Obligație de a face. Decizia 1016/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1016
Ședința publică din 10 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Claudia Rohnean
JUDECĂTOR 2: Maria Lăpădat
JUDECĂTOR 3: Daniela Calai
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul Municipiul T, reprezentat prin Primar și Consiliul Local al municipiului T împotriva deciziei civile nr. 436/A/08.09.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-a prezentat pentru reclamantul recurent Municipiul T, reprezentat prin Primar și Consiliul Local al municipiului T, și pentru pârâtul intimat, av..
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei după care, se constată că prin registratura instanței s-a depus de către recurent taxa de timbru în cuantum de 6 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei, și întâmpinare, care s-a comunicat cu reprezentanta reclamantului recurent, aceasta din urmă arătând că nu solicită termen pentru studiul acesteia.
Reprezentanta reclamantului depune la dosar delegația de reprezentare, iar reprezentantul pârâtului depune la dosar chitanța privind achitarea onorariului avocațial.
Instanța, din oficiu, pune în discuția părților nesoluționarea în fond a cauzei de către prima instanță, sub care aspect acordă cuvântul, cât și cu privire la fondul cauzei.
Reprezentanta reclamantului recurent arată că nu s-a soluționat fondul cauzei de către prima instanță, ci doar pe excepție, pe fond, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei civile recurate, în sensul admiterii apelului, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtului intimat arată că s-a soluționat fondul cauzei de către prima instanță, pe fond, solicită respingerea recursului, menținerea deciziei civile recurate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
R E A,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 11.10.2007, sub nr-, reclamantul Municipiul T, reprezentat prin Primarul Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului T, a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca, prin sentința ce va pronunța, să fie obligat pârâtul la desființarea construcției ilegal executată și aducerea la starea inițială a imobilului din T, B-dul - nr. 50, iar, în caz contrar, să fie autorizată reclamanta să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtului. Solicită cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr. 116/648/07.09.2005, s-a reținut că pârâtul a executat fără autorizație de construire, în cursul lunii septembrie 2005, reparații la acoperiș, constând din schimbare materiale lemnoase și țiglă, la șarpanta unui imobil în regim, aflat în zona de protecție istorică.
La data de 31.08.2007, prin procesul-verbal de constatare încheiat la fața locului, s-a stabilit că pârâtul încalcă în continuare prevederile Legii nr. 50/1991, neconformându-se dispozițiilor din procesul-verbal de constatare a contravenției nr. 116/648/07.09.2005, deoarece nu a intrat în legalitate prin obținerea autorizației de construire. Potrivit art. 1075.Civ. "orice obligație de a face sau de a nu face se schimbă în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului." Art. 1077.Civ. prevede ca "nefiind îndeplinită obligația de a face, creditorul poate de asemenea să fie autorizat de aoa duce el la îndeplinire, pe cheltuiala debitorului."Data prevăzută în procesul verbal până la care pârâtul putea intra în legalitate a fost 07.09.2006, însă acesta nu s-a conformat și nu a intrat în legalitate prin depunerea actelor în vederea legalizării construcției și obținerii autorizației de construcție. Mai mult decât atât, pârâtul a continuat lucrările de construire fără autorizație, lucrări constând în amenajări interioare - refacere tencuieli, zugrăveli si modificări exterioare la intrarea principală dinspre curte, prin turnarea unor coloane din beton. Obligațiile de a face au drept obiect orice fapt pozitiv al debitorului, cu excepția transferării unui drept real. Prin fapt, se înțelege atât un fapt material cât și un fapt juridic.
S-a învederat instanței de fond faptul că, în cazul acestei obligații de a face, se vizează lucrările executate fără autorizație de construire. Astfel, în cazul în care debitorul nu execută obligația, creditorul are dreptul de a cere executarea directă, urmărindu-se intrarea în legalitate prin demolarea unor construcții pentru care nu există autorizație de construire, executate în mod abuziv. Pentru aceste considerente, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
In drept, au invocat dispozițiile art. 27 din Legea nr. 50/1991, modificată și completată prin Legea nr. 453/2001.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale active a reclamantului Municipiul T, întrucât instanța judecătorească poate fi sesizată doar de către organul care a aplicat sancțiunea administrativă, în speță, de către Primarul Municipiului T și nu de către Municipiul Totodată a mai invocat și excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât potrivit art. 28, alin.2 din Legea nr. 50/1991, "decizia menținerii sau a desființării construcțiilor realizate fără autorizație de construire se va lua de către autoritatea administrației publice competente" și nu de către instanța de judecată.
La termenul de judecată din data de 14.02.2007, prima instanță a pus în vedere reclamantului, prin reprezentant, să completeze acțiunea în sensul indicării lucrărilor de construire ce se cer a fi demolate, însă acesta nu le-a indicat.
Prin sentința civilă nr. 3285/13.03.2008 pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Timișoaraa respins acțiunea formulată de reclamantul Municipiul T, reprezentat prin Primarul Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului T, în contradictoriu cu pârâtul.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 116/648/07.09.2005, încheiat de Primăria Municipiului T, s-a reținut că pârâtul "a executat fără autorizație de construire în cursul lunii septembrie 2005 reparație la acoperiș, constând în schimbare de materiale lemnoase și țiglă la șarpanta unui imobil în regim, aflat în zonă de protecție istorică, lucrările fiind în curs de finalizare."
În baza art. 24 alin.3 din Legea nr. 50/1991, pârâtul a fost sancționat cu amendă contravențională, organul constatator dispunând totodată și sistarea imediată a lucrărilor și intrarea în legalitate prin obținerea autorizației de construire, în caz contrar urmând a se aplica prevederile legii menționate. Aducerea la îndeplinire a acestor măsuri trebuia să se realizeze până la data de 07.09.2006.
Prin procesul verbal de constatare din 31.08.2007 încheiat de aceeași instituție, s-a reținut că pârâtul nu s-a conformat dispozițiilor din procesul verbal mai sus amintit.
Organele de control ale Consiliului Local al municipiului T sunt competente să constate și să sancționeze contravențiile din domeniul construcțiilor, prevăzute de Legea nr. 50/1991, așa cum rezultă din prevederile art. 27 alin.3
Tot acestea pot dispune, o dată cu aplicarea amenzii, oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Potrivit art. 28 alin.3, măsura desființării construcțiilor se aplică și în situația în care, la expirarea termenului de intrare în legalitate stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției, contravenientul nu a obținut autorizația necesară.
În cazul în care persoanele sancționate contravențional nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz: încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației, ori desființarea construcțiilor realizate nelegal ( art. 32 din Legea nr. 50/1991).
Raportând aceste prevederi legale la cele mai sus amintite, rezultă că organele de specialitate din cadrul Consiliului Local T, respectiv Direcția Patrimoniu a Primăriei T, poate sesiza instanța pentru a se dispune prin hotărâre judecătorească desființarea lucrărilor executate fără autorizație de construire.
Aceasta însă nu are personalitate juridică, astfel că nu poate sta în judecată în nume propriu, așa cum de altfel nici Primăria T nu are personalitate juridică.
Potrivit art. 21 al Legii nr. 215/2001, "unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public - sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg - din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii. În justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de primar.
Față de aceste prevederi legale, prima instanță a apreciat că, în mod corect, acțiunea a fost promovată de Municipiul T, prin Primar și Consiliul Local, acesta legitimând calitatea procesuală activă, astfel că a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active. Primarul municipiului T are doar calitatea de reprezentant al municipiului, nu poate promova în nume propriu acțiunea pentru desființarea lucrărilor executate fără autorizație de construire, după cum susține pârâtul.
În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate a acțiunii, instanța de fond a respins-o pentru următoarele motive:
Potrivit art. 28 alin. 3 din Legea nr. 50/1991, mai sus amintit, în situația în care, la expirarea termenului de intrare în legalitate, stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției, contravenientul nu a obținut autorizația necesară, se poate lua măsura desființării lucrărilor executate fără autorizație de construire, organul care a constatat contravenția putând sesiza instanța de judecată cu o acțiune pentru desființarea lucrărilor, conform art. 32 alin.1 din același act normativ.
Din interpretarea sistematică și gramaticală a acestor norme juridice, instanța apreciază că posibilitatea sesizării instanței nu se limitează doar la situațiile în care măsurile de desființare a lucrărilor executate fără autorizație de construire au fost dispuse prin procesul verbal de contravenție ci și situațiilor în care, deși s-a dispus intrarea în legalitate, în speță, obținerea autorizației de construire, într-un anumit termen, aceasta nu s-a realizat. Aceasta rezultă atât din așezarea acestei norme juridice după alin.1 al art. 28, în care se prevede întâia dată posibilitatea dispunerii desființării lucrărilor, dar și din folosirea conjuncției "și" în alin.3 al aceluiași articol, ceea ce presupune existența a două situații distincte.
Astfel, alin. 3 al art. 28 dispune: " Măsura desființării construcțiilor se aplică și în situația în care, la expirarea termenului de intrare în legalitate stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției, contravenientul nu a obținut autorizația necesară."
Așadar, atâta timp cât legea specială nu condiționează exercițiul dreptului de promovare a unei acțiuni ca acea dedusă judecății de îndeplinirea unei proceduri prealabile, potrivit art. 109 alin.2 civ.Cod Penal, prima instanță a apreciat neîntemeiată excepția mai sus amintită.
În ceea ce privește fondul cauzei, Judecătoria a apreciat, însă, acțiunea lipsită de obiect, întrucât nu se precizează ce lucrări anume se cer a fi desființate și care este situația anterioară la care urmează a se aduce imobilul. Din cuprinsul procesului verbal de contravenție rezultă doar că au fost executate fără autorizație de construire lucrări de reparație a unui acoperiș, lucrări constând dinschimbare de materiale lemnoase și țiglă,fără a se ști dacă este vorba de schimbare totală sau parțială și, în acest ultim caz, în ce măsură ( proporție), nu rezultă care anume elemente lemnoase din componența unui acoperiș au fost înlocuite ( grinzi, șipci etc).
Atât din cauza modului generic în care a fost formulat obiectul cererii de chemare în judecată, cât și a modului lacunar în care a fost întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției instanța este în imposibilitate de a se pronunța, chiar dacă un asemenea demers judiciar ar fi întemeiat, motiv pentru care a respins acțiunea.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul Municipiul T, prin al său Primar, care a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate, in sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În motivare, arată că hotărârea pronunțată de primă instanță este nelegală și netemeinică, fiind dată fără a ține cont de dispozițiile legale aplicabile, respectiv Legea nr. 50/1991.
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr.116/648/07.09.2005, s-a constatat că pârâtul a executat fără autorizație de construire, în cursul lunii septembrie 2005, reparații la acoperiș, constând din schimbare materiale lemnoase și țiglă, la șarpanta unui imobil în regim, aflat în zona de protecție istorică. Prin procesul verbal, încheiat la fața locului la 31.08.2007, s-a stabilit că pârâtul încălca în continuare prevederile Legii nr. 50/1991, neconformându-se dispozițiilor din procesul-verbal de constatare a contravenției nr. 116/648/07.09.2005, deoarece nu a intrat in legalitate prin obținerea autorizației de construire.
Data prevăzută în procesul verbal până la care pârâtul putea intra in legalitate a fost 07.09.2006, dată până la care pârâtul nu s-a conformat și nu a intrat în legalitate prin depunerea actelor în vederea legalizării construcției și obținerii autorizației de construcție.
Mai mult, pârâtul a continuat lucrările de construire fără autorizație de construire, constând in amenajări interioare - refacere tencuieli, zugrăveli și modificări exterioare la intrarea principală dinspre curte, prin turnarea unor coloane din beton.
Obligațiile de a face au drept obiect orice fapt pozitiv al debitorului, cu excepția transferării unui drept real. Prin fapt, se înțelege atât un fapt material cât și un fapt juridic.
În cazul acestei obligații de a face, se vizează lucrările executate fără autorizație de construire. Astfel, in cazul in care debitorul nu execută obligația, creditorul are dreptul de a cere executarea directă, urmărindu-se intrarea in legalitate, prin demolarea unor construcții pentru care nu exista autorizație de construire, executate in mod abuziv.
Pârâtul nu a dovedit sub nici o formă cu nici unul din actele existente la dosar că, lucrările despre care se face vorbire în procesul verbal au fost efectuate în condițiile Legii nr. 50/1991, respectiv cu autorizație de construire.
Instanța de fond a făcut o greșeală de interpretare a prevederilor Legii nr.50/1991 republicată întrucât lucrările realizate necesită potrivit art.3 lit. a din Legea nr.50/1991, obținerea autorizației de construire. Astfel, textul legal mai sus indicat prevede ca autorizația de construire se eliberează pentru "lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare a construcțiilor de orice fel, precum și a instalațiilor aferente acestora. Lucrările efectuate de pârât nu se includ in categoria celor care nu necesită autorizație de construire.
In drept, se invocă art. 282 și următoarele cod procedură civilă și Legea nr.50/1991.
Prin decizia civilă nr. 436/A/8.05.2009 pronunțată în dosarul sus-menționat, Tribunalul Timișa respins apelul declarat de Municipiul T, prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 3285/13.03.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, reluând recapitulativ actele și lucrările dosarului, deși judecătoria a respins acțiunea pe motiv că cererea dedusă judecății era formulată în mod general, făcând imposibilă pronunțarea asupra acesteia, apelantul nu a înțeles să critice modul de soluționare a cauzei de către prima instanță, nefăcând altceva decât să reia situația de fapt prezentată prin cererea introductivă. Or, în atare situație, tribunalul a constatat că în mod corect a respins judecătoria demersul judiciar pendinte, acesta privindu-se a fi inform sub aspectul obiectului său. Și aceasta pentru că, așa cum cu temei a reținut și prima instanță, apelantul-reclamant nu a înțeles să precizeze ce lucrări au fost executate fără autorizație de construire, o formulare generică de genul "reparații la acoperiș, constând din schimbare materiale lemnoase și țiglă, la șarpanta unui imobil în regim " nefiind suficientă pentru a individualiza operațiunile efectuate cu încălcarea prevederilor legii nr.50/1991 și a atrage consecința desființării lor (necunoscându-se ce lucrări și în ce măsură ar trebui desființate).
Lucrările constând in amenajări interioare - refacere tencuieli, zugrăveli și modificări exterioare la intrarea principală dinspre curte, prin turnarea unor coloane din beton reproșate pârâtului-intimat ca fiind executate de asemenea, fără autorizație de construire, se privesc a avea configurația juridică a unei cereri noi, inadmisibilă în calea de atac a apelului, abstracție făcând de faptul că nu au fost obiectivate într-un proces-verbal de constatare.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, reclamantul Municipiul T, reprezentat prin Primar și Consiliul Local al municipiului T, solicitând modificarea deciziei, în sensul admiterii apelului, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată.
În motivare, se arată că hotărârile pronunțate de cele două instanțe de fond sunt netemeinice și nelegale, fiind date fără a ține cont de dispozițiile legale aplicabile, respectiv de Legea nr. 50/1991. Se reiterează starea de fapt și prevederile legale invocate de reclamant în fața primei instanțe și a celei de apel, arătând că lucrările realizate de reclamant și indicate în procesul-verbal de constatare a contravenției necesită, potrivit art. 3 lit. a din Legea nr. 50/1991, obținerea autorizației de construire, pe care pârâtul nu a dovedit că a obținut-o, astfel că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a legii.
În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9.pr.civ. și Legea nr. 50/1991.
Intimatul a solicitat, prin întâmpinarea depusă, respingerea prezentului recurs, ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, se arată că reclamantul nu a reușit să indice instanței de judecată care sunt lucrările executate fără autorizație de construire, ceea ce echivalează cu lipsa de obiect a acțiunii reclamantului. De asemenea, se invocă prevederile art. 11 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991, text de lege ce permite a se executa fără autorizație de construire lucrările de reparații la acoperișuri, atunci când nu se schimbă forma acestora și materialele din care sunt executate și dacă nu se afectează structura de rezistență și aspectul arhitectural al clădirii. În ceea ce privește lucrările de reparații interioare constând în refacerea tencuielilor, zugrăvelilor și modificări exterioare la fațada principală dinspre curte, acestea nu se regăsesc în procesul-verbal de sancționare a contravenției a cărui executare se solicită în cauză.
În drept, se invocă dispozițiile art. 115.pr.civ..
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, precum și în limitele trasate de dispozițiile art. 304 și 304 ind. 1.pr.civ. față de dispozițiile art. 299 și urm. pr.civ. art. 112.pr.civ. și Legea nr. 50/1991, Curtea constată că prezentul recurs este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a respins prezenta acțiune, cu motivarea că, din cauza modului generic în care a fost formulat obiectul cererii de chemare în judecată, cât și a modului lacunar în care a fost întocmit procesul-verbal de contravenție, este în imposibilitate de a se pronunța, soluție menținută de instanța de apel.
Analizând cuprinsul cererii de chemare în judecată cu soluționarea căreia instanța a fost sesizată, se impune a conchide că soluția sus-menționată este nelegală, în condițiile în care în cuprinsul cererii de chemare în judecată sunt detaliate lucrările constatate a fi fost executate fără autorizație de construire, respectiv reparații la acoperișul imobilului din T, Bd. - nr. 50, constând din schimbare materiale lemnoase și țiglă, la șarpanta unui imobil în regim, aflat în zona de protecție istorică. Aceste lucrări sunt cele evidențiate și în cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției încheiat, astfel că, în nici un caz, prima instanță nu putea să rețină lipsa obiectului determinat al cererii de chemare în judecată, decât prin încălcarea prevederilor art. 129 alin. ultim pr.civ. precum și a rolului activ de care trebuie să dea dovadă în cauză.
Chiar dacă lucrările arătate nu sunt indicate în petitul acțiunii, ele se regăsesc în cuprinsul cererii de chemare în judecată, iar, atâta timp cât instanța este investită prin cererea de chemare în judecată în întregul său, trebuia să procedeze la judecarea pricinii în limitele învestirii sale, neputând să constate că obiectul cererii este atât de inform, încât pricina nu poate fi analizată.
Având în vedere aceste aspecte, precum și faptul că pricina a fost soluționată în baza unei excepții greșit reținute, în baza art. 312 alin. 1-5 și art. 297.pr.civ. Curtea constatând întemeiat prezentul recurs, îl va admite, va modifica în tot decizia atacată, în sensul că va admite apelul declarat de reclamantul Municipiul T împotriva sentinței civile nr. 3285/13.03.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara, pe care o va desființa, cu trimitere spre rejudecare la Judecătoria Timișoara.
În rejudecare, prima instanță va verifica în limitele sesizării sale, în ce măsură lucrările evidențiate în procesul-verbal de constatare a contravenției necesitau eliberarea unei autorizații de construire.
Față de soluția pronunțată în cauză și art. 274-276.pr.civ. instanța nu va acorda părților cheltuieli de judecată, urmând a fi avute în vedere la rejudecarea pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul Municipiul T, reprezentat prin Primar și Consiliul Local al municipiului T împotriva deciziei civile nr. 436/A/08.09.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul.
Modifică în tot decizia atacată, în sensul că admite apelul declarat de reclamantul Municipiul T împotriva sentinței civile nr. 3285/13.03.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara, pe care o desființează cu trimitere spre rejudecare la Judecătoria Timișoara.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 10 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /18.11.2009
Tehnored. 2 ex./18.11.2009
Instanța de apel:;
Prima instanță:
Președinte:Claudia RohneanJudecători:Claudia Rohnean, Maria Lăpădat, Daniela Calai