Obligația de a face. Decizia 922/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 922/2009
Ședința publică de la 01 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa
- - - JUDECĂTOR 3: Monica Maria
- - - judecător
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu împotriva sentinței civile nr. 356/16.07.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă - pentru pârâtul recurent și reclamantul intimat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se constată că s-a depus la dosar prin registratură întâmpinare, comunicându-se un exemplar cu reprezentanta pârâtului recurent.
Reprezentanta pârâtului recurent depune la dosar adeverința nr. 5461/10.03.2009 emisă de pentru a face dovada că de la unitatea la care salariații cumulează nu se acordă concediu de odihnă ci concediu fără plată.
Părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta pârâtului recurent susține recursul, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate ca fiind netemeinică și nelegală și pentru motivele expuse pe larg în cadrul cererii de recurs, solicită admiterea acestuia.
Reclamantul intimat pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică. Arată că lucrează atât în cadrul Spitalului Județean Sibiu cu normă, cât și cadru didactic al Facultății de Medicină, după orele de program. Pentru munca depusă la Spitalul Județean Sibiu, care susține reclamantul se prelungește aproape zilnic la 7 -8 ore, deși este retribuit pentru 4 ore și plătește CAS, sănătate și șomaj tot, consideră că este îndreptățit la concediu de odihnă și retribuirea acestuia.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub dosar nr- reclamantul a chemat în judecată pârâtul Spitalul Clinic Județean Sibiu solicitând:
- obligarea pârâtului la acordarea concediului de odihnă integral pentru activitatea prestată pentru anul 2008;
- obligarea pârâtului la plata indemnizației de concediu aferentă concediului de odihnă neacordat pentru perioada 01.06.2005-31.12.2008;
- actualizarea indemnizației de concediu de odihnă în raport cu rata inflației.
În susținerea acțiunii reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâta la data de 01.06.2005 un contract de muncă pentru funcția de medic primar specialist radioterapie oncologică, cu timp parțial, respectiv 4 ore/zi. Deși a prestat activitatea potrivit contractului și fișei postului, reclamantul nu a beneficiat de indemnizația de concediu de odihnă motivat de împrejurarea că unitatea unde a declarat norma de bază este Universitatea " " cu care are încheiat un contract de muncă cu normă întreagă.
În drept reclamantul a invocat prevederile art. 35, 139-146 Codul Muncii, ale HG nr. 250/1992.
Pârâtul a solicitat prin întâmpinare respingerea acțiunii deoarece reclamantul are dreptul la concediul de odihnă doar de la unitatea unde are norma de bază.
Prin sentința civilă nr. 356/2009 Tribunalul Sibiua admis excepția de tardivitate invocată de pârât privind plata indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului 2005, admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, pârâtul fiind obligat la acordarea concediului de odihnă pe anul 2008 rămas neefectuat precum și la plata indemnizației de concediu de odihnă pe anii 2006-2008 în valoare actualizată cu indicele de inflație pentru perioada cuprinsă între data la care trebuia acordată și data plății efective. Au fost respinse celelalte pretenții.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că solicitarea de acordare a indemnizației de concediu de odihnă pentru anul 2005 este tardivă raportat la prevederile art. 283 alin. 1 Codul muncii.
Pe fondul cauzei s-a reținut că reclamantul este angajatul pârâtului cu contract de muncă pe durată nedeterminată cu timp parțial, având norma de bază declarată la Universitatea " " din Sibiu.
Cât timp ceva nu este interzis înseamnă că este permis și având în vedere și prevederile art. 103 alin.1 Codul muncii, salariatul încadrat cu contract de muncă cu timp parțial se bucură de drepturile salariaților cu normă întreagă în condițiile prevăzute de lege și contractele colective de muncă.
Referitor la aplicarea HG nr. 250/1992 instanța a considerat că aceasta nu-și mai găsește suport deoarece legea în aplicarea căruia a fost dată a fost abrogată.
Prin urmare, reclamantul are dreptul la concediu de odihnă anual raportat la activitatea desfășurată, astfel că în temeiul art. 141 alin.3 Codul muncii pârâtul a fost obligat să acorde reclamantului concediul de odihnă neefectuat pe anul 2008 în natură.
Concediul de odihnă pe anii 2006-2007 nu mai poate fi efectuat în natură astfel că pârâtul a fost obligat în baza art. 145 alin.1 și art. 232 alin.1 lit.c din Codul muncii la acordarea unei despăgubiri echivalente cu indemnizația de concediu de odihnă la care reclamantul ar fi avut dreptul pentru acești ani, la fel și pentru anul 2008.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu solicitând modificarea sentinței, aceasta fiind netemeinică și nelegală.
În dezvoltarea motivelor de recurs se menționează că reclamantul are norma de bază la Universitatea Sibiu, la Sibiu fiind salariat cumulard. Plata concediului de odihnă pentru salariații din instituțiile bugetare este reglementată de art. 3 din HG nr. 250/1992. Această dispoziție nu este abrogată, iar codul muncii se completează cu aceasta.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
În apărare intimatul arată, plecând de la dispozițiile art. 35 din Codul muncii și abrogarea Legii nr. 2/1991 că salariații cumularzi au dreptul la concediu de odihnă plătit corespunzător fiecăruia dintre contractele individuale de muncă în care sunt parte. Salariații se bucură de toate drepturile, legale și convenționale, și își asumă toate obligațiile ce decurg din fiecare contract individual de muncă încheiat, indiferent de tipul acestuia.
Astfel, fiecărei obligații trebuie să îi corespundă un drept corelativ, motiv pentru care se apreciază că salariații cumularzi beneficiază de concediu de odihnă de la angajatorii cu care au încheiate contracte individuale de muncă.
CURTEA, analizând sentința atacată, prin raportare la criticile aduse și în limitele prevăzute de art. 3041Cod procedură civilă reține următoarele:
Recursul este întemeiat.
Prima instanță a apreciat fondată acțiunea formulată de către reclamant plecând de la premisa că HG nr. 250/1992 nu mai are suport, întrucât Legea nr. 6/1992 în aplicarea căreia a fost emisă a fost abrogată.
Instanța nu poate primi o astfel de susținere.
Legea nr. 6/1992 privea concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților și a fost abrogată prin intrarea în vigoare a Codului muncii.
HG nr. 250/1992 privește concediile de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din instituțiile bugetare.
Faptul că Legea nr. 6/1992 a fost abrogată nu înseamnă că a rămas fără suport HG nr. 250/1992 întrucât aceasta cuprinde reguli specifice personalului din anumite instituții și se completează cu dispozițiile Codului muncii, fiind și astăzi în vigoare conform regulilor de tehnică legislativă.
Un argument că acest act normativ este în vigoare și continuă să-și producă efectele și după apariția Legii nr.53/2003 ( Codul muncii ) este faptul că prin dispozițiile art. 23 alin. 6 din OG nr. 10/2007 - act ulterior Codului muncii - se menționează că celelalte dispoziții ale HG nr. 250/1992 rămân în vigoare.
Prin urmare, instanța fondului trebuia să se raporteze la acest act normativ atunci când a pronunțat sentința în prezenta cauză.
Potrivit art. 3 alin. 1 din HG nr. 250/1992 "salariații care îndeplinesc prin cumul, pe lângă funcția de bază, cu o normă întreagă o altă funcție, au dreptul la concediu de odihnăplătitnumaide la unitatea în care au funcția de bază. Unitatea în care salariații cumulează le va acorda, la cerere, un concediu fără plată pentru zilele de concediu de odihnă primite de la cealaltă unitate".
Prin urmare, reclamantul, având norma de bază la Universitate, poate primi concediu de odihnă în natură numai de acest angajator, acesta fiind obligat să-i plătească reclamantului și indemnizația corespunzătoare acestei perioade.
Spitalul Clinic de Urgențe Sibiu, unde reclamantul cumulează cu J de normă, are o singură obligație, și anume să acorde la cererea salariatului concediu fără plată pe perioada în care se află în concediu de odihnă plătit de la celălalt angajator.
Din interpretarea textului de lege menționat rezultă că este posibil, dacă salariatul dorește, ca la unitatea unde are norma de bază acesta să se afle în concediu de odihnă și să primească indemnizația de concediu corespunzătoare, iar la cealaltă unitate să-și continue raporturile de muncă și să primească salariu, deoarece concediul - neplătit - se acordă numai la cererea expresă a salariatului. Această dispoziție se explică prin aceea că salariatul poate beneficia la unitatea unde are norma de bază de o durată mai mare a concediului de odihnă, cum este și cazul cadrelor didactice.
Nu se poate reține nici apărarea reclamantului că nefiind interzis cumulul de funcții și plătind toate obligațiile fiscale la ambii angajatori trebuie să primească concediu de odihnă plătit de la cei doi, deoarece legislația garantează concediul de odihnă ca și perioadă de repaus și refacere a capacității fizice și psihice a salariatului și nu cumulul de concedii de odihnă.
Pe de altă parte, salariatul care și-a îndeplinit toate obligațiile prevăzute în contractele de muncă poate beneficiu numai de drepturile corespunzătoare în conformitate cu legea și clauzele contractuale, or, HG nr. 250/1992 garantează numai beneficierea de concediu de odihnă concomitent de la ambii angajatori, nu și cumulul indemnizației de concediu, deoarece în caz contrar salariatul ar beneficia de dublă contraprestație pentru aceleași concediu de odihnă.
Pentru considerentele menționate, soluția primei instanțe având la bază o aplicare greșită a legii la speța dedusă judecății, instanța constată incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, astfel că în temeiul art.312 Cod procedură civilă va admite recursul formulat de pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, va modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul împotriva pârâtului Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu împotriva sentinței civile nr. 356/16.07.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul împotriva pârâtului Spitalul Clinic Județean Sibiu.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 01 Octombrie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red. M/16.10.2009
Tehnored. /
4 ex. / Octombrie 2009
Jud. fondM. /
Președinte:Victor CrețoiuJudecători:Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa, Monica Maria
