Obligație de a face. Sentința 1/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1/2008

Ședința publică de la 06 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție

Grefier -

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta, împotriva Statului Român prin Tribunalul Alba, pentru obligație de a face.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că reclamanta a depus la dosar taxa judiciară de timbru în sumă de 39 lei, timbru judiciar de 0,30 lei și a solicitat prin cereri reexaminarea taxei de timbru, comunicarea încheierii prin care s-a soluționat cererea de reexaminare, restituirea taxei de timbru în cazul în care instanța apreciază că nu trebuia achitată, revenind cu o adresă pentru comunicarea încheierii de soluționare a cererii de reexaminare. Reclamanta solicită judecarea în lipsă.

Instanța din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale în soluționarea acțiunii civile, raportat la obiectul dedus judecății.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra acțiunii civile de față;

Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub dosar nr- reclamanta a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Tribunalul Alba prin președinte, solicitând:

-să fie obligat la îndeplinirea obligației de a face privind cererea reclamantei din 20.02.2008 de a fi legalizată și investită cu formulă executorie încheierea nr. 137/17.08.2007 pronunțată în dosar nr- a Tribunalului Alba, pentru încasarea sumei de 6.214 lei dispusă a fi plătită nelegal de Tribunalul Alba și de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr. 6203/2004 al instanței de fond;

- dacă executarea, respectiv încasarea sumei, urmează a se face fără titlu executoriu cerut, instanța trebuia să-i răspundă în 30 de zile și să-i restituie cei 6 lei pentru legalizare și investire și timbrul judiciar de 0,15 lei, lucru pe care nu l-a făcut și la care trebuie obligat;

-//-

- solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 18,124 lei lunar începând cu data de 20.02.2008 până la executare, cu titlu de daune materiale;

- solicită obligarea pârâtului la plata de daune morale de 5.000 euro la cursul valutar de 1 euro=3,7202 lei din data de 31 martie 2008 conform anexei 2 la acțiune, cu menținerea acestui raport leu-euro, urmând ca plata să fie făcută în lei, daunele morale reprezentând 18.600 lei.

cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta arată că în urmă cu o lună și J, a înaintat pârâtului o cerere de legalizare și investire cu formulă executorie a încheierii Tribunalului Alba 137/17.08.2007. Deși valoarea de recuperat este foarte mare, iar plata s-a făcut din dispoziția "abuzivă " a judecătorilor, pârâtul nu a soluționat cererea. Nu i-a fost restituită nici încheierea investită cu formulă executorie, și nici nu i s-a restituit cererea și taxa de timbru dacă executarea se face în alt mod. În privința daunelor morale, reclamanta a calculat valoarea acestora având în vedere suma de recuperat de 6.214 lei la care a aplicat dobânda legală de 3,5% lei pe an.

Cu privire la daunele morale de 5000 euro, reclamanta susține că i se cuvin datorită abuzului săvârșit de instanță, fiind vorba de o taxă de timbru nedatorată, pe care urmează să o recupereze ca proprietar expropriat în temeiul Decretului 187/1945 de reformă agrară, taxă la care a fost obligată deși era scutită potrivit art. 15 lit. r din Legea 146/1997. Pe lângă că a fost obligată la plata unei sume foarte mari, nedatorate, nici nu mai poate recupera suma din cauza pârâtului care tergiversează executarea.

Afirmă că instanțele judecătorești sunt organe ale administrației de stat și răspund ca orice organ administrativ de încălcările legii pe care le săvârșesc.

La acțiune a depus o adresă către Tribunalul Alba, încheierea nr. 137/2007 a Tribunalului Alba, decizia 515/2007 a Curții de APEL ALBA IULIA, adresa nr. 88/31.01.2008 a Băncii Transilvania, cursul valutar din 31.03.2008, o dovadă de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului că a depus în 22.08.2008 documente.

Ulterior, la data de 25.04.2008, reclamanta a depus cerere de reexaminare a taxei de timbru în sensul anulării totale a acesteia ca nelegală, și arată că a trimis Curții Europene mai multe adrese, din care una se referă la taxa de timbru de 62 de milioane. Pe de altă parte, ca motiv de reexaminare a taxei de timbru se invocă art. 15 lit. r din Legea 146/1997, susținând că este vorba de un imobil expropriat situat în -, iar executarea hotărârilor judecătorești este ultima fază a procesului civil, astfel că acțiunea în pretenții era scutită de taxa de timbru.

Reclamanta a mai depus un înscris la dosar, în data de 05.05.2008, în care arată că apreciază ca fiind un abuz obligarea sa la plata taxei de timbru, că trebuia soluționată cererea sa de reexaminare a taxei de timbru înaintea termenului de judecată și mai arată că nu plătește de bună-voie taxa de timbru. Obiectul procesului îl constituie restituirea unei taxe de

-//-

timbru la care a fost obligată abuziv.

Se mai solicită obligarea pârâtului să-i trimită întâmpinare, iar termenul de judecată să fie stabilit după 5.06.2008 întrucât este plecată din țară.

Anterior analizării cererilor formulate de reclamantă, Curtea analizează competența de soluționare a acțiunii de față:

Se constată că reclamanta a promovat o acțiune civilă pentru "obligație de a face", și pretenții, respectiv a cerut obligarea pârâtului să investească cu formulă executorie o încheiere și a cerut daune materiale și morale.

Considerând că principalul capăt de cerere este acela de investire cu formulă executorie a încheierii de ședință din 20.02.2008 a tribunalului, Curtea, în temeiul art. 158 cod procedură civilă va declina în favoarea Tribunalului Alba competența de soluționare a cererii, având în vedere și dispozițiile art. 374 alin. 2 cod procedură civilă.

Față de împrejurarea că această instanță nu este competentă să judece în fond acțiunea pendinte, nu poate analiza nici alte cereri formulate în cauză, respectiv aceea referitoare la taxa de timbru. Cererea va fi analizată de instanța competentă cu judecarea acțiunii.

Pentru aceste motive,

În numele legii

HOTĂRĂȘTE

Declină în favoarea Tribunalului Alba spre competentă soluționare acțiunea civilă formulată de reclamanta împotriva Statului Român prin Tribunalul Alba, pentru obligație de a face.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 6 mai 2008.

Președinte,

- -

Grefier,

-

Red./ Tehn

2 ex/14.05.2008

Președinte:Anca Neamțiu
Judecători:Anca Neamțiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Sentința 1/2008. Curtea de Apel Alba Iulia