Obligația de a nu face. Decizia 60/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 60/R/2009

Ședința publică din 19 ianuarie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț JUDECĂTORI: Carmen Maria Conț, Silvia Nicorici Traian

-

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții și - împotriva deciziei civile 387/A din 04.09.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr- privind și pe reclamanta, având ca obiect obligația de a nu face.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamanta intimată asistată de avocat din Baroul Cluj, și reprezentantul pârâților recurenți, avocat din Baroul Mureș, lipsă fiind pârâții recurenți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, la prima strigare a cauzei, reprezentantul pârâților recurenți depune la dosar împuternicire avocațială, chitanța care atestă plata taxei judiciare de timbru în sumă de 14 lei și timbru judiciar în valoare de 0,50 lei, recursul fiind astfel legal timbrat.

Instanța constată că prin registratura instanței, la data de 12 ian. 2009, reclamanta intimată prin reprezentantul său, avocat, a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate și obligarea reclamantei intimate la plata cheltuielilor de judecată.

Reprezentantul pârâților recurenți arată că a lecturat întâmpinarea și nu solicită lăsarea cauzei la o altă strigare. Depune la dosar copii după următoarele înscrisuri: adeverința nr. 2387 din 30 dec. 2008 emisă de Comuna, Comisia locală de fond funciar, declarație autentificată sub nr. 2851/26 august 2008 la Biroul Notarului Public G, declarație înregistrată sub nr- la, titlul de proprietate nr. 28081/817 din 16 aug. 1995 emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C și o hartă privind situarea terenului în litigiu, din care, câte un exemplar se înmânează reprezentantului reclamantei intimate.

Reprezentantul reclamantei intimate solicită lăsarea cauzei la oad oua strigare pentru a putea studia înscrisurile care i s-au comunicat azi.

Instanța lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea reprezentantului reclamantei intimate să studieze înscrisurile depuse azi la dosar de către reprezentantul pârâților recurenți.

La a doua strigare a cauzei, la apelul făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta intimată asistată de avocat și reprezentantul pârâților recurenți, avocat, lipsă fiind pârâții recurenți.

Instanța din oficiu invocă excepția inadmisibilității parțiale a acelor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie.

Reprezentanții părților arată că nu au de formulat alte cereri sau excepții de invocat.

Nefiind de formulat alte cereri sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul pârâților recurenți solicită admiterea recursului pentru motivele care vizează aspectele de nelegalitate a hotărârii atacate și care au fost menționate în memoriul de recurs, casarea deciziei atacate și menținerea în integralitatea ei a sentinței civile nr. 1792/2008 pronunțată de Judecătoria Gherla în dosarul nr-, decizia fiind netemeinică și nelegală potrivit prevederilor art. 304 pct.9 pr.civ. fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Arată că din adeverința depusă la dosar, rezultă faptul că terenul în litigiu se află în raza com. și nu în raza com.. De asemenea, arată că fam. nu are cum să ajungă la casa construită de aceștia, decât pe drumul de servitute făcut peste terenul ce aparține reclamantei intimate, deoarece casa este înconjurată de terenuri arabile. Precizează că reclamanta intimată nu folosește terenul pe care s-a făcut drumul de servitute, pentru exploatație agricolă sau alte scopuri. Solicită obligarea reclamantei intimate la plata cheltuielor de judecată, reprezentând onorariu avocațial de 300 lei conform chitanțelor pe care le depune la dosar.

Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului formulat de pârâți și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică pentru motivele arătate pe larg prin întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial în sumă de 500 lei și se obligă să trimită prin fax chitanța care atestă plata onorariului avocațial. Solicită admiterea excepției inadmisibilității parțiale a acelor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie. Arată că disp. art. 304 pct.10 și 11.pr.civ. au fost abrogate prin nr.OG138/2000. In subsidiar, apreciază că decizia pronunțată de Tribunalul Cluj este temeinică și legală, atât în ce privește cererea principală, cât și în ce privește cererea reconvențională. Arată că, în răspunsul dat la interogator, ambii pârâți au recunoscut că folosesc terenul în litigiu în mod abuziv, iar prin hotărârea pronunțată în cauză, instanța le-a interzis pârâților să folosească drumul de servitute creat pe terenul proprietatea reclamantei intimate. Arată că în cuprinsul întâmpinărilor depuse la dosarul de fond și la dosarul de apel, a menționat o serie de hotărâri judecătorești cu titlu de practică judiciară. De asemenea, arată că pârâții recurenți nu depun un minim de efort pe a-și amenaja o cale de acces conform variantei din expertiza efectuată în cauză.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr. 1.792/15.2008 pronunțată în dosarul cu nr. unic - al Judecătoriei Gherla, s-a respins acțiunea reclamantei împotriva pârâților și având ca obiect obligație de a nu face și admițându-se cererea reconvențională a pârâților, s-a instituit o servitute de trecere în favoarea acestora, peste terenul proprietatea reclamantei înscris în CF nr. 3121 top 6129/2/4/1/1/1, fiind obligată reclamanta să permită pârâților să treacă cu piciorul, mijloace de transport auto și animale, pe traseul drumului evidențiat în schița anexă nr. 2 aflată la filele 135, efectuată de expertul, între punctele 1-9, pe o lungime de aproximativ 100 și o lățime de 3, reclamanta fiind obligată să plătească pârâților 1.439,3 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că urmare a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 944/21.2002, pârâții au dobândit dreptul de proprietate pe suprafața de 8.200 mp, intabulându-se în CF nr. 1951 nr. cadastral 18, iar reclamanta este proprietară tabulară pe suprafața de 6.725 mp înscrisă în CF nr. 3121 top 6129/2/4/1/1/1.

Conform raportului de expertiză efectuat de ing., terenul proprietatea pârâților, este loc înfundat, neavând acces la calea publică și învecinându-se cu terenul numitului sau, expertul a propus două variante ale drumului de acces la calea publică, în ambele variante înfățișate de expert în schița de la fila 136, trecerea realizându-se peste terenul vecinului.

Cu toate acestea, instanța a apreciat că varianta cea mai corectă pentru servitutea de trecere, este cea folosită în prezent de pârâți, peste proprietatea reclamantei, fiind considerată cea mai economicoasă, întrucât, ieșirea se realizează direct la drumul județean ( nu la cel de hotar ) și este folosită și de ceilalți vecini.

Apelul reclamantei a fost admis prin Decizia civilă nr. 387/4.IX.2008 pronunțată în Dosarul cu același număr al Tribunalului Cluj, fiind schimbată sentința atacată, în sensul că s-a admis acțiunea reclamantei și în consecință s- interzis pârâților trecerea cu piciorul, autovehicule și animale, peste terenul proprietatea reclamantei situat în satul com. jud. C, identificat prin titlul de proprietate nr. 28081/817/6.VIII.1995, în tarlaua 9 parcela 21/1.

Prin aceeași decizie, s-a respins cererea reconvențională a pârâților și, având ca obiect stabilire servitute de trecere, pârâții fiind obligați să plătească reclamantei apelante suma de 1023,45 cheltuieli de judecată în ambele instanțe.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că reclamanta, urmare a actului de partaj voluntar și vânzare-cumpărare, a înstrăinat Sindicatului din C parcela nr. 21/2 tarlaua 9, constituindu-se în favoarea cumpărătoarei o servitute de trecere, pe care trec și pârâții din prezentul proces.

Conform raportului de expertiză existent la dosar, pentru a se realiza accesul pârâților la drumul public, trecerea urmează să se facă peste proprietatea numitului, nechemat în judecată și în varianta aleasă de prima instanță, această servitute de trecere urmează a fi legată de drumul de servitute, instituit de reclamantă, în favoarea Sindicatului.

Apreciind că în speță nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 616, deoarece terenul pârâților nu se învecinează cu cel al reclamantei, iar pe de altă parte cele două terenuri se află în localități diferite, respectiv și l, Tribunalul a conchis că pârâții trebuie să aibă acces la un drum aflat în comuna în care se află imobilul acestora, nu la un drum din altă comună, pe care l-au folosit în mod abuziv.

Împotriva acestei decizii rezumate mai sus, pârâții și au declarat recurs în termenul legal, solicitând casarea ei și menținerea sentinței pronunțate de prima instanță, în drept invocându-se dispozițiile art. 304 pct. 9.pr.civ.

În motivare se prezintă un " scurt istoric", în care pârâții evidențiază împrejurările care au determinat-o pe reclamantă, să le interzică accesul pe servitutea de trecere, constituită de reclamantă în favoarea Sindicatului din C, servitute folosită și de alte persoane din zonă.

Apoi pârâții arată că deși drumul de acces practicat de aceștia pe terenul reclamantei, trece pe o porțiune de aproximativ 21 mp, peste proprietatea numitului, nu li se poate reproșa faptul că nu l-au chemat în judecată, deoarece existând între ei o bună înțelegere și acordul acestuia de a trece peste terenul său, nu au vrut să "strice" relațiile de bună vecinătate cu această persoană.

Totodată Tribunalul a interpretat greșit dispozițiile art. 616 Cod civil, întrucât acest text nu pretinde ca terenurile să fie învecinate, iar pe de altă parte, vecinul permițându-le trecerea, înseamnă implicit că pârâții se învecinează cu terenul reclamantei.

Pe de altă parte, Tribunalul adaugă la lege reținând că pârâții trebuie să aibă drum de acces, numai în localitatea în care se află terenul lor, întrucât doar împărțirea administrativă face ca terenurile să fie trecute în localități diferite.

În final reclamanții consideră că cele două variante propuse de expert sunt inacceptabile, deoarece traseul este foarte, uneori devine impracticabil, iar ieșirea este la un drum de hotar, nu la calea publică și toți cei care au cumpărat de la reclamantă folosesc servitutea instituită de aceasta și doar pârâților le interzice accesul.

Prin întâmpinare reclamanta a solicitat respingerea recursului.

Curtea examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, constată că recursul pârâților este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Conform dispozițiilor art. 616 Cod civil, proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său, pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.

Rezultă așadar din textul normativ reprodus mai sus, că printre exigențele impuse de legiuitor, pentru instituirea și stabilirea traseului efectiv al oricărei servituți de trecere, este aceea ca fondul dominat - loc înfundat, să fie învecinat cu fondul aservit.

fiind că orice servitute de trecere trebuie să aibă un traseu continuu, strict determinat și individualizat pe teren, având obligatoriu un început de pe parcela alăturată fondului dominat, precum și un punct terminal la calea publică, apare cu evidență faptul că toți vecinii, peste a căror proprietăți trece calea de acces respectivă, trebuiau chemați în judecată.

În speță, deși s-a stabilit cu certitudine că terenul proprietatea pârâților este într-adevăr loc înfundat, fără ieșire la calea publică, pârâții reconvenționali nu au chemat în judecată toți vecinii fondului dominat, peste a căror proprietăți urmează să treacă traseul servituții de trecere solicitate de pârâți, pretextul afectării relațiilor de bună vecinătate cu numitul, invocat de recurenți, nefiind de natură să-i scutească de obligația procesuală amintită.

Ca atare, pârâții neînțelegând să se judece în contradictoriu și cu proprietarul terenului alăturat, în mod corect a reținut Tribunalul că în speță nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 616 Cod civil, terenul reclamantei nefiind învecinat cu cel al pârâților.

Împrejurarea că în virtutea actului de partaj voluntar și vânzare-cumpărare, reclamanta s-a obligat să constituie în favoarea Sindicatului din C, o servitute de trecere pe o lățime de 3, cu intrare din drumul de hotar, servitute ce nu a fost nici până în prezent evidențiată și intabulată la CF, nu înseamnă că de această obligație contractuală profită și pârâții, cunoscut fiind principiul relativității efectelor actului juridic.

Cu alte cuvinte, faptul că toate persoanele ce au cumpărat teren de la reclamantă, folosesc aceeași servitute de trecere constituită de aceasta, în considerarea raporturilor contractuale existente cu acele persoane, nu le conferă pârâților un astfel de drept, în lipsa oricăror raporturi contractuale cu reclamanta și de altfel, acea cale de acces instituită de reclamantă, are ieșire tot la drumul de hotar, nicidecum la calea publică respectiv șoseaua -.

Criticile vizând netemeinicia deciziei atacate, circumscrise prin susținerile vizând lungimea sau impractibilitatea servituților propuse de expert în cele două variante, precum și cele care prezintă conjunctura în care reclamanta le-a interzis să treacă peste proprietatea ei, nu pot fi primite în condițiile în care punctele 11 și 10 ale art. 304 Cod procedură civilă, au fost de mult abrogate.

În fine, chiar dacă critica adusă de pârâți deciziei atacate, conform căreia nelegal a reținut Tribunalul că aceștia pot avea drum de acces, numai în localitatea în care se află terenul lor, respectiv în l, nu și în, se dovedește reală, întrucât împărțirea administrativ - teritorială nu poate avea nici o repercusiune asupra servituților de trecere, reglementate de art. 616 și următoarele Cod civil, acest aspect nu este suficient pentru a reține incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9.pr.civ. nefiind de natură să schimbe soluția pronunțată în apel.

Pe cale de consecință Curtea, față de considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul pârâților, care fiind în culpă procesuală, vor fi obligați în conformitate cu prevederile art. 274.pr.civ. să plătească intimatei reclamante suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții și, împotriva deciziei civile nr. 387/A din 4 septembrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Obligă pe numiții recurenți să îi plătească intimatei suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - - -

RED.

DACT.

2 EX./22.01.2009.

JUD. APEL:,.

Președinte:Carmen Maria Conț
Judecători:Carmen Maria Conț, Silvia Nicorici Traian

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligația de a nu face. Decizia 60/2009. Curtea de Apel Cluj