Obligația de a face. Decizia 927/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale,
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.927/R/2008
Ședința publică din 22 aprilie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Antoaneta Tania Couți
JUDECĂTOR 2: Anca Adriana Pop
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamanții, ȘI, împotriva Deciziei civile nr.120/A din 14 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, privind și pe pârâții intimați, G, ȘI, având ca obiect obligația de a face.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 18 aprilie 2008, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 22 aprilie 2008.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.1376 din 27 aprilie 2007 a Judecătoriei Bistrița N, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții și, și, în contradictoriu cu pârâții, - și, și, G și.
Pârâții au fost obligați să desființeze compartimentările pe care le-au efectuat în podul din blocul situat în B, str. - -,. 4,. B, înscris în CF 5354 B, nr. top 7653/1, iar în caz de refuz, autorizează pe reclamanți să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâților.
S-a luat act de renunțarea reclamanților la judecarea cererii având ca obiect partaj de folosință, atribuire de loturi în natură și obligația de a permite compartimentarea.
S-a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâții, G și.
S-a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâții, G și.
Pârâții, G, și au fost obligați să plătească reclamanților suma totală de 908,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță reținut că reclamanții și pârâții sunt proprietari asupra apartamentelor situate în blocul nr. 4,. B, de pe str. - -, din mun. B, calitate în care dețin în coproprietate și părtile comune ale blocului printre care și podul în litigiu.
În decursul timpului, în podul aferent scării B au fost efectuate mai multe lucrări de compartimentare de către pârâții, G și, astfel cum au fost determinate prin măsurători de către expertul.
Din adresa nr. 8704/11.05.2005 emisă de Primăria mun. B, ca urmare a sesizării formulate de reclamanți, reiese că pârâții au executat ilegal compartimentările, fără autorizație de construire.
Podul în litigiu aferent blocului în care locuiesc părțile reprezintă obiectul dreptului de proprietate pe cote părți forțată și perpetuă, fiecare dintre coproprietari având dreptul de a-l folosi ca și adevărați proprietari, fără ca prin folosința lor să aducă atingere drepturilor egale și reciproce ale celorlalți și numai În interesul utilizării apartamentelor cărora le-a fost afectat acest bun comun.
Părțile în calitate de coproprietari nu au dreptul să transforme modul de folosință al bunului comun sau să efectueze acte de administrare, decât cu acordul tuturor coproprietarilor, iar actele îndeplinite fără respectarea acestui principiu reprezintă o știrbire a dreptului de proprietate a celorlalți, fiind destinate exclusiv folosirii În comun.
Coproprietarii nu pot face acte de dispoziție materială sau juridică asupra podului aflat în proprietate comună forțată, putând doar să-și înstrăineze bunul principal care atrage automat transmiterea dreptului de coproprietate accesoriu.
În prezent, regimul juridic al părțile comune din clădirile cu mai multe locuințe este reglementat de Legea 50/1991 privind autorizarea lucrărilor în construcții și Legea locuinței nr. 114/1996.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 1 din Legea 50/1991, în cazul când într-o clădire se realizează mai multe apartamente și suprafețe locative cu altă destinație, proprietarii acestora dobândesc și o cotă-parte de proprietate asupra tuturor părților de construcție și instalații, precum și asupra tuturor dotărilor care, prin natura lor, nu se pot folosi decât in comun, indiferent de tronsonul, scara sau etajul la care este situată proprietatea lor.
În cuprinsul art. 3 lit. c din Regulamentul - cadru al asociații lor de proprietari anexa 1 la Legea 114/1996, se arată că prin proprietate comună se înțelege toate părțile dintr-o clădire aflată în proprietate, care nu sunt apartamente și care sunt destinate folosirii în comun de către toți proprietarii din acea clădire, art. 14 din același act normativ statuând că nici un proprietar nu poate in călca sau prejudicia dreptul de proprietate comună.
Acțiunea promovată de reclamanți, astfel cum a fost restrânsă după renunțarea la petitul al doilea, îndeplinește toate condițiile de exercitare a acesteia, inclusiv interesul, motiv pentru care excepția lipsei de interes invocată de către o parte din pârâți va fi respinsă ca neîntemeiată. Reclamanților din prezenta acțiune nu li se poate nega interesul în promovarea acțiunii, întru cât acești a urmăresc ocrotirea drepturilor lor de proprietate, chiar dacă este vorba de proprietatea comună.
Prin decizia civilă nr.120 din 14 decembrie 2007 a Tribunalului Bistrița N, s-au admis apelurile declarate de pârâții, și, G și, schimbându-se hotărârea atacată în sensul că s-a respins ca prescrisă acțiune a civilă astfel cum a fost precizată a reclamantilor.
Intimații reclamanți și, și, au fost obligați să plătească apelanților suma de 600 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a constatat că prin acțiunea introductivă reclamanții au solicitat în contradictoriu cu pârâții să se dispună partajul de folosință al podului blocului de locuințe nr.4 situat în B, - -,.B, înscris în 5354, nr.top.7653/1 în raport de cota de proprietate a fiecăruia, cotă aferentă apartamentelor pe care le dețin, cu obligarea pârâților de a permite compartimentarea aferentă loturilor ce se vor atribui reclamanților, precum și a se dispune desființarea compartimentărilor efectuate în podul aceluiași bloc de către pârâți, iar în caz contrar autorizarea lor pentru efectuarea desființării acestor compartimente pe cheltuiala pârâților.
Din probele dosarului rezultă că părțile, inclusiv reclamanții locuiesc în imobil din anul 1987, astfel cum rezultă din interogatoriile acestora (129-133), iar compartimentările în podul blocului au început din anul 1987 până prin 1996, fără a exista neînțelegeri între coproprietari până la introducerea prezentei acțiuni la data de 4.09.2006.
La termenul de judecată din 17.04.2007 reclamanții au renunțat la judecată cu privire la cererea referitoare la partajul de folosință al podului, atribuire de loturi și obligarea pârâților de a le permite compartimentarea aferentă loturilor ce li se vor atribui, astfel că acțiune a lor - dintr-o acțiune de partaj, s-a transformat într-o acțiune în obligație de a face, reclamanții menținându-și acțiune a numai cu privire la acest petit.
Invocarea excepției prescripției pentru prima dată în apel nu constituie o cerere nouă în sensul art.294 Cod procedură civilă, ci se constituie într-un mijloc de apărare care poate fi invocat pentru prima dată în apel, sens în care literatura de specialitate s-a pronunțat. Prin prisma acestei excepții, admisibile în apel, instanța a analizat acest motiv de apel în raport de actele și lucrările dosarului.
Este necontestat în cauză că în anul 1987 părțile s-au mutat în apartamentele din blocul în litigiu, inițial în calitate de chiriași, apoi devenind proprietari prin cumpărarea apartamentelor. În același an au început lucrările de compartimentare a podului, reclamanții așa cum recunosc la interogatoriu luând la cunoștință din acel an, respectiv 1987 de efectuarea acestora.
Obligația de a face și de a nu face se încadrează în categoria drepturilor de creanță, drepturi definite ca fiind acelea în virtutea cărora creditorul poate pretinde o anumită conduită debitorului să dea, să facă sau să nu facă ceva. Noțiunea de creditor sau debitor în această definiție, trebuie înțeleasă în sensul larg al cuvântului și nu în cel ce se circumscrie unei datorii bănești.
În principiu drepturile de creanță sunt prescriptibile extinctiv, potrivit art.1 al.1 din 167/1958 fiind supuse termenului general de prescripție de 3 ani. Drepturile de creanță în principiu sunt nelimitate, subiectele de drept în temeiul libertății contractuale putând da naștere la orice drept de creanță, practica judiciară incluzând între acțiunile personale care însoțesc aceste drepturi și cererile de refacere sau de demolare a lucrărilor efectuate abuziv, respectiv pe cea reglementată de art.1076 Cod civil, text potrivit căruia creditorul poate cere a se demola ceea ce s-a tăcut, călcându-se obligația de a nu face și poate cere a fi autorizat a demola el însuși pe cheltuiala debitorului ceea ce s-a tăcut abuziv.
În speță așa cum s-a arătat petitul în obligația de a face se referă la situația prevăzută de art.1076 Cod civil, text pe care însăși instanța de fond și-a întemeiat soluția, astfel că acesta este prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani prev.de 167/1958, iar acțiune a reclamanților introdusă la 4.09.2006 față de anul 1987, când aceștia au luat la cunoștință de efectuarea lucrărilor apare ca fiind introdusă cu depășirea acestui termen, deci prescrisă.
Împotriva acestei decizii reclamanții, și au declarat recurs în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului Tribunalului Bistrița N.
În motivarea recursului reclamanții au arătat că instanța de apel a soluționat apelul fără a intra în cercetarea fondului, motiv de casare prevăzut de art.312 pct.5 pr.civ. totodată, decizia criticată a fost dată și cu greșita aplicare a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ.
Instanța de apel a admis în mod nelegal, excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, întrucât litigiul se poartă cu privire la dreptul de folosință al fiecărui coproprietar, asupra unei părți din imobil (podul), aflat în indiviziune forțată. Dreptului legal al coproprietarului de a folosi podul comun îi corespunde obligația corelativă a celorlalți coproprietari, de a nu face nimic de natură a stânjeni, îngrădi sau limita acest drept.
Dreptul de coproprietate în indiviziune forțată este perpetuu astfel că și obligația corelativă a coproprietarilor are un caracter perpetuu. Soluția instanței de apel consfințește un fel de uzucapiune de 3 ani asupra unui bun imobil aflat în coproprietate forțată, fără ca o astfel de soluție să aibă vreun temei legal.
În consecință, dreptul la acțiune al reclamanților nu se poate prescrie, nu se poate stinge, decât odată cu dreptul de proprietate asupra apartamentului din imobil, pentru ca acest drept de proprietate are ca și drept subsecvent, dreptul de coproprietate forțată asupra podului în litigiu.
Pârâții intimați, G, și prin întâmpinare au solicitat respingerea recursului reclamanților ca nefondat, susținând că hotărârea criticată a fost dată cu respectarea legii deoarece construirea boxelor în pod a început încă din anul 1987, iar reclamanții au susținut verbal că nu au nevoie de boxe în pod, întrucât la acea vreme toți coproprietarii erau chiriași de stat. Pârâții nu sunt de acord cu demolarea compartimentării lor atâta timp cât există varianta reala ca fiecare dintre cele două familii reclamante să primească spațiile cuvenite, pentru boxele pe care le-au solicitat prin acțiunea introductivă. Pe de altă parte, numai pârâții au contribuit la plata cheltuielilor de întreținere a podului și acoperișului, cheltuieli care nu au fost neglijabile (26-35).
Pârâții intimați, și, deși legal citați nu s-au prezentat în fața instanței, personal sau prin reprezentant și nu au depus întâmpinare prin care să își exprime poziția procesuală.
Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Astfel, reclamanții și pârâții sunt proprietarii apartamentelor situate în blocul nr.4, scara B de pe str.- -, mun.B, iar în această calitate dețin în coproprietate forțată și perpetuă părțile comune ale blocului printre care și podul în litigiu.
Acțiunea reclamanților, așa cum a fost modificată după renunțarea la cel de-al doilea petit are ca obiect obligarea pârâților la desființarea compartimentărilor efectuate în podul blocului înscris în CF nr.5354 B nr.top.7653/1 iar în caz contrar, autorizarea reclamanților la efectuarea acestor lucrări pe cheltuiala pârâților.
În drept, cererea de chemare în judecată se întemeiată pe dispozițiile art.480, art.1073 art.1076, art.1077 civ. și art.274 pr.civ. iar în fapt reclamanții au arătat că sunt împiedicați de pârâți la folosirea în comun a podului deoarece aceștia au efectuat compartimentări interioare ce ocupă toate suprafața podului (lăsând doar loc de acces la aceste compartimentări) astfel încât li se încalcă dreptul de coproprietate.
În prezent, regimul juridic al părților comune din cădirile cu mai multe locuințe este reglementat de Legea nr.50/1991 privind autorizarea lucrărilor în construcții și Legea nr.114/1996 privind locuințele.
Art.40 din Legea nr.50/1991 prevede că, în cazul când într-o clădire se realizează mai multe apartamente și suprafețe locative cu altă destinație, proprietarii acestora dobândesc și cota parte din proprietate asupra tuturor părților de construcție și instalații, precum și asupra tuturor dotărilor care, prin natura lor, nu se pot folosi decât în comun, indiferent de tronsonul, scara sau etajul la care este situată proprietatea lor.
Totodată, art.3 lit.c din Regulamentul - cadrul al asociațiilor de proprietari, anexa 1 la Legea nr.114/1996 în vigoare la data introducerii acțiunii, stabilește că prin proprietate comună se înțelege toate părțile dintr-o clădire aflată în proprietate, care nu sunt apartamente și care sunt destinate folosirii în comun de către toți proprietarii din acea clădire, iar art.14 din același act normativ statuează că, nici un proprietar nu poate încălca sau prejudicia dreptul de proprietate comună.
Dreptul de proprietate comună pe cote părți forțată și perpetuă cuprinde în conținutul său toate atributele corespunzătoare oricărui alt drept de proprietate, respectiv atributele de folosință, posesie și dispoziție.
Exercitarea acestor atribuite prezintă unele particularități determinate de existența mai multor titulari ai dreptului de proprietate asupra bunurilor comune.
Astfel, toți coproprietarii pot exercita acte de folosință asupra bunului comun care formează obiectul dreptului de proprietate pe cote părți forțată și perpetuă cu respectarea a două limite: folosința astfel exercitată să nu aducă atingere dreptului egal și reciproc al celorlalți coproprietari, iar folosința trebuie exercitată numai în interesul utilizării bunului principal căruia i-a fost afectat bunul comun accesoriu.
În speță, dreptului reclamanților de a folosi podul comun îi corespunde obligația corelativă a pârâților coproprietari de a nu face nimic de natură a stânjeni, îngrădi sau limita acest drept. Întrucât dreptul de coproprietate forțată are un caracter perpetuu, obligația corelativă a celorlalți coproprietari de a nu aduce atingere acestui drept este și ea perpetuă având un caracter real.
În mod practic, această obligație negativă a pârâților constă într-o inacțiune care nu poate fi pusă în executare decât prin obligația la acțiunea pozitivă contrarie, aceea de a înlătura piedicile materiale care împiedică dreptul de folosință al podului de către reclamanți. Desființarea compartimentărilor din pod este doar mijlocul material prin care obligația de a nu face a pârâților poate fi adusă fizic la îndeplinire.
Dreptul de coproprietate pe cote părți forțată și perpetuă asupra podului comun urmează soarta juridică a dreptului de proprietate asupra apartamentelor aflate în proprietate exclusivă potrivit principiului "accesorium sequitur principale", astfel încât nu se poate prescrie sau stinge decât odată cu dreptul de proprietate asupra apartamentelor.
Soluția instanței de apel, de admitere a excepției prescripției dreptului la acțiune echivalează cu punerea în imposibilitate a reclamanților coproprietari de a folosi podul bun comun.
Având în vedere împrejurarea că tribunalul a soluționat procesul în mod nelegal, fără a intra în cercetarea fondului, Curtea în temeiul art.312 alin.3 pr.civ. va admite recursul reclamanților, va casa hotărârea atacată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceeași instanțe.
În rejudecare, instanța de apel va proceda la judecarea apelurilor pârâților cu limitele impuse de art.295 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții, ȘI împotriva deciziei civile nr. 120/A/ din 14.12.2007 a Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosar nr- pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Bistrița -
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
--- - --- - - -
GREFIER
RED./MR
07.05.08/3 EX.
Președinte:Antoaneta Tania CouțiJudecători:Antoaneta Tania Couți, Anca Adriana Pop
