Obligație de a face. Decizia 1008/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1008
Ședința publică de la 23 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Smaranda Pipernea
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de " Imobiliară Pro Casa" împotriva sentinței civile nr. 781 din 8.05.2009 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimată fiind.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurenta " Imobiliară Pro Casa ", lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen.
Instanța constată recursul formulat în termen și motivat.
Avocat pentru recurenta " Imobiliară Pro Casa " arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru recurenta " Imobiliară Pro Casa " solicită admiterea recursului și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată pentru motivele indicate pe larg în cererea de recurs. Arată că deși instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, aceasta a respins acțiunea motivând că nu sunt îndeplinite condițiile pentru răspunderea civilă patrimonială și că aceasta ar fi fot îndeplinite doar dacă intimata ar fi semnat o fișă a postului. Precizează că intimata avea calitatea de angajat al societății și că atribuțiile sale de bază au fost trecute în raportul de expertiză efectuat la instanța de fond. Acestea se referă la atribuții esențiale pentru acest post și nu au invocat atribuții speciale. Mai arată că intimata nu a întocmit declarația de TVA și nu a depus-o la organele fiscale, aceasta fiind depusă cu patru luni mai târziu. Consideră că au fost dovedite încălcările atribuțiilor de către intimată și celelalte condiții pentru existența răspunderii patrimoniale. Mai precizează că prejudiciul există deoarece nu au angajat societatea de contabilitate să facă audit, ci ca să refacă evidența contabilă. Iar suma de bani achitată pentru refacerea contabilității este un prejudiciu cert. De asemenea și amenda dată de Garda Financiară reprezintă un prejudiciu real. Intimata a răspuns la interogatoriu și a arătat că a spus administratorului că nu este necesar existența unei case de marcat la punctul de lucru, dar că aceasta nu era obligația ei. Însă intimata trebuia să facă această informare către administrator. Consideră că și beneficiul nerealizat s-ar încadra în răspunderea patrimonială a salariatului. Fără cheltuieli de judecată în recurs, ci doar la fond.
Declarând dezbaterile închise.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.781 din 08.05.2009 pronunțată de Tribunalul Iașia fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive,iar pe fond a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta " Imobiliară Pro Casa", I, în contradictoriu cu pârâta.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că prin acțiunea formulată reclamanta - IMOBILIARA PRO CASA SRL, a chemat in judecata parata, pentru ca in contradictoriu cu aceasta si in baza probelor administrate sa fie obligata pârâta la plata sumei de 19.580.lei cu titlu de daune-interese.
In motivarea acțiunii, reclamanta arata ca pârâta a fost angajata societății in funcția de economist, pana la data de 01.02.2008,data la care i s-a desfăcut disciplinar contractul de munca motivat de lipsa nejustificata de la locul de munca.
precizat reclamanta ca începând cu data de 05.11. 2007, parata nu s-a mai prezentat la locul de munca si nu si-a mai îndeplinit sarcinile de muncă. In data de 25.01.2008 societatea a decis realizarea unei cercetări administrative,sens in care, parata a fost convocata in scris pentru data de 31.01.2008. Parata nu a răspuns in nici un fel la aceasta convocare.
A mai arătat reclamanta ca in perioada 05.11.2007-01.02.2008, parata nu si-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, si a reținut in mod abuziv o serie de documente financiar - contabile.
In susținerea acestei poziții procesuale,reclamanta a depus in copie contractul individual de munca al pârâtei, procesul verbal de predare primire din data de 28.01.2008,decizia de desfacere a contractului de munca,
La termenul din data de 16 aprilie 2008, reclamanta si-a modificat si completat acțiunea in sensul ca a fost majorat cuantumul daunelor cu suma de 80297 lei si totodată a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 8000 lei cu titlu de daune interese reprezentând prejudiciul provocat prin amendarea reclamantei de către Garda Financiara din culpa paratei.
Totodată a fost depune la dosarul cauzei, in copie, contractul de comision, contract depozit garanție, semnat de reclamanta in calitate de comisionar si de către in calitate de comitent.;contractul de prestări servicii; nota de constatare;proces verbal de constatare si sancționare a contravențiilor; înștiințare poprire.
Parata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind netemeinica si totodată invoca excepția lipsei calității procesuale pasive, deoarece contractul individual de munca depus la dosar nu este semnat de ea.
În baza probatoriului administrat, instanța a reținut că începând cu data de 01.06.2006, pârâta a fost salariata reclamantei - IMOBILIARA PRO CASA SRL I pe postul de economist, raporturile de muncă dintre părți încetând la 01.02.2008,data la care i s-a desfăcut disciplinar contractul de munca motivat de lipsa nejustificata de la locul de muncă.
Deși prin concluziile raportului de expertiza criminalistică din care rezultat ca semnătura de pe contractul individual de munca al paratei, nu aparține acesteia,instanța a reținut că excepția lipsei calității procesuale active, motivată tocmai de faptul ca parata nu ar fi semnat un contract de munca cu unitatea reclamanta, este neîntemeiată, si pe cale de consecința a respins-o, reținând că în raport de dispozițiile art.16 din Codul Muncii, contractul individual de munca se încheie in forma scrisa.Obligația de încheiere a contractului individual de munca in forma scrisa revine însă doar angajatorului. In situația in care nu se încheie in forma scrisa dovada prestațiilor efectuate se poate face prin orice mijloc de proba.
Așadar contractul individual de munca exista si își produce efectele chiar daca nu s-a încheiat in forma scrisa, dar s-a realizat concret acordul părților.
Astfel, instanța a reținut din actele depuse la dosar, coroborat cu depozițiile martorului,că rezulta fără putere de tăgada că pârâta a desfășurat activitate in cadrul unității reclamante, instanța constatând ca reclamanta are calitate de a sta in judecata.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 270 alin. 1 Codul Muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor. Astfel, din analiza acestor prevederi legale rezultă că, pentru a exista răspundere patrimonială, este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui care a produs paguba; fapta ilicită și personală a salariatului, săvârșită în legătură cu munca sa; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; vinovăția salariatului.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 287 Codul Muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Or, în speță, s-a reținut de către instanță că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de dispozițiile legale sus-menționate.
Astfel, în primul rând s-a reținut de către instanță că reclamanta nu a făcut dovada faptei ilicite și personale a salariatei, săvârșită în legătură cu muncă sa. Pentru a se face dovada faptei ilicite ar fi trebuit ca parata sa fi încălcat o dispoziție din contractul individual de munca,fisa postului sau regulament intern.
Cum însă la dosar nu au fost depuse acte care să ateste că parata le-ar fi semnat, rezulta ca acestea nu-i pot fi opuse si drept urmare nu se poate retine o încălcare a acestor prevederi care sa conducă la existenta unei fapte ilicite.
Cât privește prejudiciul produs patrimoniului angajatorului, acesta este de esența răspunderii patrimoniale, iar evaluarea pagubei și, deci, întinderea prejudiciului, trebuie să se stabilească pe baza unor date economice concrete.
De asemenea, prejudiciul trebuie să fie real și cert.
În ceea ce privește caracterul de certitudine a prejudiciului, acesta implică determinarea întinderii lui prin evaluarea precisă într-o sumă de bani. Or, în speță, reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului efectiv suferit ca urmare a faptei pârâtei. In cauza a fost depus un contract de comision, cu perioada de derulare 8 noiembrie 2007-20 decembrie 2007, prin care societatea reclamanta s-a obligat sa intermedieze vânzarea cotei de proprietate a unei suprafețe de teren de 48.343,87mp situata in, în schimbul unui comision de 1% respectiv suma de 25000 euro. Susținerea ca datorita paratei, societatea nu a putut efectua plata garanției de buna execuție către client, iar acesta a renunțat la contract nu este dovedită. Totodată instanța a reținut ca,acel contract de comision a produs efecte pe o perioada determinata, in timp ce somația de înființare poprire pe conturile societății reclamante este ulterioara celor 5 zile in care societatea trebuia sa plătească garanția de 25000 ron.
Mai mult, instanța a reținut că nu exista certitudinea că societatea reclamanta ar fi reușit sa finalizeze tranzacția în sensul de a găsi un cumpărător pentru teren care sa plătească exact prețul fixat, având in vedere ca, comisionul era de 1% din valoarea tranzacției.
Nici susținerea reclamantei, ca datorita paratei, societatea a fost amendata de către Garda Financiara,nu a putut fi reținută, deoarece nu a fost dovedita relația de cauzalitate dintre faptele exclusive ale paratei si motivele pentru care a fost amendata reclamanta.
Mai mult decât atâta instanța a reținut ca nici din expertiza contabila efectuata in cauza nu s-a evidențiat un prejudiciu cert si determinat creat de parata.
Instanța a constatat că nici cealaltă condiție necesară pentru existența răspunderii patrimoniale și anume vinovăția salariatului nu a fost dovedită. Astfel, vinovăția este elementul subiectiv al răspunderii și constă în atitudinea psihică a persoanei fizice față de fapta sa și față de consecințele ei păgubitoare, implicând conștiința încălcării unor relații sociale. Vinovăția presupune atât discernământul autorului, deci capacitatea sa de a-și reprezenta legătura dintre faptă și rezultatul negativ, ilicit, antisocial al acesteia, cât și voința liberă în desfășurarea conduitei sale. Or, nici acest element nu a fost probat în speță de către reclamantă, astfel încât nu se poate reține de către instanță existența lui.
În consecință, s-a reținut de către instanță că reclamanta, căreia îi revenea sarcina probei conform dispozițiilor art. 287 Codul Muncii, nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor necesare pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtei
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța a constatat că este neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta - Imobiliara Pro Casa SRL, și a respins-o ca atare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Imobiliară Pro Casa, I, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
A motivat recurenta că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând că nu s-ar fi făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile contractuale pentru repararea prejudiciului cauzat de pârâtă reclamantei
Recurenta consideră că în mod greșit instanța de fond a reținut că dovada faptei ilicite se poate face în mod exclusiv prin încălcarea unei dispoziții contractul de muncă, din fișa postului sau din regulamentul intern, deși proba existenței elementelor răspunderii civile, ce sunt fapte juridice stricto senso, se poate face prin orice alt mijloc de probă. În acest sens recurenta consideră că faptul că intimata nu a semnat o fișă a postului, nu poate determina lipsa atribuțiilor în unitate pe postul de economist.
Arată în acest sens recurenta că din actele semnate de intimată în exercitarea atribuțiilor ei de serviciu, din declarația martorului audiat și din concluziile reportului de expertiză rezultă în mod evident că pârâta a fost angajată pe post de economist.
A precizat recurenta că și în situația în care pârâta intimată nu ar fi semnat o fișă a postului, atribuțiile acesteia erau prevăzute în normele legale în materie contabilă și fiscală și au fost enunțate pe larg în raportul de expertiză efectuat în cauză. Aceeași probă a relevat și faptul că, în perioada în care perioada în care intimata a fost angajata reclamantei, în unitate nu s-au întocmit documentele financiar contabile esențiale bunei și legalei desfășurări a activității societății, cum ar fi jurnalul de vânzări, situații ale furnizorilor și clienților, registrul de încasări și plăți, deconturi de trezorerie, după cum intimata nu a întocmit și predat la organele fiscale nici decontul de TVA aferent lunilor iunie, august, septembrie și octombrie 2007.
Susține recurenta că în acest sens concluziile raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză atestă faptul că evidența financiar contabilă pentru perioada de referință este neclară și incompletă, ceea ce a determinat Administrația Finanțelor Publice a Mun. I să emită înștiințări, somații și titluri executorii pentru neplata la termen a obligațiilor fiscale și să poprească conturile societății.
Consideră recurenta că prin claritatea concluziilor raportului de expertiză a fost dovedită pe deplin săvârșirea faptei ilicite cu vinovăție de către intimată.
Recurenta critică soluția instanței de fond și pentru contradictorialitatea considerentelor hotărârii, care deși reține că intimata a fost salariata societății pe post de economist, ulterior reține că fapta nu a fost dovedită datorită nesemnării fișei postului sau a regulamentului intern.
Și în privința dovedirii prejudiciului creat de intimată recurenta critică soluția instanței de fond, apreciind că în mod greșit s-a reținut că nu s-ar fi făcut dovada faptului că ar fi cert, real și dovedit, în contextul în care s-a depus la dosar contractul încheiat între reclamantă și I, firmă ce a fost angajată refacerea contabilității pentru perioada în care pârâta nu și-a îndeplinit atribuțiile specifice postului de economist.
Recurenta susține că și în privința prejudiciului suferit prin imposibilitatea de a intermedia o vânzare, cauzată de blocarea conturilor societății de către Administrația Finanțelor Publice I pentru plata unor datorii ce nu au fost calculate la timp, au făcut dovada certitudinii și întinderii acestuia, astfel încât în mod greșit prima instanță ar fi reținut că acesta nu a fost cert, real și dovedit.
Recurenta critică hotărârea instanței de fond și pentru considerentele vizând lipsa culpei intimatei pentru amenda aplicată societății de Garda Financiară, susținând că acest aspect rezultă cu claritate din concluziile expertizei invocate în cauză.
Susține recurenta că în cauză a fost făcută dovada existenței legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, precum și a vinovăției intimatei astfel că se impune admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței primei instanțe în sensul admiterii acțiunii sale.
În recurs nu s-a formulat întâmpinare și nici nu s-au depus alte înscrisuri.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 270 Codul Muncii salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina lui și în legătură cu munca lor.
Din dispozițiile suscitate, curtea constată că pentru antrenarea răspunderii materiale a salariatului,angajatorul trebuie să dovedească, în conformitate cu prevederile art.287 Codul Muncii, îndeplinirea condițiilor imperative și cumulative prevăzute în art.271 al.1 Codul Muncii, respectiv:
a) calitatea de salariat la angajatorul prejudiciat;
b) fapta ilicită și personală a salariatului, în legătură cu munca sa;
c) prejudiciul cauzat angajatorului;
d) raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu;
e) vinovăția salariatului.
Numai întrunirea cumulativă a tuturor acestor condiții atrage răspunderea patrimonială, astfel încât lipsa chiar și a numai uneia dintre condițiile enumerate înlătură această răspundere.
Curtea reține în considerarea celor expuse mai sus, că recurentei îi revenea obligația legală (art.287 Codul Muncii ) să dovedească cu probe pertinente îndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor enumerate mai sus.
Or, sub acest aspect Curtea constată că reclamanta, deși ar fi avut posibilitatea, nu a făcut dovada certă a faptei ilicite a pârâtei intimate săvârșite în legătură cu munca acesteia.
Pentru stabilirea răspunderii patrimoniale caracterul ilicit al faptei se analizează strict în raport cu obligațiile se serviciu, obligații ce decurg din contractul individual de muncă și fișa postului, în conținutul cărora sunt incluse pe lângă obligațiile concrete specifice naturii funcției, felului și locului muncii, și toate celelalte îndatoriri prevăzute în legi și alte acte normative.
Prin urmare Curtea constatăcă angajatorul este cel ce trebuie să dovedească în instanță ce sarcini de serviciu a avut salariatul, sarcini a căror neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare a creat prejudiciul respectiv.
Numai în ipoteza dovedirii certe a atribuțiilor avute în fișa postului și a indicării concrete a căror atribuții prevăzute în fișă au fost încălcate poate fi reținută fapta ilicită, care constituie condiția răspunderii patrimoniale, în caz contrar, în lipsa unor atare dovezi, fapta salariatului - chiar cauzatoare de daune, nu atrage răspunderea lui patrimonială.
atribuțiilor avute de salariat nu se poate face însă pe calea unor concluzii trase generic de expert în contextul în care la dosar nu a fost depusă fișa postului intimatei din care să se poată verifica ce atribuții concrete a avut aceasta și în ce măsură prin acțiunile sau inacțiunile ei a încălcat acele atribuții.
În atare situație, Curtea reține că dovada caracterului ilicit al faptelor intimatei nu poate fi făcută pe baza unor norme legale generale, pe care le-ar putea avea un economist în general, fără ca acele atribuțiuni să fie menționate expres într-o fișă a postului, care să fie adusă la cunoștință salariatului prin luare de semnătură.
În consecință, în lipsa acestei dovezi, în mod corect prima instanță a reținut că nu se poate verifica dacă pârâta a comis fapta ilicită prin neîndeplinirea obligațiilor de serviciu. Aceasta întrucât este logic și firesc ca mai întâi să dovada atribuțiilor pe care le-ai dat unui salariat și numai după aceea să invoci nerespectarea acestor atribuții.
Prin urmare, atâta timp cât angajatorul recurent nu a fost în măsură să dovedească cu certitudine și precizie care au fost atribuțiile încredințate intimatei, cu o fișă a postului, nu se poate reține nici caracterul ilicit al faptelor de care este acuzată intimata.
Din această perspectivă, Curtea urmează a înlătura susținerile recurentului cu privire la posibilitatea dovedirii atribuțiilor intimatei în lipsa fișei postului, prin orice alt mijloc de probă, întrucât sarcina întocmirii acelei fișe a postului îi revenea în exclusivitate. Ori tocmai faptul că nu a întocmit o atare fișă, nu poate fi invocat de către cel aflat în culpă întrucât "nimănui nu-i este permis să-și invoce propria turpitudine ".
Așa fiind Curtea urmează să respingă criticile recurentului ce vizează acest aspect ca nefondate.
Totodată, Curtea reține că atâta timp cât nici măcar în faza de recurs recurenta nu a fost în măsură să dovedească caracterul ilicit al faptei pârâte, una din condițiile esențiale ale antrenării răspunderii materiale a salariatului, nu este îndeplinită, ceea ce face ca pe cale de consecință cercetarea celorlalte motive să devină de prisos, întrucât numai în ipoteza îndeplinirii cumulative a tuturor condițiilor enunțate în art.271 alin.1 din Codul Muncii poate exista răspunderea patrimonială a salariatului.
Și cum dovada caracterului ilicit al faptei pârâtei nu a fost făcută, Curtea constată că cercetarea celorlalte motive de recurs devine de prisos, ele vizând aspecte legate de dovedirea certă a prejudiciului suferit și a legăturii de cauzalitate dintre acesta și fapta intimatei, întrucât chiar dacă sunt întemeiate, în absența dovedirii caracterului ilicit al faptei, nu pot conduce la modificarea sentinței recurate.
Așa fiind, pentru toate cele de preced, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefundat menținând ca legală și temeinică sentința civilă 781 din 8 05 2009 Tribunalului Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de - Imobiliară "Pro Casa" SRL împotriva sentinței civile 781 din 08.05.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 23 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
/
2 ex. - 20.11.2009
Tribunalul Iași - Judecători:
Președinte:Georgeta PavelescuJudecători:Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea
