Obligația de a face. Decizia 584/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 584
Ședința publică de la 24 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Oana Ghiță
JUDECĂTOR 2: Maria Cumpănașu
JUDECĂTOR 3: Costinela Sălan
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâții, împotriva deciziei civile nr. 87 din 1 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 5427 din 23 noiembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimații reclamanți COMUNA PRIN PRIMAR, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții pârâți, reprezentați de avocat, intimatul reclamant și intimatul reclamant personal, lipsind intimații reclamanți COMUNA PRIN PRIMAR și.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Se depune taxă judiciar de timbru în valoare de 10 lei, consemnată prin chitanțele - și - din 24 iunie 2008 și timbru judiciar de 0,15 lei.
Avocat pentru recurenții pârâți, depune planșe fotografice cu amplasamentul porților, care sunt observate și de apărătorul intimatului reclamant.
Avocat, pentru intimatului reclamant, depune întâmpinare pe care o comunică apărătorului recurenților pârâți care nu solicită termen pentru observare.
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Avocat pentru recurenții pârâți arată că, având în vedere cererea de chemare în judecată prin care se solicită revendicarea unei porțiuni din ulița ce face parte din categoria bunurilor aparținând domeniului public și calitatea reclamantei - Comuna, potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea 213/1998, litigiile cu privire la delimitarea domeniului public al comunelor sunt de competența instanțelor de contencios administrativ. În raport de cele precizate solicită admiterea recursului, anularea sentinței și trimiterea cauzei la instanța competentă după materie respectiv Tribunalul Olt - Secția Contencios administrativ.
Susține că cele două hotărâri recurate sunt nelegale fiind date cu încălcarea dispozițiilor art. 129 pct. 5, Cod procedură civilă. Arată că ambele instanțe au respins probele solicitate în cauză referitoare la efectuarea unei cercetări la fața locului sau efectuarea unei contraexpertize.
Precizează că ulița există până la poarta proprietății pârâților, aceștia fiind singurii utilizatori, în continuare aflându-se grădina și oamenii nu ar putea trece prin grădina acestora.
Arată că pârâții dețin proprietatea din 1994, limitele proprietății nu au fost modificate iar susținerile potrivit cărora prin curtea pârâților ar fi circulat căruțe nu sunt adevărate deoarece curtea nu a fost niciodată drum public iar căruțele nu aveau unde să se ducă prin curtea pârâților.
Solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei la prima instanță pentru administrarea tuturor probelor solicitate.
Arată că nu s-a ținut cont de autorizația eliberată de Primăria cu nr. 732 din 25.06.1971, însoțită de planul de situație a terenului, schiță în care apare ulița care are lățimea de 4 m dar lungimea de 50 m măsurați de la axul drumului și nu 73 m cum a dispus instanța. În această schiță se observă practic unde se termină ulița și începe proprietatea pârâților, limite care sunt altele decât cele rezultate din schița expertului.
Cu privire la obligarea pârâților să reînființeze un canal de scurgere a apelor pe toată lungimea uliței, pe direcția - Vest consideră că reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate, garantat de Constituție, ce echivalează cu o expropriere nelegală.
Motivarea instanței de apel că nu s-ar încălca dreptul de proprietate prin înființarea unui canal de scurgere prin mijlocul proprietății pârâților deoarece proprietatea ar fi despărțită în două de un fond care constituie domeniu public nu este corectă, concluzia fiind trasă de instanță din raportul de expertiză care a fost întocmit de expert conform voinței reclamantului.
De asemenea susținerile instanței de apel cum că nu s-ar încălca dreptul de proprietate fiind vorba de o servitute ăas curgere a apelor nu sunt întemeiate.
Pune concluzii de admitere a recursului, modificarea deciziei și pe fond respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
Se solicită cheltuieli de judecată efectuate în recurs, apel și la fond.
Avocat, pentru intimatului reclamant, arată că motivele de recurs invocate nu sunt motive de nelegalitate ci motive de netemeinicie.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată - obligație de a face - și de calitatea părților, rezultă că, conform art. 1 alin. 1 Cod procedură civilă, competența aparține judecătoriei și nu tribunalului.
Apreciază că raportul de expertiză întocmit în cauză a răspuns tuturor obiectivelor solicitate și descrie situația reală a locului, nemaifiind utilă efectuarea unei cercetări locale.
Susține că instanțele au interpretat corect toate probele administrate în cauză, dovedindu-se fapta pârâților, de a închide ulița cu porți metalice și de a astupa canalul de scurgere a apelor pluviale, în dauna proprietarilor învecinați.
Pune concluzii de respingere a recursului și de menținere a hotărârilor atacate ca fiind legale și temeinice, cu cheltuieli de judecată.
Intimatul reclamant solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a deciziei Tribunalului O l
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. nr.5427 din 23.11.2007, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții comuna, și împotriva pârâților și, care au fost obligați să-și ridice porțile ce au blocat ulița nr. 22 " - ", obligând pârâții să permită libera circulație pe această uliță pe o lungime de 73 ml. și o lățime de 4 ml. precum și la reînființarea canalului de scurgere ăaa pelor pluviale pe direcția est - vest pe întreaga lărgime a uliței, în caz contrar, autorizând pe reclamanți să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâților.
Pronunțându-se astfel, instanța de fond a avut în vedere probatoriile cu acte administrate în cauză, interogatoriile și expertizele de specialitate.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel și, criticând soluția pentru faptul că judecătoria nu era competentă să soluționeze cauza, deoarece se solicită revendicarea unei porțiuni din uliță, ce face parte din categoria bunurilor aparținând domeniului public, situație în care speța trebuia judecată de instanța de contencios administrativ a tribunalului, cu raportare la dispozițiile Legii nr.213/1998.
Printr-un alt motiv de apel s-a învederat că judecătorii nu au stăruit prin toate mijloacele pentru aflarea adevărului în cauză, încălcând în acest fel dispozițiile din art. 129 cpt. 5 Cod pr. civilă, situație care s-a repetat și în situația obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză.
Al treilea motiv de apel a vizat interpretarea eronată a probatoriilor care impuneau, cu raportare la situația existentă în teren, respingerea acțiunii, deoarece terenul în litigiu este teren proprietatea apelanților, intimații au acces la terenurile lor și la casele lor din drumul public, în planul de situație al terenului acesta are 50 ml. și nu 73 ml. iar reînființarea canalului care trece prin terenul acestora pe direcția est - vest, reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate.
Prin decizia civilă nr.87 din 01 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, s-a respins apelul declarat de pârâții și, ca nefondat.
Au fost obligați apelanții la 500 lei cheltuieli de judecată, către intimata comuna, județul
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că în raport de obiectul acțiunii, litigiul este strict de natură civilă, și nu de contencios administrativ.
S-a mai reținut că în cauză au fost respectate prevederile art.129 alin. 5 Cod pr. civilă, deoarece judecătorul fondului a stăruit prin toate mijloacele pentru a afla adevărul și pentru a aplica în mod corect legea.
S-a reținut de asemenea, că prima instanță a interpretat în mod corect probatoriile administrate și ca o consecință, corect a admis acțiunea reclamanților.
Totodată, s-a reținut că reînființarea canalului de scurgere a apelor nu poate fi interpretată ca o încălcare a dreptului de proprietate, fiind vorba de o servitute ă și continuă de scurgere a apelor, în condițiile art. 622 Cod civil, raportat la art. 624 Cod civil.
Împotriva ambelor hotărâri, în termen legal au declarat recurs pârâții și, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.
Au susținut că, întrucât în cauză s-a solicitat revendicarea unei porțiuni din ulița ce face parte din categoria bunurilor aparținând domeniului public, potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr.213/1998, competența de soluționare aparține instanței de contencios administrativ, și nu instanței civile.
Au mai susținut că ambele hotărâri sunt nelegale, deoarece au fost date cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. 5 Cod pr. civilă, deoarece instanțele nu au stăruit prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului și aplicarea corectă a legii.
Că, ambele instanțe au respins probele solicitate în cauză, referitoare la efectuarea unei cercetări la fața locului sau efectuarea unei contraexpertize.
Au arătat că prima instanță a respins nemotivat obiecțiunile formulate oral, precum și contraexpertiza și cercetarea locală, probe care ar fi fost în măsură să lămurească pe deplin situația de fapt și să conducă la pronunțarea unei hotărâri legale.
Au criticat cele două hotărâri și pentru aspecte de netemeinicie, susținând că s-a făcut greșită apreciere a probelor administrate în cauză și că, dacă probele ar fi fost interpretate corect, soluția nu putea fi decât de respingere a acțiunii reclamanților.
Au învederat că hotărârile sunt nelegale, pentru că instanța de fond nu face nici un fel de referire la autorizația depusă de recurenții pârâți eliberată de Primăria numitei sub nr.732/25.06.1971, însoțită de planul de situație al terenului și schița în care apare ulița în litigiu, având lățimea de 4. și lungimea de 50. măsurați de la axul drumului.
Referitor la obligarea pârâților să reînființeze un canal de scurgere pe toată lungimea uliței, s-a susținut că aceasta reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate al recurenților, drept garantat prin Constituția României.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 3,7 și 9 Cod pr. civilă.
Recursul este nefondat.
Examinând lucrările dosarului, Curtea constată că recurenții pârâți invocă, pe de o parte critici de nelegalitate a hotărârilor pronunțate de instanțele anterioare, iar pe de altă parte, critici ce vizează netemeinicia acelorași hotărâri.
Prima critică bazată pe nelegalitatea hotărârilor atacate se referă la încălcarea normelor de competență de către instanțele anteriore, recurenții susținând că litigiul este de natură contencios administrativ și prin urmare, greșit a fost soluționat de instanțele civile.
Această critică este nefondată.
Potrivit art. 23 din Legea nr.213/1998 ( text pe care recurenții și-au întemeiat critica), litigiile cu privire la delimitarea domeniului public al statului, județelor, comunelor, orașelor sau al municipiilor, sunt de competența instanțelor de contencios administrativ.
Din interpretarea prevederilor legale citate, rezultă fără echivoc, că sunt de competența instanțelor de contencios administrativ numai acele litigii prin care se revendică suprafețe de teren aparținând domeniului public al statului, se solicită grănițuiri sau alt gen de acțiuni ce pun în discuție întinderea, implicit delimitarea domeniului public al statului.
În speță, litigiul nu vizează revendicarea unei suprafețe de teren astfel cum susțin recurenții pârâți, obiectul cererii de chemare în judecată constând într-o obligație de a face, aspect ce rezultă expres din cuprinsul acțiunii introductive.
În aceste condiții, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 Cod pr. civilă, competența de soluționare a cauzei revine judecătoriei, litigiul dintre părți fiind unul de natură civilă, între acestea neexistând raporturi de drept administrativ care să atragă competența instanței de contencios - administrativ.
Cea de-a doua critică ce vizează nelegalitatea hotărârilor atacate este de asemenea, nefondată.
În vederea stabilirii situației de fapt și pentru aplicarea corectă a legii, prima instanță a administrat toate probele apreciate ca utile și pertinente pentru pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
În acest sens, a fost administrată proba cu înscrisuri, interogatoriul părților, expertiză de specialitate și proba testimonială, probatoriul administrat fiind edificator pentru formarea convingerii instanței.
Instanța s-a conformat astfel prevederilor art. 129 alin. 5 Cod pr. civilă, stăruind prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului și soluționarea cauzei în strictă conformitate cu dispozițiile legale în materie.
Completarea probatoriilor cu o altă expertiză de specialitate și o cercetare la fața locului nu se impunea în cauză, câtă vreme materialul probatoriu administrat a fost lămuritor pentru formarea convingerii instanței.
Art.129 alin.5 Cod pr. civilă este deosebit de concludent sub acest aspect, textul menționând în partea finală că " judecătorii vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare".
Față de conținutul textului citat, Curtea constată că, atât instanța de fond, cât și cea de apel au administrat probele necesare pentru lămurirea situației de fapt și pronunțarea unei soluții cu aplicarea corectă a legii.
Cât privește susținerile referitoare la modalitatea de interpretare a probatoriilor, inclusiv a raportului de expertiză efectuat în cauză, trebuie subliniat că acestea vizează netemeinicia hotărârilor recurate și că urmare a abrogării prevederilor art. 304 pct. 11 Cod pr. civilă ( din vechea reglementare ) nu mai pot fi cenzurate în recurs, neexistând temei legal pentru exercitarea controlului judiciar.
Nici critica prin care se susține că instanța de fond nu a făcut nici o referire la autorizația nr.731/25.06.1971 nu mai poate fi examinată în recurs, instanța neavând temei legal în raport de care să cenzureze hotărârea atacată.
Susținerea recurenților pârâți cu privire la autorizația menționată, se încadrează în prevederile art. 304 pct. 10 Cod pr. civilă potrivit cărora,se putea face modificarea hotărârii recurate " dacă instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii".
Art.304 pct. 10 Cod pr. civilă a fost însă abrogat prin Legea nr.219/2005 de modificare a Codului d e procedură civilă, astfel încât, în prezent nu există temei legal pentru a fi cenzurate hotărârile criticate din punctul de vedere arătat.
Susținerea referitoare la îngrădirea dreptului de proprietate al recurenților ca urmare a obligării acestora la reînființarea canalului de scurgere a apelor pe toată lungimea uliței, este nefondată.
în litigiu, denumită " nr. 22 - - situată în comuna, județul O, face parte din domeniul public al comunei, astfel că lucrările efectuate de autoritățile locale pot fi refăcute sau modificate, numai de proprietar sau cu acordul acestuia.
În speță, s-a demonstrat că șanțul de scurgere a apelor amenajat pe toată lungimea uliței - proprietatea domeniului public - a fost astupat de pârâți, fără aprobarea autorităților locale, așa încât, corect s-a dispus obligarea acestora la reînființarea canalului în discuție.
În speță, nu subzistă motivele de casare și modificare prevăzute de art. 304 pct. 3, 7 și 9 Cod pr. civilă, situație în care recursul declarat de pârâți este nefondat și în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, urmează a fi respins.
În baza art. 274 Cod pr. civilă, recurenții vor fi obligați la 600 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, către intimatul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâții și împotriva deciziei civile nr. 87 din 1 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 5427 din 23 noiembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimații reclamanți COMUNA PRIN PRIMAR, și.
Obligă recurenții la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată,către intimatul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.Judec.-
Tehn./2 ex.
02.07.2008
Jud.fond
Jud. apel
Președinte:Oana GhițăJudecători:Oana Ghiță, Maria Cumpănașu, Costinela Sălan
