat reclamantei demnitatea, onoarea sau personalitatea sociala, fapta care să atragă o obligație de reparare de ordin pecuniar. Aceasta cu atât mai mult cu cât, neperfectarea contractului individual de munca in forma scrisa s-a datorat si culpei concurente a reclamantei, care nu a prezentat actele necesare.

Referitor la cererea reconvențională astfel cum a fost precizata s-au reținut următoarele:

Chiar daca obligația de încheiere in forma scrisă a contractului individual de munca ii revenea angajatorului încă anterior de începerea activității, in baza art. 16 alin. 1 Codul Muncii, pentru consemnarea scrisă a acordului parților, respectiv pentru semnarea contractului individual de munca, era necesară prezența reclamantei la unitate, precum si prezentarea actelor solicitate de unitate, fără de care, pârâta - reclamantă reconvenționala ar fi in imposibilitate de a-si îndeplini aceasta obligație. Ca urmare, văzând si disp. art.27 alin. 3 Codul Muncii si Ordinul nr.64/2003 pentru aprobarea modelului-cadru al contractului individual de munca, reclamanta va fi obligată sa se prezinte la sediul unității pentru a semna contractul individual de munca, conform celor anterior reținute, si totodată sa prezinte actele necesare completării si întocmirii contractului individual de munca. In caz de divergenta, exista posibilitatea de a formula eventuale obiecțiuni si chiar de a solicita, de către oricare dintre părți, constatarea nelegalității unor clauze ale contractului individual de munca, in condițiile art. 283 alin.1 lit. d Codul Muncii.

Oricum, neîndeplinirea obligațiilor ce incumbă parților in vederea încheierii contractului individual de munca, nu poate constitui in sine motiv pentru nici una din parți de a nu-si executa obligațiile ce decurg din derularea raporturilor de munca, de vreme ce, astfel cum s-a menționat, forma scrisă a contractului individual de munca reprezintă o condițiead probationemsi nuad validitatem,conform prevederilor Codului Muncii.

Ca atare, cererea reclamantei reconventionale de a se pronunta o hotarare care sa constate încheierea unui contract individual de munca cu clauzele mentionate de angajator, a fost respinsă, apreciindu-se că excede cadrului legislativ. Ar insemna ca pe aceasta cale sa se poate complini lipsa unui contract sinalagmatic, ceea ce este inadmisibil, de vreme ce chiar unele din aceste clauze au facut obiectul prezentei actiuni, fiind contestate de ambele parti.

A fost respins de asemenea capătul de cerere reconventional având ca obiect constatarea încetării raporturilor de munca la data de 07.05.2008 prin acordul partilor. Din analiza probatoriului administrat, nu se poate retine existenta unui asemenea acord. Dimpotriva, imprejurarea ca nu a existat acordul salariatei rezulta atat din cererea formulata in data de 08.05.2008 ( 9) cat si din adresa nr. 77/09.05.2008 catre administratorul societatii (10), prin care se solicita atat incheierea contractului individual de munca cat si permiterea asistarii de catre sindicat contractului individual de munca.

Cazurile de încetare a raporturilor de munca sunt limitativ prevazute de Codul Muncii (art.55), iar in spetă, întreruperea raporturilor de munca nu se circumscriu nici unei cauze astfel reglementate, fiind vorba in fapt doar de suspendarea acestora, raportat la prev. art.49 alin.2 Codul Muncii, conform celor anterior mentionate.

Cheltuielile de judecată solicitate de reclamanta nu au fost justificate, astfel ca in baza art.274 cod procedura civila, nu au fost acordate.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs ambele părți.

Reclamantul Sindicatul Orăștie a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că (1) prin hotărârea atacată prima instanță a acordat ceea ce nu s- cerut, respectiv a constatat că raportul de muncă dintre părți a fost suspendat deși nici una dintre părți nu a investit instanța cu un astfel de capăt de cerere, (2) hotărârea este lipsită de temei legal, întrucât instanța a ignorat probele administrate în cauză, din care reieșea cu exactitate clauzele negociate de părți, cu trimitere la tichetele de masă și salariul brut, precum și faptul că nu a existat nici un acord de voință al părților pentru suspendarea contractului individual de muncă și nici nu a intervenit vreuna din situațiile în care contractul poate fi suspendat, contribuțiile la bugetul statului cu toate că nu s-a făcut dovada că au fost plătite, instanța nu a obligat pârâta la plata lor, respingând petitul ca lipsit de interes, iar daunele morale trebuiau acordate dat fiind că angajata a pierdut un loc de muncă, ajungând în situația de a nu mai realiza vreun venit și de a trăi exclusiv din veniturile soțului.

În recursul declarat de către pârâta SC SRL se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii în totalitate a acțiunii principale și a admiterii în tot a cererii reconvenționale. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța a analizat doar parțial primul capăt de cerere referitor la clauzele contractului individual de muncă, fără să se pronunțe pe toate clauzele contractului de muncă, astfel cum s-a solicitat. Părțile s-au înțeles inclusiv asupra duratei concediului de odihnă - 21 de zile, neexistând nici un motiv care să susțină soluția instanței, în condițiile în care nu există un contract colectiv de muncă la nivelul ramurii turism.

În ceea ce privește salariul negociat - singurul aspect asupra căruia părțile nu au căzut de acord - martorii au declarat că acesta era de 800 lei brut, alte sporului fiind incluse în salariu. Cu toate acestea, instanța acordă și suma de 200 lei spor de vechime cu motivarea că pârâta nu a contestat procentul. Această dispoziție încalcă grav principiul libertății contractuale, în condițiile în care nu există nici un temei pentru acordarea sporului de vechime.

Referitor la constatarea de către instanță a duratei prestațiilor efectuate, instanța nu a analizat acest petit. În dispozitiv instanța nu s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere, deși în sentință este expres reținută de către instanță durata prestațiilor între 22.04.2008-07.05.2008.

Se susține că este ilegală obligarea pârâtei la încheierea contractului în formă scrisă, fiind cert că acest contract a îmbrăcat o formă nescrisă.

Pârâta a mai solicitat și constatarea încetării prestațiilor efectuate în baza contractului la data de 8.05.2008, și cu toate acestea instanța constată suspendarea acestora. În final sunt reiterate excepțiile invocate referitoare la inadmisibilitate și nulitate.

Intimata SC SRL a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de către reclamant.

CURTEA, analizând sentința atacată prin raportare la criticile aduse și în limitele prevăzute de art. 304¹Cod procedură civilă, reține următoarele:

Recursurile sunt întemeiate în limitele și pentru motivele ce urmează a fi arătate:

Recursul declarat de reclamantul Sindicatul Orăștie

Recurentul a susținut că în mod greșit, cu depășirea limitelor în care a fost sesizată, prima instanță a constatat suspendarea contractului individual de muncă.

Această susținere este greșită, întrucât instanța de fond nu s-a pronunțata asupra unui astfel de petit, care întradevăr nu a fost formulat de către nici una dintre părți, neexistând nici o referire la o astfel de suspendare în dispozitivul sentinței atacate. Chiar dacă în cuprinsul motivării instanța a apreciat că ar fi operat o suspendare, considerentele nu se pun în executare și nu intră în autoritate de lucru judecat. Referirile la suspendare instanța fondului le-a făcut atunci când a analizat situația creată prin încetarea prestațiilor efectuate în temeiul contractului individual de muncă și nu are corespondent în dispozitivul sentinței recurate, pentru a putea analiza motivul de recurs invocat sub aspectul pronunțării unui extra petit.

În ceea ce privește cuantumul salariului cuvenit salariatei -, recurentul susține că acesta ar fi trebuit să fie de 1700 lei sau cel puțin 1093,75 lei brut, plus tichete de masă conform contractului colectiv de muncă pe ramură.

În nici un caz nu se poate susține că salariul salariatei - ar fi trebuit să fie de 1700 cât "a avut persoana angajată anterior pe același loc de muncă". Mai întâi că persoana anterior angajată nu a avut același post și aceleași atribuții, nici măcar același angajator, conform înscrisurilor de la dosar.

Astfel, persoana la care se face referire a fost angajată pe postul de asistent manager și a avut contract individual de muncă cu SC M SA, pe când salariata - a fost angajată pe postul de secretară, post care implică atribuții și responsabilități mult mai reduse decât ale unui asistent manager (fila 106).

Nici afirmația că salariul trebuia să fie de 1093,75 lei brut conform contractului colectiv la nivel de ramură nu are suport real. Deși reclamantului i s-au acordat mai multe termene de judecată pentru a depune la dosar contractul colectiv la care face referire sau măcar să indice numărul sau monitorul în care a fost publicat pentru a se putea verifica veridicitatea acestor afirmații, reclamantul nu a dat curs acestei dispoziții, astfel că nu există nici o dovadă în CCM la nivel de ramură există o astfel de prevedere.

Cum din probele testimoniale administrate, coroborate parțial cu înscrisuri, rezultă că salariul negociat a fost de 800 lei, soluția instanței sub acest aspect este corectă.

În mod greșit însă prima instanță nu a acordat tichetele de masă considerând că acordarea unei mese calde înlătură această obligație.

Se reține că tichetele de masă sunt prevăzute inclusiv în contractul individual de muncă pe care salariata a refuzat să îl semneze, clauzele acestuia fiind inserate de către angajator care astfel își asumă obligația de a plăti și tichete de masă, tichetele de masă sunt prevăzute în contractele de muncă și ale celorlalți salariați (de ex. în contractul individual de muncă al lui, fila 90), iar potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate salariații beneficiază atât de o masă caldă cât și de tichete de masă (fila 135).

Cât timp angajatorul și-a asumat această obligație prin contractul colectiv de muncă care reprezintă legea părților, instanța fondului nu poate trece peste manifestarea de voință a părților și clauzele unui contact colectiv de muncă (art. 30 din Legea nr. 130/1996), motiv pentru care curtea va admite recursul reclamantului sub acest aspect și va obliga pârâta și la plata tichetelor de masă, clauza aceasta urmând a fi inserată în contractul de muncă al salariatei -.

Mai trebuie menționat că potrivit aceluiași contract colectiv de muncă salariul brut cuvenit salariatei -, potrivit pregătirii și studiilor sale, trebuia să fie de cel puțin 720 lei (fila 142) astfel că salariul de 800 lei oferit acesteia respectă clauzele contractului colectiv de muncă.

În ceea ce privește referirea din considerentele sentinței privitoare la suspendarea prestațiilor prin acordul părților, acesta este parțial străină de situația dovedită în cauză.

Este cert că începând cu data de 8.05.2007 salariata - nu s-a mai prezentat la lucru, deci nu a mai prestat activitatea pentru care trebuia remunerată.

Nu s-a făcut nici o dovadă clară că acesteia i s-ar fi interzis accesul la locul de muncă, din declarațiile martorilor rezultând că acesteia i s-a pus în vedere să se prezinte la lucru doar după ce va aduce toate actele necesare pentru încheierea contractului individual de muncă și înregistrarea lui la ITM.

Dacă salariata și-ar fi îndeplinit această obligație personală, se putea prezenta la lucru chiar de a doua zi, fiind vorba de înscrisuri aflate în posesia sa și care ar fi trebuit să fie depuse încă din prima zi de activitate.

Prin urmare, salariata se află într-o situație în care își invocă propria culpă în obținerea unui beneficiu legal, ceea ce legea nu permite, conform și adagiuluinemo censetur propriam turpitudinem.

În literatura juridică s-a conturat opinia potrivit căreia în această situație se poate considera că au fost suspendate raporturile de muncă prin acordul părților, suspendare manifestată prin lipsa consimțământului părților pentru continuarea acestui raport. De altfel, în Codul muncii se prevede (art. 51 alin.2 ) că contractul individual de muncă poate fi suspendat în situația absențelor nemotivate ale salariatului, astfel că instanța fondului a apreciat corect în ansamblul probator că nu a intervenit încetarea raporturilor de muncă ci doar suspendarea acestora, acesta nefiind un extra petit, ci doar calificarea juridică corectă dată situației din dosarul de față.

Este întemeiat recursul și în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata CAS-ului. Susținerea instanței că este lipsit de interes formularea unei astfel de petit este evident eronată, întrucât deși plata contribuțiilor la bugetul de stat sau la cele sociale este o consecință firească a plății unor drepturi salariale, aceasta nu înseamnă că pârâta și-a și îndeplinit această obligație. În concret, dacă salariata - a primit o anumită sumă de bani cu titlu de drepturi salariale, pârâta trebuia să fie în măsură să facă dovada că a și plătit cotele de CAS, CASS și celelalte contribuții legale. Pârâta nu a făcut această dovadă, deși în revenea sarcina probei, iar înscrisurile depuse la filele 107-109 nu au nici o legătură cu plata CAS-ului, mai mult, sunt sume virate în noiembrie 2008 cu destinația "ITM - comision ITM pentru - " și respectiv "bugetul de stat" fără să se indice în concret ce reprezintă.

Critica vizând neacordarea daunelor morale este însă neîntemeiată.

Aceste daune morale au fost solicitate motivat de faptul că reclamanta a pierdut un loc de muncă, ajungând în situația de a nu mai realiza nici un venit și a fost tratată necorespunzător pe durata raporturilor de muncă.

- nu a pierdut un loc de muncă, întrucât de la fostul loc de muncă nu a plecat ca urmare a demisiei, temeiul încetării raporturilor de muncă fiind art. 65 Codul muncii - restructurarea societății, contractul încetându-și efectele din data de 21.04.2008 (fila 119). Prin urmare, la data de 22.04.2008 - se afla în căutarea unui loc de muncă, nefiind în situația de a renunța la vechiul loc de muncă pentru a se angaja la societatea pârâtă. Nu este reală nici afirmația că nu a obținut nici un venit, deoarece potrivit înscrisului de la fila 72 - a beneficiat în toată această perioadă de ajutor de șomaj, deși nu mai întrunea condițiile legale, cel puțin la data de 22.04.2008 nu se mai afla în căutarea unui loc de muncă, primind și drepturi bănești cu titlu de salariu pe o perioadă de timp. Nu există nici o dovadă că salariata - ar fi fost tratată necorespunzător la locul de muncă, recurentul neindicând ce fapte ar putea fi astfel calificate, simpla împrejurare că părțile nu s-au înțeles asupra cuantumului drepturilor salariale neputând fi calificată ca atitudine necorespunzătoare.

În consecință, în mod corect prima instanță nu a acordat daunele morale solicitate, reclamantul recurent nefăcând dovada prejudiciului moral suferit de salariată și nici a faptei prejudiciabile culpabile a angajatorului.

II. Recursul declarat de pârâta SC SRL Orăștie

Prima critică formulată de recurentă este întemeiată.

Potrivit art. 17 Codul muncii, anterior încheierii contractului individual de muncă angajatorul are obligația de a informa persoana selectată în vedere angajării cu privire la clauzele esențiale pe care intenționează să le cuprindă în contract, la alin. 2 fiind menționate expres clauzele care trebuie aduse la cunoștința salariatului.

Relevant în cauză este faptul că la alin. 3 se menționează că elementele din informarea prevăzută la alin. 2 trebuie să se regăsească și în conținutul contractului individual de muncă.

În raport de aceste dispoziții legale, prima instanță în mod greșit a constatat doar anumite clauze ale contractului individual de muncă, deși trebuia să se pronunțe asupra tuturor clauzelor menționate în art. 17 alin. 2 Codul muncii.

În ceea ce privește conținutul clauzelor, părțile au ajuns la o înțelegere, cu ocazia concilierii din data de 6.08.2008, ocazie cu care părțile au convenit clauzele contractuale, dezacordul intervenind numai cu privire la salariu.

În ceea ce privește critica referitoare la forma scrisă a contractului, aceasta este neîntemeiată, deoarece potrivit art. 16 alin. 1 Codul muncii contractul individual de muncă se încheie în formă scrisă. Din dispozițiile cuprinse în alin. 2 nu se poate deduse facultatea întocmirii contractului în formă scrisă, dispozițiile trebuind să fie interpretate în sensul că dacă nu s-a încheiat contract în formă scrisă durata acestuia nu poate fi decât nedeterminată.

Având în vedere prevederile art. 270 și următoarele Cod procedură civilă, raportat la art. 17 alin.3 Codul muncii instanța va obliga pârâta să încheie cu - - contract individual de muncă în formă scrisă, pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 22.04.2008, pentru funcția de secretară care să cuprindă și următoarele clauze:

- locul muncii: ul;

- atribuțiile postului: cele cuprinse în fișa postului prezentată salariatei;

- condiții de muncă: condiții normale de muncă;

- durata muncii: program de 9 ore zilnic între orele 8,00-17,00 cu pauză de masă de 60 minute între orele 12,00-13,00, neinclusă în programul de lucru;

- datele de plată a salariatului: 10 ale lunii următoare celei pentru care se prestează munca;

- perioada de probă: 30 de zile calendaristice;

- perioada de preaviz în cazul concedierii: 15 zile calendaristice în cazul demisiei, 20 de zile lucrătoare în cazul concedierii;

- unitatea acordă salariatei o masă caldă pentru fiecare zi lucrătoare, asigurată gratuit din partea unității;

- tichete de masă;

În privința concediului de odihnă, se constată că durata acestuia, potrivit concilierii dintre părți, a fost stabilită la 21 de zile lucrătoare. Aceeași durată este menționată în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate(fila 118). Nu s-a făcut dovada existenței unei durate mai mari a concediului la nivel de ramură, în lipsa depunerii la dosar a unui contract colectiv la acest nivel.

Prin urmare, concediul de odihnă la care este îndreptățită salariata - este de 21 zile lucrătoare.

Întemeiată este și critica referitoare la greșita acordare a sporului de vechime.

În acest sens trebuie avut în vedere că potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate (fila 143) sporul de vechime este inclus în salariul de bază.

De altfel, în considerarea acestei dispoziții, nici un angajat al pârâtei nu are prevăzut în contractul individual de muncă sporul de vechime, tocmai pentru că acesta a fost inclus în salariul de bază negociat.

Prin urmare, în lipsa unei dispoziții legale în acest sens, în mod greșit prima instanță a obligat pârâta la plata acestui spor de vechime. Trebuie remarcat și că nu există nici un criteriu după care instanța să stabilească procentul sporului la 25% în condițiile în care carnetul de muncă al salariatei este depus numai cu mențiunile de pe ultimele trei pagini, astfel că nu se poate determina în concret care este vechimea efectivă a acesteia în muncă.

Întrucât în mod greșit a fost acordat acest spor se impune modificarea sentinței atacate prin înlăturarea acestui spor și a obligației de plată a diferențelor salariale rezultate prin acordarea acestui spor.

Nu este corectă susținerea că instanța nu a analizat deloc cererea referitoare la constatarea de către instanță a duratei prestațiilor efectuate, urmare a modificării capătului inițial referitor la constatarea încetării raporturilor de muncă.

Prin dispozitivul sentinței instanța de fond a obligat pârâta să plătească diferențele salariale numai pe perioada 22.04.2008-07.05.2008, ceea ce înseamnă că instanța a considerat că numai pe această perioadă s-au derulat raporturile de muncă.

Întradevăr, începând cu data de 8.05.2008 salariata - nu s-a mai prezentat la lucru, nu a mai prestat activitatea prevăzută în contractul individual de muncă, astfel că pârâta nu mai are obligația corelativă a plății muncii.

Prin urmare, se impune constatarea derulării raporturilor de muncă numai pe perioada 22.04.2008-7.05.2008, ulterior acestei date intervenind suspendarea raporturilor de muncă potrivit celor deja menționate.

În mod corect instanța a respins excepțiile invocate de către pârâtă, acțiunea principală nefiind inadmisibilă, salariatul justificând un interes legitim în formularea unei acțiuni prin care să fie obligat angajatorul la încheierea unui contract în formă scrisă, forma scrisă fiind prevăzută în vederea protejării intereselor salariatului, având în vedere și faptul că numai contractele de muncă încheiate în formă scrisă pot fi înscrise în carnetul de muncă, cu consecințe inclusiv asupra viitoarelor drepturi de asigurări sociale. Și excepția nulității se impune a fi respinsă, având în vedere că angajatorul își invocă propria culpă, primind la muncă o persoană care nu avea toate actele necesare pentru încheierea unui contract de muncă, nulitatea, deși absolută, putând fi acoperită în condițiile art. 27 alin.3 Codul muncii.

Față de cele menționate, se impune în temeiul art. 304 pct.9 raportat la art. 312 Cod procedură civilă, admiterea ambelor recursuri, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul că se va dispune obligarea pârâtei să încheie cu - - contract individual de muncă în formă scrisă, pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 22.04.2008, pentru funcția de secretară care să cuprindă și următoarele clauze: locul muncii: ul; atribuțiile postului: cele cuprinse în fișa postului prezentată salariatei; condiții de muncă: condiții normale de muncă; durata muncii: program de 9 ore zilnic între orele 8,00-17,00 cu pauză de masă de 60 minute între orele 12,00-13,00, neinclusă în programul de lucru; datele de plată a salariatului: 10 ale lunii următoare celei pentru care se prestează munca; perioada de probă: 30 de zile calendaristice; perioada de preaviz în cazul concedierii: 15 zile calendaristice în cazul demisiei, 20 de zile lucrătoare în cazul concedierii; unitatea acordă salariatei o masă caldă pentru fiecare zi lucrătoare, asigurată gratuit din partea unității;tichete de masă; concediu de odihnă de 21 zile lucrătoare anual, se vor înlătura dispozițiile referitoare la acordarea sporului de vechime în procent de 25 % și la plata diferențelor salariale cuvenite salariatei - -, pârâta fiind obligată să plătească contribuțiile datorate bugetului asigurărilor sociale de stat aferente drepturilor salariale cuvenite salariatei - - pe durata derulării raporturilor de muncă, respectiv pe perioada 22.04.2008-7.05.2008. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Ambele părți au solicitat cheltuieli de judecată. Având în vedere că ambele recursuri au fost admise în parte, în temeiul art. 274 raportat la art. 276 Cod procedură civilă instanța va compensa în parte cheltuielile de judecată și va obliga recurentul Sindicatul "" Orăștie să plătească recurentei SRL suma de 545 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, rămase în urma compensării.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite, ca fondat, atât recursul declarat de reclamantul Sindicatul "" Orăștie, cât și recursul declarat de pârâta SRL împotriva sentinței civile nr. 1803/LM/11.12.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- și în consecință:

Modifică în parte sentința atacată după cum urmează:

Obligă pârâta să încheie cu - - contract individual de muncă în formă scrisă, pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 22.04.2008, pentru funcția de secretară care să cuprindă și următoarele clauze:

- locul muncii: ul;

- atribuțiile postului: cele cuprinse în fișa postului prezentată salariatei;

- condiții de muncă: condiții normale de muncă;

- durata muncii: program de 9 ore zilnic între orele 8,00-17,00 cu pauză de masă de 60 minute între orele 12,00-13,00, neinclusă în programul de lucru;

- datele de plată a salariatului: 10 ale lunii următoare celei pentru care se prestează munca;

- perioada de probă: 30 de zile calendaristice;

- perioada de preaviz în cazul concedierii: 15 zile calendaristice în cazul demisiei, 20 de zile lucrătoare în cazul concedierii;

- unitatea acordă salariatei o masă caldă pentru fiecare zi lucrătoare, asigurată gratuit din partea unității;

- tichete de masă;

Stabilește la 21 zile lucrătoare anual durata concediului de odihnă.

Înlătură dispozițiile referitoare la acordarea sporului de vechime în procent de 25 % și la plata diferențelor salariale cuvenite salariatei - -.

(continuarea minutei deciziei civile nr. 518/2009)

*****

Obligă pârâta să plătească contribuțiile datorate bugetului asigurărilor sociale de stat aferente drepturilor salariale cuvenite salariatei - - pe durata derulării raporturilor de muncă, respectiv pe perioada 22.04.2008-7.05.2008.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Compensează în parte cheltuielile de judecată și obligă recurentul Sindicatul "" Orăștie să plătească recurentei SRL suma de 545 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, rămase în urma compensării.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 30.04.2009.

Președinte, - - -	Judecător, - -	Judecător, -
Grefier,

Tehnored., 3 ex. IM 3.06.2009

Jud.fond - I,

Președinte:Monica Maria Mureșan
Judecători:Monica Maria Mureșan, Manuela Stoica, Nicoleta

Vezi şi alte speţe de drept civil: